(VIDEO) Modelul chinezesc Xiaomi YU7 GT a marcat un record pe Nurburgring conducându-se autonom, fără un şofer care să supravegheze procesul
23 Iunie 2026, 08:19 Redacţia PiataAuto.md
În ultimii ani, producătorul chinez Xiaomi şi-a făcut simţită tot mai mult prezenţa pe renumitul circuit Nurburgring, inclusiv cu recorduri de timp, atinge cu prototipul lui Xioami SU7 Ultra, apoi şi cu modelul de serie. S-a ajuns apoi şi la o colaborare atât de strânsă, încât circuitul a redenumit o curbă în Xiaomi, fortificând astfel şi mai mult prezenţa mărcii chinezeşti pe circuitul adorat de pasionaţii auto. Dar acum Xiaomi a marcat un record absolut fascinant, prin care modelul YU7 GT, de 1.000 CP, a galopat autonom pe întregul circuit, fără vreun şofer care să stea aşezat la volan şi să supravegheze cel puţin procesul.
SUV-ul electric chinezesc a parcurs circuitul în 10 minute 29,483 secunde, ceea ce e mai puţin decât timpii atinşi de maşinile electrice ultra puternice pe acest circuit, dar constituie oricum un record mondial prin faptul că e primul timp înregistrat de o maşină condusă absolut autonom pe toată distanţa circuitului Nurburgring.
Şi apoi, dacă luăm în calcul distanţa de 20,8 km a circuitului, un asemenea timp înseamnă aproximativ 119 km/h viteză medie, cu viteze mult mai mari atinse pe segmentele drepte.
Maşina electrică a condus autonom prin toate cele 73 de curbe ale circuitului, dar şi prin diferenţele de altitudine de peste 300 metri pe care le are acest circuit. Nurburgring e notoriu pentru porţiunile sale dificile, precum virajul supranumit Carousel, unde maşinile traversează nişte plăci de beton pe interior, sau prin viraje care vin după ce urcările sfârşesc brusc şi maşinile pot plana un pic fără aderenţă în roţi.
Foto: Xiaomi YU7 GT, condus autonom prin Carousel
Totuşi, cei de la Nurburgring şi Xiaomi au publicat şi imaginile complete ale acestui tur de circuit şi din ele se poate vedea că maşina condusă autonom nu ia cele mai sportive traiectorii şi linii în viraje şi nu aplică cele mai sportive tactici de accelerări în toiul virajelor, ci e mai degrabă prudentă, cu rezerve mari în traiectoriile sale, după care recuperează pe porţiunile mai drepte datorită celor peste 1.000 CP pe care-i are.
Asta l-a făcut să fie cu 3 minute mai lent decât timpul atins cu acelaşi Xiaomi YU7 GT, dar condus de un pilot profesionist, acum o lună, când modelul chinezesc a marca 7 minute 34,931 secunde.
Se poate spune, deci, că modelul condus autonom e semnificativ mai rapid, dar aici însăşi faptul de a face un tur complet şi rapid în regim de condus autonom e o realizare tehnologică fascinantă. Şi apoi, din imagini se poate vedea că maşina a fost limitată la 210 km/h, deci dacă n-ar fi avut aceste restricţii, ar fi putut parcurge circuitul mai rapid.
Şi apoi, e un întreg domeniul nou al condusului autonom, când acest a e pus să ruleze cât mai rapid pe un circuit, nu neapărat cât mai prudent şi fluent, ca pe o stradă urbană tipică.
Va mai dura, deci, ceva timp până când alţi producători vor putea demonstra că şi maşinile lor pot face un tur complet pe Nurburgring, iar Tesla şi sistemul său FSD ar fi primii candidaţi aici. Doar că Xiaomi mai are cu siguranţă spaţiu de a-şi îmbunătăţi propriul record, aşa că asistăm, cel mai probabil, la începutul unei noi lupte concurenţiale în lumea auto, la condus autonom pe Nurburgring.
Vezi turul autonom al lui Xiaomi YU GT în video-ul de mai jos.