(VIDEO) Un mecanic din România a arătat o problemă la motoarele Volvo de 2,0 litri, care poate duce la miros de fum în habitaclu, sunete şi risc de incendiu

10 Iunie 2026, 23:25
Redacţia PiataAuto.md
De multe ori, dacă vrei să ştii cât de fiabil e un model sau un motor, e bine să vorbeşti cu cineva care a exploatat mult timp o asemenea maşină, dar şi mai ales cu mecanici care repară sau fac mentenanţă la zeci sau sute de asemenea maşini sau motoare, pentru că acolo se cumulează cel mai bine statisticile. De curând, un mecanic din România a arătat o problemă la motoarele Volvo de 2,0 litri, care poate duce la miros de fum în habitaclu, sunete şi risc de incendiu. Problema vizează motoarele din familia actuală VEA, care include şi motoarele diesel, şi cele pe benzină.
Problema apare la maşinile cu cifre de parcurs mai mari şi poate fi observată iniţial fie printr-un sunet subţire la acceleraţie, fie prin miros de fum în habitaclu, fie prin ambele simptome simultan.
Iar ea vine de slăbirea etanşării galeriei de evacuare pe blocul motor, şi a garniturii dintre ele. Problema apare în timp, accentuată de vibraţii, multiple cicluri de temperaturi mari şi mici şi uzură.
Iar elementele care creează această problemă sunt şuruburile de strângere a galeriei de evacuare de bloc. Acestea sunt realizate dintr-un material nu tocmai rezistent la stresul termic pe care-l suportă acolo şi slăbesc în timp. Iar atunci apare lipsa de etanşare, cu ieşirea aerului de evacuare la presiune mai mare şi a mirosului de fum, odată cu el.
Soluţia, spune mecanicul din România, e să înlocuiască acea garnitură cu una nouă, dar mai ales să se înlocuiască şuruburile cu altele de tip nou, din alt material, elaborare de Volvo între timp. Suedezii au înţeles problema şi au corectat-o pe motoarele revizuite, produse mai târziu. Însă pe aceste motoare de mai de demult, proprietarii sunt cei care trebuie să suporte costuri.
Şi Vadim Braia, mecanicul specializat în Volvo are a revelat această problemă, spune că o asemenea reparaţie costă circa 2.500-3.000 lei cu tot cu manoperă, adică între 475 şi 575 euro.
Tot el mai spune că ignorarea acestei probleme duce la probleme mult mai grave, în care apar depuneri de cenuşă în acea zonă iar din cauza emanărilor mari de căldură, odată cu aceste gaze, se poate ajunge şi la risc de incendiu.
În tot procesul de muncă în atelierul său, Vadim Braia mai menţionează şi despre cazuri pe care continuă să le mai întâmpine, când oamenii merg la alte service-uri pentru mentenanţă, plătesc înlocuirea de filtre, dar cei de acolo pur şi simplu iau banii şi nu fac nimic.
A găsit un filtru de polen la un XC90 îmbâcsit cu gunoi şi depuneri pe el, fabricat tocmai în 2020. Şi asta chiar dacă la ultimele 3 revizii proprietarul a tot plătit pe înlocuirea lui.
Iar o situaţie similară a fost şi cu un filtru de admisie, care trebuia să fi fost înlocuit, dar care e într-o stare deplorabilă din acelaşi motiv — al unor service-uri sau mecanici care nu înlocuiesc componentele pentru care clientul plăteşte
Vezi totul în video-ul de mai jos.
1
2,210
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!