Germanii au lansat noul Audi Q7, un SUV ce debutează doar cu motorizări diesel, preţ mai mic şi cu un design ce ar fi putut avea orice emblemă pe el
9 Iunie 2026, 17:29 Redacţia PiataAuto.md
Germanii au lansat azi noua generaţie Audi Q7, un model care a constituit un pilon puternic în identitatea şi vânzările Audi de 20 de ani încoace. În ultimii ani, însă, Audi a lansat modele care au dezamăgit în mod continuu fanii, aceştia criticând emblemele plastice, şterse, stilul de design cu faruri auxiliare mici mai vizibile decât cele principale, încadrate în bară, calitatea tot mai proastă a interioarelor şi o pierdere continuă a identităţii prin mici detalii. Audi a tot recunoscut că are o problemă cu interioarele şi cu designul şi a tot promis corecţii. Speranţele au venit sub forma unui prototip prezentat anul trecut, care s-a materializat de curând în modelul de serie limitată Audi Nuvolari. Dar se pare că Audi avea deja designul pregătit şi aprobat pentru mai multe modele, pe care nu vrea să le mai refacă într-o mod mai inspirat, aşa că între timp continuă şi lansările de noi modele serbede.
Noul Audi Q7 are un design ce putea avea orice emblemă pe el, or, dacă scoatem emblema de pe calandru, designul propriu-zis al maşini nu pare să transmită deloc caracterul mărcii. Noi. Am făcut un experiment mai jos. Cam aşa arată un Q7 fără emblemă. Mulţi dintre noi l-am putea confunda cu vreun model chinezesc sau cel puţin cu vreun Hyundai.
Foto. Audi Q7, fără emblemă
Dar, de fapt, noul Audi Q7 a adoptat un stil aproape identic de design cu Audi Q3. Într-atât de asemănător şi lipsit de condimentare e totul, încât e foarte posibil să avem senzaţia că nici măcar nu privim un model nou, ci ceva care a fost lansat în ultimii ani.
Foto: Audi Q3 alături de Audi Q7
Pentru comparaţie, ne putem aminti cât de impozant arăta un Audi Q7 de primă generaţie atunci când a fost lansat. Maşina aia transmitea Audi de la o poştă, prin forma calandrului, prin bara de protecţie, prin forma capotei şi a farurilor, dar şi prin siluetă.
Noul Audi Q7 are o siluetă ce vrea să preia mai degrabă un pic din elementele concurenţilor de la Mercedes şi BMW, cu un posterior ceva mai lat şi mai proeminent.
Totuşi, la interior designerii Audi par să fi ascultat din criticile la calitatea materialelor, în care erau vizate Q5 şi Q3. În design lucrurile nu diferă prea mult, dar cel puţin acum şi-au regăsit locul unele materiale mai rafinate, precum lemnul, sau contururile cu aspect metalic la unele butoane şi comenzi.
Lemnul şi-a făcut loc pe panourile portierelor, alături de suprafeţe extinse tapiţate cu piele. Şi există şi câteva elemente sofisticate de iluminare ambientală intercalate în aceste panouri.
Planşa de bord, însă, e formată din aceleaşi trei ecrane, cel cu rol de cadrane fiind ceva mai mic în înălţime. Ecranul pasagerului nu mai e opţional, cum se întâmplă la A6, ci oferit standard, astfel că modelul nu riscă să aibă o placă de piano black montată în locul lui.
Noul Audi Q7 poate avea 5, 6 sau 7 locuri, rândul doi de scaune putând lua forma unei banchete sau a unor scaune individuale, iar rândul trei fiind opţional. Modelul îşi va bucura pasagerii cu spaţiu generos, fără îndoială.
Partea cea mai curioasă, poate, e că noul Audi Q7 debutează doar cu motoare diesel, mild hibride, fără alte motorizări pe benzină sau plug-in hibride, cum se întâmplă în cazul modelelor mai compacte.
Iar motorizările diesel sunt reprezentat de propulsorul 3,0 V6 TDI, readus la viaţă şi modernizat acum jumătate de an, disponibil aici în versiuni de 299 CP şi 245 CP.
Motorul e echipat cu un compresor electric, care ajută la formarea presiunii în sistemul de admisie. Acest compresor are un electromotor relativ mare şi roata compresorului poate ajunge la 90.000 rpm în doar 250 milisecunde, fiind dirijat exclusiv de computerul maşinii, când acesta consideră că e nevoie de reacţie imediată.
Foto: Construcţia compresorului electric
E curios că acest compresor operează pe întreaga plajă de turaţii a motorului, nu doar în fază incipientă. La turaţii mai mici, motorul e ajutat şi de electromotorul din sistemul mild hibrid, care poate contribui cu până la 24 CP.
Marea întrebare e dacă motorul V6 diesel mai păstrează şi o turbină clasică sau nu. Audi nu menţionează nimic acum despre prezenţa turbinei, însă acum jumătate de an, când noi scriam despre ingineria acestui motor TDI V6 readus la viaţă, inginerii Audi menţionau şi prezenţa unei turbine clasice, cu geometrie variabilă acţionată de gazele de eşapament ale motorului, pe lângă acest compresor electric.
E curios că un electromotor din sistemul mild hibrid, un compresor electric şi o turbină fac ca acest motor să aibă doar fie 299 CP, fie 245 CP. E suficient să ne amintim că-n ultimii 10 ani, Audi a avut motoare V6 TDI cu mult peste 300 CP, ca să înţelegem că aici puterea maximă a fost temperată, cel mai probabil din considerente de conformare cu normele Euro 7.
Totuşi, noul motor va fi generos în cuplu, datorită cilindreei mari, livrând 500 Nm în versiunea de 245 CP şi 630 Nm în ipostaza de 299 CP. Iar asta va fi cu siguranţă pe placul multora din cei ce s-au ataşat de ideea unor SUV-uri mari cu motoare diesel.
Foarte neaşteptat e şi preţul anunţat pentru noul Audi Q7 — de 87.900 euro în Germania pentru versiunea de 245 CP şi 90.500 euro pentru cea de 299 CP. Preţul e cu cel puţin 10-12 mii euro mai mic decât cel al concurenţilor de la Mercedes şi BMW în Germania, iar asta spune mult despre disperarea cu care Audi trebuie să-şi recâştige din cotele pierdute de piaţă.