(VIDEO) Un incident cu o navă care transporta turbine eoliene din portul Esbjerg din Danemarca a arătat că forma lor aerodinamică are efect şi în timpul transportului

11 August 2026, 15:22
Redacţia PiataAuto.md
Atunci când se vorbeşte de construcţia de noi parcuri eoliene sau de lansarea de modele noi de turbine, adeseori totul se limitează la megawaţii de putere instalată, sau la electricitatea care urmează a fi produsă anual ulterior. Dar în ultimii ani, creşterea constantă de putere a noilor turbine eoliene s-a făcut nu doar graţie eficientizării lor aerodinamice, ci şi creşterii fizice a dimensiunilor turbinei, cu toate componentele sale — pale, turn, nacelă, generator electric. Şi dezvoltarea e logică într-o mare măsură, întrucât o turbină mai mare ocupă într-un parc eolian o suprafaţă similară cu una mai mică, oferind în schimb un randament final al proiectului mult mai mare. Doar că toate componentele mai mari ale unei turbine oferă noi provocări pentru cei care le proiectează, iar apoi cei care le transportă şi instalează. Pentru cei care proiectează, apare marea provocare de a avea pale de 115-120 metri care, fiind atât de lungi, să nu se rupă şi să nu se curbeze sub acţiunea vântului. Aceeaşi provocare e valabilă şi pentru turnul central, care are de rezistat la o forţă uriaşă, aplicată într-un punct la 125-140 metri mai sus de fundaţia sa. Asta face ca unele tuburi monopol, care formează structura de la bază a turnurilor, să ajungă la a cântări câte 1.600-1.900 tone. În cazul turbinelor terestre, dimensiunile mai mari impun crearea de macarale noi, cu braţe mai lungi, care să le poată instala. Iar în cazul transportării, aceste turbine mai lungi fac transporturile agabaritice şi mai complexe. Şi asta e valabil nu doar pentru transportul terestru, ci şi cel maritim. Iar un incident produs cu nava Brave Tern în portul Esbjerg din Danemarca, care avea turbine eoliene la bord, a arătat că forma lor aerodinamică are efect şi în timpul transportului.
Foro: Nava Brave Tern, în urma incidentului din portul Esbjerg, Danemarca

Incidentul propriu-zis s-a produs la 10 iunie 2026, şi urmările lui au fost atât de grave în amploarea daunelor, încât nava Brave Tern a fost plasată sub arest şi reţinută în port, iar investigaţia preliminară şi emiterea concluziilor lor au durat aproape două luni. Concluziile finale ale anchetei nu au fost publicate nici acum, însă cele preliminare dau deja foarte multă informaţie curioasă despre ce s-a întâmplat.
Nava Brave Tern e una specializată pentru transportul componentelor turbinelor eoliene şi instalării în larg a acestora, având macarale şi dispozitive la bord. Până şi ea a fost actualizată în 2024 pentru a putea opera cu componente de până la 1.600 tone greutate, beneficiind de o macara nouă la bord şi adaptare a elementelor de suport. Ea poate transporta simultan 9 pale de turbine, 3 turnuri şi 3 nacele, deci cam tot setul de componente situate deasupra tuburilor monopol pentru 3 turbine eoliene.
Nava aparţine operatorului Fred. Olsen Windcarrier şi în momentul incidentului transporta seturile complete de echipamente pentru 3 turbine eoliene, destinate celui mai mare parc eolian construit în apele din proximitatea Danemarcei, numit Thor.
Parcul eolian Thor va avea 1,1 GW de putere instalată, fiind construit de compania germană RWE. Noul parc danez va fi compus din 72 de turbine Siemens Gamesa SG 14-236 DD, de 14 MW putere nominală şi 15 MW în regim de boost, ceea ce duce puterea totală la 1.080 MW. Aceste turbine au un diametru al rotorului de 236 metri, iar palele lor măsoară 115 metri lungime.
Ei bine, în momentul incidentului nava Brave Tern avea la bord componentele pentru 3 asemenea turbine eoliene, pe care le încărcase din portul Esbjerg. Avea la bord inclusiv 9 pale, montate transversal pe suporturile speciale, iar aceste pale ieşeau cu 60 metri în exteriorul navei la tribord. Nava a făcut mai întâi o manevră de rotire la 180 grade, la scurt timp după ce s-a depărtat cu câţiva metri de cheu, apoi a început a se mişca de-a lungul unui coridor de trece, paralel cu linia cheului.
Brave Tern naviga cu aproximativ 3-4 noduri, sau aproximativ 5,6-7,4 km/h, iar echipajul a estimat spaţiul pe care îl oferea coridorul din faţă pentru a trece, întrucât pe partea dreaptă în faţă era acostată o altă navă de acelaşi tip, Wind Keeper. Echipajul de pe Brave Tern a estimat că spaţiul e destul de restrâns, dar nava lor va putea trece.
Doar că în acea zi erau rafale de vânt în port. Aceste rafale au avut un efect mai mare decât de estima asupra stabilităţii de manevrare a navei Bern Tern, în mare parte din cauza efectului vântului asupra palelor de turbină. Aceste pale sunt proiectate să capteze vântul cât mai eficient şi asta au făcut şi acum, captând vântul, chiar dacă era poziţionate în formă de transport, cu în poziţie cu rezistenţă minimă la vânt.
În rezultat, nava Brave Tern a fost împinsă spre dreapta şi vârfurile palelor de turbină au ajuns în coliziune cu macaraua navei Wind Keeper. A fost o coliziune de viteză mică, dar impulsul pe care-l are o navă atât de mare a dictat înaintarea şi toate cele 9 pale de turbine s-au rupt. Şi o pală de turbină ruptă nu mai poate fi reparată, întrucât e realizată din materiale compozite, care trebuie turnate unitar din start în procesul fabricării.
Nava Brave Tern a avut ulterior probleme de a a-şi stabiliza cursul şi a conectat şi sistemul de stabilizare activă cu ajutorul multiplelor motoare în proră şi pupă, dar oricum a avut şi un impact cu cheul, timp în care palele turbinelor s-au lovit şi de macaralele portuare, rupându-se şi mai mult.
Abia după asta, cu ajutorul sistemului de poziţionare dinamică, nava a revenit apoi în locul de acostare din port. Concluzia preliminară a stabilit că echipajul ar fi trebuit să stabilească mai bine riscul situaţiei, luând în calcul toţi factorii, inclusiv vântul puternic, or, un spaţiu care ar fi fost suficient pentru strecurare în condiţii normale s-a dovedit a fi insuficient în condiţii de vânt. Concluzia admite că rafalele de vânt au avut un efect mai mare decât s-ar putea estima în mod normal asupra manevrabilităţii navei.
Desigur, probabil ar putea exista şi întrebări justificate dacă echipajul n-ar fi trebuit să pornească sistemul de poziţionare dinamică mai devreme şi să-l aibă activ în toată perioada trecerii prin acest coridor, dar acest sistem e folosit, de fapt, preponderent la menţinerea unei poziţii fixe în mare, nu la menţinerea unui curs de navigare. Dar e la fel de relevant să spunem că aceeaşi navă Brave Tern a mai fost implicată în noiembrie 2024 într-un alt incident într-un port din Spania, în timp ce transporta o macara chinezească. Şi atunci distanţele n-au fost estimate corect şi braţul macaralei transportate a agăţat braţul macaralei din şantierul naval Navantia Ferrol, rupând-o şi aruncând-o în mare. Cauza de atunci a fost declarată o eroare de calcul matematic a marinarilor privind distanţele disponibile. La câteva luni distanţă, căpitanul navei şi-a dat demisia după o lungă carieră, pensionându-se. Acum, însă, nava a repetat istoria cu un alt căpitan. Şi matematica n-a strălucit nici de această dată, neluându-se în calcul rezervele necesare pentru o situaţie meteo nefavorabilă.
Danezii au anunţat că suma totală a pagubelor directe şi indirecte se ridică la 135 milioane de euro în urma acestui incident. Parcul eolian Thor va trebui să primească alte pale noi pentru cele 3 turbine, dar progresul acestuia decurge oricum admirabil, acum câteva săptămâni anunţându-se că 50% din turbine sunt deja instalate.
Foto: Decărcarea palelor de turbine deteriorate de pe nava Brave Tern în portul Esbjerg

Vezi şi momentul incidentului cu palele de turbine eoliene, filmat de muncitorii din portul Esbjerg.
2
14,833
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!