(VIDEO) BMW iX3 a devenit cel mai sigur model din istoria mărcii la Euro NCAP, dar un Zeekr chinezesc a avut rezultate mai bune la siguranţă
9 Iulie 2026, 21:07 Redacţia PiataAuto.md
Când ne întrebăm pe parcursul ultimilor ani de ce producătorii chinezi au tot reuşit să obţină cote tot mai mari de piaţă în Europa, răspunsul conţine multe criterii care le-au adus în acest punct, dar unul dintre ele e şi faptul că acestea au devenit cu adevărat mult mai bune. Şi au făcut-o inclusiv în domeniul siguranţei pe care o oferă, un domeniu în care producătorii chinezi erau în mod tradiţional mult mai slabi decât cei europeni. De curând, Euro NCAP a implementat un nou set de standarde de siguranţă mult mai stricte şi primele două modele testate în acest nou cadru mai strict au fost unul german, BMW iX3, şi unul chinez, Zeekr 7GT. Modelul german, emblematic pentru viitorul mărcii bavareze prin faptul că e primul din seria Neue Klasse, a luat un calificativ superb de 5 stele cu cel mai mare punctaj din istoria BMW, devenind astfel cel mai sigur model al mărcii din toată istoria ei. Un rezultat admirabil, doar că modelul chinezesc din aceeaşi serie de teste, Zeekr 7GT, a luat un punctaj şi mai mare de atât şi a avut rezultate mai bune la majoritatea capitolelor.
Noile standarde Euro NCAP iau în considerare o mai mare variaţie a înălţimii şi greutăţilor manechinilor, fiind mai inclusive cu media statistică a femeilor, spre exemplu, care erau reprezentate mai puţin în standardele anterioare.
De asemenea, noile standarde iau în considerare şi câtă distragere de la condus şi atenţie impune operarea unor sisteme şi funcţii de bază, precum climatizarea sau luminile de avarie. Astfel, cei care au toate comenzile trecute în format digital, pe ecranele multimedia, riscă să aibă un punctaj mai mic în aceste aprecieri.
Noile standarde vizează mai multe capitole, inclusiv cât de eficient pot evita accidentele sistemele de siguranţă activă sau cât de uşoară e intervenţia salvatorilor în scenariul unor accidente mai grave. Iar scopul general e ca aprecierile date să cuprindă mai multe aspecte importante de siguranţă, neglijate până acum, mult mai sensibile la situaţiile de viaţă reală.
Euro NCAP spune că noul BMW iX3, cu o greutate proprie de 2.285 kg, a avut rezultate impecabile, exemplare, aşa cum ar fi de aşteptat în cadru noilor rigori. Organizaţia a dat punte suplimentare modelului pentru prezenţa comenzilor fizice în habitaclu pentru indicatoare de direcţie, claxon, selector transmisie, faruri şi lumini de avarie. Sistemele de monitorizare a atenţiei şi oboselii şoferului au funcţionat corect, deşi distragerile de scurtă durată au fost uneori ignorate, spun cei de la Euro NCAP. Iar aici putem spune că dacă Euro NCAP aşteaptă reacţii agasante şi panicate la orice mutare a privirii spre ecran sau oglinzi, cum o fac maşinile chinezeşti din grupul Geely, ca Lynk&Co, e mai bine că BMW nu e atât de intrusiv în acest aspect.
Noul test a presupus şi o călătorie de 2.000 km în viaţa reală prin Italia, Franţa, Germania şi Austria, iar maşina a recunoscut 86% din indicatoarele şi schimbările regimurilor de viteză, acoperind 97% din distanţa parcursă. La acest capitol de condus sigur BMW iX3 a luat 73%.
De asemenea, noul BMW iX3 a avut rezultate bune şi la evitarea coliziunilor, luând 83%, datorită reacţiilor exemplare de intervenţie în diverse scenarii, inclusiv în intersecţii.
La protecţia în caz de accident SUV-ul electric BMW a luat punctaj maxim la toate scenariile de impact lateral, datorită structurii care rezistă excelent şi a airbag-urilor, inclusiv a celor dintre pasageri, care îmbunătăţesc semnificativ protecţia în asemenea scenarii.
Totuşi, la impactul frontal iX3 a fost mai puţin exemplar, la unul din ele zona toracelui şoferului oferind doar protecţie marginală. Această categorie a fost apreciată cu 86%, iar cea de intervenţie a salvatorilor de după accident — cu 95%.
Modelul chinezesc, însă, a luat punctaje mai mari la aproape toate capitole, deşi există şi arii unde a fost apreciat mai slab. Prezenţa aproape a tuturor comenzilor în sistemul multimedia, cu mai puţine comenzi fizice a fost criticată de Euro NCAP, dar organizaţia europeană a apreciat drept ceva foarte pozitiv reacţiile rapide ale sistemului de monitorizare a atenţiei şoferilor, care reacţionează imediat ce-ţi iei privirea de la drum şi a dat un punctaj total mai mare, de 79%, lui Zeekr, faţă de 73% lui BMW. E un decalaj mare aici, şi nu suntem convinşi că modelul chinezesc îl merită pe deplin, or, noi am condus asemenea modele chinezeşti cu reacţii imediate în viaţa reală şi experienţa e de-a dreptul absurdă uneori. Iar Euro NCAP pare să o încurajeze.
Chiar şi la evitarea impactului, Zeekr a luat calificative mai bune, şi a obţinut 89%, faţă de 83% la BMW. Ba chiar şi protecţia în caz de impact a fost mai bună la Zeekr, cu 93% calificativ final, lipsind zonele de protecţie marginală din orice scenariu, spre deosebire de iX3. Doar la siguranţa de după impact calificativul final de 95% a fost egal cu BMW iX3.
Aşadar, Zeekr are un punctaj echivalent cu BMW iX3 la o singură categorie, dar îl devansează la celelalte 3, cu 6-7% per categorie. Ambele maşini au acumulat punctajele necesare, cât să ia 5 stele, dar faptul că Zeekr a avut rezultate simţitor mai bune e un indicatori elocvent al concurenţei serioase pe care o fac acum producătorii chinezi de top pentru cei europeni, chiar şi la siguranţă.
Acest test Euro NCAP oferă o comparaţie clară pe criterii stricte şi importante. Nu mai e suficient să fii bun, încât să obţii cele 5 stele râvnite, pentru că unii producători din China ar putea fi mai buni. Acum suntem într-o epocă în care producătorii europeni nu mai pot fi fi doar buni, cei grozavi, genial de buni, la maximum absolut, dacă vor să nu fie devansaţi de cei chinezi.
Vezi mai jos şi cele două video-uri cu testele Euro NCAP pentru fiecare din cel două modele.