Elveţia, ţara cu peste 1.000 de hidrocentrale, are cel mai scăzut nivel al apelor în lacurile de acumulare din ultimii 20 de ani

Elveţia e ţara care are un sistem energetic dominat de hidrocentrale, elveţienii fiind printre primii din lume care, acum peste 100 de ani, au decis să-şi folosească avantajele reliefului pe care-l au pentru a produce energie. Tot atunci elveţienii au decis că toate căile ferate trebuie electrificate, iar operatorul feroviar trebuie să-şi opereze propriile hidrocentrale, pentru a avea energie curată. Pe atunci, elveţienii făceau asta pentru a nu depinde de cărbune şi pentru a-şi păstra regiunile muntoase curate de praful de cărbune ars, care se vedea imediat pe piscurile înzăpezite atunci când funcţiona o centrală termică sau un tren cu abur şi cărbuni. Țara a construit un număr imens de hidrocentrale, având astăzi peste 1.700, dintre care 706 sunt considerate medii sau mari, iar peste 1.000 sunt foarte mici. Dar în anul 2026, Elveţia are cel mai scăzut nivel al apelor în lacurile de acumulare din ultimii 20 de ani.

În anii 1970 Elveţia ajunsese deja să-şi asigure toată energia necesară din hidrocentrale şi cele câteva centrale nucleare pe care le avea. În anul 2024, noi publicam un articol detaliat despre constatări elveţiene despre sistemul lor energetic şi atunci ei arătau că producţia anuală de electricitate a ţării e de 66 TWh, dintre care 61% revin hidrocentralelor şi 29% centralelor nucleare, într-o sumă totală de 90%. Alte 5% sunt biocombustibili şi încă 4% vin de la fotovoltaice, suma totală fiind de 99%, cu un singur procent rămas pentru gazul natural.

Atunci elveţienii constataseră că cele mai prolifice locaţii pentru hidrocentrale sunt deja amenajate cu asemenea construcţii, dar tot ar mai fi loc de construcţii noi până în 2050. Însă experienţa din 2026 arată că şi energia de la hidrocentrale poate fi în pericol în unii ani, iar marile îngrijorări sunt acum pe termen lung.

La mijloul lunii iulie 2026, nivelul de apă în lacurile de acumulare ale hidrocentralelor elveţiene ajunsese la un nivel de 46%, ceea ce constituia un record de nivel scăzut pentru ultimii 20 de ani, cu 16,4 puncte procentuale mai mici decât ar fi fost normal în acea perioadă. Motivul a fost unul pe care l-am simţit cu toţii şi-n regiunea noastră — seceta accentuată din multiple zone ale Europei, care a redus considerabil debitele râurilor. Iar în cazul Elveţiei, motivul a venit din ninsorile reduce pe timpul iernii şi regenerării limitate a gheţarilor. Şi primăvara a fost lipsită de precipitaţii normale ulterior.

Menţinerea gheţarilor în munţii Alpi ai Elveţiei e un factor crucial, iar Elveţia spune că aceştia continuă să se reducă într-un ritm alarmant de la an la an, cu ierni în care aceştia nu se regenerează suficient şi apoi temperaturile mai mari decât cele de acum câteva decenii îi topesc mai intens pe timpul verii.

Iar de aici vine marea îngrijorare — că apa de la aceşti gheţari, pe lângă rolul ei crucial pentru ecologie, e şi o sursă importantă pentru hidrocentrale, iar dacă gheţarii îşi tot reduc dimensiunile, atunci şi producţia de energie ar putea avea de suferit în viitor.

Iar asta poate perturba serios echilibrul sistemului energetic şi caracteristica lui de a se baza pe energie regenerabilă. Or, Elveţia are planuri aprobate pentru trecerea naţională la pompe de căldură şi maşini electrice, iar aceste consumatoare noi vor avea nevoie de energie. Şi aici e cumva o interdependenţă curioasă — se poate spune că maşinile electrice şi pompele de căldură ar ajuta la reducerea emisiilor şi temperaturilor, iar această reducere cu mai mulţi gheţari şi precipitaţii ar ajuta maşinile electrice şi pompele de căldură să dispună de mai multă energie.

După punctul critic din luna iulie, nivelul apei a început a se redresa rapid. Deja la început de august ajunsese la peste 55%, la 10 august depăşise 62%, la 31 august ajunsese la 71,8%, iar la 7 septembrie s-a ajuns la 73,1%, datorită precipitaţiilor care au existat între timp. Dar paradoxul e că şi actualul nivel de 73,1% e unul care rămâne a fi la cel mai jos nivel din ultimii 20 de ani pentru această perioadă, Elveţia având statistici actualizate în fiecare zi la acest capitol, de-a lungul anilor.

Anul trecut, spre exemplu, în această perioadă erau 87,1%, deci cu 14 puncte procentuale mai mult. Deci, din acel decalaj de 16 puncte procentual din punctul critic din iulie, s-au recuperat doar 2 puncte procentuale, iar îngrijorările sunt că ar putea dura ani să se recupereze aceste neajunsuri. Iar dacă ar urma alţi ani se secetoşi, decalajul poate deveni şi mai mare.

Din păcate nu există o singură soluţie cu acţiuni pe care le-ar putea face doar o ţară sau alta, întrucât ceea ce vedem e dictat de natură şi de creşteri constante de temperaturi, iar dacă doar Elveţia sau doar Europa acţionează în direcţia energiei regenerabile şi reducerilor de emisii, efectul e insuficient atât timp când în alte regiuni ale lumii se ignoră aceste deziderate şi doar prin câte un proiect major de centre de date, spre exemplu, se ajunge la emisii cât toate maşinile europene luate la un loc, ca în cazurile cu motoare cu ardere interne şi turbine de gaze, despre care scriam de curând.

Şi dacă Elveţia, una din ţările cele mai bogate în resurse de apă, ajunge să aibă un. nivel critic al lacurilor sale de acumulare, atunci ne putem da seama despre adâncimea problemei.