(VIDEO) Un mecanic britanic a reparat un motor Honda cu curea de distribuţie scăldată în ulei, arătând că soluţiile japonezilor sunt mai fiabile decât la Ford şi Peugeot

3 Iunie 2026, 21:59
Redacţia PiataAuto.md
Lumea auto din ultimii 15 ani a cunoscut două motoare catastrofal de problematice — motorul 1,0 EcoBoost de la Ford şi cel de 1,2 litri PureTech de la PSA Peugeot Citroen şi apoi Stellantis. Ambele motoare suferă de aceeaşi problemă gravă a curelei „umede” de distribuţie, scăldată în ulei, care se dezintegrează în timp, iar firele textile care se desprind din ea ajung să înfunde sorbul de ulei şi să obstrucţioneze lubrifierea, ducând la deficienţe grave în motor, erodări şi în cele din urmă clacări. Paradoxal, dar şi producătorul japonez Honda, renumit pentru fiabilitatea motoarelor sale, a aplicat o soluţie cu curea umedă la unul din motoarele sale europene. Iar de curând, un mecanic din Marea Britanie a trebuit să repare un asemenea motor Honda, arătând că soluţiile japonezilor unt mai fiabile decât cele de pe EcoBoost şi PureTtech.
Maşina care a venit în service e o Honda Civic cu doar 77.434 mile parcurse, echivalentul a 124.472 km, iar sub capotă are motorul 1,0 VTEC Turbo, în 3 cilindri, din aşa-numită familie L. Mecanicul spune că cineva i-a înlocuit recent distribuţia, şi motorul funcţionează aparent, dar a scos erori pe bord, iar citirea lor a scos la iveală probleme cu sincronizarea fazelor, deci e clar o problemă în distribuţie.
Mecanicul spune din start că suspiciunea lui e că cei care au făcut lucrarea, n-au schimbat toate filtrele necesare, or, acest motor are un număr imens de filtre tocmai pentru a capta reziduurile curelei, dacă aceasta ajunge la dezintegrare. Mecanicul spune că asta reprezintă o mare diferenţă în abordarea inginerilor niponi pentru fiabilitate şi a celor de la Ford sau Peugeot.
S-a demontat capacul chiulasei şi mai multe conducte, pentru a se ajunge la zona de acces la cureaua de distribuţie.
Apoi s-a demontat baia de ulei şi s-a descoperit că sita sorbului avea reziduuri pe ea, doar că lea avea şi-n partea superioară, ceea ce părea să indice că aceste reziduuri au fost eliberate de curând de undeva unde n-au fost curăţate în momentul schimbului de distribuţie.
Mecanicul a demontat şi bujiile, constatând că acestea erau strânse prea tare şi nu fuseseră schimbate anterior.
Fulia de la vilbrochen nu putea fi demontată uşor, aşa că mecanicul a decis s-o încălzească pentru a dilata spaţiul din jurul său şi a o debloca.
Mecanicul a descoperit că noua curea de distribuţie fusese instalată corect, cu sincronizarea corectă făcută. Deci, n-a fost o scăpare din partea service-ului anterior la acest capitol.
Însă în scurt timp s-a descoperit şi de unde venea eroarea fazelor. Rolele arborilor cu came au în ele un mic pasaj cilindric care reglează poziţia variabilă a acestor arbori şi lubrifierea. Aceste pasaje aveau în ele reziduuri.
Mecanicul, însă, spune că apariţia acestor erori a salvat motorul, impunând lucrarea pe care o face acum în avans, până la survenirea unor probleme mecanice. Iar asta e, din nou, abordarea inginerilor Honda, diferită faţă de Ford şi Peugeot.
Kitul de distribuţie de la Honda a venit cu mult mai multe filtre, garnituri şi o-ring-uri decât la multe alte maşini, ceea ce denotă din nou o abordare mai specială a niponilor faţă de mentenanţa acestui motor.
A fost dezasamblată şi pompa de ulei şi filtrele de acolo erau pline de reziduuri. Prin urmare, parţial suspiciunea iniţială a mecanicului despre reziduuri necurăţate iniţial din unele filtre şi împrăştiate apoi în circuitul de ulei s-a confirmat.
A urmat înlocuirea tuturor filtrelor şi reasamblarea tuturor componentelor înapoi, cu sincronizarea completă a distribuţiei. Iar la final motoul de Honda a pornit, fără erori, cu problemele rezolvate.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
33,623
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!