Prima pagină  »  Teste drive  »  Lexus IS 250
24 SEPTEMBRIE 2010
9,983
Lexus IS 250
De Ilie Toma
3
Cand se vorbeste de Lexus IS, se mentioneaza de obicei imediat cativa din presupusii sai concurenti, pentru a-l intelege mai bine. Este vorba de BMW Seria 3, Audi A4 si Mercedes-Benz C-Class.



Totusi, Lexus IS pare mult prea diferit de acestia. In primul rand, ii lipsete aspectul practic, de masina de familie, care ar lua cinci persoane la bord si un portbagaj plin cu lucruri de-ale casei. Portbagajul lui Lexus IS este mult mai compact de atat, pe bancheta din spate incap bine doar doi pasageri, iar la volan te simti mai degraba intr-un sportcar decat intr-un sedan de familie.

Lexus IS este mai egoist si mult mai sportiv, prin definitie, decat concurentii sai de mai sus. E adevarat ca si modelele germane au versiuni cu motorizari de top, care, la o cursa adevarata, ar concura pe pozitii egale cu IS in motorizari similare, insa prin insasi esenta a ceea ce emana modelul, Lexus se axeaza mult mai mult spre senzatia celui de la volan, si mai putin spre ceilalti ocupanti.



La volan, pozitia joasa in scaun si cotiera inalta te predispun la o pozitie relaxanta, dar si la un comportament agresiv pe asfalt. Levierul cutiei de viteze are o cursa incredibil de mica, dar se manevreaza atat de placut si precis! Il poti manevra cu doua-trei degete, sau dimpotriva, il poti apuca in forta cu intreaga palma – iti va fi la fel de placuta senzatia de dirijare a comportamentului motorului prin intermediul acestuia.

Facut dintr-o bucata

Masina asta are o rigiditate torsionala nemaivazuta. E compacta si atat de bine asamblata intr-un tot intreg, incat ai senzatia ca e facuta dintr-o singura bucata de metal. Frana, viraj, orice incercare o are in fata - nu simti niciodata forte neprevazute, care i-ar pune la incercare integritatea sau traiectoria pe care o urmeaza.



Directia este incredibil de precisa, iar suspensia te impresioneaza ca poate fi si rigida pentru a asigura un comportament sportiv impecabil, dar poate si absorbi denivelarile in liniste si confort. In momentele cand abordezi virajele cu viteze tot mai muscatoare, iti amintesti ca ai tractiune pe spate, si ii poti folosi avantajele in cel mai placut mod. Apesi pedala acceleratiei in mijlocul virajului, si masina este impinsa imediat pe traiectoria corecta de iesire din viraj. La pornirea brusca in viraj, rotile din spate scrasnesc scurt, dupa care sistemul ESP le inabusa pornirile sportive.

IS este insa un adept al senzatiilor clasice. In interior avem spatii aerate, cu un design bine aerisit al bordului, cu linii clasice si placute. Iar in maniera comportamentului sportiv, IS iti permite sa ii deconectezi sistemul de stabilizare a traiectoriei si sa iti faci de cap pe cat poti. Atentie, insa, odata deconectat, sistemul ESP nu te mai ajuta nici macar in situatiile critice, si daca nu te poti “juca” suficient de iscusit cu jucaria sportiva, s-ar putea sa o patesti destul de dur...

Fier japonez

Sub capota modelului testat e montat unicul motor pe benzina, disponibil in prezent pe piata europeana. Este vorba de un propulsor V6 de 2.5 litri, care pune la dispozitia pedalei de acceleratie 204 CP la 6400 rpm si 250 Nm la 3800 rpm. Este un motor pur japonez – cu putere maxima atinsa la rotatii inalte si cu un sunet ritmic pana la perfectiune. Cutia de viteze este una automata, in sase rapoarte, si gestioneaza excelent puterea motorului, transmitand-o ulterior pe puntea spate.



Consumul nu pare a fi in pas cu trendul ultimilor doi ani, situandu-se la valoarea de 9.9 litri pentru versiunea cu transmisie automata (regim mixt). Insa, vorbim de un V6 adevarat, aspirat natural, concentrat sa-ti livreze senzatii tari si acceleratii pe curbe exponentiale. Sa uitam de ecologisti pentru o clipa si sa savuram deliciul unui model sportiv...

Drift-ul vine din Japonia

In anii ’70 ai secolului trecut, un pilot japonez a descoperit ca poate aborda virajele in viteza, daca apropie masina de punctul interior al virajului supravirand, dupa care intoarce rotile fata in directia inversa a curbei, imprimand puntii spate un derapaj intentionat, controlat. Tehnica sa a fost apreciata rapid de fani, mai ales ca era insotita, de cele mai multe ori, de fumul cauciucurilor arse. In urmatoarele doua decenii japonezii au facut un sport aproape national din drift, cu piloti legendari si masini legendare.



Drift-ul adevarat poate fi facut doar cu o masina cu tratiunea pe spate. Toyota Supra si-a castigat rapid locul de onoare in lumea pasionatilor de fum de anvelope. Nissan Skyline, Toyota AE86, Nissan 180SX/200SX/240SX, Mazda RX-7 si apoi RX-8, Honda S2000, Infiniti G35, Nissan 350 Z, Mazda MX-5 – toate isi au locul loc in clasamentul admiratelor acestui sport. Si Lexus IS, inca de la prima sa generatie, si-a castigat admiratia pasionatilor de drift.



Si uite ca astazi il avem in mainile noastre, in forma sa evoluata si eleganta. Si, desi vorbim de un interior rafinat, cu multe dotari de lux, substratul tehnic ramane unul puternic sportiv. Si e pacat sa nu alunecam cel putin intr-o alura de drift adevarat cu o legenda a acestui sport.

Control incredibil

In primele fractiuni de secunda de la inceputul derapajului rotile mai au aderenta. Dupa care, in clipa imediat urmatoare, suprafata rotilor din spate devine fierbinte si pierde contactul direct cu carosabilul. Rotile continua sa se invarta frenetic si apar roiuri de fum alb, de cauciuc fierbine. Intre roti si asfalt se formeaza un strat de cauciuc topit, care face alunecarea usoara, al naibii de placuta, dar si periculoasa, daca eziti macar pentru o clipa sa detii controlul absolut asupra masinii.



Nu prea poti opri masina in timpul derapajului, pentru ca ai rotile din spate fierbinti si, desi ABS-ul s-ar putea include si te-ar salva intr-un final, vei opri intr-o traiectorie neestetica, care iti va trada panica. Opresti prin inertie, daca ti-o doresti – iei piciorul de pe acceleratie, le dai voie rotilor din spate sa isi sfarseasca demn derapajul dupa care reintra in contact cu solul, tu indrepti masina pe o traiectorie fireasca, apoi reduci si viteza cu frana.



Toate actiunile dureaza franturi de clipe si nu prea ai timp sa le nominalizezi in gandul tau inainte de a le face. Instinctul de sofer iti spune unde sa intorci volanul si cand sa o faci, iar masina iti permite un control nebanuit asupra intregului proces. In timp ce aluneci in derapaj, simti intensitatea contactului fiecarei roti cu asfaltul, stii exact unghiul la care sunt intoarse rotile din fata, poti prevedea exact traiectoria pe care o urmeaza masina... Este o senzatie de control greu de descris. Si, desi Lexus IS 250 este, in principiu, o varianta “civila”, de strada, este perfect pregatit pentru senzatii nebanuite.

Lux, confort, practicism sau egoism absolut?

Cu un Audi A4 vei veni mandru acasa, vei apasa din cand in cand pedala acceleratiei mai agresiv, vei urca sotia si copii, si vei fi bucuros ca toti au spatiu in interior, iar in portbagaj vor incapea toate cumparaturile. Daca ai un TDI sub capota, cu atat mai bine, te vei bucura si de un consum care sa-ti crute bugetul familiei. Cu un BMW Seria 3 vei intra mai agresiv in viraje si s-ar putea sa fii si necasatorit daca esti la volanul lui. Vei demara de la semafor pentru a-i demonstra celui de alaturi puterea motorului bavarez si de cele mai multe ori vei castiga scurta cursa stradala. Cu un Mercedes-Benz C-Class te vei urca mandru la volan si s-ar putea sa asculti fie muzica jazz, fie clasica, in timp ce conduci. Te vei bucura de adapostesti in spate inca trei persoane, in portbagaj multe cumparaturi sau valize, si vei savura confortul de la bord.



Cu un Lexus IS nu vei face insa nimic din toate acestea. Si tind chiar sa spun ca IS poate fi cu greu numit un concurent direct al celor trei germani de mai sus. E cu totul alta mancare de peste...



Desi pe bancheta din spate ar putea sta foarte relaxat doi oameni, usile din spate se vor deschide foarte rar pentru a primi pasageri la bord. Desi consumul oficial e de 9.9 litri in mediu, calculatorul de bord s-ar putea sa-ti indice valori de 12-13 litri la suta, si asta datorita stilului tau de condus. Desi garantia modelului e de 100,000 km sau 3 ani, in cazul tau se vor implini mai curand cei 100,000 km decat cei 3 ani...



Pentru ca te vei juca in fiecare zi manevrand schimbarile de benzi si apasand acceleratia. Pentru ca butonul de deconectare a ESP-ului s-ar putea sa fie cel mai utilizat din intregul panou de comanda. Pentru ca turometrul suna mai bine de la cifra 4 in sus, iar rotile din spate le-ai putea schimba de 2-3 ori in sezon. Pentru ca vei toca un buget destul de mare pentru toate aceste placeri, dar nu-ti va parea niciodata rau. Si in fine... Sa o spun sau nu? Pentru ca Lexus IS iti ofera mult mai multa placere tie, celui de la volan, decat oricare din cei trei germani de mai sus...
GALERIE FOTO (29 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!