BMW a construit o nouă fabrică de baterii în Germania, dar ceea ce produce cu exactitate e doar parţial admirabil
2 Octombrie 2026, 11:26 Redacţia PiataAuto.md
În ultima perioadă am vorbit mai des despre probleme critice cu care se confruntă fabricile europene de baterii, cu probleme precum falimentele suedezilor de la Northvolt sau norvegienilor de la Morrow, sau cu fenomene precum cedarea controlului către chinezi la fabricii de baterii PowerCo din Spania, a grupului VW. Iar ieri vorbeam despre o situaţie mult mai amplă şi mai profundă, prin care compania norvegiană Vianode, producătoare de praf de grafit pentru baterii, e la un pas de colaps, spulberând o ultimă speranţă a Europei în faţa Chinei. Într-un asemenea context, producătorul german BMW face un anunţ contrastant, care aduce o rază de speranţă pentru industria europeană — BMW a construit şi inaugurat o nouă fabrică de baterii în Germania, în Irlbach-Strasskirchen, pentru modelele Neue Klasse, în urma unei investiţii de 1 miliard de euro. Dar ceea ce produce cu exactitate noua fabrică e doar parţial admirabil, în contextul mai larg despre care vorbim.
În primul rând, e admirabilă viteza cu care a fost construită noua fabrică — doar doi ani şi jumătate au fost necesari pentru construcţia ei de la demararea primelor lucrări în teren până la inaugurarea producţiei de acum. Iar noua fabrică intră în pâine imediat, producţia pornind din start în două ture, fără perioade lungi de scalare. Şi asta pentru că în ultima jumătate de an fabrica a făcut deja producţie pilot de test şi a tot perfecţionat procesele, pentru a fi gata să intre în forţă la inaugurare.
Viteza de construcţie, de 2 ani şi jumătate, e lăudată atât de oficialii BMW, cât şi se preşedintele landului Bavaria, Markus Soder, care spune că asta e noua viteză de operare a Bavariei, adusă la operativitatea standardelor internaţionale de top, echivalentă cu ţări precum China.
Într-adevăr, viteza de construcţie şi echipare a fabricii cu utilaje, de calibrare a lor, a fost uimitoare. Ba chiar şi viteza aprobărilor şi permiselor pentru construcţie a fost fulgerătoare pentru standardele birocratice ale Germaniei — în septembrie 2023 a avut loc un referendum local în Strasskirchen, în care locuitorii şi-au expus poziţia faţă de ideea construcţiei noii fabrici. Rata de participare la vot a fost de 77%, iar 75% dintre locuitori au votat în favoarea noi fabrici. Iar asta a accelerat în mod fulgerător toate permisele de construcţie şi aprobările, astfel încât deja în aprilie 2024 au şi demarat lucrările în teren la construcţia noii fabrici.
Acum fabrica va produce baterii de Generaţia 6, bazate pe celule cilindrice, pentru noua familie Neue Klasse şi modelele care vor folosi acelaşi tip de baterii. Aceste baterii BMW nu au module, celulele fiind integrate direct în carcasa bateriei, pentru a câştiga la densitate energetică.
Noua fabrică e echipată cu tehnologie ultra modernă şi sofisticată, având 500 de roboţi activi, o mare parte din care sunt conectaţi la asistenţi de inteligenţă artificială dezvoltaţi special pentru această fabrică şi adaptaţi să colecteze şi să proceseze un număr enorm de date la fiecare etapă de producţie, pentru a ajunge la o rată de aproape zero defecte.
Întotdeauna fabricile de baterii generează o anumită rată de defecte şi rebut, însă germanii spun că datorită inteligenţei artificiale, rata lor de defecte va tinde spre zero, iar aceeaşi abordare e aplicată şi holistic întregii fabrici, pentru ca utilajele să fie folosite mai plenar şi mai eficient, cât mai fluidizat şi eficient energetic.
Peste 3.500 de tipuri de date sunt colectate în timp real din procesele de producţie, monitorizate în timp real. Germanii spun că la capacitatea sa maximă, fabrica va opera cu două linii de asamblare şi va angaja 1.600 de oameni, producând sute de baterii finale pe zi pentru modelele Neue Klasse din Germania, iar uzina principală unde noua fabrică de baterii îşi va furniza produsele este cea din Munchen, unde acum e asamblat noul BMW i3.
Ei bine, toate cele de mai sus sună cu adevărat admirabil, dar germanii au fost transparenţi a descrie cu exactitate ce produce noua fabrică din Irlbach-Strasskirchen. Pentru că denumirea de fabrică de baterii sună foarte frumos, dar e nevoie să intrăm mai profund în esenţă, întrucât e o mare diferenţă în ceea ce poate face o fabrică de baterii — doar aranjează celulele de baterii într-o carcasă finală, sau produce şi celulele de baterii, sau poate şi catozii şi anozii pentru acele baterii, sau poate chiar praful catodic şi anodic pentru catozii şi anozii necesari celulelor? În articolul de ieri, despre situaţia norvegienilor de la Vianode, la un pas de colaps, indicam cât de mare e această diferenţă şi cât de puţină producţie proprie de anozi şi catozi are Europa, nemaivorbind de pulberea pentru anozi, unde China domină cu 95% din producţia globală, iar una din foarte puţinele fabrici din Europa care poate face asta riscă falimentul.
Ei bine, BMW spune exact ce face noua sa fabrică — ea recepţionează celulele de baterii de la furnizori globali, le trece printr-o verificare minuţioasă de verificare a tensiunii şi stării lor, apoi le aplică pe suprafeţele de disipare a căldurii şi răcire din interiorul carcasei. Ulterior, le curăţă zonele de contact prin raze laser, după care contactele electrice sunt sudate cu precizie. După asta, e aplicată o sumă specială care fixează bateriile în poziţia corectă.
Apoi carcasa bateriei e acoperită şi etanşată complet. Iar deasupra e montat şi modulul integrat Energy Master, care dirijează o mulţime de funcţii electrice în noile modele Neue Klasse. Iar ulterior are loc şi o inspecţie finală detaliată.
aranjează şi conectează aceste celule în interiorul carcasei, sigilând carcasa la final. E un proces efectiv de ambalare a celulelor în carcasa finală şi e cu siguranţă e admirabil faptul că BMW transpune măcar această parte a creării de valoare adăugate în Europa şi în Germania, dar celulele, de facto, rămân produse cu totul în altă parte.
Unde anume sunt produse aceste celule? În primul rând la CATL, deci acel renumit producător chinez de baterii, care e cel mai mare din lume în industria bateriilor şi care face profituri cât mulţi producători auto cumulaţi la un loc. E foarte posibil ca celulele să vină în timp de la noua fabrică de baterii CATL din Ungaria, ceea ce mai înseamnă producţie locală în Europa, însă numărul locurilor de muncă de acolo nu e foarte mare, iar materiile prime pentru acele celule vin tot din China. Deocamdată, e posibil ca cei de la CATL să furnizeze celulele direct din China, întrucât fabrica lor de baterii din Ungaria a întârziat şi e abia în faza producţiei de test.
În lista de furnizori de celule Gen6 pentru BMW e inclusă şi compania chinezească EVE Energy, care construieşte o altă fabrică tot în Ungaria, tot la Debreţin, alături de CATL şi alături de fabrica BMW de acolo. Dar acea fabrică întârzie chiar şi cu construcţia, fiind aşteptată să se alăture lanţului de furnizări de celule pentru BMW abia peste un an.
Aşadar, din păcate, avem o perpetuare a aceluiaşi tipar pe care tot continuăm să-l vedem în industria auto europeană. Din tot lanţul de producţie a unei baterii, de material catodic şi anodic -> catozi, anozi şi electrolit -> producţie celule -> producţie carcase de baterii, producătorii auto europeni aleg aproape întotdeauna să facă doar ultima parte, cea mai simplă şi superficială, în timp ce China şi producătorii săi continuă să controleze toate celelalte părţi ale acestui lanţ. Pentru fiabilitatea lui BMW i3, posibil că e decizia corectă de a avea cele produse de producători cu experienţă. Pentru industria europeană, însă, e o nouă ratare şi cedare a zonelor de creare a valorii adăugate spre China.