Turcia are un nou avion supersonic, de creaţie proprie, care se va apropia de capacităţile lui F-35 şi care a ajuns la teste avansate

În lume există puţine ţări care pot produce avioane supersonice cu forţele proprii. Chiar şi dintre cele care pot face asamblarea finală, unele o fac doar în baza unor contracte temporare şi doar în anumite operaţiuni, precum o face acum Brazilia, în baza unui contract cu suedezii de la Saab. Dar până şi Suedia, având unul din cei mai respectaţi producători de avioane din lume, Saab, nu mai produce acum motoarele cu reacţie pentru noile generaţii de avioane supersonice Gripen E şi F, alegând să le cumpere de la americanii de la GE Aerospace, chiar dacă avea capacitatea de a produce motoare proprii RM12 pentru generaţia Gripen C şi D, la fabrica Volvo Flygmotor, devenită apoi GKN Aerospace, din Tollhattan. E adevărat că şi acel motor avea origini de la GE, dar fusese adaptat de inginerii suedezi şi putea fi produs în interiorul ţării. Acum GKN Aerospace produce doar componente şi asigură mentenanţa noilor motoare pentru noile generaţii de Saab Gripen, şi motoare integre doar pentru generaţiile mai vechi de Gripen. Şi asta deoarece dezvoltarea unui motor nou a fost considerată prea scumpă, de ordinul miliardelor. Şi deoarece avioanele supersonice sunt unul din cele mai complexe produse inginereşti, care necesită costuri enorme şi mulţi ani de proiectări şi teste. Iar România a cunoscut complexitatea unui asemenea proiect pe propria piele, sub forma lui IAR-95, acesta fiind un avion supersonic care n-a mai ajuns a fi construit. Pe un asemenea fundal, ceea ce face acum Turcia pare un efort colosal rarisim în lume. Turcii au proiectat şi construit primul lor avion supersonic de vânătoare, de creaţie proprie, numit KAAN, care se va apropia de capacităţile lui F-35. Inginerii turci au ajuns acum la etapa prototipurilor avansate, după ce prototipul iniţial a făcut şi zboruri de test. Iar proiectul se îndreaptă tot mai mult spre dezideratul de a ajunge în producţia de serie.

Foto: Noul avion turcesc KAAN, în timpul testelor

Turcia are o flotă numeroasă de avioane F-16, dar nu şi de F-35. O mare parte din avioanele F-16 au fost construite local în Turcia, la TUSAŞ/TAI. Denumirea locală turcească e TUSAŞ, în timp ce la nivel internaţional companiei i se spune TAI, de la Turkish Aerospace Industries. După construirea acestor avioane, turcii şi-au dorit iniţial păstrarea competenţilor industriale şi au decis în 2010 că vor proiecta un avion viitor înlocuitor pentru F-16, pe care să-l folosească mai mult complementar pentru viitoarele F-35, pe care Turcia planifica să le primească.

Foto: Avion F-16 din flota turcească

În 2016, Preşedinţia Industriilor de Apărare din Turciei — SSB — a semnat cu TUSAŞ contractul de proiectare şi integrare a sistemelor, construcţie de prototipuri şi testare a sistemelor pentru noul avion supersonic turcesc. În decursul următorului an, TUSAŞ şi-a ales şi principalii furnizori. Principalul suport de inginerie avea să vină de la compania britanică BAE System, un mastodont cu experienţă enormă în domeniul apărării, inclusiv în proiectarea de submarine. Dar au fost desemnaţi şi multe companii locale, acolo exista expertiză suficientă, precum Aselsan, Havelsan şi TRmotor. Conform planului, la etapa iniţială urmau să se folosească motoare GE Aerospace identice cu cele de la F-16, însă între timp trebuie să aibă loc proiectarea motoarelor proprii, care ar fi apoi produse pe intern.

În anul 2019, însă semnificaţia proiectului KAAN s-a schimbat. Turcia a decis pe atunci să cumpere sisteme de apărare aeriană S-400 de la ruşi, o decizie care a fost controversată la acel moment pentru o ţară NATO. În rezultat, SUA a exclus Turcia din programul F-35 şi a anulat chiar şi livrarea avioanelor F-35 care fuseseră construite pentru turci. Conform explicaţiilor oficiale, exista un risc ca sistemele ruseşti să obţină informaţii despre caracteristicile avionului F-35, care nu putea fi admis. Din acel moment, avionul KAAN nu mai avea doar misiunea de succesor complementar al lui F-16, ci de un înlocuitor de facto şi pentru F-35.

Astfel, noul avion turcesc e elaborat cu multe din caracteristici care ar trebui să-l califice drept unul de generaţia a 5-a, de la observabilitate redusă pentru radare, până la sisteme electro-optice integrate, protecţie pentru bruiaje electronice avansate şi funcţie de supercroazieră, când avionul poate menţine o viteză supersonică fără a folosi postcombustia motoarelor, economisind astfel carburant pentru a ajunge în zone de operaţiuni situate la distanţe mai mari.

Foto: Noul avion KAAN, prototipul P0

Acest avion turcesc trebuia să fie gata în 2028, cu motoare GE, dar şi acest termen pare prea optimist acum şi probabil va fi depăşit cu un an. Turcii au construit un prototip iniţial P0, care a efectuat primul zbor de test în februarie 2024, urmat de un alt zbor în mai 2024. Observaţiile şi măsurările din acele zboruri au dus la remodelarea designului spre o formă mai apropiată de cea finală şi la construirea prototipurilor P1 şi P2, dezvăluite în februarie 2026.

Foto: Noul avion KAAN, prototipul P1

Ieri, 31 iulie 2026, a avut loc şi rularea pe pistă cu motoarele pornite a prototipului P1. Aceste teste au permis verificarea funcţionalităţii motoarelor şi verificarea tuturor sistemelor de comenzi, tren de rulare, alimentare electrică, circuite hidraulice şi răspunsul avionului la diferite nivele de tracţiune.

De aici încolo, vor urma şi zborurile de teste ale prototipurilor P1 şi P2, pentru definitivarea configurărilor finale şi pregătirea de o etapă de pre-producţie de serie. Nu sunt etape simple, pentru că urmează şi demonstrarea în teste a tuturor parametrilor scontaţi, iar avionul ţinteşte să atingă o viteză de Mach 1,8, ceea ce l-ar face uşor mai rapid decât F-35. Dar aici trebuie să înţelegem că şi F-16 e mai rapid teoretic decât F-35, însă în misiuni adevărate, cu rezistenţa aerodinamică adiţională, viteza de facto coboară la aproximativ Mach 1,2. La F-35, viteza teoretică mai mică vine din capacităţile mai bune de a rămâne nedetectat, iar viteza Mach 1,6, pe care o poate atinge, rămâne valabilă şi în misiuni reale.

Aşadar, la etapa iniţială avionul turcesc KAAN va miza pe o configuraţie de două motoare GE Aerospace F110, a câte 129 kN de forţă fiecare. Altitudinea maximă la care va putea zbura e de 55.000 picioare, echivalentul a 16.764 metri.

Şi aici vine o diferenţă definitorie a avionului turcesc KAAN în raport cu F-16 sau F-35. Ambele avioane americane sunt monomotor — F16 foloseşte un motor identic GE Aerospace F110 sau un Pratt & Whitney F100, în timp ce F-35 foloseşte cel mai puternic motor turbofan din lume, Pratt & Whitney F135, de 191,3 kN. Turcii au decis să folosească două motoare de 129 kN pentru a-şi asigura parametrii doriţi, dar inevitabil avionul a devenit mai greu. E cu circa 3 tone mai greu decât F-35, cântărind 34,75 tone în masă maximă la decolare, în timp ce F-16 e de două ori mai uşor. Avionul turcesc e şi ceva mai mare, măsurând peste 20 metri lungime, faţă de 15,7 metri ale lui F-35. Şi anvergura aripilor e de 13,4 m, faţă de 10,7 m la F-35. Saab Gripen E e simţitor mai uşor şi mai agil decât toate aceste modele.

Prin urmare, KAAN este un înlocuitor pentru F-35 doar în rolul pe care-l va îndeplini, dar nu echivalează întru totul caracteristicile şi va avea dezavantajul de a fi ceva mai greu şi mai puţin manevrabil. Prezenţa a două motoare complică şi construcţia, dar totuşi faptul că ele sunt mai simple şi mai mici poate juca un rol pozitiv în mentenanţa ulterioară.

Şi, aşa cum spuneam, turcii vor să construiască ulterior şi propriul motor pentru acest avion. TEI şi TRMOTOR sunt entităţile responsabile de proiectare şi construcţie, el fiind acum încă la faza de proiectare. Acest motor ar urma să aibă numele TF-35000, unde cifra de 35.000 vine de la forţa de tracţiune, în livre, echivalentă cu 156 kN. Proiectarea acestui motor, cu funcţie de supracroazieră, e o sarcină titanică şi există încă îndoieli dacă se va reuşit realizarea lui. Dar, odată cu el, avionul KAAN ar putea să aibă forţă totală de tracţiune de peste 310 kN, ceea ce l-ar plasa într-o zonă a performanţelor de vârf din industrie, poate chiar depăşindu-le la unele capitole.

Foto: Noul motor TF-35000

Şi abia atunci când acest motor va fi funcţional şi produs în suficiente exemplare pentru avioane KAAN, Turcia va putea spune că şi-a atins obiectivul de a putea produce avioane supersonice de luptă cu propriile forţe, în ciclu complet. Şi paradoxul e că Turcia a semnat deja şi un contract imens de export a acestui model către Indonezia, care a comandat 48 de exemplare. Acest contract sporeşte fezabilitatea economică a proiectului, întrucât astfel se garantează un număr mult mai mare de avioane produse decât ar comanda doar Turcia sau Azerbaidjan.

Dacă Turcia va duce la bun sfârşit acest proiect, va fi prima ţară după foarte mult timp care şi-a dezvoltat aceste capacităţi de avioane supersonice de proiectare şi producţie proprie completă. De fapt, în acest secol doar două alte ţări au reuşit o asemenea performanţă — India şi Coreea de Sud, dar ambele folosesc motoare americane pentru avioanele lor. Şi atunci rămâne doar China, care avea avioane supersonice de dinainte de anul 2000, dar abia de curând a integrat şi motoarele proprii pe ele. Deci, sarcina de a avea şi avionul supersonic propriu, şi motorul propriu pentru el, e una absolut titanică în timpurile noastre.