(VIDEO) Un BMW M5 cu motor W10 sub capotă, care i-a aparţinut genialului şef VW Ferdinand Piech, e scos acum la vânzare

28 Septembrie 2026, 22:53
Redacţia PiataAuto.md
BMW M5 E39 e considerat în continuare una din cele mai bune generaţii de M5 din istorie, prin senzaţia de condus pe care o oferea şi V8-ul superb, aspirat, de sub capotă. Dar în lume există un singur M5 echipat cu un motor W10 de la Volkswagen, creat în perioada în care genialul Ferdinand Piech conducea compania germană. Era perioada în care motoarele VR şi apoi W se creau în schiţele inginerilor pe care celor sugerate de Piech, iar maşina asta a fost condusă chiar de marele şef VW. Şi acum e scoasă la vânzare.
Era anul 2000 când a fost creat acest BMW M5. Piech îşi dorea să sondeze terenul pentru modele cu emblema VW care au putea concura cu BMW şi Mercedes, mai mult decât a încercat să o facă Passat W8. Aşa că şi-a pus inginerii să creeze un motor W10.
Foto: Ferdinand Piech

Apoi a cumpărat un BMW M5 E39 şi le-a dat sarcina să înlocuiască motorul. M5 avea deja suspensia şi direcţia perfectă, deci oferea platforma ideală de a putea testa noul motor. Iar după ce a avut loc transplantul, chiar Ferdinand Piech a fost cel care l-a condus o bună perioadă de timp cu scop de testare.
Datele arată că inginerii VW au creat, de fapt, 3 motoare W10. Unul de studiu, unul pus sub capota lui M5 şi altul de rezervă. Maşina primise statut de prototip în acte şi se zvonea că are cam 500 CP, deci cu aproximativ 100 CP mai mult decât scotea V8-ul origina de pe M5. Surprinzător, noul M5 cu motor W10 era cu doar 11 kg mai greu decât originalul cu V8.
Motorul W10 n-a mai ajuns în producţia de serie, dar Ferdinand Piech a păstrat o bună perioadă această maşină, fiind ataşat de ea. Într-un final, însă, după decesul lui Piech, acest exemplar a fost vândut de către cei de la VW, iar în 2023 noi scriam despre acest BMW că ajunsese pe mâinile echipei belgiene GDM Motors, care cumpăraseră şi maşina unică, şi motorul adiţional de rezervă.
În 2025, youtuberul britanic Mike Fernie a găsit noul proprietar al maşinii, care era înmatriculată deja în Slovacia şi a condus-o. Tot atunci Mike a dus maşina şi la un stand dinamometric pentru a-i măsura puterea şi a descoperit că ea avea 480 CP.
Maşina era perfect calibrată şi se simţea superb în condus, semn că inginerii VW au muncit mult la rafinarea ei, cu mult peste ceea ce se face de obicei la prototipuri.
Acum, acest exemplar de BMW M5 W10 va fi scos la licitaţie împreună cu motorul W10 de rezervă. Vine cu toată istoria unică şi cu certificatul măsurării puterii pe standul dinamometric de acum un an, iar preţul nu e deloc modest.
Desigur, contează cât de interesaţi vor fi pasionaţi de la licitaţie, dar estimările preliminare arată un preţ posibil între 250.000 şi 350.000 euro. Şi adevărul e că maşina ar putea fi vândută cu şi mai mult de atât, mai ales acum, când actualul M5 e un mastodont de 2,4-2,5 tone, iar acest M5 clasic vine cu o istorie şi un motor atât de unic.
Licitaţia va avea loc în Belgia, la 9 octombrie 2026. Urmează o mare intrigă pentru colecţionari, dar şi pentru fanii BMW care vor fi curioşi să afle cu cât va fi vândut în cele din urmă acest exemplar neştiut de M5 E39, cu un W10 sub capotă.
Includem mai jos şi video-ul de acum un an cu acest BMW M5 condus de Mike Fernie.
2
2,950
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!