Sindicatele şoferilor de ambulanţă din Olanda se plâng că noile sisteme de siguranţă interferează cu modul în care pot fi conduse acestea chiar cu girofar inclus
17 August 2026, 10:36 Redacţia PiataAuto.md
Sistemele de siguranţă obligatorii au devenit tot mai numeroase în Europa în ultimii 10 ani. LA început, sistemul de frânare de urgenţă AEB a devenit obligatoriu, el fiind ulterior actualizat să reacţioneze şi la pietoni, biciclişti şi trafic venit din lateral. Apoi şi sistemul de menţinere a benzii, cu intervenţii în corecţia volanului a devenit obligatoriu, apoi şi avertizarea despre depăşirea limitei de viteză. Iar ultima actualizare a intrat în vigoare chiar în iulie 2026, când maşinile trebuie să monitorizeze şoferii cu camere video pentru a le estima starea de oboseală şi distragerea de la condus. Ei bine, puţini dintre noi s-ar fi gândit că şi ambulanţele sunt obligate să aibă aceleaşi sisteme de siguranţă, dar sindicatele şoferilor din ambulanţă din Olanda s-au plâns că noile sisteme de siguranţă interferează cu modul în care pot fi conduse acestea chiar cu girofar inclus.
Aici trebuie să facem o distincţie importantă — ultima prevedere despre monitorizarea şoferului prin camere video, care a intrat în vigoare la 7 iulie 2026 pentru toate maşinile din UE, a primit o derogare de 2 ani pentru vehiculele de ambulanţă, decisă în luna martie 2026. Acestor vehicule li s-a acordat încă doi ani pentru conformare, dar, în forma actuală a regulamentului, aceste sisteme vor deveni oricum obligatorii şi pentru ambulanţe. Iar celelalte sisteme, precum frânarea automată şi menţinerea benzii, sunt deja obligatorii de mai mulţi ani.
Sindicatele olandeze spun clar că deocamdată nicio maşină din flota ambulanţei nu este echipată cu sistemul de monitorizare video a distragerii şoferilor, iar criticile lor faţă de acest sistem sunt bazate pe problemele care le generează celelalte sisteme şi pe înţelegerea modului în care va funcţiona şi noul sistem.
Şoferii de ambulanţă din Olanda se plâng vehement pe sistemele actuale, precum frânarea automată, alertele de viteze şi menţinerea benzii. Acestea rămân active chiar şi atunci când girofarul e inclus, iar o ambulanţă e autorizată legal să depăşească viteza, prin urmare, şoferul nu are nevoie de alerte care să-i spună strident că a depăşit viteza, deoarece el e perfect conştient că face asta, şi o face pentru a salva vieţi, în mod absolut legal. Iar aceste alerte sâcâitoare nu fac decât să producă iritaţie şi distragere de la misiunea esenţială de a conduce rapid şi sigur.
La fel de agasant pentru şoferi e sistemul de frânare automată, chiar dacă acesta intervine relativ rar. Ambulanţele pot fac adeseori manevre de a se apropia de o maşină din faţă, pentru a se strecura într-un spaţiu disponibil, iar o frânare automată în acel moment riscă să producă un accident sau cel puţi să creeze un disconfort uriaş pacientului şi medicilor din interior.
Situaţia poate fi similară şi în intersecţii, când ambulanţa trece la roşu. Maşinile de pe drumurile alăturate frânează, chiar dacă sunt deja intrate în intersecţie. Dar sistemul poate percepe situaţia greşit ca un risc iminent de impact şi poate frâna din cauza acelui trafic de pe traiectorii care se intersectează.
Şi mai gravă, însă, e situaţia cu sistemul de menţinere a benzii şi intervenţia lui asupra volanului. Ambulanţele schimbă frecvent benzile, cu girofarul inclus, iar şoferii n-au neapărat timp pentru a aprinde indicatoare. Uneori, ambulanţele pot trece peste linii continue, chiar duble, pentru a ieşi pe contrasens sau pe acostament, iar aceste sisteme intervin agresiv în volan, în încercarea de a corecta direcţii, şi luptă efectiv cu şoferii, încercând să-i conformeze să circule ca o maşină obişnuită.
Şoferii de ambulanţă spun că aceste intervenţii se simt cel mai periculos şi mai frecvent şi cer eliminarea lor pentru maşinile de ambulanţă.
De fapt, sindicatele olandeze cer un lucru absolut firesc, care e uimitor că nu există până acum — dezactivarea automată completă sau aproape completă a tuturor acestor sisteme de siguranţă în momentul în care girofarul ambulanţei e inclus. Girofarul e indicatorul garantat că ambulanţa e într-o misiune de urgenţă şi atunci i se permit doar derogările de la regulamentul de circulaţie rutieră, prin urmare tot atunci ar trebuie să i se permită şi derogarea de la aceste sisteme.
Explicaţia lipsei actuale a unei asemenea corelări e în faptul că de obicei ambulanţele sunt convertite în ateliere specializate pe baza unor dubiţe obişnuite, care sunt deja echipate cu aceste sisteme, iar butoanele de includere a girofarurilor nu comunică direct cu computerele maşinii şi nu au autorizarea de a dezactiva aceste sisteme.
Sindicatele spun că, teoretic, şoferii de ambulanţă pot deconecta manual fiecare din acest sistem, dar ele repornesc în mod implicat la fiecare pornire a motorului. Iar asta înseamnă că atunci când trebuie să plece în misiune de urgenţă, şoferul ar trebui să intre în meniul maşinii, să oprească asistenţa la menţinerea benzii, frânarea automată, alertele de depăşire a vitezei şi eventual sistemul start/stop al motorului, abia apoi putând rula la capacităţi depline. Dar aceste operaţiuni înseamnă 20-30 secunde dintr-un timp preţios, când o ambulanţă ar putea ajunge în 3-4 minute la pacient.
Prin urmare, solicitarea e absolut logică şi motivată. Când ambulanţa nu mai e în misiune, ea poate avea toate sistemele incluse. Dar în momentul în care ea aleargă rapid spre un pacient sau spre un spital, cu girofarul şi sirena inclusă, aceste sisteme ar trebui să fie deconectate automatizat la pachet, or, ele pot produce mai multe interferenţe decât ajutor în maniera de condus a unei ambulanţe.
Şi şoferii de ambulanţe atrag atenţia că în curând sistemele de asistenţă la menţinerea benzii nu vor putea fi oprite deloc, iar atunci situaţia va deveni de-a dreptul absurdă pentru ambulanţe. Pe lângă asta, noile sisteme de monitorizare a atenţiei şoferilor sunt absurde pentru ambulanţe, în viziunea or, pentru că mişcările capului, volanului, privirile în oglinzi, sunt absolut diferite la un şofer de ambulanţă, iar algoritmii sistemului pot identifica acest condus drept unul lipsit de atenţie la drum, emiţând alte alerte în pus. Nu toate lucrurile erau mai bune înainte, dar maşinile de ambulanţă par să fi fost mai bune înainte de aceste sisteme. Şoferii de ambulanţă erau întotdeauna antrenaţi pentru abilităţi de condus avansat, cu profundă responsabilitate, dar acum pare că sistemele electronice concepute pentru maşini obişnuite vor să preia responsabilitatea asupra lor, spun şoferii de ambulanţă din Olanda în comentariile comunicatului sindicatelor olandeze.