(VIDEO) Un jurnalist din Germania a încercat să descopere dacă Zeekr 7X chinezesc ar fi o maşină mai bună decât cele premium germane

12 Iulie 2026, 15:49
Redacţia PiataAuto.md
În ultimul timp, producătorii chinezi au obţinut o cotă tot mai mare de piaţă pe piaţa europeană, iar tendinţa e accentuată şi de faptul că un ii producători europeni par să renunţe benevol la unele segmente în care sunt prezenţi, ba chiar ajung să invite producătorii chinezi să producă maşini în fabricile lor, pentru a distribui costurile. Chinezii îşi fac loc chiar şi în segmentele premium, nu doar în cele la preţ mai raţional, iar unii producători, precum BYD cu marca Denza, sau Geely cu marca Zeekr, încep a pune presiune directă pe producătorii germani. Ei bine, Daniel, jurnalistul canalului carwow din Germania, a încercat de curând să descopere dacă Zeekr 7X ar fi o maşină mai bună decât cele premium germane.
El spune din start că producătorii germani au o problemă mare legată de preţ, or, maşinile lor au crescut enorm în preţ în ultimii ani, fără a creşte neapărat şi-n ceea ce oferă.
Când vine vorba de maşini electrice, o senzaţie că aceştia ar fi fost devansaţi de chinezi persistă tot mai mult în ultimii ani şi abia în ultimele luni lansări precum BMW iX3, i3, Mercedes CLA şi GLC electric vin să atenueze acest efect. Doar că de curând tot un Zeekr s-a dovedit a fi mai sigur la Euro NCAP decât un BMW iX3.
Primul lucru pe care jurnalistul l-a probat şi a rămas fascinat e viteza de încărcare. Zeekr 7X are o baterie de 100 kWh capacitate brută şi 96 kWh net, care acceptă o putere maximă de 480 kW. E o putere atât de mare, încât jurnalistul constată că în Germania nu există nicio staţie publică de încărcare, care ar furniza o asemenea putere. Prin urmare, nu doar producătorii germani sunt devansaţi de cei chinezi la acest capitol, ci şi infrastructura.
Daniel a încărcat maşina fără precondiţionare şi priza a tot pus 250 kW în ea, nefiind capabilă de mai mult de atât. La 60% nivel de încărcare, puterea livrată încă era de 226 kW.
Jurnalistul mai spune că Zeekr 7X oferă şi un port de încărcare la priză AC de 22 kW, fapt care e oferit de obicei opţional de producători precum BMW sau Mercedes.
Spaţiul pe care-l oferă maşina e una extrem de generos, inclusiv pentru bancheta spate. Şi portbagajul e imens.
La capitolul siguranţă, şi acest model Zeekr s-a învrednicit de 5 stele Euro NCAP. Însă maşina monitorizează şoferul foarte strict şi emite alerte dese şi iritante imediat ce-ţi ieri privirea de la drum. Iar ergonomia slabă, cu toate comenzile trecute în format digital, te impune să-ţi iei privirea des de la drum. Deci, la acest capitol Zeekr nu se simte ca o maşină mai bună decât modelele germane.
Pe lângă garanţia normală, se poate achiziţiona opţional o garanţie de 10 ani sau 200.000 km, pentru 3.499 euro în plus. Garanţia normală a bateriei e de 200.000 km au 8 ani.
Jurnalistul mai spune că modelul european nu are LiDAR şi are mai puţine camere decât cel din China, ceea ce-l face ceva mai puţin avansat şi sigur.
Cu 646 CP la activ, maşina e foarte rapidă, accelerând în 3,8 secunde până la prima sută. Dar jurnalistul german spune că maşina se simte foarte americană în ţinuta de drum, axată spre confort, cu ruliu pronunţat în viraje. Deci, modelele germane rămân să aibă o ţinută de drum mai manevrabilă.
Iar direcţia e mult mai sensibilă în centrul poziţiei volanului, fiind nevoie de corecţii permanente la viteze de autostrăzi, fapt care face condusul deranjant.
Consumul real nu e 19 kWh/100 km, cât e indicat oficial, ci circa 23 kWh/100 km. Iar asta înseamnă o autonomie realistă de 400 km.
Dar cea mai iritantă parte sunt alertele constante, agasante ale maşinii, care te scot din sărite. E exact aceeaşi problemă pe care o indicat şi noi la testul drive cu un alt model al grupului Geely, de la Lynk&Co.
În fine, preţul acestui Zeekr 7X în Germania e de 64.990 euro, ceea ce nu e deloc puţin. Nu e foarte departe de preţul modelelor germane, de la BMW şi Mercedes. Iar jurnalistul german nu a rămas convins că maşina chinezească a fi mai bună, mai ales din cauza manevrabilităţii imprecise şi a alertelor agasante. „Probabil e o diferenţă culturală”, spune jurnalistul, „când chinezilor le place să i se tot spună ce să facă, să aibă alerte care să-i facă să se simtă siguri. Eu văd asta ca pe ceva foarte iritant”, spune acesta.
Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită din comenzile player-ului.
2
6,627
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!