Prima pagină  »  Teste drive  »  Mercedes-Benz E Class
5 MAI 2009
26,376
Mercedes-Benz E Class
De Ilie Toma
1
Vreau, pentru o clipa, sa uitam de problemele tarii in care traim... Imaginati-va un mic dejun sanatos dimineata, cu sotia Dvs. zambind, si fiul Dvs., care s-a trezit mai devreme decat toti cei din casa pentru ca are niste asteptari foarte mari de la ziua care tocmai a venit. Apoi, imbracat la patru ace si cu servieta in mana, coborati pana la etajul tehnic numit parcare, si Va indreptati catre doza Dvs. de satisfactie spirituala zilnica. Este de culoare bordo spre maro, nici nu prea se poate distinge intotdeauna, pentru ca depinde mult de lumina din anturajul sau. Are o emblema magnifica pe capota, o stea cu trei colturi, inaltata printre apogeurile formelor ingineresti germane. Urcati in interior si porniti motorul, si aveti parte de o ambianta... de Mercedes-Benz. Aveti scaune tapitate in piele naturala, de o culoare rosu-oranj, panou de bord de culoare inchisa si un tavan executat dintr-un negru mat care Va predispune instantaneu la relaxare. Relaxare? Pai e abia inceputul zilei!



Porniti lin si manevrati prin parcare pentru a Va indrepta spre serviciul Dvs. Nu,“serviciu” nu trebuie rostit nicidecum intr-o maniera greoaie sau apasata, ci placuta. Pentru ca, odata ce Va deplasati cu un E Class nou catre locul in care munciti, inseamna ca Va place foarte mult ce faceti.

Ati si iesit pe strazile orasului. Marcajele rutiere si multitudinea de indicatoare par sa Va ghideze singure catre locul de destinatie, iar Dvs. savurati cuplul enom oferit de motorul V6 de sub capota la rotatii moderate. Cutia de viteze automata schimba treptele atat de lin, incat nici nu mai stiti cand le schimba de fapt. Si nici nu trebuie sa stiti. Aveti o capota masiva in fata, iar cel mai placut element al ei este chiar sigla de pe centru. Am admirat intotdeauna acest fapt la automobilele Mercedes-Benz, iar cand conduci o astfel de masina ai intotdeauna impresia unui automobil elegant, mare, echilibrat... Incepi sa privesti drumul prin ea, intr-un fel anume...

In jur sunt multe automobile, dar nu sunt ambuteiaje. Toti merg calmi catre directiile lor, insa, deoarece pot sa-si organizeze atat de bine timpul, nici unul din ei nu va intarzia. Nici chiar cei care stau la statia de autobuz, sau tramvai... Pai au un indicator eletronic, care le spune in cate minute ajunge autobuzul la statia lor si de cate minute au nevoie pana la punctul de destinatie.



Circulati cu vreo 40 la ora pe strada de langa lacul principal al orasului, un loc frumos, cu multe lebede si alei pentru plimbari. Un indicator de mai devreme tocmai va recomanda sa mergeti cu 40 km/h, si Dvs. il respectati in mod firesc. La fara cinci minute catre ora exacta, ajungeti in parcarea de la birou, parchati linistit masina si urcati sus.

Dupa o zi plina de responsabilitati si de incercare de transpunere in realitate a unor idei de progres, coborati mandru catre parcarea de la birou. Va sunati si sotia, si ii amintiti ca la 7 incepe opera, opera pentru care ati luat bilete inca acum trei luni, pentru ca daca se apropie zilele in care se evolueaza pe scena, nu mai gaseste nimeni bilete. Sotia Va pune si cateva intrebari vizavi de preferintele vestimentare. Apoi urcati in interiorul lui E Class. Porniti motorul si conectati si sistemul audio. Va ganditi ca ati putea asculta un CD bun in drumul catre casa. Puneti un CD cu Dianne Reeves. Sau Dianna Krall. Pe cineva pe nume Dianna, o doamna eleganta cu o voce jazz minunata.



Ati ajuns acasa la ora potrivita, iar peste ceva timp sunteti, si Dvs. si sotia, la patru ace, gata sa plecati catre opera, unul din centrele culturale majore ale orasului. Ii deschideti galant doamnei usa, ea urca elegant, iar Dvs. sunteti din nou fata in fata cu volanul si cu bordul magnific al lui E Class. E noapte, si iluminarea inteligenta creaza o ambianta de lux si relaxare in interior. Rulati lin catre Opera, ajungeti acolo in curand, iar jantele lucioase ale Mercedes-ului reflecta ritmic luminile fatadei. Jumatate din cei prezenti intorc privirea, apoi dau afirmativ din cap in semn de respect.

In fine, sunteti si in sala de concert, iar maretia unei arte cu traditie seculara va aminteste de adevaratele valori majore ale vietii. In timp ce urmariti spectacolul, contemplati asupra vietii Dvs., tineti sotia de mana si o si priviti din cand in cand cu admiratie. Dupa concert, faceti o mica plimbare catre locul in care ati parcat, inspirand aerul proaspat de primavara. In fine, ii deschideti la fel de galant doamnei usa masinii, ea urca plina de gratie, iar Dvs. porniti in cateva clipe motorul. Ambianta in interior pare transpusa din operele marete ale artistilor clasici – toate formele creaza o armonie generala, si nici una din ele nu iese in evidenta abuziva. Consola centrala formeaza o coloana vizuala simetrica, iar lemnul de pe bord va aminteste despre vita nobila a automobilului.



Va indreptati linistit catre casa. Si din nou contemplati asupra adevaratelor valori, asupra inteligentei si devotamentului cu care isi fac unii oameni treaba in aceasta lume...

Devotament

Daca vine vorba de cineva care pune devotament in ceea ce face, atunci primul exemplu sunt inginerii de la Mercedes-Benz, si se pare ca acest devotament se transmite din generatie in generatie, de la faimosul Karl Benz sau Bertha Benz, pana la pilotul de origine britanica al celor de la Mercedes-Benz de la mijlocul secolului trecut, pe nume Stirling Moss, sau pana la inginerii de azi, din laborator si de pe teren, care-si transpun inteligenta si pasiunea in motoare vesnice, sasiuri geniale si automobile adevarate. Un lucru facut cu atata devotament are inmagazinat in el sufletul celor care l-au creat, iar cei care conduc un Mercedes-Benz, gusta in fiecare zi cate o picatura de devotament adevarat.



Clasa E este un exemplu elocvent al pasiunii pentru creatie. Este, probabil, cel mai de succes sedan de lux din cate au existat vreodata in lume. Linia istoriei sale porneste in 1947, odata cu modelul 170 V (W136), si pana astazi a evoluat pe parcursul a 9 generatii. Acum, noua Clasa E poarta codul W212, continuand aceeasi traditie de numerotare a seriilor de caroserie. Ca doar asta e Mercedes-Benz, nu – un conglomerat mare de valori care rezista intotdeauna in timp. Si apropo de mareata stea cu trei colturi – anul acesta implineste si ea 100 de ani. Sunt lucruri care rezista mai mult decat o viata de om...

Eleganta

Clasa E a insemnat intotdeauna eleganta. De fapt, Mercedes-Benz a insemnat intotdeauna eleganta, iar Clasa E a fost un reprezentant de onoare al valorilor marcii germane. Sa detii si sa conduci un E Class in fiecare zi inseamna sa fii inteligent si sa-ti traiesti viata intr-un sistem de valori bine stabilit. Tocmai de asta, probabil, nu poti vorbi despre Clasa E altfel decat imaginandu-ti-o intr-un mediu plin de valori. Si vorbim aici de inteligenta, de eleganta, de corectitudine, de cultura, de prosperitate si multe alte atribute ale unei vieti aproape de ceea ce omul modern si inteligent numeste perfectiune. Tocmai de asta, probabil, odata ce inchizi din interior usa unul E Class, te simti intr-o tara precum Norvegia, Elvetia, Belgia, Luxemburg, Suedia, Danemarca sau oricare din acele tari care ocupa de obicei pozitiile de top in clasamentele bunastarii. Si tocmai de asta, probabil, unei Clasa E ii sade cel mai bine langa un edifiu cu arhitectura mareata, iar Dvs. veti purta de cele mai dese ori costum si cravata...



Desi atunci cand in ianuarie Mercedes-Benz ne-a prezentat pentru prima data imaginile noii Clase E, formele acesteia pareau a fi nitel prea colturoase, intalnirea pe viu nu lasa loc de intrebari. Totul este exact asa cum te astepti sa fie, iar silueta noua a Clasei E pare sa revina la forme clasice printr-o reteta a viitorului. Pe viu, se pot observa linii noi pe capota, continuitati line ale profilarilor care se intind de pe o piesa pe alta a caroseriei si care ii redau masinii eleganta si supletea generala.

Inteligenta si tehnologie

In 1952, predecesorul indepartat a Clasei E de astazi era deja disponibil cu o motorizare diesel. In 1953, o alta generatie a clasei E introducea in premiera o constructie noua a autoturismelor – cea in care caroseria nu mai era fixata pe un sasiu dur cu rol de schelet, ci facea corp comun cu sasiul, asa cum sunt astazi construite toate autoturismele. In 1962, o noua generatie a Clasei E venea pentru prima data cu o cutie de viteze automata, si aceeasi generatie avea pentru prima data prevazuta o zona de absorbtie a socurilor la impact frontal, precum si montanti din otel ultra-rigid, care formau o celula de siguranta pentru ocupantii interiorului. In 1963, acelasi model a beneficiat in premiera de frane cu discuri pe fata si sistem de franare cu circuit dublu... Generatia care a urmat acestui model a si marcat pentru prima data in istoria modelelor Mercedes-Benz depasirea cifrei de 1 milion de unitati vandute, fiind produsa si comercializata in peste 1.8 milioade de unitati. Apoi a urmat W123, vandut in peste 2.7 milioane de exemplare, un succes rasunator in istoria Clasei E. Acest model aducea un grad nou de siguranta printr-o celula inovativa de protectie a habitaclului. Tot acest model a devenit in premiera disponibil cu ABS, iar din 1982 chiar si cu airbag. In 1984 a inceput istoria marelui W124, un model care a adus un renume impresionant marcii germane. Cu un design aerat, cu linii clasice, cu o suspensie spate inovativa de tip multi-link, acest model asigura cel mai inalt nivel al sigurantei si confortului pentru timpul sau. Este si primul model care a fost numit oficial “Clasa E”, in 1993, si tot W124 a fost cel care a primit pentru prima data motorizari diesel cu patru valve pe cilindru. In 1995 a venit si cel care a fost poreclit “ochiosul” in intreaga lume, nu doar pe meleagurile noastre. Pe atunci, W210 a obtinut si premiul Red Dot Design pentru design-ul absolut fascinant si inedit de elegant. Numarul inovatiilor pe care le-a adus acest model este atat de mare, incat imi este greu sa selectez doar cateva. Sistem de tractiune electronic 4ETS, limitator al centurilor de siguranta, injectie common-rail pe motorizarile diesel, ESP disponibil in toate versiunile, precum si aparitia liniilor de echipament Classic, Elegance si Avangarde, care aveau acum si elemente distincte de design, nu doar de dotari. Si in fine, W211, cel produs pana de curand, a adus la un nou apogeu traditia inovatiilor. Airbag-uri frontale adaptive, limitatoare in doua nivele ale centurilor de siguranta, faruri adaptive bi-xenon, climatizare controlata automata senzoriala – sunt doar cateva din inovatiile aduse de acest model...



Astazi, avem in fata o noua mostra a tehnologiilor care vor fi prezente pe majoritatea automobilelor abia peste mai multi ani. Noua Clasa E este expresia genialitatii ingineresti a germanilor, ingloband in sine lucruri absolut fascinante. In primul rand, aproape toate motoarele disponibile pe noua generatie sunt noi. Locul indicelui K, care semnifica Kompressor, a fost luat acum de CGI. Motoarele diesel au devenit intr-atat de ecologice si econome, incat un E Class CDI poate parcurge 100 km in regim extra-urban cu doar 4.4 litri de combustibil! In regim mixt, acelasi motor are nevoie de doar 5.3 litri de combustibil! Si asta pentru un motor de 170 CP, care accelereaza la prima suta in doar 8.6 secunde!

Modelul testat de noi este un E300, cu un motor V6 pe benzina sub capota. 231 cai-putere, atat produce propulsorul, iar cuplul generos ne aminteste de cilindrii amplasati in forma de V - 300 Nm, disponibili intre 2500 si 5000 rpm! In centru, pe consola centrala, bratul drept nu are o manivela a cutiei de viteze, de la o vreme incoace Mercedes-Benz pozitioneaza manivela transmisiilor automate in zona volanului, iar aceasta este actionata cu usurinta unui buton de telecomanda. Cu cele 7 trepte ale transmisiei la activ, E300 atinge o viteza maxima de 247 km/h si accelereaza pana la prima suta in numai 7.5 secunde!



Farurile, atat cele de baza, cat si cele de ceata, sunt compuse din LED-uri, iar odata pornite, chiar si ziua, dau un efect magnific. Daca veti circula noaptea cu noua Clasa E, uitati de grija de a nu orbi soferii din fata. Includeti faza lunga si relaxati-va – automobilul Dvs. va detecta automobilele care vin in intampinare si va inclina, pe masura ce va apropiati, unghiul de incidenta al farurilor, in asa fel incat Dvs. veti avea asigurata o vizibilitate excelenta, iar cel din fata nu va fi orbit. Din capitolul tehnologiilor menite sa asigure siguranta, noua Clasa E Va va urmari comportamentul pe baza a catorva zeci de parametri, identificand starea de oboseala si Va va atentiona ca aveti nevoie de o pauza, printr-o vibratie in volan. Tot vibratii in volan se vor produce si in momentul in care automobilul va identifica o abatere de la traiectoria normala de drum, cum ar fi devierea de pe banda Dvs. Din pacate automobilul testat de noi nu a fost dotat cu acest sistem, prin urmare nu am avut ocazia sa-i simtim functionalitatea pe viu. Iar pentru cei interesati de comportamentul sportiv al modelului vizavi de confortul oferit, aflati ca germanii nu s-au limitat in a seta suspensia intr-un anumit mod, ci i-au oferit posibilitatea acesteia sa identifice stilul de condus al celui de volan, precum si terenul pe care se ruleaza, iar in functie de asta suspensia devine mai “moale” sau mai ”rigida”, asigurand intotdeauna un compotament ideal al automobilului...



Putem spune cu siguranta ca noua Clasa E abia asteapta sa atace autostrazile. La 160 km/h, puteti jura ca circulati cu 60 km/h, iar izolarea fonica este una pe care nu am mai intalnit-o in nici un automobil. Chiar si la 160 sau 180 km/h, ii puteti sopti sotiei cat de mult o admirati, Va va auzi cu siguranta...

Progres

Sunt la volanul noii Clase E si conduc relaxat si meditativ. Lumea vazuta prin steaua de pe capota pare altfel. Mai curata, mai civilizata, mai plina de progres si de viata buna. Spuneam mai sus ca odata ce este inchisa usa din interior, te simti altundeva, acolo unde lucrurile decurg intr-o alta ordine fireasca... Suspensia perfecta te ajuta sa te simti in continuare un european civilizat, chiar si in denivelarile de asfalt.



Si totusi, conduceti si gandurile devin tot mai contemplative. Mergem diseara la opera? Nu avem opera in oras? Mergem elegant, inteligent si relaxat la serviciu, pentru a transpune in realitate ideile progresiste si a ne intoarce seara in linistea ambiantei noii Clasei E? In jur sunt multe automobile, dar fara ambuteiaje, pentru ca toti circula pe banda corecta, iar semafoarele se includ in mod calculat? Nu avem benzi marcate pe drum? Cum e posibil? Circulati cu vreo 40 la ora pe strada de langa lacul principal al orasului... Nu avem nici lac? Puneti un CD cu Dianne Reeves. Sau Dianna Krall. Pe cineva pe nume Dianna, o doamna eleganta cu o voce jazz minunata. Sa coboram din masina, sa ne desenam benzile pe drum, sa aducem lebede pe lacul oasului, sa aducem opera si cultura la ea acasa? Par lucruri necesare, realizabile. S-ar putea insa sa dureze mai mult decat o viata de om. Noua Clasa E va fi si atunci, intr-o noua ipostaza, intr-o noua generatie fascinanta. Insa cel de la volan poate fi altcineva. Ce facem atunci – desenam benzile pe strazi sau imbratisam noua Clasa E, ne sarutam sotia si fiul, ne trezim maine dimineata si ducem o viata in inteligenta, devotament, progres si prosperitate, poate si acolo unde lucrurile decurg intr-o alta ordine fireasca?...



Nu poti vorbi despre Clasa E altfel decat imaginandu-ti-o intr-un mediu plin de valori... Germanii au facut-o pur si simplu perfecta. Pana in cel mai mic detaliu.

Fisa tehnica:




Distribuitor General Autorizat Mercedes-Benz in Republica Moldova:
"GRAND PREMIUM" SRL
Showroom Mercedes-Benz: str. Varnita, 8, Chisinau
Telefon: 407-188
GALERIE FOTO (50 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!