Menu
Acasă
Search
CITIRE TEST DRIVE:

Chevrolet Malibu

2 Aprilie 2012
Ilie Toma
Chevrolet Malibu
De-a lungul istoriei sale Malibu a fost coupe cu două uşi, cu forme de muscle-car, decapotabilă libertină, sedan cu patru uşi şi chiar wagon. În SUA, Malibu este sinonimul sedanului confortabil şi larg, disponibil la un preţ corect. În Europa, predecesorul lui Malibu este Epica, un model cu un nume rămas de la marca Daewoo, care nu s-a bucurat de un succes foarte mare. Însă, odată cu noul Malibu, Chevrolet s-a decis să schimbe lucrurile radical în acest segment, aducând un model capabil să capteze cu adevărat atenţia publicului.

Le-a reuşit oare americanilor să aducă un model demn să concureze pe piaţa noastră cu modele precum Toyota Camry, Skoda Superb, Volkswagen Passat, Hyundai Sonata şi Ford Mondeo? Să vedem! Design Noul Chevrolet Malibu face uz de tot ceea ce a născut mai bun industria auto americană – imaginea muscle-car-urilor adevărate. Profilul de muscle-car se face evidenţiat mai ales spre spatele maşinii, de la uşa pasagerilor spate pornind spre aripi o linie proeminentă, în stilul “umerilor” clasici de Camaro, Mustang şi Challenger. Aceasta linie continuă spre blocurile optice spate, care imită forma celor de pe actuala generaţie Camaro. Şi totuşi, aceste condimente plăcute nu deteriorează echilibrul general al imaginii lui Malibu, lăsându-l să pară un sedan elegant, cu tentă luxoasă. Ales într-o culoare potrivită de caroserie, cu jante corecte, noul Malibu emană un nivel de lux cu mult superior faţă de preţul său real.

Interior Designul devine şi mai inspirat la interior, unde aerul de muscle-car se face simţit într-o măsură sporită. Cadranele aduc o formă rectangulară, ca şi în cazul lui Camaro, iar volanul pare chiar mai musculos decât cel al fratelui său sportiv. Pe mijlocul bordului sunt prezente incizii orizontale stilate, executate în acelaşi stil atletic. Iar dacă mai intră în rol şi iluminarea verzuie a interiorului – acea culoare verde specifică maşinilor americane adevărate – atunci Malibu devine unul din cele mai stilate modele din segmentul său. E deosebit de plăcută şi consola centrală integră, care continuă spre tunelul central, accelentuând eleganţa maşinii. De fapt, vorbim despre două noţiuni aproape contrastante, prezente la bordul unei singure maşini – eleganţa specifică unul sedan de talie mare şi aerul atletic de muscle-car, care îi conferă lui Malibu doza necesară de originalitate.

Interiorul lui Malibu este unul suficient de spaţios cât să îi facă şi pe pasagaerii de pe bancheta din spate să se simtă relaxaţi în călătorii. Spaţiul disponibil pentru pasagerii de aici este undeva între cel de care beneficiază pasagerii din Camry şi Superb pe de o parte, şi Passat cu Mondeo, de cealaltă parte. Malibu bucură şi printr-un spaţiu generos pe înălţime, care favorizează senzaţia generală de confort. Toţi ocupanţii beneficiază de scaune foarte bine profilate, iar şoferul şi pasagerul de alături se bucură şi de o susţinere laterală bună. Pe locul şoferului poziţia potrivită poate fi intuită imediat, mai ales că scaunul dispune de reglaje lombare. Cotiera favorizează şi ea o poziţie relaxantă, iar materialele bordului sunt de foarte bună calitate. Un punct forte al modelului este izolarea sa fonică, neaşteptat de bună. Chiar şi la viteze înalte, nivelul zgomotului exterior şi cel al rulării rămân la un nivel foarte mic, care se apropie de cel al modelelor premium. Aici americanii au lucrat neobişnuit de bine!

Marea plăcere e dată, totuşi, de cromatica instrumentelor de bord şi de designul acestora. Chevrolet Malibu reuşeşte să creeze o lume izolată de zgomotele şi ritmul exterior, pe care o savurezi cu plăcere în fiecare minut al călătoriei.

Cum se conduce Chevrolet Malibu? Chevrolet Malibu e construit pe platforma tehnică a unui model bine cunoscut de noi – Opel Insignia. Totuşi, Malibu aduce mai multe modificări care îl distanţează de fratele german. În primul rând, lungimea totală a maşinii este mai mare decât cea a Insigniei, deşi ampatamentul este egal. Silueta lui Malibu este şi ea diferită, oferind mai mult spaţiu pe înălţime pentru pasagerii spate, faţă de silueta în stil coupe a Insigniei. Şi nu în ultimul rând, motorul de sub capota lui Malibu nu are nimic comun cu modelul german. Modelul testat de noi vine cu un propulsor pe benzină, aspirat natural, de 2.4 litri. Acesta poate fi cuplat atât la o transmisie manuală în 6 rapoate, cât şi una automată, tot cu 6 trepte. Iniţial, doar această motorizare va fi disponibilă în Europa, abia spre sfârşitul anului făcându-şi loc şi un diesel.

Exemplarul pe care îl conducem este cuplat la o transmisie automată. Schimbarea treptelor se poate realiza fie automat, în regim obişnuit, fie manual, prin apăsarea unui buton ciudat, nu şi într-un regim spotiv însă. Atunci când maşina schimbă treptele fără intervenţia celui de la volan, transmisia este intuitivă şi funcţionează exact aşa cum te aştepţi de la un sedan programat să-ţi ofere în primul rând confort, şi abia apoi sportivitate. Dacă, însă, încerci să dirijezi tu schimbarea treptelor, afli că trebuie să foloseşti un buton neînţeles, poziţionat chiar în vârful manivelei transmisiei. Acesta are două direcţii, “+” şi “-“, şi, respectiv, schimbul treptelor se realizează prin apăsarea acestui buton. Nu numai că este un mod extrem de incomod de a schimba treptele, dar este şi ineficient, pentru că, după apăsarea butonului dorit, transmisiei îi ia încă o jumătate de secundă până efectuează schimbarea propriu-zisă a treptei. Prin urmare, dacă vă doriţi sportivitate de la Malibu, nu are rost să recurgeţi la regimul manual de schimbare a treptelor, ci apăsaţi mai degrabă pedala acceleraţiei în regim kickdown – e mult mai eficient şi rapid. Motorul e destul de elastic, însă predispune la un condus lejer. Reprizele scurte de depăşiri sunt efectuate fără ezitare, iar o eventuală retrogradare a treptei transmisiei trezeşte imediat motorul la un feedback dorit. Direcţia maşinii este precisă şi informativă, permiţându-ţi să simţi corect dimensiunile mari ale maşinii.

Chiar dacă suspensia este una asemănătoare cu cea a Insigniei, există şi deosebiri importante. În spate, ca şi în cazul Insigniei, Chevrolet Malibu vine cu o suspensie multi-link, favorizând o manevrabilitate sporită. Totuşi, suspensia lui Malibu are un efect de supravirare în spate, care ajută maşina să vireze mai uşor şi mai precis la abordarea unei curbe mai pronunţate. Ceea ce ajută în viaţa reală, însă, dă o senzaţie ciudată în teste, atunci când maşina virează succesiv şi rapid dreapta-stânga. Deoarece virarea propriu-zisă nu se produce, ci doar începutul acesteia, efectul de rotire a spatelui maşinii dă în acel moment senzaţia de instabilitate. Nu este, însă, chiar aşa, ci e vorba de un efect care se face vizibil doar în regim slalom, dar ajută în viaţa reală, în curbele pe care maşina le abordează deplin. Per total, suspensia lui Malibu se dovedeşte a fi extrem de capabilă de a absorbi denivelările carosabilului autohton, menţinând un nivel superior de confort la bord. Şi mai important – suspensia îşi face lucrul într-o linişte de invidiat, fapt care îi confirmă pretenţiile lui Malibu de sedan de talie mare. În dotarea sa maximă, Malibu poate îndeplini cu succes şi rolul de maşină de clasă business, având la bord tot ceea ce se regăseşte de obicei într-un automobil din acest segment. Verdict De fapt, comparat într-o serie lungă de concurenţi consacraţi în segmentul său, Malibu reuşeşte să se încadreze în jumătatea superioară a acestora, oferind un confort foarte bun, spaţiu generos la bord şi un design foarte stilat. Preţul e elementul promotor al succesului său, element care îi conferă un avantaj greu de neglijat în faţa concurenţilor. În Moldova, Chevrolet Malibu porneşte de la 18,300 Euro, pentru versiunea cu transmisie manuală şi 20,690 Euro pentru cea cu transmisie automată, mult mai bine dotată. De aici şi până la un Malibu echipat la maxim nu mai este mult – dotarea de vârf, numită LTZ, vine la un preţ de 21,990 Euro pentru transmisie manuală şi 22,690 Euro pentru transmisie automată! Iar dacă se mai doreşte bifarea unor dotări exclusive, precum sistem de navigare, keyless entry şi trapă panoramică, atunci preţul se opreşte la aproximativ 24,000 Euro, pentru un sedan echipat cu toate opţiunile. Concurenţii săi ar mai cere cel puţin 5-6 mii Euro pentru echipări similare! Şi nu putem să nu remarcăm şi atenţia sporită pe care marca Chevrolet o acordă Moldovei, or, primul test drive internaţional de presă la nivel european al lui Malbu a avut loc anume în ţara noastră. De fapt, Malibu este şi unul din modelele cele mai bine adaptate condiţiilor noastre de exploatare şi preferinţelor pieţei de aici: e un sedan confortabil şi spaţios, cu un design foarte atrăgător, cu un propulsor nepretenţios şi o suspensie capabilă să facă faţă drumurilor autohtone. Şi unde mai pui că toate astea vin la un preţ cu adevărat accesibil! Instrumente utile: Comparaţie Chevrolet Malibu vs concurenţi.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (21 IMAGINI):
MAI MULTE TESTE DRIVE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter