Istoria neştiută a perioadei de 25 de ani, când o regiune din Elveţia impunea maşinile să fie trase de cai cu motorul oprit pe teritoriul său

16 Iulie 2026, 21:48
Redacţia PiataAuto.md
Elveţienii sunt astăzi printre cei mai mare pasionaţi de maşini din lume şi în această ţară poţi vedea probabil cea mai mare concentraţie de maşini savuroase, clasice, în garajele caselor. Drumurile şi peisajele alpine fac ca aceste maşini să poată fi simţite cu o plăcere enormă în condus, chiar dacă oraşele şi autostrăzile elveţiene sunt foarte restrictive la depăşirile de viteză. Dar tot Elveţia a avut perioade cu restricţii foarte bizare ce vizau maşinile. Una din cele mai cunoscute e cea prin care Elveţia a interzis timp de aproape 70 de ani cursele motorsport pe teritoriul său, după marele accident de la Le Mans, din Franţa, din 1955. Interdicţia a fost ridicată abia de curând. Însă există o istorie aproape neştiută sau uitată, a unei perioade de aproape 25 de ani, când o regiune din Elveţia impunea maşinile să fie trase de cai cu motorul oprit pe teritoriul său.
E un adevărat paradox, dar exact asta se întâmpla, timp de 25 de ani. Maşinile şi camioanele perfect funcţionale ajungeau la hotarul regiunii şi erau forţate să-şi oprească motoarele, fiind trase de cai sau de boi de tracţiune, pe tot teritoriul şi abia când părăseau regiunea li se permitea să-şi pornească din nou motoarele şi să plece mai departe autopropulsate.
Regiunea pe care o descrim nu e Zermatt, oraşul care a devenit renumit după ce a interzis în 1931 motoarele cu combustie şi a permis doar maşinile electrice, deoarece îşi dorea ca poluarea să nu afecteze aerul şi peisajele imaculate din jur. Zermatt are deja această interdicţie în vigoare de 75 de ani, ea fiind valabilă şi azi. Dar în Zermatt maşinile cu combustie nu erau permise deloc, nici măcar trase de cai.
Regiunea despre care vorbim e cantonul Graubunden din sud-estul Elveţiei, cantonul pe teritoriul căruia sunt amplasate oraşe renumite azi, precum Davos şi St. Moritz. În anul 1900, cea mai mare parte ţărilor europene era deja cuprinsă de fascinaţia noului tip de transport, noi şi noi constructori de automobile îşi afirmau apariţia şi prezenţa, cu modele tot mai interesante. Era clar că omenirea trăia o nouă pagină marcantă de istorie, care va schimba esenţial viaţa. Dar nu toţi erau convinşi de asta.
În anul 1900, autorităţile cantonale din Graubunden au primit plângeri repetate, în care cetăţenii se plângeau pe „monştrii zgomotoşi şi urât mirositori”, aşa cum erau descrise maşinile. La 17 august 1900 autorităţile au luat decizia de a interzice total vehiculele motorizate pe teritoriul cantonului, folosindu-se de prerogativele legale sporite de care dispun cantoanele în Elveţia.
Principalele motive invocate erau cele din multiplele plângeri primite de la locuitorii din Graubunden. Acest canton avea pe atunci preponderent drumuri acoperite cu prundiş, iar maşinile care traversau aceste drumuri ridicau un praf imens, din cauza vitezei lor, şi speriau caii când treceau pe alături pe drumurile înguste. Oamenii îşi exprimau îngrijorările despre riscurile de siguranţă pe care maşinile le aduc pentru cai şi călătorii cu trăsuri, dar şi pentru călătorii lor.
În scurt timp, interdicţia a devenit un simbol cultural pentru locuitorii din Graubunden, o regiune dominată pe atunci mai ales de fermieri, iar aceştia accentuau că n-ar fi corect ca ei, din taxele lor, să plătească pentru asfaltarea drumurilor, pentru a le face mai potrivite maşinilor. Automobilul era perceput în această regiuni drept un moft al înstăriţilor, iar caii erau priviţi drept soluţia practică şi eficientă.
Am putea spune că până şi atunci era evident diferenţa de viteză, dar cantonul Graubunden investise deja în anul 1889 o sumă mare de bani în calea ferată Rhaetian, care asigura legături rapide şi eficiente pe cale feroviară. Calea ferată există şi azi şi e considerată una din cele mai pitoreşti, datorită reliefului dificil şi muntos prin care trece, cu peisaje magnifice pe alături. Prin urmare, locuitorii din Graubunden arătau la calea ferată drept soluţia rapidă şi eficientă de transport, iar caii avea rol mai local. Automobilul era irelevant în acest peisaj, în viziunea lor.
Când a fost introdusă interdicţia, un politician local pe nume Gaudenz Issler, care îşi cumpărase în 1798 primul automobil în canton, l-a returnat după asta demonstrativ, declarând că drumurile din canton sunt total nepotrivite pentru maşini. De-a lungul anilor, multipli oaspeţi şi vizitatori ai cantonului susţinuseră această interdicţie, printre ei numărându-se, în mod paradoxal, şi Wilhelm Conrad Rontgen, un fizician care a câştigat şi premiul Nobel.
Totuşi, la câţiva ani după introducerea acestei interdicţii, apăruseră primele îndoieli dacă nu cumva cantonul se împotriveşte unui progres firesc şi iminent. În 1907, bărbaţii din Graubunden au fost chemaţi la primul referendum — şi menţionăm doar bărbaţii pentru că în Elveţia femeile au obţinut drept de vot abia în 1972. Votul a fost negativ şi a menţinut interdicţia.
Foto: Material de agitaţie pentru unul din referendumuri

Referendumurile s-au tot repetat de-a lungul anilor de încă 9 ori. Şi de fiecare dată, cu excepţia ultimei, cetăţenii din Graubunden au tot decis să păstreze interdicţia în vigoare. Primul război mondial, început în 1914, a început să schimbe perspectiva. Caii erau rechiziţionaţi în ţările vecine şi începuseră a deveni mai scumpi şi mai rari, iar problemele cu aprovizionările cu alimente făceau ca atunci când era posibil, aprovizionările să se facă pe baza camioanelor. Medicii cereau de asemenea ca lor să li se permită maşinile, pentru a ajunge mai repede la pacienţi.
În 1919, poşta elveţiană a introdus primul autobuz PostBus în canton, ca transport public. Acest autobuz a făcut ca oamenii să înţeleagă că maşinile nu sunt doar un atribut de lux, ci şi unul cât se poate de practic. În anii 1920-1924 apăruseră mai multe hoteluri, care începuseră să. considere că interdicţia le va face să rateze turişti în favoarea altor cantoane care nu interzic maşinile.
La 21 iunie 1925 la cel de-al 10-lea referendum, locuitorii din Graubunden au decis în sfârşit să permită maşinile pe teritoriul cantonului lor. Pe atunci se menţiona că votul n-ar fi fost corect, întrucât mulţi fermieri erau deja urcaţi sus în munţi în luna iunie cu păşunatul, şi de asta votul a trecut cu 52% în favoarea maşinilor.
Imediat ce interdicţia a fost ridicat, cantonul a devenit rapid unul ce a adoptat maşinile cu o viteză ameţitoare. Astăzi Graubunden e unul din cantoanele elveţiene cu cea mai mare densitate de maşini, aici fiind înmatriculate 126.000 automobile la 200.000 de locuitori. Şi tot în cantonul Graubunden — mai exact în St. Moritz — are loc de câţiva ani unul din cele mai spectaculoase şi superbe evenimente auto de iarnă, The ICE St. Moritz, în care maşini clasice, supecar-uri şi hypercar-uri vin să ruleze pe lacul îngheţat. Şi toate astea se întâmplă în regiunea care maşinile au fost complet interzise timp de 25 de ani, acum 100 de ani.
0
12,213
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!