(VIDEO) Un proprietar olandez al unui BMW X5 de primă generaţie cu motor rar de 4,6 litri a venit la un stand dinamometric pentru a-i măsura puterea la 300.000 km

15 Iunie 2026, 17:35
Redacţia PiataAuto.md
Prima generaţie de BMW X5, în numele de cod E53, a rămas una emblematică în design, dar şi pentru senzaţiile de condus ale acesteia, care au arătat că şi un SUV poate fi manevrabil, cu caracter sport. Motoare acestei generaţii au fost mari în cilindree şi savuroase, iar cea mai puternică versiune a fost 4.6is iniţial, după care a fost urmată de 4.8is. Ei bine, de curând un proprietar olandez al unui asemenea BMW X5 4.6is foarte rar a venit la un stand dinamometric pentru a-i măsura puterea la aproape 300.000 km parcurşi.
Versiunea 4.6is a lui BMW X5 E53 a fost produsă doar între decembrie 2001 şi septembrie 2003, deci mai puţin de 2 ani compleţi, după care a fost înlocuită de 4.8is. Asta a făcut ca producţia totală a acestei versiuni să ajungă la doar 10.467 automobile în toată lumea! Deci, probabil cea mai rară versiune a acestei generaţii de X5.
Motorul de sub capotă era un V8 de 4,6 litri, cu numele de cod M62B46, care dezvolta 347 CP. Pe atunci, viteza maximă era de 240 km/h, iar preţul unui asemenea exemplar pornea de la 79.100 euro. Motorizarea de 4,6 litri era oferită doar în 4 culori, albastrul Estoril fiind una din ele.
E uimitor, deci, că maşina a adunat aproape 300.000 km pe odometrul său. Sau 291.080 km, dacă e să fim mai exact. Însă proprietarul maşinii continuă să o savureze. Şi o savurează şi ginerele e acestui, care a condus maşina până la atelier, şi el fiind un fan de BMW la rândul lui şi un posesor de BMW Z4 E85. Recunoaşte că adeseori el e cel care conduce X5 acum, datorită spaţiului mare şi capacităţii de a tracta remorci.
Maşina consumă mult, spune acesta, cam 1 litru de benzină la fiecare 6 km parcurşi. Sună mult, dar asta înseamnă cam 16,7 litri/100 km.
Totuşi, starea motorului şi a întregii maşini pare a fi una foarte bună, cu mentenanţă făcută cu grijă. Iar astfel şi speranţele pentru măsurarea pe standul dinamometric sunt mari.
A urmat măsurarea propriu-zisă, cu turarea puternică a motorului şi scoaterea unui sunet frumos pe ţevile de eşapament. S-au făcut două măsurări pentru a se asigura un rezultat mai precis.
Cifra de putere rezultată a fost de 322 CP, deci cu 25 CP mai mică decât cea estimată iniţială de fabrică. Cei care au făcut măsurarea spun că e un rezultat bun, or, pierderea e de circa 7% după 23 de ani şi aproape 300 mii km parcurşi. Dar, bineînţeles, un pasionat profund nu s-ar mulţumi nici cu cele 7% pierdere şi ar căuta dacă există vreo mentenanţă nefăcută pentru a revigora şi mai mult motorul.
Şi cuplul a deviat într-o proporţie comparabilă, doar că măsurarea lui exactă a fost mai dificilă din cauza construcţie cutiei, unde convertizorul multiplică la început foarte mult cuplul şi standul indică valori maxime irelevant de mari.
Totuşi, per total cifrele nu sunt rele, iar curba evoluţiei puterii e una relativ lineară, specifică motoarelor aspirate. Prin urmare, cu o mentenanţă mai profundă, în motor, s-ar mai putea recupera din cei 25 CP pierduţi.
Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită din comenzile player-ului.
1
27,032
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!