(VIDEO) BMW a dezvăluit prototipul noului M3 Electric, care vrea să păstreze cât mai mult din G80 şi generaţiile precedente
12 Iunie 2026, 20:29 Redacţia PiataAuto.md
Despre faptul că BMW pregăteşte un M3 Electric de peste 1.000 CP, ştim deja de vreo doi ani, iar planul iniţial era ca acesta să fie singurul succesor al generaţiei actuale G80. Ulterior, BMW a decis că va avea şi un M3 cu combustie, în paralel cu cel electric. Astăzi e marea zi, în care noul M3 Electric a fost dezvăluit într-o formulă ce are titlul oficial de prototip, dar care e aproape sigur identică în design cu cea de producţie.
Noul model pare că vrea să păstreze cât mai mult din elementele generaţiei G80, atât de adorată de fani, dar şi din generaţiile precedente. Farurile adoptă aceleaşi linii oblice cu unghiuri la final, în stil de şapte, cum sunt numite pe G80 facelift, iar elementele de la margine sunt de culoare galbenă, ca la M3 CS.
Zona montanţilor spate, modul în care aceştia se îmbină cu portiera, e din nou preluat de pe generaţia G80, de parcă noul model electric ar încerca cu tot dinadinsul să sugereze că există o continuitate între filosofia lui de propulsie electrică şi M3-ul G80.
Dar există şi diferenţe uriaşe. Capota are un spaţiu imens, cu rol de aerodinamică activă, cel mai probabil, luminile principale par să fi fost coborâte în bara de protecţie faţă.
Există guri imense de aer atât în faţă, cât şi în spate. Aparent, ele n-ar avea un rol important pe o maşină electrică, dar nu şi pe M3 Electric, care are un sistem de aerodinamică activă, cu ventilatoare, şi care a creat pentru a avea performanţă consecventă pe circuit, cu răcire de frâne şi de alte componente esenţiale pentru performanţă.
Fibra de carbon a fost înlocuită cu ceva ce poartă numele de fibră naturală, şi e prezent atât la barele de protecţie, cât şi la plafonul maşinii.
Interiorul e ceva mai conceptual şi are elemente de pe BMW i3, bineînţeles, dar adoptă şi noi scaune de tip scoică, pentru a continua tradiţia actualului M3.
E curios că acum şi scaunele spate sunt de tip scoică, cu doar două locuri acolo, renunţându-se la banchetă.
Maşina are un selector bizar al transmisiei, care are un element roşu, dar partea mobilă pare să fie cea din centru.
Pe volan, au fost păstrate butoanele M1 şi M2, dar lor li s-au mai adăugat şi alte funcţii, care ar putea aglomera un pic utilizarea lor.
Informaţiile esenţiale de condus rămân pe ecranul îngust şi panoramic de lângă parbriz, chiar dacă la un M3 ai putea avea nevoie de o prezenţă mai dominantă a lor în câmpul de vedere.
Propulsia rămâne a fi asigurată de 4 electromotoare, câte unul pe fiecare axă, aşa cum se anunţa anterior, iar bateria are peste 100 kWh de capacitate netă.
Noul prototip va fi expus la cursa de 24 ore de la Le Mans din acest week-end, unde îşi va marca şi debutul public. Iar foarte curând după asta vom vedea şi modelul de serie cu anunţarea tuturor parametrilor tehnici exacţi.
Vezi mai jos şi un scurt video cu noul M3 electric.