McLaren MP4-12C Spider – inginerie desăvârşită

Reţeta unui supercar de senzaţie pare simplă în esenţă – o caroserie coupe sau decapotabilă cât mai uşoară, un motor imens cu cât mai multă putere, poziţionat median, imediat în spatele singurelor două locuri de la bord, tracţiune spate sau integrală, frâne bune şi, dacă se poate, uşi de tip foarfecă, pentru un tablou cu adevărat senzaţional. Dar o reţetă simplă nu este neapărat uşor de gătit cu un gust perfect echilibrat..

Un supercar are de-a face cu forţe extreme, iar ecuaţia previziunii lor şi mai ales a stăpânirii lor ia uneori forme atât de complexe, încât nici cei mai pricepuţi ingineri nu-i pot face faţă în totalitate. De aia multe supercar-uri te fascinează la acceleraţii şi viraje, la frânări în linii drepte, dar atunci când apar combinaţii de forţe extreme îţi dau senzaţia că sunt pe cale de a te ucide dacă nu le stăpâneşti imensul potenţial. Am simţit aceste momente critice şi pe Lamborghini Aventador, şi pe Ferrari F12berlinetta, iar dacă am merge înapoi în istoria supercar-urilor senzaţiile descrise s-ar amplifica exponenţial.

Dar cum rămâne cu cel mai nou intrus în lumea supercar-urilor – McLaren MP4-12C Spider? McLaren este în primul rând o companie de inginerie, care şi-a câştigat o reputaţie impecabilă prin ingineria pe care a adus-o în Formula 1, iar apoi prin contribuţia la unul din cele mai senzaţionale modele din istorie – Mercedes-Benz SLR McLaren. Atunci când au decis să conceapă propriul lor supercar de serie, britanicii de la McLaren nu au pornit cu o foaie de hârtie, pe care un designer să-şi deseneze ideile fantastice, după care acestea să trebuiască a trece pe mâna inginerilor pentru a fi temperate. Britanicii au început dezvoltarea modelului de la lucrurile cu adevărat esenţiale – motor şi şasiu – având ca scop suprem să creeze supercar-ul cu cea mai desăvârşită inginerie din lume, care ar eclipsa orice nume notorii din industrie, de la Ferrari şi Lamborghini până la exoticele Koenigsegg sau Pagani. În rezultat a apărut motor V8 cu o capacitate cilindrică de doar 3.8 litri, twin turbo, care dezvolta iniţial o putere de 600 CP, iar odată cu lansarea versiunii Spider puterea a fost adusă la 625 CP.Maşina este construită pe o structură monococ ultra rigidă, motiv pentru care versiunea decapotabilă nu a avut nevoie de elemente suplimentare de rigidizare şi deci nu a adăgat kilograme semnificative în plus.

Cum se simte pe viu un McLaren MP4-12C Spider? Noi am mers în

Germania, la sediul Gemballa – prima companie de tuning care a îndrăznit să se apuce de modificarea modelului. În Germania am primit renumitul supercar pentru a-l gusta din plin. Haideţi, deci, să vedem, ce senzaţii îţi poate naşte supercar-ul care face revelaţie în lumea auto!

Mulţi ingineri, mai puţini designeri

Se zice că un supercar trebuie să creeze senzaţie, să-i permită proprietarului să epateze. Cei de la McLaren au creat un motor excepţional, o transmisie secvenţială excepţională, o structură monococ excelentă, dar nu s-au prea străduit să-i creeze maşinii un aspect de milioane. Mai mult ca atât, maşinile astea vin cu un habitaclu aproape auster în numărul elementelor de confort pe care îl oferă – nu există un sistem audio, iniţial inginerii aveau chiar ideea de a lipsi maşina de sistem de aer condiţionat şi încălzire a scaunelor, pentru a reduce din greutate. Sistemul de aer condiţionat a fost pus, totuşi, pe maşina de serie, iar încălzirea scaunelor a venit abia foarte târziu, după lungi insistenţe ale clienţilor McLaren.

Iar cei de la Gemballa şi-au dorit să completeze anume partea de design a maşinii. Pentru că atunci când au scos un motor de pe un McLaren şi l-au desfăcut pentru a vedea ce ar mai putea adăuga la el, inginerii germani de la Gemballa au trebuit să lase mâinile în jos pentru prima dată în istoria lor – motorul original este într-atât de bine calculat, echilibrat şi perfect conceput inginereşte, încât ar fi fost o prostie să-i strice acest echilibru cu vreo intervenţie de tuning. Decizia finală a fost previzibilă – motoarele, transmisiile şi şasiul vor rămâne identice cu modelul de serie, Gemballa urmând să modifice doar exteriorul şi habitaclul maşinii pentru un efect mai dramatic de epatare.

Prin urmare, deşi noi avem astăzi la test un McLaren MP4-12C Spider cu semnătura Gemballa pe el, singurele modificări aplicate de atelierul de tuning se referă la aspectul exterior şi interior, în timp ce toate componentele mecanice au rămas absolut identice cu modelul de serie standard.

Sceptic

Trebuie să recunosc că am mers la testul ăsta destul de sceptic faţă de supercar-ul britanic, dar intrigat în acelaşi timp să descopăr dacă există cu adevărat esenţă dincolo de declaraţiile tari ale celor de la McLaren în raport cu supercar-urile cu nume mari. Nu e pentru prima dată în ultimii ani când unele companii britanice fac declaraţii pompoase, dar de puţine ori acestea ascund şi un substrat consistent.

Primele sunete scoase de motorul sub capotă m-au făcut să mă întreb dacă mă aflu cu adevărat la volanul unui supercar. Atunci când porneşti motorului unui supercar italian, potenţialul acustic al acestuia inundă dominant tot spaţiul din jur. Nu asta se întâmplă şi în cazul lui McLaren, însă. Sunetul motorului este într-atât de discret, încât e comparabil cu cel al unui Opel Insignia OPC. Abia atunci când îl turezi începi să auzi un tembru mai specific unei arhitecturi V8, dar în mod paradoxal, odată cu urcarea în turaţii a motorului lui McLaren MP4-12C Spider, nivelul sunetului acestui pare la un moment dat chiar mai redus şi abia spre turaţiile de top capătă o sonoritate ceva mai accentuată. Dar nu ai nici pe departe senzaţia sonoră a unui supercar brutal de 625 cai-putere. Să vie vorba de o discreţie britanică?

Dacă e să comparăm senzaţiile acustice cu cele fizice obţinute în momentele de accelerare maximă, atunci nu ne mai rămâne loc de îndoială în faţa unui răspuns afirmativ. McLaren MP4-12C Spider accelerează cu atâta forţă şi sete de viteză maximă, încât simţi acţiunea unor forţe gravitaţionale extreme asupra corpului tău. Dar senzaţiile de acceleraţie sunt total diferite faţă de cele de la volanul unui supercar italian. Dacă într-un Lamborghini simţi lupta maximă a maşinii cu legile fizicii, acestea fiind învinse în singurul vector logic, cel al deplasării înainte, atunci la McLaren simţi o echilibrare aproape ezoterică a forţelor şi legilor fizicii, iar în mijlocul lor maşina accelerează cu o uşurinţă aproape nebănuită, asociată cu un echilibru tehnic perfect. Maşina asta nu luptă cu propria greutate, nu luptă cu propriile turaţii, nu luptă cu propriile trepte ale transmisiei şi nu luptă cu propriile roţi, aici toate componentele mecanice formează un singur component ingineresc, perfect echilibrat, perfect calculat, perfect şlefuit. Această perfecţionare de giuvaer a ingineriei are şi acel efect ciudat la accelerare maximă – în care nu simţi că maşina s-ar lupta cu morile de vânt în vâltoarea puterii imense, ci trece pur şi simplu prin curenţii de aer, cu o aderenţă minunată pe asfalt, cu urmarea unei traiectorii perfecte fără eforturi. Dacă nu ai privi vitezometrul ăla nebun, care urcă de la 0 la 100 km/h în doar 3.1 secunde, nu ai simţi că ai ajuns deja la o viteză de 100 km/h sau chiar 200 km/h. Şi asta se întâmplă indiferent dacă virezi într-o curbă strânsă, sau pui la treabă frânele excelente ale maşinii. Supercar-ul ăsta apucă viteze enorme cu o lejeritate incredibilă, care te face să priveşti de două ori vitezometrul pentru a te convinge de cifrele indicate acolo. Iar odată ce ai ajuns la viteze enorme e incredibil de uşor să urmezi traiectoriile pe care ţi le doreşti şi nici măcar nu ai tu nevoie de mare măiestrie în a stăpâni maşina, pentru că echilibrul ingineresc perfect face totul pentru tine în toate situaţiile. Sunt absolut fascinat să declar că McLaren MP4-12C Spider este o bijuterie inginerească incredibilă, şlefuită cu instrumente de o precizie teleportate parcă din viitor. Şi da, iertată fie-mi iertată fie-mi pertinenţa, dar pot să izbucnesc în exclamaţii la tribună în faţa unei pieţe italiene pline de fani Ferrari şi Lamborghini – supercar-ul ăsta britanic este de departe mai bun, mai meticulos gândit şi mai desăvârşit în senzaţiile pe care le oferă decât orice creaţie similară italiană cu embleme cu cai sau tauri pe capotă. Britanicii nu doar că şi-au adeverit declaraţiile pompoase prin această creaţie, dar pot chiar să constat că aceştia au fost prea modeşti atunci când şi-au descris creaţia! Excepţional!

McLaren MP4-12C Spider este o maşină pur şi simplu genială! Şi nu e un geniu neînţeles, ca cele din beletristica psihologică, ci un geniu pe care îl guşti cu extaz şi de care nu vrei să te desparţi. E un geniu care îţi redefineşte viaţa la volan şi îţi reconfigurează ierarhia imaginară a ceea ce crezi tu că e posibil să obţii la volanul unei maşini. McLaren MP4-12C Spider îţi dublează cel puţin poziţia vârfului acestui diapazon imaginar, se poziţionează dominant la apogeu şi lasă pustiu întreg spaţiul de sub el, până spre jumătatea de jos, unde stau toate celelalte maşini pe care le admiri sau le-ai condus! Desăvârşirea inginerească a acestei maşini e comparabilă cu primul zbor în spaţiul cosmic al omenirii – un salt gigantic faţă de tot ce a existat până acum.