Volvo va plăti compensaţii proprietarilor de EX90 din cauza LiDAR-ulului nefuncţional, iar Elon Musk spune că a încercat să-i avertizeze pe suedezi
29 Iulie 2026, 22:57 Redacţia PiataAuto.md
Atunci când Volvo a dezvăluit SUV-ul electric EX90, unul din atributele cele mai accentuate ale acestuia era senzorul LiDAR mare, integrat în acoperiş, care trebuia să fie capabil scaneze toată zona frontală a maşini tridimensional, cu o precizie digitală excepţională. Acest fapt i-ar fi sporit abilităţile de condus autonom, dar şi cele de siguranţă predictibilă. Mai apoi, însă, acel senzor lidar s-a dovedit a fi una din cele mai mari piedici în plasarea maşinii în producţia de serie, atât în forma sa de hardware, cât şi mai ales în efectul volumului imens de informaţii pe care-l genera pentru computerul principal al maşinii dirijate prin soft. Asta a făcut ca producţia să întârzie aproape doi ani. Într-un final, exasperat de problemele infinite, Volvo a decis pentru prima dată în istoria sa să lanseze un model incomplet, cu lidar problematic, spunându-le cumpărătorilor că funcţiile acestuia sunt deocamdată dezactivate, dar vor fi activate ulterior printr-o actualizare de soft, când problemele vor fi rezolvate. Iar în momentul când a fost lansată maşina, primii jurnalişti care au testat-o şi filmat-o sau fotografiat-o şi-au prăjit senzorii de la camerele telefoanelor din cauza lidarului de pe acoperiş. Un youtuber a demonstrat atunci pe viu efectul acestui senzor lidar de pe Volvo care, atunci când avea o cameră digitală în vizor, îi ardea senzorul CMOS al acesteia prin undele care le emitea, chiar dacă era dezactivat. În noiembrie 2025, după multe amânări, Volvo a decis să rezilieze contractul cu furnizorul senzorului lidar şi să-l scoată de pe exemplarele produse începând cu acel moment, modificând şi designul acoperişului. Acum, Volvo a anunţat că va plăti compensaţii proprietarilor versiunilor de EX90, care au fost vândute cu lidar nefuncţional, iar Elon Musk spune că a încercat să-i avertizeze pe suedezi.
Aceste compensaţii au fost confirmate în primul rând pentru Norvegia, ţara unde maşinile electrice sunt cele mai dominante în vânzări, dar şi în Suedia.
Volvo le va plăti acestor posesori echivalentul a circa 1.800 euro, sumă care reprezintă costul lidarului şi al întregului sistem asociat, cu funcţii care nu vor mai putea fi posibile în acelaşi mod. Astfel, Volvo le va compensa acestora faptul că ei au plătit pentru acel lidar când au cumpărat maşina, dar lidarul a rămas nefuncţional, iar acele atribute au rămas inactive.
E o abordare lăudabilă din partea celor de la Volvo, mai ales că ea e făcută voluntar, nu în urma vreunei impuneri legale. Sunt costuri mari pe care Volvo va trebui să le suporte, dar numărul proprietarilor e de ordinul miilor, nu sutelor de mii.
Însă maşinile cu lidar vor rămâne cu acest obiect integrat în acoperiş, neexistând o soluţie pentru a-l demonta de acolo, întrucât asta ar crea un loc gol în plafon. Acesta va rămâne acolo ca un component inactiv.
În toată această perioadă de problemele cu lidarul Volvo, Elon Musk a fost adeseori omul care s-a declarat împotriva tehnologiei lidar, spunând tranşant că ea e inutilă, scumpă şi complexă, fără beneficii care n-ar putea fi asigurate de camere video şi de un soft bun. Tocmai de asta, toate maşinile Tesla au sistemul FSD bazat exclusiv pe camere şi soft, şi nu pe lidar.
Totuşi, în martie 2025 un youtuber renumit, pe nume Mark Rober, a organizat un experiment cu o Tesla echipată doar cu camere şi cu o un Lexus experimental echipat cu lidar. Cele două maşini au trecut prin condiţii de vizibilitate redusă, dar momentul de apogeu a fost cel în care Tesla a fost păcălită de un perete cu un drum printat pe el, maşina lovindu-l fiind păcălită de iluzia optică, în timp ce Lexusul a sesizat obstacolul solid din faţă.
A urmat o serie lungă de verificări şi s-a dovedit că acea Tesla avea o versiune mai veche de camere şi soft, iar versiunile mai noi nu pot fi păcălite.
Furnizorul de lidar de pe Lexus era acelaşi ca şi de pe Volvo, Luminar, iar youtuberul a fost suspectat de interese nedeclarate. Elon Musk a ţinut-o morţiş că lidarul e inutil şi camerele şi softul reprezintă o formulă mai mult decât suficientă.
În toamna anului trecut, când Volvo a reziliat contractul cu Luminar, compania s-a declarat răpusă de această pierdere şi în scurt timp a falimentat.
Acum, după ce Volvo a anunţat compensarea posesorilor, a intervenit public şi Elon Musk, pe platforma X, declarând Eu chiar am încercat să-i avertizez. Oamenii conduc folosit reţele neuronale şi senzori optici. Acelaşi lucru e adevărat şi pentru maşinile conduse autonom, a spus Musk astăzi, 29 iulie 2026.