(VIDEO) Airbus a testat pentru prima dată în zbor avionul cu cea mai mare autonomie din lume, care poate zbura 22 ore fără escală
4 Iunie 2026, 21:20 Redacţia PiataAuto.md
Călătoriile cu avionul au devenit demult o normalitate absolută şi cuprind aproape toate regiunile globului, dar există şi distanţe care încă nu pot fi acoperite cu un singur zbor fără escală, din care autonomie limitate a avioanelor. O bună perioadă zborurile de până la 15 ore erau considerate vârful absolut, după care limitele au crescut către 17 ore şi distanţe de circa 14.500 km. Apoi au apărut excepţii care ajung la puţin peste 18 ore şi la circa 15.000-15.300 km. Mai mult de atât, însă, nu se putea. Dar acum inginerii Airbus dezvoltă avionul A350-1000ULR, cu cea mai mare autonomie din lume, care poate zbura 22 ore fără escală. De curând, inginerii şi piloţii de teste au realizat şi primul zbor cu noul model.
Noul avion se bazează pe modelul A350-1000, un model cunoscut şi apreciat pentru numărul mare de pasageri pe care-i poate transporta, între 350 şi 410 pasageri, dar şi pentru ingineria compusă din structuri uşoare şi rigide, cu materiale care au fost dezvoltate mulţi ani la rând pentru a-i conferi avantaje imense de sarcină utilă în zbor. Totuşi, avionul standard are o autonomie de 9.100 mile nautice, echivalentul a 16.853 km.
În 2017, compania australiană Qantas şi-a dorit avioane care să poată zbura fără escală de la Sydney la New York şi de la Sydney la Londra. Au urmat ani de discuţii cu producătorii de avioane, şi în cele din urmă propunerea celor de la Airbus a crea modelul A350-1000ULR pentru acest scop a fost aleasă în 2022. Qantas a semnat un contract cu o comandă de 12 asemenea avioane, iar inginerii Airbus s-au pus pe treabă în a dezvolta noul model.
Modelul A350-1000, în formula sa standard, face uz doar de motoare Rolls-Royce Trent XWB-97, unele din cele mai bune, performante, eficiente şi fiabile motoare de avion din lume. Respectiv, inginerii Airbus au apelat la colegii lor de la Rolls-Royce pentru a echipa şi noile avioane cu autonomie sporită.
Cele două echipe de ingineri au considerat că motoarele standard de pe A350-1000 îşi vor îndeplini perfect misiunea şi pe avionul cu autonomie sporită, or, performanţele lor sunt cunoscute, la fel ca şi consumul, iar fuzelajul avionului cu autonomie nu diferă în lungime totală. Astfel, cei de la Rolls-Royce au şi produs o mare parte din aceste motoare şi le-au livrat la Airbus.
Totuşi, pentru a atinge autonomia sporită, noul avion avea nevoie de mai mult combustibil la bord. Rezervoarele obişnuite, integrate în aripi, nu mai puteau fi mărite în volum, aşa că în partea centrală a fuzelajului, median spre spate, a fost integrat un rezervor adiţional, care mai poate adăposti 20.000 litri în plus de carburant.
Compania australiană a ales să configureze avionul cu mai puţine scaune la bord, dar care ar fi mai luxoase, pentru a le oferi condiţii mai confortabile de zbor pasagerilor, dar totodată pentru a se încadra în masa maximă totală de decolare şi aterizare, dacă tot avionul poată 20.000 litri adiţionali de combustibil la bord când decolează. Avionul va oferi 6 suite de clasa I, ca mici apartamente, 52 de suite business, 40 scaune premium economy şi 140 de scaune în clasa economy.
Ei bine, rezervorul în plus şi configuraţia la care s-a ajuns la noul avion îi permite acestuia să atingă o autonomie de 10.000 mile nautice, sau peste 18.500 km. Această distanţă poate fi parcursă în 22 de ore de zbor continuu, fără escală, şi acoperă aproape toate distanţele posibile de pe glob. În general, distanţa maximă dintre oricare două puncte de pe glob e de aproximativ 20.000 km. Prin urmare, cei 18.500 km de acum acoperă aproape orice rută imaginabilă.
Primul zbor de test, care a fost realizat acu în Tolouse, Franţa, a durat 2 ore şi 43 minute, ajungând la o altitudine de 41.000 picioare, sau circ 12.500 metri. Altitudinea mai mare face parte din strategia de reducere a consumului şi asigurare a autonomiei record.
Avionul de test de acum va devenit şi primul avion livrat către Qantas, în aprilie 2027. Iar după acest exemplar vor mai urma şi 11 alte exemplare, în plin proces de pregătire şi fabricare.
Datorită lor, australienii vor avea cele mai lungi curse aeriene fără escală din lume, iar pasagerii vor putea avea un zbor direct, mult mai scurt, în loc să facă escală între două zboruri oricum foarte lungi. Iar la condiţiile pe care le va oferi acest avion în interior, călătoria pentru mulţi dintre ei se va simţi ai degrabă ca o şedere la hotel sau cel puţin într-u lounge plăcut.
Vezi mai jos şi video-ul cu zborul de test al celor de la Airbus.