Inginerii europeni demarează construcţia primei conexiuni electrice HVDC între Africa şi Europa, cu cablu subacvatic pozat de o navă fabricată în România

Inginerii europeni demarează construcţia unuia din cele mai mari şi ambiţioase proiecte energetice intercontinentale. Pentru prima dată, Africa şi Europa vor fi conectate cu o linie electrică de curent continuu de înaltă tensiune HVDC, care va face posibilă transportul de electricitate în ambele direcţii. Iar noul cablu subacvatic HVDC cu rol istoric va fi pozat de o navă fabricată în România.

Prima conexiune HVDC dintre Europa şi Africa are numele de proiect ELMED şi are o istorie de aproape 9 ani de când au apărut primele idei de a o construi. Europa şi Africa au o conexiune electrică dea existentă, între Spania şi Maroc, în apropiere de strâmtoarea Gibraltar, acolo fiind vorba de două cabluri de 400 kV şi 700 MW putere maximă fiecare. Întrucât distanţa conexiunii maritime e una relativ mică, acele cabluri subacvatice sunt de curent continuu.

Foto: Conexiunile actuale între Spania şi Maroc

Noua linie despre care vorbim azi, însă, va fi construită între Tunisia şi Italia, iar distanţa cablului subacvatic e de 200 km, la care se vor mai adăuga încă 20 km de cablu subteran până la staţiile de convertire de pe ambele continente. La o asemenea distanţă, liniile subacvatice de curent alternativ ar genera pierderi mult prea mari, motiv din care s-a optat pentru tehnologia HVDC, adică cea a liniilor de curent continuu de înaltă tensiune.

Staţiile de conversie din curent alternativ în continuu şi invers, din continuu în alternativ la celălalt capăt al liniei vor fi localizate în Mlaabi, regiunea Menzel Temime din Tunisia, şi Partanna din provincia Trapani de pe insula Sicilia, în Italia. Noua linie HVDC va avea o tensiune de 500 kV şi o putere de 600 MW.

Staţiile de convertire vor fi construite de compania Hitachi Energy, cu sediul în Elveţia, una din deţinătoarele celor mai avansate tehnologii HVDC din lume. Cei de la Hitachi Energy vor produce şi instala toate echipamentele electrice necesare pentru aceste staţii, într-un contract uriaş de 770 milioane de euro. Aceste staţii reprezintă cea mai costisitoare parte din acest proiect grandios, or, ele cuantifică 54% din bugetul total al proiectului de 1,42 miliarde de euro.

Cablul subacvatic va ajunge până la o adâncime de 800 metri în Marea Mediterană şi va fi produs de compania italiană Prysmian. Cablul va fi produs la fabrica Arco Felice a celor de la Prysmian, situată în apropiere de Napoli.

Tot Prysmian e responsabilă de pozarea cablului pe fundul mării. Iar aici va fi folosită nava Monna Lisa, după cum au anunţat chiar italienii, întrucât ea e cea mai capabilă din lume, alături de nava identică Leonardo da Vinci, putând poza cabluri la adâncimi de până la 3.000 metri.

Ambele aceste nave au fost construite în România, la şantierul naval de la Tulcea, iar noi scriam despre ingineria lor acum doi ani. Nava are două carusele imense de cablu, care pot cântări până la 7.000 şi, respectiv 10.000 tone şi macarale cu mecanisme puternice, ce permit manevrarea acestor cabluri în procesul de muncă. Nava are un sistem de propulsie hibridă, format din 6 motoare finlandeze Wartsila şi 2 baterii a câte 750 kWh.

Cei de la Prysmian vor primi 460 milioane de euro pentru producţia şi pozarea cablului, iar alte companii au grijă de partea de cabluri subterane şi sisteme adiţionale de integrare a noii conexiuni în sistemele energetice ale Italiei şi Tunisiei.

Aici, însă, apare o întrebare esenţială inevitabilă. În Africa există multe ţări care au abundenţă de energie regenerabilă şi electricitate produsă din surse regenerabile, precum Etiopia, Uganda sau Kenya. Dar Tunisia nu este o asemenea ţară, ba dimpotrivă, electricitatea produsă în această ţară venind în 2023, spre exemplu, în raport de 95% din gaz natural. Mai mult ca atât, pe lângă faptul că Tunisia importă gaz ca să producă electricitate, în perioade tot mai frecvente Tunisia nu-şi poate acoperi întreg consumul de electricitate şi e nevoită să importe, circa 16% din consumul de electricitate la nivelul unui an întreg venind din importuri. Energia regenerabilă e puternic susţinută în ultimii ani, dar încă e foarte departe de o situaţie de belşug energetic. Deci, apare şi o întrebare logică despre beneficiul noi conexiuni.

Iar aici răspunsul e mai nuanţat. Tunisia are resurse mari de soare, care ar putea fi fructificate prin producţie de electricitate prin panouri fotovoltaice. Europenii au finanţat în ultima perioadă construcţia de noi parcuri fotovoltaice în Tunisia, la Sidi Bouzid şi Gafsa, de 400 MW putere în total, care vor putea să-şi trimită electricitatea din surse regenerabile prin noul cablu HVDC spre Europa.

UE are şi alte iniţiative prin care sprijină Tunisia să-şi poată îndeplini ţinta de a ajunge la 35% energie regenerabilă în 2030. Dar în acest caz, Europa va beneficia practic de energia produsă de panourile fotovoltaice din Tunisia în orele cu soare şi o va cumpăra de la operatorii acestor parcuri tunisiene.

În schimb, în orele de consum maxim în Tunisia, când ţara are insuficienţă de electricitate, ea va putea primi electricitate din reţeaua europeană, îmbunătăţindu-şi astfel siguranţa energetică. Cifra de 600 MW a noului cablu putere confirmă că el e oarecum important pentru Europa, dar nu neapărat unul care să schimbe radical tabloul mixului energetic. Pentru Tunisia, însă, 600 MW pot face o mare diferenţă în acoperirea deficitului în orele critice. Iar Tunisia obţine astfel securitate energetică şi posibilitate de a genera exporturi de electricitate de la panourile fotovoltaice amplasate în regiuni foarte prolifice.

Aşadar, proiectul despre care vorbim azi e unul deja decis, iar de curând au venit şi primele informaţii despre demararea propriu-zisă a lucrărilor şi la Prysmian, şi la Hitachi Energy. În acelaşi timp, nu putem să nu amintim despre proiectul Xlinks, despre care scriam acum 3 ani, care trebuia să devină cel mai lung cablu electric maritim din lume, transportând energie regenerabilă din Sahara, Maroc, spre Marea Britanie. Acel proiect a avut bugetul pentru studiul iniţial suspendat mai multe luni în urmă şi e deocamdată într-o stare suspendată, fiind mult mai costisitor şi mai de amploare în puterea pe care o intenţiona. Proiectul ELMED între Tunisia şi Italia, însă, e deja o realitate care prinde contur.