(VIDEO) Oraşul Shenzhen din China, dominat de maşini şi autobuze electrice, livrări cu drone şi automatizare, explorat de un youtuber, explică mult din succesul actual chinezilor

30 Iulie 2026, 21:51
Redacţia PiataAuto.md
Industria auto europeană e într-o criză profundă, când vânzările producătorilor europeni în China sunt tot mai mici, iar vânzărilor celor chinezi în Europa accelerează galopant mult mai repede decât se credea înainte, muşcând nemilos din cotele de piaţă şi înghesuindu-i pe cei europeni spre închideri de fabrici şi concedieri. În ultimele luni există o mare senzaţie de urgenţă în această industrie europeană şi totodată de lipsă de încredere că situaţia mai poate fi redresată. Şeful VW, Oliver Blume, a cerut de curând adoptarea de taxe mari de import pentru maşinile plug-in hibride din China, după modelul celor electrice, declarând că nu mai e timp de pierdut, şi trebuie de acţionat de urgenţă pentru a salva ce se mai poate, în timp ce planurile VW pentru a închide 4 fabrici în Germania deja derivă în proteste masive la fabrica Audi. În acelaşi timp, acelaşi şef VW; dar şi şeful Porsche, spun că modelul de business vechi nu mai funcţionează în China, pentru că maşinile germane au încetat să se mai bucure de acelaşi prestigiu. Chinezii le consideră drept apartenente la o altă epocă, care nu se mai pliază cu timpul prezent. Iar aici vine poate cea mai mare discrepanţă, care e cel mai greu de înţeles. Ei bine, de curând un youtuber occidental a explorat timp de câteva zile oraşul Shenzhen in China dominat de maşini şi autobuze electrice, livrări cu drone, zgârie-nori şi automatizare. Şi atmosfera din acest oraş, dar şi stilul de viaţă explică mult din succesul actual al chinezilor şi eşecul producătorilor europeni.
Shenzhen e un oraş foarte tânăr, care are doar circa 45 de ani de cât a început a fi construit intens. Era prima zonă economică specială a Chinei, şi aici au venit mulţi din primii investitori occidentali să finanţeze construcţia de fabrici locale. La început erau doar nişte fabrici cu multă muncă manuală, necalificată. Dar foarte repede acestea s-au transformat în altele din domenii mai performante, iar astăzi Shenzhen e un nucleu au industriei de componente electronice avansate şi totodată un nucleu al industriei digitale, câteva din cele mai mari companii chinezeşti avându-şi sediul aici — precum DJI au compania care procesează majoritatea plăţilor prin aplicaţia de chat în telefoane.
Dacă acum 30-35 de ani chinezii de aici munceau pentru salarii de 40-80 dolari pe lună, astăzi şi în Shenzhen salariile sunt mari şi reflectă boomul economic pe care-l trăieşte oraşul de 30 de ani încoace, de când deţine locul 1 ca exportator din China.
Tot traficul din oraş e dirijat de un sistem digital inteligent, care ajustează în timp real semafoarele şi fluxul pentru a minimiza ambuteiaje. Şi, deşi e un oraş imens, are surprinzător de puţine ambuteiaje.
Asta se datorează şi reţelei de metrou, cu peste 400 de staţii, locuitorii nemaiavând nevoie neapărat de maşini, dacă se deplasează pe rute uzuale în oraş
Shenzhen a fost şi oraşul care a trecut uimitor de rapid la autobuze electrice, în totalitate, doar în decursul a câţiva ani. Au fost 16.000 de autobuze diesel care au fost înlocuite cu cele electrice, iar acum numărul jos a scăzut la circa 13.800 pentru că nu mai e nevoie de atât de multe, cât există metroul atât de dezvoltat. Dar tot oraşul are transport public electric acum.
La fel s-a întâmplat şi cu taxiurile clasice — toate sunt electrice. Sunt 22.100 de taxiuri în oraş, iar pe lângă asta mai există şi servicii adiţionale de ride-hailing.
Şi locuitorii din oraş au trecut masiv la maşinile electrice. Într-atât de mult, încât youtuber-ul s-a surprins la ideea că nu înţelegea din start de ce oraşul e atât de silenţios în traficul său şi abia apoi a înţeles că asta vine de la dominaţia de maşini şi autobuze electrice. Iar asta, de rând cu oprirea fabricilor şi centralelor poluante de lângă oraş, şi trecerea intensă la energie regenerabilă, a redus considerat poluarea şi a îmbunătăţit enorm calitatea vieţii.
Totul e digital în jur, totul se face prin aplicaţii. Bani numerar nu se mai poartă. Portmonee — la fel. Arăţi ca un ciudat dacă ai la tine unul. Poţi plăti chiar şi cu amprenta sau cu faţa ta, după recunoaştere facială. Accesul în blocul unde trăieşti în faci prin aplicaţie.
Şi, bineînţeles, maşina trebuie să fie perfect integrată cu toată aceste aplicaţii şi funcţionalităţi digitale. În China, nici navigaţia nu e o simplă navigaţie, ci un soi de realitate augmentată cu alte funcţionalităţi digitale. Dacă-ţi place restaurantul pe lângă care treci, îl poţi suna sau pot face o rezervare direct printr-o comandă vocală, pentru că navigaţia ţi-a dat şi informaţii şi funcţii adiţionale despre edificiul pe lângă are treci. Poţi afla şi meniul în timp ce conduci mai departe.
Şi când chinezii sunt deja obişnuiţi cu aceste funcţii, şi apoi vine Mercedes şi le dă ecrane mari, pe care poţi vedea un film, o hartă absolut simplă de navigaţie în percepţia lor, sau maşina îţi arată ce piesă e reprodusă de telefon, toate asta par arhaice pentru chinezi. Toată viaţa lor e centralizată într-un ecosistem digital. Iar când urcă într-o maşină germană sau italiană care nu are nimic din toate acestea, ea se simte ca telefonul cu disc în epoca smartphone-urilor. Da, el lucrează bine şi pe timp de ploaie şi furtună, da, poate se aude mai bine şi mai curat acel sunet analogic, dar nimeni nu mai vrea să cumpere azi un telefon cu disc în locul unui smartphone.
Chiar şi comanda de mâncare e livrată cu drona în acest oraş chinezesc. Nici măcar de curieri nu mai e nevoie. Pe acest fundal, munca istovitoare a curierilor de la Glovo sau Bolt din Europa pare o adevărată robie, din evul mediu. În Shenzhen, drona îţi aduce mâncarea pe calea aerului, fără ambuteiaje, absolut automatizat.
Foto: Livrare de mâncare cu drona în China

Şi taxiurile autonome sunt parte din peisajul normal. Nu mai sunt nici măcar exotice. Sunt parte din viaţa cotidiană. Ba chiar acum sunt într-o etapă avansată de implementare şi taxiurile electrice aeriene, VTOL-urile.
Oraşul e puternic monitorizat de camere video care cuprind aproape orice zonă imaginabilă, şi asta ar putea să nu fie pe placul europenilor. Dar chinezii par să se fi obişnuit cu ideea.
Oamenii care sunt suficient de „bătrâni” încât să fi lucrat în fabrici la munci grele manuale în anii 1990 sau 2000, încă mai sunt ataşaţi de maşinile europene şi le cumpără pentru că acum şi le pot permite. Dar generaţia nouă, nu e deloc impresionată de ele.
În Shenzhen, vârsta medie a oamenilor e de puţin peste 32 de ani, deci e un oraş foarte tânăr, şi totul se întâmplă repede, inovaţiile decolează rapid, primesc susţinere şi multe din ele ajuns să contribuie la progres. Birocraţia pentru ele e minimă, şi viaţa decurge cu un ritm galopant pe care mulţi cei din Europa nu l-ar înţelege şi nu l-ar agrea.
Toate astea nu pot primi un calificativ univoc, dacă e doar bine sau doar rău. Dar ne pot face să înţelegem cât de diferit au ajuns să trăiască chinezii azi în marile lor oraşe. Cât de departe au progresat poate. Şi cât de departe au rămas în urmă alte regiuni ale lumii, poate, cu tot cu produsele lor bune în esenţă, dar care n-au observat marea schimbare de paradigmă din China, iar acum au devenit brusc irelevante. Când vânzările industriei auto europene scad din cauza că societatea chineză s-a schimbat atât de mult, nu mai e o criză temporară, care va fi rezolvată imediat. E o schimbare ireversibilă, profundă, şi industria auto europeană a cam ratat momentul.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
2
4,784
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!