Suedezii au descoperit că deţinerea unei Dacia e mai costisitoare în timp decât a unei Toyota, maşinile mai scumpe în achiziţie fiind adeseori mai ieftine pe termen lung

22 Iulie 2026, 08:46
Redacţia PiataAuto.md
Atunci când cineva îşi doreşte să cumpere o maşină nouă la un buget cât mai raţional, de cele mai multe ori e luat în calcul doar preţul de achiziţie iniţială şi arareori se fac calcule pe termen lung despre cât va costa mentenanţa raportată la kilometru, consumul per kilometru, deprecierea şi alte costuri aferente. Suedezii de la ViBilagare au făcut mai mule asemenea calcule şi au ajuns la concluzia că adeseori maşinile uşor mai scumpe în achiziţie pot fi mai ieftine pe termen lung. Mai mult ca atât, ei au descoperit că deţinerea unei Dacia e mai scumpă decât deţinerea unei Toyota în Suedia.
Sursa foto: ViBilagare

În costurile suedezilor au intrat factori precum deprecierea — adică diferenţa de preţ de la achiziţie şi cea de revânzare peste trei ani — dar şi costurile calculate în baza consumului real obţinut în teste, nu a celui oficial. S-au mai luat în calcul taxele anuale, asigurarea obligatorie şi vizitele la service, la care se mai adaugă şi o sumă fixă de 10.000 coroane, adică 900 euro, pentru mentenanţă curentă adiţională în 3 ani, precum spălătorii şi alte mici îngrijiri ad-hoc.
Unul din calculele comparative directe a vizat trei modele accesibile — Dacia Bigster, Toyota Corolla Cross şi MG HS. Modelul celor de la MG e un plug-in hibrid, care costă aproximativ 39.750 euro. Dacia Duster, în versiune calculată de 1,8 litri hibrid, de 155 CP, costă în Suedia de la 27.100 euro, dar versiunea luată în calcul era una mai bine echipată, de 32.515 euro. Toyota Corolla Cross era de asemenea hibridă, având o motorizare de 2,0 litri cu tracţiune integrală, şi costând 39.020 euro în versiunea luată în calcul.
Deci, Toyota e aparent cu 6.500 euro mai scumpă decât Dacia, şi e logic să prezumăm că Dacia ar fi mai ieftină în operare. Calculele au arătat că şi mentenanţa tehnică e mai ieftină la Dacia. Deci, dacă s-ar lua în calcul doar aceste cifre evidente, Dacia ar fi învingătoare la costurile de deţinere. Această diferenţă vine inclusiv datorită faptului că Dacia are un interval recomandat de service de 30.000 km sau 1 an, iar Toyota — de 15.000 km sau un an.
Dar suedezii au calculat şi deprecierea, iar aici a venit marea diferenţă. Toyota îşi pierde 33% din valoare în decursul a 3 ani, datele fiind verificate şi cu o companie de asigurări, şi vizând 20.000 km parcurşi anual. Dacia Bigster, însă, va pierde 47% din preţul iniţial în timp de 3 ani, spun suedezii. Iar asta face ca acest cost efectiv al deprecierii să fie circa 12.875 euro la Toyota şi de 15.282 euro la Dacia.
Raportat la cei 60.000 km parcurşi în 3 ani, doar acest cost înseamnă 0,21 euro/km la Toyota şi 0,25 euro/km la Dacia.
Per total, cu toate capitolele de costuri incluse în calcul, Dacia Bigster are un cost de 4,42 coroane per kilometru, sau 0,40 euro/km, în timp ce Toyota are un cost de 4,20 coroane/km sau 0,38 euro/km.
Modelul chinezesc MG HS are un cost mai mare decât Dacia şi decât Toyota — cuprins între 4,72 şi 5,10 coroane/km, sau 0,43-0,46 euro/km. Intervalul apare din cauza regimurilor plug-in hibride şi consumului diferit, dar deprecierea la MG e şi mai mare — modelul chinezesc îşi pierde 49% din valoare în doar 3 ani.
Suedezii spun că situaţia se remarcă şi la alte modele care au mai fost luate în calcul. Modelele Opel pot fi de asemenea mai ieftine în achiziţie, dar deprecierea mai mare le face mai scumpe î final. Multe din modelele Opel şi Fiat îşi pierd cam 50% din valoare în 3 ani în Suedia.
În cazul modelelor chinezeşti exemplul de mai sus cu 49% e încă unul foarte mult. Adeseori se atestă şi devalorizări de 55% sau chiar mai mult în 3 ani.
Aşadar, deprecierea e cumva factorul care schimbă foarte mult paradigma aici şi, deşi mulţi dintre noi n-ar vrea s-o ia în calcul, mai ales dacă nu ştim cât timp vor deţine maşina, ea contează până la urmă, pentru că e tot parte din costurile reale suportate. Şi e la fel de adevărat că, cu cât mai mult timp deţii o maşină şi mai mulţi kilometri parcurgi cu ea, această depreciere poate deveni mult mai mică per kilometri, întrucât ai folosit mult mai plenar maşini. Dacă menţii o maşină nouă în proprietate nu 3 ani, ci 5-7 ani sau 10 ani — atunci da, preţul final de revânzare poate fi mai mic în cifră efectivă, dar raportat la ani şi kilometrii făcuţi, costul devine mult mai mic per kilometri.
Şi când vorbim de perioade de 7-10 ani, de fapt maşinile premium îşi păstrează cel mai bine valoarea. De multe se poate întâmpla ca aceste maşini să-şi piardă 50-60% din valoare în 5-10 ani, nu în primii 3 ani. Şi dacă maşina iniţială a costat mai scump, dar ai condus-o 7-10 ani, iar la urmă mai iei 40% din valoarea ei iniţială pe ea, s-ar putea să ieşi la final la un cost mult mai raţional per km.
Poate suna un pic bizar să ne gândim că o maşină premium ar putea avea costuri per kilometri mai mici, dar aici cel mai bun e exemplul omului de afaceri Josef Weikinger, din Liechtenstein, care şi-a cumpărat un Maybach 62 nou în anul 2004 şi l-a deţinut timp de 9 ani, până în 2013. A plătit 450.000 euro pentru limuzina sa de lux, ceea ce, în 2004 reprezenta o sumă mult mai valoroasă decât azi, deci adaptată la rata inflaţiei dintre timp ar fi mult mai mare.
El a avut şi un şofer angajat pentru maşina sa, şi o folosea pentru călătoriile frecvente de afaceri spre Austria, Elveţia şi Germania, acolo unde erau localizate afacerile sale. A calculat că e mai eficient să călătorească mult cu această maşină cu motor V12 biturbo decât să zboare cu avionul la distanţe scurte, mergând cu 3 ore înainte la aeroport din cauza controlului de securitate.
În septembrie 2009, maşina a atins 1.000.000 km şi odometrul ei s-a blocat, întrucât inginerii care au creat-o i-au implantat rezistenţă şi durabilitate, dar nu şi-au putut imagina că cineva din milionarii care o vor cumpăra, va ajunge să meargă atât de mult cu ea. Şoferul a continuat să noteze într-un carnet distanţele bazându-se pe odometrul de călătorii scurte. Aşa s-a ajuns ca peste 9 ani maşina să aibă circa 1,6-1,7 milioane km parcurşi.
Mentenanţa n-a fost ieftină, dar maşina fiind atât de fiabilă, n-a fost nici exorbitantă. Primul schimb de amortizoare a fost făcut la tocmai 600.000 km, spre exemplu. Şi, deşi maşina sa a consumat mult şi a necesitat benzină 98, la final omul de afaceri a făcut toate calculele de depreciere, mentenanţă, consum şi ale costuri şi a ajuns la o cifră de 0,50 euro/km, aproape cât modelele Dacia şi Toyota de azi. Doar datorită faptului că a exploatat-o mult.
3
108,902
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!