Inginerii chinezi au făcut un test record de 537 zile în largul mării pentru a măsura rezistenţa materialelor la 10.000 metri adâncime, cu implicaţii strategice

O echipă de ingineri chinezi, de la Institutul de Cercetări 725, parte din compania constructoare de nave CSSC din China, a făcut un test record de 537 zile în largul mării, pentru a măsura rezistenţa materialelor la 10.000 metri adâncime. Testul e unul record în durată, adâncime şi amploare, dar şi mai curioase sunt implicaţiile strategice ale acestuia.

Apa salină e deja unul din cele mai corozive şi solicitante medii din câte există pe pământ. Atunci când ea mai e combinată cu presiunea imensă a adâncimii, lucrurile devin şi mai solicitante. La 10.000 metri adâncime, presiunea ajunge la 1.000 atmosfere, punând la solicitare maximă orice material. Iar inginerii chinezi au ales o paletă întreagă de materiale, aliaje feroase şi neferoase, amestecuri pentru straturi de protecţie, pentru a le testa la asemenea adâncime pe termen lung.

Marea întrebare e de ce ar fi nevoie de asemenea teste acum, or, omenirea a construit submarine şi batiscafuri de mult timp încoace şi aparent stăpâneşte deja cunoştinţe vaste despre materiale care suferă de coroziune sau nu, şi care pot rezista sau nu.

Ei bine, în mod paradoxal, omenirea are o experienţă vastă până la o anumită adâncime şi mult mai puţină la adâncimi foarte mari. Submarinele operează de obicei la adâncimi de doar 300-600 metri. Prin urmare, aceste vehicule, singurele care stau în mod obişnuit perioade îndelungate în apă, sunt expuse la adâncimi mult mai mici.

Batiscafurile de cercetare ajung la adâncimi mult mai mari, de 6.500 metri şi mai mult. Au existat şi explorări de peste 10.000 metri — spre exemplu batiscaful Trieste a atins în 1960 fundul gropii Marianelor. Pe atunci, instrumentele de bord arătau 11.521 metri, însă adâncimea a fost ulterior revizuită la 10.916 m. Recordul lui Trieste a rămas în vigoare peste 50 de ani, iar apoi au mai existat câteva batiscafuri care au atins adâncimi similare.

Foto: Batiscaful Trieste

Acum China are batiscaful Fendouzhe, cu care a atins de mai multe ori adâncimile similare de pe fundul gropii Marianelor. Dar toate aceste batiscafuri fac incursiuni de scurtă durată la asemenea adânci, fără a sta acolo un an şi jumătate sau mai mult. Tocmai de asta, testul de acum de 537 zile al inginerilor chinez e cu totul deosebit.

Foto: Batiscaful Fendouzhe

Aceştia mai spun că în laborator se poate testa bine rezistenţa mecanică a unui material, dar nu şi evoluţia în timp la adâncime, în combinaţie cu salinitatea, nivelul redus de oxigen de acolo şi efectul organismelor de acolo. Prin urmare, testul de acum a fost menit să le arate rezistenţa tuturor acestor materiale în condiţii adevărate. Iar inginerii chinezi nu ascund că din mostrele pe care le-au depozitat la o asemenea adâncime, multe s-au dovedit că nu pot rezista deloc. Dar unele au rezistat şi şi-au validat compoziţia ca una potrivită acestui mediu. Platforma pe care au fost fixate aceste materiale şi care a stat 537 zile la adâncime a acumulat mai mult timp ca orice batiscaf nu doar la adâncime mare, ci şi dacă am contoriza timpul de scufundare în apă.

La prima vedere, rezultatele acestui test vor permite construcţia în viitor a unor batiscafuri mai rezistente, care vor avea materiale durabile în asemenea condiţii, inclusiv straturile de protecţie ale acestora.

China, însă, are şi un program imens de pregătire a mineritului în apele adânci ale oceanelor, după ce a confirmat că există zone cu zăcăminte generoase de pământuri rare şi alte minereuri preţioase. Pentru a face minerit în ocean, la 6-10 mii metri adâncime, e nevoie de vehicule care să poată rezita luni la rând la această adâncime, aşa cum n-au putut-o face capsulele oceanice construite până acum. De asta, un asemenea test era absolut necesar.

La fel de strategic e şi impactul acestui test pentru a putea construi şi instala senzori militari de mare adâncime, care ar monitoriza traficul oceanic, inclusiv al submarinelor. Capacitatea de a avea asemenea senzori, care rezistă în timp şi rămân operabili în comunicaţiile electronice, dă un avantaj imens.

Fireşte, şi construcţiile turbinelor eoliene vor beneficia de aceste studii, chiar dacă ele nu ajung la asemenea adâncimi. Însă, dacă sistemele energetice viitoare ar vrea să facă stocări de carbon la mare adâncime sau să conţină huburi energetice, se va cunoaşte care materiale rezistă.

Iar China îşi fortifică astfel un întreg ecosistem de capacităţi ştiinţifice şi strategice în domeniul oceanic de mare adâncime, la fel cum o face în ultimul timp cu explorările spaţiale şi chiar cu industria semiconductoarelor şi a cipurilor. Şi marea deosebire în abordarea chinezească e că aceştia nu prea fac acţiuni singulare de acest tip, ci mai degrabă ca parte integrantă din eforturile unui întreg sistem, menit să fortifice o întreagă direcţie sau industrie, sau chiar mai multe, ca în acest caz.