(VIDEO) Cel mai mare şi mai puternic avion din lume, de 229.500 CP, a decolat sincronizându-se cu un Porsche Cayenne Electric până în ultima clipă

29 Iulie 2026, 14:48
Redacţia PiataAuto.md
Cel mai mare avion actual din lume e o creaţie inginerească absolut fascinantă, având o construcţie cu dublu fuzelaj şi spaţiu liber pe centru, pentru a putea ataşa obiecte, pe care să le detaşeze în zbor. Avionul are numele de Stratolaunch Roc şi are 73 metri lungime, cu o anvergură de 117 metri a aripilor, fiind propulsat de o forţă echivalentă cu 229.500 CP, deci mai mult decât dublu faţă cele mai puternice nave din lume. Şi de curând acest avion, cel mai puternic şi mai mare din lume, a decolat sincronizându-se cu un Porsche Cayenne Electric până în ultima clipă a desprinderii de sol.
Despre ingineria lui Stratolaunch Roc noi scriam pentru prima dată acum doi ani, când lansase în aer prototipul unui shuttle hipersonic, fixat de partea sa centrală. Spuneam atunci că Roc e propulsat de 6 motoare cu reacţie Pratt & Whitney PW4056, de 252,4 kN fiecare. Forţa totală de tracţiune ajunge astfel la 1.514,6 kN.
Inginerii Porsche şi cei de la Stratolaunch menţionează o putere e 229.500 CP a acestui avion, dar, la asemenea tip de motoare forţa de tracţiune e parametrul de bază, iar puterea depinde de viteză. Teoretic, această putere menţionată de ingineri se materializează pe la 407 km/h. Dar inginerii au făcut aceste calcule şi translări pentru a înţelege mai bine cât de gigantic e acest avion şi puterea lui.
Avionul are o greutate maximă de decolare de 590 tone, iar sarcina lui utilă e de 250 tone, echivalent cu avionul An-225 Mriya de cândva. Viteza maximă a lui Roc nu e foarte mare, atingând 850 km/h, iar autonomia e de doar 1.900 km. Altitudinea de zbor ajunge la 11.000 metri.
Ei bine, acest avion are totuşi o decolare în care sunt declanşate forţe imense, iar prezenţa a 6 motoare cu reacţie pe el îl face să producă jeturi de gaze foarte rapide, care, împreună cu vortexurile de la aripi şi turbulenţele de la trenurile de aterizare pot spulbera un automobil care ajunge în ele. Şi asta e valabil şi pentru un SUV electric de peste 2,6 tone.
Astfel, inginerii au identificat o zonă sigură în partea centrală, acolo unde aceste turbulenţe încă nu se contopesc într-un flux integru. Este, deci, un soi de bulă aerodinamică, unde Cayenne era în siguranţă, doar că asta însemna că maşina trebuia să-şi păstreze poziţia relativă faţă de avion cu precizie, accelerând cu exact acelaşi ritm de la primii metri până la decolare.
La început, această sarcină a fost simplă, or, acceleraţia avioanelor pare mai puţin pronunţată în faza iniţială, însă ulterior toată operaţiunea a fost un mare test de acceleraţie şi precizie a controlului maşinii.
Viteza de decolare a lui Roc e de 257,5 km/h, iar asta însemna că Porsche Cayenne trebuia să accelereze cu aceeaşi intensitate până la această viteză, nu să rămână lipsit de vlagă după vreo 180 km/h, cum se întâmplă adeseori la maşinile electrice.
Versiunea care a realizat acest galop de înaltă precizie a fost Porsche Cayenne Turbo Electric, de 1.156 CP metrici (1.139 CP în unităţi americane). Pilotul de test a fost Patrick Long, care spune că experienţa a fost una din cele ai intense din viaţa lui, datorită preciziei extreme necesare. Orice ieşire din afara bulei aerodinamice sigure putea însemna aruncarea maşinii de pe pistă de jeturile puternice. Pilotul spune că abia când viteza a trecut de 160 km/h el a activat regimul Boost, pentru a avea un plus de putere în fazele superioare de acceleraţie, cele mai solicitante în acest caz, întrucât sunt şi fazele în care intensitatea acceleraţiei avionului creşte, în timp ce cea a maşinii scade.
Tot experimentul a avut loc pe o pistă din deşertul Mojave din SUA. Pentru că era nevoi de condiţii corecte de vânt, prima tentativă planificată a fost amânată şi reluată abia după ce parametrii meteo s-au încadrat în intervalele calculate.
Dar în cele din urmă, decolarea epică, sincronizată perfect, a avut loc şi Porsche a reuşit să faă una din acele realizări dificile, inexplicabile ca motiv, dar fascinante ca derulare, care împing pasiunea auto înainte.
Şi apoi, a urmat şi o sincronizare similară la aterizarea avionului. De această dată maşina părea să fi rămas mai în urmă, dar aici motivul a fost mai degrabă limitele umane ale şoferului, nu ale maşinii.
Vezi totul în cele două video-uri de mai jos.
1
37,928
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!