Proiectul NEOM din Arabia Saudită e departe de ambiţia iniţială, dar cea mai mare fabrică de hidrogen şi amoniac verde din lume a fost construită

Renumitul mega proiect NEOM din Arabia Saudită trebuia să devină probabil cel mai grandios şi spectaculos lucru pe care omenirea l-a construit vreodată. Ani la rând, au fost anunţate componentele ce trebuiau să formeze NEOM, pornind de la The Line, un oraş linear de 170 km lungime, şi doar câteva sute de metri lăţime, care trebuia să fie nucleul rezidenţial al întregii regiuni NEOM. The Line trebuia să aibă un tren ultra rapid subteran, care să conecteze rapid orice punct al oraşului cu regiunile hi-tech şi industriale din jur, iar deplasarea prin oraş trebuia să fie făcută pe jos, totul necesar pentru viaţă fiind gândit să fie la îndemână la câteva minute de mers pe jos. Au urmat anunţurile altor orăşele şi regiuni, parte din NEOM, precum oraşul plutitor hexagonal industrial Oxagon, sau staţiunea de ski la altitudine, în deşert. Apoi a fost anunţat chiar şi un mic oraş multietajat integrat într-un munte, pe verticală. Toate aceste oraşe păreau idei grandioase şi fascinante, până la nivelul unor filme de science-fiction, dar Arabia Saudită, prin fondurile sale de investiţii, îi asigura pe toţi că aceste idei ambiţioase vor fi realizate, iar şantierele începuseră deja a se mişca intens cu lucrări în teren. Dar în aprilie 2024 a venit primul semn că planurile iniţiale erau prea grandioase pentru a fi realizate. Oraşul The Line a fost reconceput dintr-o construcţie cu 3 niveluri, dintre care două în subteran, într-un zgârie nori de 500 metri înălţime, cu o lungime preconizată de 170 km. Doar că se recunoştea că lungimea nu mai poate fi construită dintr-o dată şi faza iniţială a fost redusă la doar 2,4 km. Iar anul trecut, în 2025, un audit profund al proiectului a arătat că acesta se transformă într-un dezastru financiar, cu un buget ce nu mai are şanse să se încadreze în cei 500 miliarde de dolari planificaţi iniţial. Auditul a arătat că proiectul ar avea nevoie de aproape 9 trilioane de dolari şi un termen de construcţie de până în 2080 pentru a putea fi dus la bun sfârşit în forma intenţionată iniţial. Au urmat alte suspendări de componente sau redimensionări, The Line fiind descris acum ca un nucleu al construcţiei cu o lungime ce va creşte în timp în funcţie de cerere, iar partea dinspre apă a fost realocată din scop rezidenţial în industrial, pentru centre de date care să fie răcite cu apă din mare. Totuşi, în ciuda acestui decalaj imens al realităţii faţă de planurile iniţiale, unele componente industriale din NEOM au fost şi continuă a fi duse la finalitate. Iar unul din cele mai fascinante şi grandioase e proiectul celei mai mari fabrici de hidrogen şi amoniac verde din lume, care a fost deja construită şi intră în faza de punere în operare.

Foto: Oraşul The Line, anunţat iniţial cu o lungime de 170 km

Noua fabrică e gestionată de Neom Green Hydrogen Company, sau NGHC, o companie special formată pentru acest proiect. Fabrica de hidrogen şi amoniac e localizată în orăşelul industrial Oxagon, menţionat mai sus, doar că şi acesta a mai renunţat la ambiţiile sale între timp şi nu mai are o formă de insulă, ci de zonă mai simplă de litoral, dar cu infrastructură industrială prezentă.

Noua fabrică va produce hidrogen din energie regenerabilă, folosind instalaţii de electroliză a apei. Energia regenerabilă pentru ea va veni din două parcuri — unul eolian şi altul fotovoltaic — care au fost construite ca parte din acelaşi proiect grandios. Parcul eolian are 257 de turbine, cu o putere totală instalată de 1,6 GW, deci o putere medie de 6,2 MW per turbină.

Foto: Turbinele eoliene care produc electricitate pentru noua fabrică de hidrogen din Arabia Saudită

Pe lângă asta, parcul fotovoltaic mai are peste 2,2 GW de putere instalată. Sumă totală a capacităţilor de regenerabile pentru această fabrică depăşeşte astfel de 3,8 GW, iar dezvoltatorii ei o comunică adeseori ca „aproximativ 4 GW”. Cifra e imensă, întrucât toată România consumă de obicei între 5 GW şi 9 GW de putere pentru întreaga ţară, iar aici vorbim de o singură fabrică gigant, care are o putere de 3,8 GW de regenerabile lângă ea.

Această electricitate din surse regenerabile alimentează 110 de instalaţii mari de electroliză, produse de Thyssenkrupp Nucera. O asemenea instalaţie consumă 20 MW putere electrică şi e formată din 4 rack-uri a câte 74 de elemente electrochimice. Deci, toată fabrica are 2.200 MW de asemenea instalaţii de electroliză, care pot consuma 2,2 GW de putere electrică simultan, dacă funcţionează toate la capacitate maximă şi dacă au suficientă electricitate furnizată.

Foto: Instalaţiile de electroliză în proces de fabricare

O asemenea instalaţie de electroliză, concepută de germanii de la Thyssenkrupp Nucera, produce aproximativ 360 kg de hidrogen pe oră. Asta înseamnă un consum mediu de 55,5 kWh de electricitate pentru producţia a 1 kg de hidrogen, dar aici sunt incluse şi pierderile la transformare din curent alternativ în continuu.

O singură asemenea instalaţie ar putea produce 8,64 tone de hidrogen pe oră. Iar toate cele 110 instalaţii pot produce 39,6 tone de hidrogen pe oră. Producţia pe zi în acest caz nu e pur şi simplu înmulţită la 24, pentru că panourile nu produc electricitate noaptea, dar estimarea producţiei zilnice e de 600 tone de hidrogen, şi circa 200.000-220.000 tone de hidrogen produs anual. Această cifră e deja suficientă pentru a justifica titlul de cea mai mare fabrică de hidrogen din lume.

Doar că hidrogenul de aici va fi transformat în amoniac verde, prin extragerea azotului din aer şi folosirea unui proces industrial cunoscut de demult, numit Haber Bosch, în rezultat obţinându-se amoniacul, cu formula NH3. Cele 200-220 mii tone de hidrogen produse anual vor fi transformate astfel în 1,2 milioane de tone de amoniac verde, produs din energie regenerabilă.

Acest amoniac verde va fi livrat direct navelor printr-un terminal naval specializat, care a fost construit lângă fabrici. În mai multe articole din ultimii ani am menţionat că amoniacul e una din alternativele cele mai interesante pentru propulsia navală, la arderea căruia nu se emite CO2, iar stocarea amoniacului e mult mai simplă decât stocarea hidrogenului pur.

Pe lângă asta, noua fabrică va livra şi amoniac verde pentru uzul industrial din Europa, având un contract semnat cu francezii de la TotalEnergies pentru asta. Francezii vor primi amoniacul, după care îl vor transforma din nou în hidrogen, şi vor folosi acel hidrogen pentru scop industrial, reducându-şi astfel impactul de emisii. Francezii vor primi 70.000 tone e hidrogen pe an, amoniacul fiind folosit în acest caz ca mediu de transport mai simplu.

Pe lângă asta, fabrica are deja încheiat şi un acord cu Yara, producătorul norvegian gigant de amoniac, care va servi drept agent de vânzări a acestui amoniac către alte fabrici şi nave, folosindu-şi infrastructura sa imensă globală în acest sens. Deci, totul e deja foarte bine pus la punct pentru noua fabrică, iar acest proiect imens al construcţiei ei, care a costat peste 8 miliarde de dolari cu tot cu parcurile de energie regenerabilă dedicate, ajunge astfel la o finalitate admirabilă, care are şi viabilitate economică asigurată.

Foto: Navă Yara, într-un terminal de amoniac din Norvegia

Astfel, deşi proiectul NEOM e departe de ambiţia şi scara iniţială, unele componente industriale grandioase, precum această fabrică, sunt duse la bun la bun sfârşit, totuşi. Iar Arabia Saudită a depăşit China la cea mai mare fabrică de hidrogen şi amoniac verde din lume. Chinezii, însă, mai construiesc o fabrică şi mai mare, de 1,5 milioane de tone de amoniac verde anual. Doar că şi în Arabia Saudită există deja şi un alt proiect în construcţie, şi mai mare de atât, de 2,5-2,8 milioane de tone anual.

Prin urmare, deşi pe alocuri a fost prea visătoare şi ambiţioasă, ceea ce face Arabia Saudită prin aceste proiecte e să-şi asigure o poziţie strategică în viitor de furnizor de combustibili navali pentru industria maritimă a lumii, atunci când navele vor fi obligate să-şi reducă drastic emisiile. Țara, care extrage azi cantităţi uriaşe de petrol pe care le rafinează şi vinde, îşi pregăteşte de pe acum terenul pentru a rămâne dominantă şi într-o viitoare epocă a transportului maritim global.

Iar NEOM, la rândul lui, e modelat tot mai mult în funcţie de oportunităţile industriale, iar asta nu e mai puţin important decât proiectele ce promovau mai ales viaţa glamour din interiorul acestei regiunii, care trebuia să funcţioneze ca o autonomie, cu legi proprii mai libertine. Şi poate e mai firesc să fie aşa, să fie dezvoltată întâi industria şi oportunităţile economice, şi apoi zonele rezidenţiale din jur, nu invers.