Mercedes a fost nevoit să oprească producţia noului său model electric, după ce a vândut doar 627 de maşini în China
21 Iulie 2026, 12:06 Redacţia PiataAuto.md
Mercedes a întârziat foarte mult în elaborarea de maşini electrice cu adevărat consistente în inginerie — am argumentat-o de multe ori, încă în timpurile când producătorul german lansa modelele EQS şi EQE, în caroserii de sedan şi SUV, care arătau bine în materie de lux şi confort, dar care avea parametri tehnici la jumătate din valorile pe care le oferea pe atunci Hyundai sau Kia, spre exemplu. Iar cu asemenea parametri de încărcare lentă, chinezii şi-au schimbat rapid viziunea şi percepţia despre Mercedesurile electrice. Odată cu elaborarea lui CLA Electric, lucrurile s-au schimbat şi Mercedes a creat în sfârşit maşini electrice gândite profund, cap-coadă, concepute cu eforturi proprii şi cu adevărat bune în parametrii lor. Această inginerie a fost transpusă apoi şi pe GLC Electric şi C-Class electric. Dar se pare că pentru China a fost prea târziu, or, acum Mercedes a fost nevoit să oprească producţia noului său CLA L electric în China după ce a vândut doar 627 maşini în jumătate de an, scrie publicaţia germană AMS.
Modelul CLA L reprezenta o versiune cu ampatament mărit a lui CLA, adaptată şi mai mult pentru preferinţele din China, care a fost plasată în producţia locală, la uzina Beijing Benz Automotive, pe care Mercedes o operează împreună cu partenerul său BAIC.
Dar vânzările noului model au fost neaşteptat de slabe. Mercedes şi-a pus speranţe imense în noul model, care trebuia să relanseze vânzările în China, o piaţă afectată de scăderi profunde pentru toţi producătorii germani în ultimul timp. Noul CLA L trebuia să reprezintă acea briză de prospeţime tehnologică, care să-i convingă din nou pe chinezi că Mercedes e The Best or Northing.
În ianuarie, doar 35 exemplare au fost vândute în toată China, dar cifra nu părea alarmantă, întrucât era prima lună de producţie şi puteau exista întârzieri logistice. Februarie a adus 21 e exemplare vândute, dar atunci a fost şi Anul Nou chinezesc şi, din nou, parcă se mai puteau găsi pretexte. În luna martie s-au vândut 358 exemplare şi părea că în sfârşit noul model intră într-o faţă activă de vânzări.
Dar începând cu aprilie statisticile au scăzut din nou, iar în luna iunie Mercedes nu a reuşit să vândă niciun CLA L electric în China. Zero. Nici măcar un singur exemplar, pe o piaţă de 1,4 miliarde de locuitori.
Cifra de zero înmatriculări i-a făcut pe jurnaliştii locali să caute explicaţii şi să presupună că producţia a fost deja oprită încă din mai, motiv din care nu s-au mai făcut vânzări noi. Aceştia au încercat să obţină informaţii locale din interior şi spun că surse interne le-au confirmat oprirea producţiei, marcată ca fiind suspendată până la decizii noi.
Mercedes, însă, n-a confirmat oficial oprirea producţiei. Totuşi, cifrele statistice sunt oficiale şi confirmă vânzările extrem de slabe pe care le are noul model în China. Iar dacă indicatorul de zero înmatriculări se va mai menţine şi în una iulie, atunci putem considera că avem o confirmare circumstanţială clară a sistării noului model.
Investigările presei germane de a confirma acest fapt au ajuns în acelaşi punct al unor confirmări interne, dar producătorul nu a emis niciun comentariu la acest subiect, nici de confirmare, nici de infirmare.
Acest insucces dramatic al germanilor vine chiar dacă aceştia au colaborat cu companiile chinezeşti pentru a-i asigura maşinii o interfaţă digitală pe placul chinezilor. Singurul fapt criticat la lansare era ampatamentul versiunii L, cu doar 4 mai mare decât pe CLA obişnuit, dar germanii spuneau că nu puteau alungi maşina mai mult din cauza siluetei de coupe cu patru uşi, care ar fi fost prea disproporţionată ca design.
Totuşi, acest eşec al lui CLA L în China e în măsură să submineze şi mai mult poziţia actuală a Mercedes în China şi eventuale planurile de lansare pe care le are producătorul german pe această piaţă. Germanii au lansat şi un GLC L Electric în China chiar de curând şi planificau să lanseze şi un C-Class Long electric.
Acum, după eşecul lui CLA probabil se va urmări atent evoluţia SUV-ului electric GLC L. Dacă acesta va înregistra vânzări decente, atunci e probabil ca la Mercedes să mai rămână speranţe pentru un C-Class electric şi o revigorare în China. Însă dacă şi GLC Electric va avea vânzări similare, atunci germanii îşi vor fi epuizat toate atributele posibile pentru a mai recuceri piaţa Chinei şi nu le va rămâne cât să se resemneze cu pierderea irecuperabilă a acestei pieţe.
Şi, din păcate, aceleaşi provocări majore le au şi alţi producători europeni premium acum în China, precum Porsche, BMW, Audi sau Volvo. Toţi au raportat scăderi drastice în prima jumătate a anului 2026, cuprinse între -30% şi -41%. Iar atunci când până şi modelele noi şi cu adevărat bune eşuează în China, problema devine una aproape imposibil de rezolvat.