(VIDEO) O echipă de jurnalişti chinezi a încercat să parcurgă 10.000 km până în Alaska cu o Tesla Cybertruck şi un Mercedes din 1979, doar una din maşini ajungând la destinaţie
3 Septembrie 2026, 22:05 Redacţia PiataAuto.md
Se întâmplă mai rar ca jurnaliştii din China să facă road trip-uri în Europa sau America de Nord. Dar, totuşi, în China există o redacţie cu fondatori generoşi, care s-a remarcat anterior prin propriile teste de siguranţă şi prin călătorii neordinare în afara Chinei. De curând ei au publicat relatarea unei aventuri foarte curioase pe care au avut-o în SUA şi Canada. Jurnaliştii au încercat să parcurgă 10.000 km din coasta sud-estică a SUA, din Florida, până în Alaska cu două maşini diametral opuse — o Tesla Cybertruck electrică actuală, burduşită cu tehnologii moderne precum sistemul de condus FSD, şi un Mercedes W116 din 1979, cu un motor diesel bătrân sub capotă. Doar una din maşini a ajuns la destinaţie.
Tesla e fabricată în 2025, şi avea doar 11000 km parcurşi la start, în timp ce Mercedesul are deja 47 de ani de când a ieşit pe poarta uzinei. Are sub capotă motorul OM617 de 3,0 litri, cu 5 cilindri în linie, fiind vorba de versiunea 300SD. Maşina are un odometru ce indică echivalentul a aproximativ 280.000 km, dar nu se ştie dacă e la prima rotaţie. A fost cumpărată cu 5.800 dolari.
Jurnaliştii s-au divizat în două echipe, fiecare în câte o maşină, iar scopul era să se ajungă în Alaska după aproximativ 200 ore, deci ceva mai mult de 8 zile complete. Echipele şi-au propus să conducă în ture, pentru a putea înainta şi zi, şi noapte.
Chinezii au ales Mercedesul clasic pentru că-şi doreau un S-Class din vremurile de demult, când Mercedes producea maşini care erau vârful ingineriei de la acel moment. Ei menţionează că şi-au dorit asta, pentru că Mercedesurile moderne ar avea în permanenţă probleme cu distribuţia, arborii cu came, pompele de combustibil, pompele de apă, galeriile de admisie şi sistemele mild hibrid de 48V — iar de aici putem deduce imaginea pe care şi-a format-o Mercedes în China în ultimii ani.
În cazul lui Cybertruck, chinezii au vrut să testeze ultimul model nou creat de la zero de Tesla, cu tot cu sistemul FSD în patria Tesla, şi toate celelalte funcţionalităţi avansate de soft, inclusiv inteligenţa artificială de la bord. Însă FSD-ul a dat un rateu periculos din prima, când a frâna brusc la un semafor galben, cu Mercedesul în spate său, care a fost la un moment de a-l lovi.
Chiar dacă Tesla era mai rapidă în acceleraţii şi viteza medie pe drumuri, nevoia de a încărca a făcut-o să rămână în urmă chiar după prima staţie. Cybertruck a făcut deja 3 încărcări la staţii până când Mercedesul a avut nevoie de o oprire pentru realimentare cu motorină.
Mai departe, pe autostrăzi, chinezii au recunoscut că sistemul FSD funcţionează bine în SUA, iar planificarea Tesla pentru staţii de încărcare e foarte eficientă şi comodă
La scurt timp, Mercedesului i-a explodat o roată din faţă. N-a fost o pană simplă, ci un rezultat al geometriei nealiniate corect a roţilor, care a erodat anvelopa. Exista o roată de rezervă, dar era nevoie de rezolvat şi problema geometriei.
Cei din Mercedes au căutat un service care să le poată face această lucrare. Era noapte, aşa că aui aşteptat până dimineaţă la poartă, pentru ca dimineaţa să li se spună că nu se poate face, pentru că n-au parametrii pentru un asemenea Mercedes din 1979. Service-ul le-a montat doar două anvelope noi.
Chinezii au trebuit să improvizeze o reparaţie cu propriile mâini, folosind un cablu pentru măsurări aproximative şi reglând geometria în condiţii spartane. Dar reparaţia a funcţionat, chiar dacă a durat 3 ore.
Cei din Mercedes au realizat la un moment dat că au telefonul conectat la contul din Tesla şi au început a-i manipula funcţiile în timpul condusului, spre nedumerirea celor din Cybertruck.
După 3.500 km parcurşi cu Tesla, chinezii au declarat că maşina vrea să oprească la fiecare 200 km pentru încărcare, ceea ce devine obositor. În două zile, au oprit 23 de ori la încărcare şi au petrecut 12 ore la staţii.
Când a ajuns în munţii Colorado, Mercedes a dat semne că-şi pierde puterea din cauza altitudinii, şi a apărut şi o scurgere de antigel.
Chinezii au avut parte şi de opriri ale poliţiei din SUA, într-o manieră pe care au numit-o primitivă. Poliţiştilor li s-au părut suspecţi de două ori, odată pentru că erau chinezi şi mergeau încet cu un Mercedes vechi, propunându-li-se ajutor şi altă dată pentru că aveau informaţii despre alţi chinezi care ar fi comis delicte.
În apropiere de hotarul cu Canada, maşina echipei de filmare a Tesla a avut o pană şi a ajuns în canalul de pe marginea drumului. Tesla a trebuit să aştepte reparaţia timp de 6 ore.
Mercedesul a ajuns la hotarul cu Canada după 5.800 km parcurşi şi 78 ore, cu motorul aproape fără opriri. Deocamdată toate micile probleme au putut fi rezolvate cu reparaţii spartane, în drum. Tesla era la 900 km în spate, din cauza încărcărilor şi reparaţiei maşinii însoţitoare, aşa că Mercedes a intrat la un service pentru a-şi instala anvelope de iarnă pentru Canada şi Alaska. A fost schimbat şi uleiul, şi antigelul. Cei din Mercedes au pregătit pentru Tesla Cybertruck un generator electric, de care erau convinşi că va fi nevoie în Canada.
Puţin după traversarea hotarului în Canada, Tesla a oprit la ultima staţie Supercharger de pe traseu. Mai departe, lucrurile aveau să fie mai complicate.
Tot acolo, cei din Tesla au descoperit că adaptorul pe care-l aveau nu era cel potrivit şi nu puteau încărca la staţii fast charge.
Au încercat să găsească un adaptor corect la toate magazinele, dar fără rost. În cele din urmă, un proprietar de Cybertruck din Canada le-a vândut adaptorul propriu, făcându-le astfel un bine să poată merge mai departe. După asta, cei din Tesla şi-au zis că vor încărca la fiecare staţie disponibilă în Canada, pentru că nu ştiau ce vor întâlni în cale.
Apoi a urmat traseul 37 din Canada, unul foarte dificil de parcurs în condiţii de ger. Nu mai existau staţii puternice, ci doar de 50 kW, iar asta însemna încărcări lente pentru Tesla. Mercedesul, însă, continua să înainteze dârz, fără vreo dificultate de autonomie sau vreo problemă tehnică.
La următoarea staţie, Tesla a dat peste o problemă gravă — nicio staţie nu putea încărca, afară erau -20°C, iar o altă staţie nu exista prin apropiere. Toată noaptea s-au chinuit să facă ceva, dar a fost imposibil. Generatorul avea 7 kW putere şi încărcarea ar fi durat o veşnicie. Aşa că până la urmă chinezii din Tesla au chemat un camion de asistenţă să-i transporte până la următoarea staţie.
La final, doar Mercedesul din 1979 a ajuns la destinaţie pe propriile roţi. Tesla n-a mai putut pretinde la victorie, după ce a fost transportată cu camionul de asistenţă. Chinezii spun că Tesla e o maşină are funcţionează bine în civilizaţie, dar în pustietăţile nordice doar Mercedesul a putut rezista.
Vezi totul în cele două video-uri de mai jos. Poţi include subtitre cu traducere în limba dorită din comenzile player-ului.