Am descoperit maşina de peste 1.100 km autonomie în viaţa reală şi am fost cu ea în paradisul pasionaţilor auto

21 Septembrie 2026, 09:21
Ilie Toma
Cândva, maşinile de peste 1.000 km autonomie erau un fenomen normal şi răspândit în gama mai multor producători europeni. Acele maşini erau diesel de obicei şi aveau rezervoare suficient de mari încât să poată acoperi peste 1.000 km, iar aici ne putem aminti de VW Passat TDI în mai multe generaţii şi multe alte modele germane. Dar de mai mult timp încoace, asemenea maşini sunt o raritate, întrucât automobilele au devenit mai grele în general, iar producătorii auto încearcă să economisească în greutate la lucruri precum rezervorul de combustibil, dimensionându-l pentru vreo 500-700 km maxim chiar şi la modelele cu combustie. Modelele electrice, între timp, au crescut mult în autonomia lor, dar, chiar dacă există unele recorduri de peste 1.000 km, precum el cu BMW iX3, autonomia oficială WLTP încă e de obicei în jurul a puţin peste 800 km maxim pentru modelele cu cei mai mari parametri la acest capitol. Ei bine, în aceste zile, într-o călătorie pe care am făcut-o, am descoperit întâmplător un model cu autonomie de peste 1.000 km în viaţa reală. Şi am fost cu el în paradisul pasionaţilor auto.
Destinaţia spre care am călătorit e Elveţia. Voiam să ne vizităm fiul nostru într-o zi specială pentru el, iar pentru drumurile din Elveţia cea mai potrivită maşină ar fi fost cu siguranţă BMW-ul M3 din garaj. Dar era o vizită scurtă, de week-end, de doar câteva zile, cu soţia şi fiica mea la bord, iar ca să ajung în Elveţia într-un ritm decent pentru toată familia, ar fi însemnat să conduc 2-3 zile într-o direcţie şi 2-3 zile în alta, cu opriri de noapte la hoteluri. Drumul ar fi durat mai mult decât prezenţa la destinaţie şi nu aveam atât de mult timp. Prin urmare, am ales să iau avionul. Doar că mi-am zis că voi închiria o maşină mai savuroasă, cu care să conduc prin Elveţia.
Am analizat mai multe oferte şi-mi doream ceva cu toate riscurile acoperite. Până la urmă, din toate opţiunile interesante şi relativ decente în preţ, am ales BMW Seria 3 Touring sau ceva similar, după uzanţele companiilor de închirieri auto. M-am gândit că astfel voi avea ceva familiar după M3, chiar dacă nu aşteptam un motor prea puternic. Dar eram la fel de conştient că aş fi putut primi şi un Mercedes, un Audi sau altceva.
După două zboruri, am ajuns la destinaţie şi eram la ghişeul din aeroport, pentru a prelua maşina. Omul de acolo, foarte amabil, mi-a confirmat tot e bifasem anterior şi mi-a zis ce primesc — un BMW Seria 3 Touring 320d xDrive. Perfect, mi-am zis. Aş fi preferat poate un motor cu benzină, dar nu mă pot plânge nici de motorizarea asta. Iar tracţiunea integrală e un bonus pe care nu l-am solicitat, dar e bine că este.
Am urcat în maşină şi la început autonomia indicată era de puţin peste 900 km. Calculată, evident, după stilul de condus anterior. Mi-am setat destinaţia şi am pornit spre orăşelul în care învaţă fiul eu, la peste 125 km depărtare de aeroport.
Aplicaţia de navigaţie a decis să mă redirecţioneze în afara autostrăzilor pe o parte bună din traseu, întrucât autostrada era în reparaţii şi era aglomerată. Asta mi-a dat ocazia să simt şi să savurez maşina pe drumuri extraurbane de pe dealurile elveţiene din prima clipă. Se simt rădăcinile mecanice comune cu M3, chiar dacă e evident că totul e dozat mai moderat aici. Dar suspensia e în continuare una cu dublu braţ pe faţă şi multilink pe spate, cu un centru de greutate coborât şi o direcţie bine calibrată, aşa că maşina are o naturaleţe superbă în felul în care se conduce.
Fireşte, în acceleraţii totul e mai lent, pentru că motorul diesel are 190 CP, nu 530 CP, iar la frânare mi-am amintit şi de cât de puternice sunt frânele lui M3, diferenţa făcându-se simţită imediat. Versiunea pe care o conduc e şi un mild hibrid, iar designul planşei de bord e mai degrabă similar în logică cu cel de pe X3, decât pe M3.
După peste 120 km parcurşi intens, inclusiv cu urcări în munţi, am ajuns la destinaţie cu 890 km autonomie rămasă. Asta m-a făcut să-mi dau seama că maşina pe care o conduc are, de fapt, o autonomie de peste 1.000 km în viaţa reală şi eu nici măcar nu încercam să fac vreun maraton de consum, ba chiar îi tot apăsam acceleraţia pe unde se putea şi făceam comparaţii cu M3 în capul meu.
Peste o zi, după elementele ceremoniale pentru care venisem, ne-am luat fiul şi am plecat să savurăm un pic câteva destinaţii elveţiene. Mi-am zis că ar fi frumos să ajungem pe Furkapass — un pas montan renumit pentru pasionaţii auto. Fusesem acolo de mai multe ori în trecut, şi singur, şi cu fiul meu, dar el era prea mic pe atunci ca să-şi mai amintească acum. Şi dacă tot aveam o zi de sâmbătă liberă, am plănuit să mergem spre Furkapass prin pasul Grimsel, iar după ce trecem bucata de pas montan de la intersecţia din Gletsch până la finalul estic, să oprim un hotel frumos, să cinăm acolo, iar a doua zi dimineaţă să trecem Furkapass complet în direcţie inversă, vestică.
Dar am început ziua cu centrul oraşului Montreux, apoi o vizită la un circuit de karting din Payerne. Şi abia apoi au urmat pasurile montane.
A fost o experienţă neaşteptat de intensă, pentru că am făcut-o pentru prima dată într-un week-end în Elveţia. Dimineaţa de sâmbătă, în oraşul de munte în care oprisem anterior, oamenii îşi trezeau maşinile savuroase şi le pregăteau de ieşire. Un elveţian îşi spăla Porsche-ul 911 Targa din generaţia actuală. Altul pornea motorul de 4,2 litri V8 de pe un Jagaur XKR produs acum vreo 20 de ani. Un altul îşi încălzea Alfa Romeo clasică, produsă acum vreo 50 de ani. Pasiunea auto mustea în jur. Aproape că-mi părea rău în acel moment că nu venisem cu M3-ul de acasă.
Apoi, pe drum spre pasurile renumite, cu cât mai mult ne apropiam de ele, cu atât mai mare era incidenţa de maşini gustoase, conduse de pasionaţi. Dintre cele mai diverse vârste, caroserii şi motoare. Era un week-end de toamnă cu vreme frumoasă şi elveţienii şi-au zis parcă la unison că nu pot rata ocazia să-şi scoată „jucăriile” din garaje.
Pasul Grimsel, apoi şi pasul Furka, le-am trecut la lumină de seară. Pe Grimsel am trecut lângă o mulţime de hidrocentrale şi baraje, de tipul celor despre care scriem adeseori. Iar pe Furka a fost poate cea mai mare concentrare de pasionaţi auto văzută de mine de mult timp încoace. Nu era vreun eveniment special. Nu era vreo întrunire. Pur şi simplu, oameni din toate părţile ţării şi continentului au venit în acelaşi loc, pentru acelaşi scop, savurând aceste drumuri superbe de munţi. Şi, bineînţeles, am oprit şi lângă renumitul hotel Belvedere, simbolul vizual al pasului Furka.
Am inclus regimul Sport pe Furkapass la 320d-ul pe care-l conduceam, fapt care-i făcea motorul şi transmisia să reacţioneze mai rapid. Suspensia era neschimbată, nefiind bifată, probabil, această dotare opţională. Dar chiar şi în asemenea regim de condus, am ajuns la finalul zilei cu un consum mediu de 5,4 litri/100 km pe acea zi. În ziua anterioară avusesem şi 4,8 litri/100 km.
Foto: Consum de 5,3 litri/100 km în ziua travesării pasurilor montane şi 4,8 litri/100 km în ziua antrerioară pe drumuri obişnuite

La capătul estic al Furkapass, în Andermatt, s-a întâmplat să fi rezervat un hotel relativ nou, care a devenit locul preferat de popas al pasionaţilor auto cu maşini mai sofisticate. E un hotel scump şi luxos în sensul facilităţilor şi materialelor, şi are un garaj subteran cu pante foarte puţin abrupte, fără rampe care să pună în pericol maşinile cu gardă la sol mică. Accesul e lat, ca un drum generos, curbele sunt de rază mare, iar în subteran există şi un sens giratoriu.
Foto: Hotelul cu un garaj subteran perfect pentru maşinile sport

Iar în parcare — dor pe linia pe care am parcat eu — un Jaguar E-Type clasic, un Porsche 356 clasic, alte 3 exemplare de Porsche 911 mai moderne, BMW M4, două exemplare de MINI Hatch John Cooper Works. Dincolo şi un Z4, şi un Lotus modern, apoi şi un Alpine 110R. Iar ceva mai în spate şi două Lamborghini. Din nou, nu era vreun eveniment aici, erau doar oameni din Elveţia, care s-au întâmplat să facă ieşiri cu maşinile lor prin aceste regiuni şi să dea preferinţă acestui hotel cu logistică perfectă pentru cei care deţin maşini sport.
În interiorul hotelului, toate erau la superlativ, de la cina cu vită elveţiană atletă, fără pic de grăsime în steak, până la ambianţa recepţiei şi camerele. O cameră dublă de aici costă cam 330 de franci, în funcţie de zi şi timpul rezervării, dar se pare că mulţi din cei care au bijuterii dragi în garaj, consideră că hotelul de la final e o încununare frumoasă a unei zi superbe în condus, iar maşina lor poate intra uşor în parcarea subterană, rămânând acolo protejată, alături de alte bijuterii. Nu e un hotel pe care l-am inspectat din timp, l-am nimerit pur întâmplător. Dar dacă ar fi să ajung în viitorul apropiat pe acolo din nou, eventual cu M3, m-aş opri cu siguranţă din nou acolo. Pentru că face toată experienţa de condus pe Furkapass să fie încununată de o seară din aia, pe care le numim „timp petrecut cu calitate”, care rămâne memorat mult înainte.
A doua zi dimineaţă, după un dejun la fel de savuros, am fost plăcut surprins să descopăr că domnul cu Jaguar E-Type care parcase lângă mine fusese la o tură de dimineaţă, la răsărit, şi revenise înapoi la dejun. Era duminică, iar o asemenea duminică de dimineaţă ar vrea probabil să poată petrece orice pasionat auto când va ajunge la 50, 60 sau 70 de ani. E ceva magic în felul în care oamenii de aici ştiu să-şi facă viaţa frumoasă, cu ajutorul acestor maşini.
Iar condusul meu de duminică era unul spre vest, ceea ce a însemnat să trec din nou Furkapass în direcţie inversă, de această dată complet, la lumina dimineţii. Din nou am pus Seria 3 diesel în regim sport şi am condus-o savurând, dar mai mult admirând concentraţia incredibilă de maşini excepţionale din jur. Mă simţeam că am ajuns în paradisul pasionaţilor auto. Mi-am dat seama cât de diferit se simte Furkapass într-o sâmbătă sau o duminică dimineaţa, într-un week-end cu soare. Şi nu erau ambuteiaje, cum se întâmplă pe Transfăgărăşan. Toţi conduceam dinamic, cu excepţia unora care conduceau mai cu lentoare. Şi drumul părea întotdeauna suficient de liber încât să poţi accelera periodic, să poţi lua următorul viraj mai dinamic. Îmi părea rău doar că nu eram cu M3-ul pe aici, atunci ar fi fost o zi desăvârşită.
Însă Seria 3 diesel pe care o conduceam consuma excepţional de puţin. Chiar dacă am condus în regim sport, consumul maşinii a fost de 5,3 litri/100 km, apoi a coborât spre 5,2. Ajuns în orăşelul unde trebuia să-mi las fiul, am alimentat. Ultima dată alimentasem în dimineaţa anterioară, înainte de a porni spre toate destinaţiile şi am făcut în 2 zile peste 600 km. Au încăput 31,77 litri de motorină în rezervor, cu asemenea condus pe pasuri montane. Preţul elveţian a fost ieri de 2,50 CHF/litru.
Iar după ce am parcurs 134 km spre aeroport cu rezervorul plin, pe autostrăzi de această dată, la destinaţie maşina mi-a arătat încă 968 km autonomie rămasă. Deci, 134 + 968 înseamnă 1.102 km de autonomie oferită în viaţa reală de acest BMW Seria 3 Touring diesel din generaţia G21/G20.
Foto: Autonomie de 968 km, după 134 km parcurşi de la alimentare, cu un rezervor de 59 litri

Excepţional de eficientă maşina, deci. Şi excepţional de universală în ceea ce poate face. Totuşi, eu mi-am promis că ar trebui să ajung şi cu maşina mea de vis, din garaj, pe aici şi poate şi pe alte pasuri. Şi mi-am dat seama de un lucru pe cât se simplu, pe atât de important — cât de plenară poate fi experienţa de a deţine o maşină ultra performantă într-o ţară ca Elveţia, faţă de România sau Moldova. Cât de la îndemână îţi sunt sute de trasee superbe. Cât de adaptate şi la îndemână sunt şi hotelurile, care sunt proiectate din start pentru maşinile savuroase care vin acolo. E infrastructură. Şi ea lărgeşte imens orizonul a ceea ce poţi face cu o asemenea maşină şi cum îţi poţi condimenta experienţa de exploatare.
4
5,918
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!