Centura localităţii Slobozia Mare, ultima parte a traseului M3 renovat din Moldova, este pregătită de inaugurare, după ce o companie turcească a abandonat anterior şantierul

12 Iulie 2026, 11:31
Redacţia PiataAuto.md
În ultimii ani, Moldova a tot construit segmente noi de drum şi a renovat altele mai vechi pentru a remodela traseul naţional M3, care leagă portul Giurgiuleşti şi vama cu România cu acelaşi nume, cu Chişinăul, ocolind cea mai mare parte a localităţilor. În formula sa remodelată, traseul M3 trece doar prin 5 localităţi pe toată distanţa sa de peste 230 km. Ultima parte a traseului renovat conform etapei actuale, care mai era în construcţie, e centura localităţii Slobozia Mare, din apropierea graniţei cu România. Acum, această centură e construită şi e pregătită de inaugurare, care urmează a avea loc la sfârşitul lunii iulie.
Construcţia acestui segment de traseul renovat M3 a fost cea mai problematică, din cauza companiei turceşti Metag Inşaat Ticaret AS, care a abandonat anterior şantierul. Drumul trebuia să fie gata încă în 2022, dar compania a tot amânat acele lucrări, derulându-le lent şi invocând drept pretext iniţial pandemia, apoi dificultăţile sale financiare. Drumul care i se alocase avea 18,2 km lungime, două benzi de deplasare, şi includea 31 podeţe şi 3 staţii de aşteptare a transportului public, fiind un drum construit parţial de la zero, într-o zonă de câmp.
După acel abandon de proiect, contractul a fost reziliat şi, printr-o nouă licitaţie, a fost atribuit unei asocieri de companii locale, Irinda Prim şi Nouconst, ambele companii având la activ mai multe proiecte de drumuri construite în Moldova. Lucrările propriu-zise la centura Slobozia Mare au demarat în luna mai a anului 2025, iar acum, după 14 luni, centura e finalizată.
Progresul actual al lucrărilor a fost calificat de către Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Moldova ca fiind de 97,2%, cele 2,8% rămase fiind atribuite instalării bornelor kilometrice, lucrărilor de amenajări a taluzurilor şi şanţurilor de evacuare a apelor.
Noul drum e realizat în conformitate cu standardele europene de fundaţii, acostament acoperit cu piatră, scurgeri pluviale, declivitate, grosime a straturilor de asfalt, precum şi marcaje şi indicatoare rutiere. Bugetul de construcţie a 16,6 km a inclus şi curăţarea necesară după lucrările abandonate de fostul antreprenor şi a fost cuantificat la 10,46 milioane de euro pentru cei 16,6 km de drum, suma fiind plătită din bugetul de stat al Moldovei, cu susţinere şi din partea BERD.
Ceea ce numit centura Slobozia Mare este, de fapt, o centură ocolitoare a trei localităţi mari — Slobozia Mare, Câşliţa-Prut şi Giurgiuleşti. Noul traseu va asigura scurtarea distanţelor printr-o traiectorie mai directă pe axa sud-vest spre nord-est şi va elimina necesitatea de a circula pe drumul R34.3 spre Slobozia Mare, apoi de a circula pe R34 lent, prin localităţi lungi. Estimativ, noua centură poate reduce timpul de călătorie cu până la 20-30 minute şi chiar mai mult în orele de aglomerare a traseului R34.
Foto: Noua centură Slobozia Mare, marcată cu săgeată, între cele două puncte oranj

Cel mai important, însă, e că odată cu inaugurarea noii centuri, întreg traseul de la Giurgiuleşti la Chişinău devine funcţional conform formulei renovate, scurtând timpul de călătorie şi sporind confortul. Se va putea circula în condiţii mult mai civilizate şi directe, iar ruta ar putea deveni foarte atractivă pentru cei ce călătoresc şi sudul şi estul României şi invers. Vama Giurgiuleşti e la doar câţiva kilometri de oraşele Galaţi şi Brăila din România, şi, folosind drumuri expres, s-ar putea ajunge rapid şi la autostrada A7 spre Bucureşti.
Anterior, pentru a forma traseul remodelat M3 din Moldova, au fost construite centura oraşului Comrat şi centura oraşului Vulcăneşti.
De asemenea, a fost construit un segment absolut nou de drum între Cimişlia şi Porumbrei, care e şi azi un exemplu de calitate impecabilă a carosabilului şi fundaţiei.
Foto: Segmentul Cimişlia-Porumbrei

Pe porţiunea mai veche a traseului M3, cu 4 benzi, câte 2 benzi pe sens, a fost finalizată construcţia podului de la Sagaidacul Nou, care rămăsese neterminat de 30 de ani şi unde exista o redirecţionare pe o singură parte a acestuia de 3 decenii încoace.
Acum şi acolo se circulă pe 4 benzi. Totuşi, porţiunea mai lată a traseului M3, cu 4 benzi, are plăci de beton pe baza ei, care fac mentenanţa ei mai dificilă şi periodic, mai ales după sezonul de iarnă, ea denotă carenţe în calitatea carosabilului. Cea mai problematică pare rămâne a fi, în mod paradoxal, cea care face parte din Chişinău, la intrarea în capitală, numită Drumul Băcioiului. Acolo e un drum îngust, cu beton măcinat, care are cea mai proastă calitate a carosabilului. Din fericire, la intrarea în Chişinău, de pe traseul M3 se poate lua şi pe alte drumuri spre vest, la Brăila şi Ialoveni, sau spre Aeroport, ocolind oraşul către părţile din est şi nord.
Un rezumat al porţiunilor realizate anterior arată cam aşa:
• Centura Comrat — octombrie 2022
• Porumbrei-Cimişlia — noiembrie 2022
• Podul Sagaidacul Nou — decembrie 2024
• Centura Vulcăneşti — decembrie 2025
• Centura Slobozia Mare — iulie 2026
Totuşi, traseul M3 într-o fază viitoare va mai avea o centură care abia urmează a fi construită în următorii ani. E vorba de centura oraşului Cimişlia, singurul oraş mai mare care rămâne parte din traseul actual renovat M3.
1
4,751
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!