(VIDEO) O echipă de ingineri TUV din Germania a măsurat parametrii lui Aptera, maşina care se încarcă de la soare, descoperind câţi km pe zi se pot câştiga gratuit
29 August 2026, 18:27 Redacţia PiataAuto.md
Aptera e probabil unul din cele mai lente startup-uri din câte le-a văzut istoria modernă, primele idei născându-se încă în deceniul trecut în jurul principiului de a crea o maşină solară, cu caroserie acoperită de panouri fotovoltaice, care şi-ar câştiga astfel gratuit energia pentru înaintare. Încă în 2021 noi scriam despre acest automobil cu parametrii săi iniţiali. În ianuarie 2023 scriam despre evoluţia prototipului iniţial spre o versiune mai apropiată de producţia de serie, când era anunţată tracţiunea 3x3 pe toate 3 roţi şi un coeficient aerodinamic superb de doar 0,13, datorat formei de picătură a acestui automobil. În octombrie 2023 publicam un articol cu video în care cineva reuşise să o şi conducă. Iar în martie 2025 scriam despre testele de viaţă reală ale inginerilor Aptera, când s-a înregistrat, spre exemplu, capacitatea acestei maşini de a rula 3 minute şi 5 secunde pe inerţie de la o viteză de 96 km/h până la oprire. Iar consumul de electricitate al maşinii fusese declarat la 6,2 kWh/100 km, de 2-3 ori mai puţin decât cele mai eficiente maşini electrice actuale de serie. Ei bine, acum cei de la Aptera spun că se apropie de producţia de serie şi au chemat o echipă de inspectori ingineri TUV din Germania, pentru a-i face tot soiul de măsurări certificate de parametri, descoperind totodată şi câţi km pe zi se pot câştiga gratuit, de la soare.
De ce ar chema Aptera, o companie din California, inspectori TUV din Germania pentru aceste măsurări? Ei bine, în primul rând pentru că şi-au dorit o entitate terţă independentă, cu reputaţie de rigurozitate maximă. În al doilea rând, intuim şi un alt motiv — acum piaţa din SUA are un potenţial mai mic pentru asemenea maşini solare, iar raportul de la TUV poate bătători o viitoare cale de lansare în Europa, unde predilecţia pentru maşini compacte ultra eficiente poate fi mai mare.
Aptera e construită ca un automobil electric, având o baterie de 42 kWh la bord, care poate fi încărcată la o priză simplă domestică, la o staţie obişnuită de încărcare sau cu ajutorul panourilor fotovoltaice integrate în structura caroseriei. Panourile sunt divizate celular în module mici, pentru ca unghiul lor de incidenţă diferit şi eventualele umbre să nu afecteze producţia întregului sistem. Fiecare panou contribuie cu cât poate în mod individual, deci, pentru un randament mai mare al întregului sistem. Panourile au fost alese pentru a funcţiona bine şi în condiţii de lumină difuză, spre exemplu pe timp înnorat.
Inginerii Aptera spun că aceste panouri pot produce cam 4,0 kWh de electricitate pe zi, ceea ce, la un consum de 6,2 kWh/100 km, ar fi suficient pentru circa 64 km parcurşi. Inspectorii de la TUV, însă, au descoperit cifre un pic diferite.
Aceştia au testat maşina pe parcursul a 3 zile diferite, în condiţii variabile, echipând-o cu senzori şi computere pentru a-i măsura energia, însă nu cea generată direct de panourile fotovoltaice, ci cea ce ajunge să fie încărcată în baterie, cu tot cu pierderile din acest proces, deşi pierderile n-ar trebui să fie mari într-un asemenea caz, întrucât panourile fotovoltaice produc curent continuu, care nu mai trebuie să treacă printr-un invertor.
În primul scenariu, maşina a fost lăsată toată ziua parcată într-o singură poziţie, nemişcată, cu toate uşile închise. A pus în baterie 4,23 kWh, echivalentul a 67,6-68 km parcurşi.
În al doilea scenariu, maşina a fost lăsată parcată, însă a fost repoziţionată la amiază, pentru ca în partea a doua a zilei să se facă uz şi mai eficient de soare. Energia captată şi stocată în baterie a fost de 4,4 kWh, echivalentul a 70,8-71 km.
În cel de-al treilea scenariu, hayonul a fost deschis şi îndreptat spre soare toată ziua. Asta a necesitat mai multe repoziţionări, pentru a maşina să tot stea cu hayonul spre soare. Într-un asemenea regim, inspectorii TUV au măsura o producţie netă de 4,75 kWh de electricitate, echivalentul a 75,6-76 km de autonomie.
Astfel, toate 3 măsurări au depăşit cifrele anunţate anterior de inginerii Aptera. Iar asta înseamnă că în mod realist cineva care vine cu maşina la serviciu şi merge cu ea acasă, o poate parca în soare toată ziua şi dacă distanţa sa zilnică e de până la 67-71 km, acesta poate călători efectiv gratuit într-o perpetuitate fascinantă. Faza cu hayonul deschis e probabil mai degrabă realizabilă în curtea din faţa casei, dacă ea există, dar oricum, cei 67-71 km pe care maşina îi poate câştiga gratuit de la soare îi confirmă viabilitatea conceptului său.
Inspectorii TUV menţionează totuşi că măsurătorilor lor au avut loc în iulie, în condiţii de soare puternic, în California, iar în alte regiuni ale planetei sau alte anotimpuri producţia ar putea fi mai mică. De asemenea, producţia de energie a fost măsurată de la răsărit la apus, în timp ce într-un scenariu mai realist deplasarea la muncă şi înapoi ar putea avea loc în interiorul acestui interval de timp.
Inspectorii TUV au mai publicat şi date curioase despre numărul de celule fotovoltaice pe care le are Aptera Atlas 1 — sunt 205 la număr şi sunt poziţionate pe acoperiş, pe hayon, pe capotă şi pe planşa de bord. Puterea totală instalată e de 815,9 Wp. Însă puterea electrică real generată a întregului sistem a atins un maxim de 556 W în ziua 1, 555 W în ziua 2 şi 558 W în ziua 3. Deci, puterea reală e localizată în jurul valori de 555 W, diferenţa fiind dată de amplasare şi de faptul că din cauza formei maşinii panourile nu pot fi niciodată îndreptate la fel de bine spre soare toate odată.
Totuşi, măsurătorile TUV au arătat că modulele electronice pierd 9-10% din energia captată de panourile fotovoltaice pe drum, până la baterie, ceea ce e mult. Deşi nu există un invertor, există un charge controller, care centralizează şi atenuează sursele de curent DC-DC într-un flux normalizat şi, din cauză că sistemul operează la tensiune mai joasă, de circa 28V de un set de module, pe care le combină într-o tensiune de circa 370-380V spre baterie, pierderile sunt mai mari.
Foto: Celulele fotovoltaice pe componentrele de caroserie ale lui Aptera, de la stânga la dreapta hayon, acoperiş, planşă de bord, capotă
De asemenea, e important să spunem că inspectorii TUV n-au măsurat consumul maşinii sau autonomia ei, ci doar partea de generare de electricitate. O mare lipsă din acest test e şi măsurarea generării de electricitate în timpul deplasării — or, Aptera poate face asta nu doar staţionată, ci şi în timp ce e condusă. Fireşte, randamentul de producţie electrică ar fi mai mic din cauza poziţionării imperfecte şi acea electricitate e consumată direct în propulsie cu diferenţa venită din baterie, dar ar fi fost interesant să vedem şi acest parametru pentru o maşină solară.
Totuşi, testul e deja un mare pas înainte spre viabilitate şi, cu ritmul lent al celor de la Aptera, am putea să aşteptăm ca maşina asta să devină o realitate în următorii ani. Doar că cei de la Aptera promit, totuşi, că prima partidă de 40 de maşini va fi fabricată în trimestrul 4 al acestui an, 2026. Ele vor merge la primii clienţi, care au făcut rezervări şi precomenzi încă acum 5 ani.
Vezi mai jos şi video-ul cu măsurătorile celor de la TUV.