Sârbii au dezvăluit primele detalii despre noul Yugo, care va fi mai accesibil decât modelele Dacia şi va consuma 2,2 litri/100 km

2 Iunie 2026, 09:21
Redacţia PiataAuto.md
În luna februarie a anului trecut scriam că inginerul de origine sârbă Prof. Dr. Aleksandar Bjelic, stabilit în Germania, împreună cu designerul sârb Darko Marceta, vor să reînvie marca Yugo de cândva, producând maşini ultra accesibile. Bjelic îşi asigurase deja drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii Yugo şi fondase şi o companie împreună cu partenerii săi, iar în luna mai a anului trecut, ei au prezentat presei şi designul primului model, sub forma unei machete 1:4. Maşina era proporţionată superb, cu inspiraţii retro de la modelele Yugo originale, iar stilul iluminărilor de pe calandru amintea de Dacia. Noul design a fost recepţionat neaşteptat de bine, fapt care i-a încurajat pe oamenii din spate Yugo să avanseze şi mai rapid spre un model de serie. Iar acum sârbii au dezvăluit şi primele detalii tehnice despre primul model Yugo, care va fi mai accesibil în preţ şi mai eficient în consum decât orice model Dacia.
Modelele clasice Yugo au devenit renumite prin inginerie simplă, redusă la elementar, dar concepută pentru a putea asigura un preţ ultra accesibil. Uzina unde au fost produse modelele clasice Yugo îşi are originea în anul 1951, fiind inaugurată la început cu denumirea „Zavodi Crvena Zastava”, tradusă drept „Fabricile Steagul Roşu”. Primele automobile care au fost produse acolo erau exemplare de Jeep Willys, începând cu 1953. Dar în 1954 fabrica a încheiat un contract cu Fiat, prin care au obţinut licenţa de a asambla maşini cu emblema Fiat, în principal modele precum Campagnola, 1400 şi 1100B.
În anii 1970 au fost plasate în producţia de serie şi primele modele cu numele Zastava, care erau în continuare bazate pe platforme tehnice Fiat, dar care erau deja exportate în câteva ţări, inclusiv mai îndepărtate, precum Egipt. În anii 1980 exporturile mergeau atât de bine, încât iugoslavii au prins la curaj pentru a dezvolta un model pentru SUA, care a devenit mai apoi renumitul Yugo Florida. Întrucât modelul urma să fie dezvoltat tot pe o platformă Fiat, italienii le-au dat iugoslavilor una din variaţiile de design elaborare de Giugiaro pentru Fiat Tipo, care fusese refuzată. Dar, deoarece designul avea aceleaşi dimensiuni şi puncte cheie ca şi modelul de serie Tipo, cei de la Zastava l-au putut adapta foarte uşor şi astfel a apărut modelul cel mai popular al celor de la Yugo, care a intrat în producţie în 1988. Uzina a produs modelul şi-n anii 90, până a fost distrusă, iar ulterior a fost cumpărată de Fiat şi reechipată, iar astăzi produce modelul Grand Panda, un alt automobil modern inspirat din linii retro.
Fireşte, când a fost anunţată reînvierea Yugo, marea întrebare era dacă noile modele se vor baza din nou pe platforme tehnice ale italienilor. Noi spuneam atunci că modelele actuale Fiat costă mult mai scump şi ar putea submina ideea de accesibilitate, pe care şi-o doreşte Yugo. Ceea ce au dezvăluit acum cei de la Yugo, însă, pare să confirme faptul că soluţiile inginereşti alese nu au nimic în comun cu Fiat.
Foto: Aleksandar Bjelic, unul din principalii iniţiatori ai revenirii Yugo

Acest prim model va rămâne să aibă un design identic cu cel dezvăluit acum un an, pentru a păstra exact aceeaşi impresie care a adus atâtea păreri pozitive acum un an. Prin urmare, modelul va fi un hatchback cu 3 uşi din segmentul B, concurând cu modele precum Dacia Sandero. E curios că sârbii aleg să menţină formula de 3 uşi, nu 5 uşi, deşi de aproape un deceniu în Europa se vorbeşte că segmentul hatchback-urilor compacte de 3 uşi a dispărut aproape complet în favoarea celui de 5 uşi, mult mai practic. Însă sârbii sunt convinşi că formula originală de 3 uşi, care permite şi reducerea de costuri, va funcţiona.
Cele mai curioase detalii vin la partea tehnică, însă. Dacă anul trecut, sârbii menţionau că vizează motoare cu combustie cu o construcţie simplă, acum ei spun că au ales să-şi echipeze maşina cu o motorizare hibridă, unde motorul cu combustie are rol preponderent de generator electric. Va fi vorba de un motor compact, integrat într-o unitate compactă de propulsie, conectată la o baterie mică, ce nu trebuie încărcată la priză niciodată. Iar datorită faptului că Yugo e o maşină atât de compactă şi uşoară, consumul pe care-l va asigura noua motorizare hibridă va fi de doar 2,2 litri/100 km!
Şi pentru că nu vorbim de un model plug-in hibrid, această cifră de consum e una valabilă constant, nu doar în prima sută de kilometri. Pare aproape incredibil, însă un sistem de propulsie hibridă modern, în tandem cu o caroserie uşoară şi compact, poate cu adevărat livra asemenea parametri, deci e absolut credibil.
Suntem convinşi că sârbii au ales să cumpere una din unităţile de propulsie hibridă lansat în ultimii ani de câteva din marile companii producătoare de motoare sau furnizori auto din lume. În aprilie 2025, divizia Horse a celor de la Renault şi Geely a lansat primul asemenea produs, ce îngloba un motor simplu cu combustie cu un electromotor şi un reductor. La distanţă de doar câteva săptămâni, şi germanii de la ZF au lansat versiunea lor de motorizare similară. Spre deosebire de motorizarea Horse, unde forţa motrice a roţilor vine doar de la electromotor, la ZF motorul cu combustie are şi conexiune mecanică directă cu roţile.
Foto: Motorizarea celor de la Horse

Apoi, în octombrie, şi germanii de la Mahle au lansat o unitate de propulsie similară, care îngloba un motor cu combustie mic, turbo, care avea integrat alături şi un electromotor cu funcţie de generator, şi o pompă de căldură pentru climatizare. Motorul e ceva mai complex şi ar fi mai degrabă util modelelor plug-in hibride cu baterii mari, care au nevoie de management termic avansat şi constant al bateriei lor.
Foto: Motorizarea celor de la Mahle

Prin urmare, soluţia Horse pare a fi cea mai simplă şi potrivită pentru Yugo şi se potriveşte cel mai bine descrierilor enunţate de sârbi despre funcţionarea noului sistem de propulsie. Dar în acelaşi timp e greu de spus dacă grupul Renault ar accepta furnizarea către un producător care va submina Dacia pe piaţă printr-o concurenţă la preţ mai accesibil. Prin urmare, e foarte posibil să vedem şi o altă sursă din care să vină această unitate de propulsie hibridă compactă.
Totuşi, cu 2,2 litri/100 km, Yugo vrea să cucerească segmentul oamenilor care vor maşini ultra accesibile în achiziţie şi exploatare, ultra practice şi simple, care să le facă viaţa uşoară. Iar pentru a face asta cu succes, sârbii au anunţat că ţintesc un preţ de start de 12.000 euro pentru primul model Yugo, cu tot cu motorizarea hibridă menţionată mai sus. Cu un asemenea preţ, noul Yugo va fi semnificativ mai accesibil decât Dacia Sandero şi cam toate celelalte modele comparabile, existente pe piaţa europeană. Or, până şi un Fiat 500 mild hibrid costă acum 19.900 euro în Italia, spre exemplu, iar Panda mild hibrid, care e mai ieftină, costă 18.900 euro.
Prin urmare, cu un preţ de doar 12.000 euro şi o cifră de consum de 2,2 litri/100 km, noul Yugo are toate şansele să cucerească rapid piaţa europeană, mai ales că acest segment de maşini compacte a fost depopulat în Europa în ultimii ani şi a rămas rarefiat. Chiar dacă Yugo poate fi văzută ca o marcă „outsider”, un pic extravagantă, exact astea au fost şi începuturile Dacia pe piaţa europeană şi marca românească a prins de minune. Acum sârbii au înţeles că Dacia a migrat într-un nivel ierarhic de preţ mai superior şi a lăsat liberă nişa de preţ ultra accesibil, iar ei vor să intre în forţă în exact acest segment.
Sârbii spun că lucrează acum la prototipuri funcţionale, iar până în 2027 vor fi prezentate maşini complet funcţionale, care vor trece deja prin testele inginerilor. După asta vor fi anunţate şi planurile exacte de producţie. Cel mai probabil, la o etapă iniţială, Yugo va fi nevoit să aibă un acord de colaborare cu vreo fabrică existentă, pentru a putea fabrica acolo modelele sale, iar din câte sugerează sârbii, fabrica potrivită a fost deja identificată şi costurile asociate au fost deja luate în calcul la anunţarea cifrei de 12.000 euro. Aşadar, Dacia va avea în curând un concurent redutabil în segmentul pe care ea l-a lăsat liber în ultimii ani.
2
67,898
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!