(VIDEO) Un mecanic din România a arătat un contrast izbitor între un motor cu ulei neschimbat timp de 40.000 km şi alte trei motoare cu parcurs mare, dar cu revizii dese

23 Iunie 2026, 21:25
Redacţia PiataAuto.md
Aparent, e aproape unanim cunoscut că motoarele au nevoie de schimb de ulei făcut la timp, doar că acest timp recomandat e diferit la fiecare marcă şi model, iar în ultimii ani foarte mulţi producători europeni au tot mărit intervalele de service până pe la 25.000, 30.000 sau chiar 35.000 km, în loc de 10-15 mii km, cât era norma anterioară. Şi dacă intervalul recomandat e de 30-35 mii, atunci un schimb la 40 mii km depăşeşte doar cu vreo 15-20% intervalul recomandat. Dar aceste motoare, care au parte de schimburi de ulei atât de rare, rezistă de obicei mult mai puţin. Poate prima sută de mii de km o vor face oricum, însă vor avea puţine şanse să ajungă la 200, 250 mii km sau mai mult. De curând, Vadim Braia, mecanicul unui service din România, specializat în Volvo, a arătat un contrast izbitor între un motor cu ulei neschimbat timp de 40.000 km şi alte trei motoare cu parcurs mare, dar cu revizii dese.
Mecanicul român a descoperit cu oripilare cum arată interiorul acestui motor, care a parcurs 40.000 km cu acelaşi ulei. Avea un strat vâscos de depuneri pe toate suprafeţele imaginabile.
Şi paradoxul e că acest motor e încă unul relativ nou, fiind fabricat doar în 2020. Deci, la 6 ani de exploatare, acest motor de Volvo XC90 arată jalnic în interior, şi nu e din cauza vreunei probleme tehnice sau scăpări de inginerie, ci doar din cauza proprietarului său.
Şi epuratorul de ulei avea aceeaşi mâzgă pe el, deşi e oarecum amplasat mai sus şi s-ar putea crede că ar fi scăpat de aceste depuneri.
Verdictul pentru acest motor e sumbru şi costisitor — trebuie dezasamblat tot motorul, recondiţionată chiulasa şi recondiţionate sau înlocuite pistoanele. O lucrare foarte scumpă, care anulează orice economie făcută prin schimbul mai rar de ulei.
Posesorul a schimbat de curând uleiul, deci ceea ce vedem sunt depunerile care nu s-au mai scurs la un schimb normal de ulei. Iar aceste depuneri ajung inevitabil şi în canalele de lubrifiere, obstrucţionându-le, iar apoi motorul nu-şi mai lubrifiază cuzineţii, vilbrochenul şi arborii cu came.
În acelaşi timp, în curtea service-ului e prezent un Volvo V90 D4 AWD cu 330.000 km parcurşi şi un motor în stare impecabilă. Cu ulei schimbat la fiecare 10-15 mii km, şi toate celelalte revizii făcute la timp, starea ei e impecabilă.
Mai mult ca atât, la 330.000 km parcurşi, până şi amortizoarele sunt cele originale, de fabrică, tot datorită mentenanţei corecte.
Un alt exemplar Volvo, venit la service înainte de o călătorie în vacanţă, e un S80 de 544.000 km parcurşi!
Paradoxal, dar maşina a fost cumpărată nouă şi e în continuare în proprietatea aceluiaşi om, care-i asigură o mentenanţă excelentă şi are încredere să plece în vacanţe lungi cu ea chiar şi la peste jumătate de milion de kilometri parcurşi.
Iar ultimul Volvo cu parcurs mare demonstrat e un V70 cu peste 466.000 km parcurşi. Secretul e acelaşi — revizii dese şi mentenanţă fără zgârcenie şi fără economii efemere, care se lasă apoi cu reparaţii scumpe.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
2
52,561
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!