zgomotoasă la contactul cu marginea craterului acestora, fapt care te face să încetineşti ritmul. Dar aici, pe acest traseu, aveam denivelări crunte de asfalt, dar nu şi gropi porpriu-zise, iar denivelările, oricât de mare ar fi ele, sunt suportate cu excelenţă de MINI Paceman. Maşina rulează cu 100 km/h în viraje pe un traseu îngust, iar denivelările de sub roţi, alternate cu prundiş, îi pun la încercare maximă manevrabilitatea şi aderenţa. Şi tu, de la volan, începi să te identifici cu un pilot de raliu, apoi raţiunea îţi
sugerează că te afli, totuşi, pe un drum public şi ar fi cazul să fii mai precaut. Maşina îţi demonstrează o aderenţă şi o manevrabilitate fantastică, dar nu ca un sportcar german, care vrea să fie lipit de asfalt în viraje, ci ca o maşină de raliu, care trece virajele în derapări predictibile, dar extrem de extaziante pentru cel de la volan. În acele momente, pe faţă chiar îţi apare un zâmbet profund de satisfacţie, şi maşina asta parcă îţi aminteşte gustul de a trăi la intensitate maximă,
într-un joc riscant, dar plăcut... Vă imaginaţi deci, ce senzaţii de condus poate oferi Paceman într-o lungă călătorie pe trasee alpine, pline de curbe la altitudine!...
Dar, atunci când maşina este condusă într-un ritm mai lent, de oraş, aceeaşi capacitate a suspensiei de a înghiţi denivelările o fac destul de confortabilă încât să te simţi plăcut la bord. Evitaţi doar gropile, cu acestea Paceman nu se împacă prea bine.