Chinezii de la BYD au parcurs 30.000 km în continuu cu un Yangwang U7, făcând 350 de încărcări ultra rapide Flash pentru a măsura degradarea bateriei

28 August 2026, 13:42
Redacţia PiataAuto.md
În primăvara acestui an, BYD a lansat o nouă generaţie de baterii LFP Blade, cu încărcare ultra rapidă Flash. Într-atât de rapidă, încât au fost lansate şi noi tipuri de staţii de încărcare, cu cabluri care sunt suspendate deasupra, pentru ca maşinile să poată sta în rând la încărcare, şi la fiecare 5 minute să poată trece următoarea maşină. Or, timpii măsuraţi de încărcare erau de 5 minute pentru 10-70% şi 9 minute pentru 10-90%. Mai mult ca atât, până şi încărcările la -30°C au indicat timpi super rapizi. Ulterior, în mai 2026, un blogger chinez a făcut un experiment cu o asemenea încărcare ultra rapidă BYD şi a descoperit că celulele bateriei ating o temperatură de tocmai 76°C, cu mult peste limita considerată sigură. La scurt timp după asta, un şef BYD din China a comentat situaţia, declarând că temperatura de 76°C la care a ajuns noua baterie Blade la încărcare e perfect sigură, dar bloggerul care a făcut descoperirea a fost restricţionat din cauza unor plângeri ale BYD către autorităţi. Ei bine, acum chinezii de la BYD au făcut un experiment timp de 9 zile în care au încărcat şi descărcat bateria unui Yangwang U7 de 350 ori, pentru a măsura degradarea.
Experimentul a fost făcut pe poligonul special de testare din Nanning, deţinut de BYD. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 400 hectare, are şi un circuit inelar pentru testarea maşinilor la mare viteză, dar şi staţii fast charge de tip Flash.
Timp de 8 zile, 19 ore şi 58 minune, un Yangwang U7 a parcurs 30.000 km fiind condus continuu la viteze de aproximativ 240 km/h, pentru a solicita bateria la maxim pentru descărcări rapizi, după care bateria era conectată la o staţie Flash de încărcare ultra rapidă, pentru a fi încărcată la puteri ce atingeau peste 1 MW.
Pe durata testului, condiţiile meteo au fost preponderent însorite, cu temperaturi ce au atins 36°C şi o umiditate mare, de 80%: Aerul condiţionat a fost pornit pe toată perioada testului, cu temperatura interioară setată la 24°C.
Pe durata celor aproape 9 zile (aproape 212 ore), maşina a făcut 350 de încărcări Flash, urmate de tot atâtea descărcări la viteză de 240 km/h. Un calcul elementar ne arată că maşina electrică a fost conectată la priză în mediu la fiecare 36 minute şi 20 secunde.
Fireşte, încărcările bateriei nu a fost complete, alegându-se o zonă mediană pentru o încărcare rapidă. E curios că presa chineză raportează că s-ar fi ales marja de 40-80%, iar aici intervalul e un pic contraintuitiv, întrucât încărcarea ar fi fost mai rapidă de la 10% la 50%, spre exemplu.
Explicaţia vine probabil din faptul că o baterie la 15-10% ar fi riscat o supraîncălzire mult mai mare în timpul descărcării intense, necesare pentru rularea la 240 km/h, în timp ce nivelul de încărcare de peste 40% o solicita mai puţin.
Încărcările de la 40% la 80% ar fi durat cam 10 minute, conform presei chineze, ceea ce lasă cam 26 minute pentru rularea între încărcări. La o viteză de 240 km/h, asta ar însemna 104 km parcurşi între încărcări. Însă calculele de distanţă raportată la numărul de încărcări arată cam 85,7 km parcurşi între încărcări. Cu tot cu accelerările iniţiale şi frână, asta ar însemna cam 22-23 minute, dacă prezumăm viteza ţintă de 240 km/h. Deci, rămân 2-3 minute o eventuală pauză de staţionare pentru echilibrarea temperaturilor.
Bateria lui Yangwang U7 are 150 kWh capacitate, iar încărcarea a 40% din ea înseamnă cam 60 kWh de energie pusă în baterie la fiecare încărcare, din care rezultă un consum de aproximativ 70 kWh/100 km. La o asemenea viteză, pentru un model atât de greu, e perfect plauzibil.
Chinezii spun că la final au măsurat degradarea bateriei, care era de doar 1,3%, cu 98,7% de capacitate rămasă. Sună admirabil că un asemenea test, cu 350 de încărcări ultra rapide, a generat doar 1,3% degradare în baterie, dar totuşi ceste încărcări au fost de 40% din capacitate şi ar fi echivala doar aproximativ 140 de cicluri complete.
În acelaşi timp, partea cea mai admirabilă de aici rămâne durabilitatea bateriei la un asemenea stres termic de utilizare intensivă în rulare urmată de încărcare atât de puternică, cu 350 de repetări ale acestui ciclu. Aici lucrurile merită toată admiraţia.
4
37,244
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!