Opel Cascada

În acest an redacţia noastră a vizitat Salonul Auto de la Frankfurt călătorind la bordul unui avion, impuşi de termenii restrânşi în care trebuia să fim înapoi în ţară. Şi totuşi, urma să stăm în Germania mai mult de trei zile frumoase de toamnă însorită, iar mobilitatea unei maşini ne era absolut necesară. În aceste condiţii, ne-a venit şi ideea rapidă, de a da câteva telefoane unui producător care îşi are sediul în apropiere de Frankfurt – în orăşelul Russelsheim. Zis şi făcut, iar în câteva zile experienţa minunată a celor trei zile în Germania ne era garantată: Opel ne aprobase oferirea unei minunate decapotabile, pe care noi încă nu am apucat să o testăm anterior: noua Cascada! O, da! Trei zile de toamnă caldă în Germania, la bordul unei maşini decapotabile! Ce poate fi mai frumos?

Frumoasă

Există maşini, desingul cărora trebuie explicat în cel mai mic detaliu de către cei care l-au conceput, pentru a-l putea înţelege cu adevărat. Ştiţi voi, filmuleţele alea în care designerii îşi explică liniile şi micile trucuri pe care le-au gândit, iar uneori se scuză de ce au făcut o parte a maşinii mai puţin arătoasă. Dar există şi alt soi de maşini, cele care te cuceresc din prima, fără să mai ai nevoie de prelegeri lungi de la designeri. Îţi place, pur şi simplu, pentru că rezultatul final e unul pur şi simplu frumos şi atrăgător, care-ţi merge direct la inimă.

Cam aşa e şi noua Cascada. Sunt sigur că designerii ţi-ar putea explica multe despre filosofia ei, dar adevărul e că nu prea ai nevoie să îi asculţi, pentru că maşina asta îţi place de la prima vedere. Mai ales atunci când e cu plafonul deschis, proporţiile astea clasice te fac să ţi-o doreşti. Brusc, îţi simţi viaţa pulsând în vine, îţi vin în minte idei de călătorii frumoase în locuri fierbinţi de pe harta lumii şi toate aceste destinaţii îţi par deodată mult mai tangibile. Pe naiba, ai o decapotabilă în mâinile tale, ar fi păcat să nu explorezi nişte drumuri de coastă cu ea, să te bucuri de soare şi peisaj!

Ambianţă la bord

O decapotabilă e prin definiţie o maşină egoistă, care să-i favorizeze pe maxim doi ocupanţi la bord. Chiar dacă e construită pe platforma lui Astra, noua Cascada are o configuraţie a interiorului care îi favorizează mai ales pe cei din faţă. Ocupanţii de aici primesc spaţiu fără compromis şi scaune foarte groase şi profilate, care să le asigure confortul şi plăcerea călătoriilor lungi. Grosimea mai mare a spetezii scaunelor faţă şi deplasarea lor mai lejeră pe linie longitudinală le lasă mai puţin loc pasagerilor spate, mai ales că şi scaunele de aici au fost poziţionate astfel încât să se asigure şi spaţiul necesar depozitării acoperişului textil. Pe cele două locuri spate se poate sta bine dacă ocupanţii vor fi copii sau nişte adulţi supli, dar despre confort fără compromis nici nu poate fi vorba.

Am încercat un mic experiment atunci când am decapotat pentru prima dată maşina asta şi i-am admirat habitaclul. Să facem un pic abstracţie de marca maşinii şi să privim lucrurile în esenţă. Avem o decapotabilă cu patru locuri la bord, cu un interior tapiţat cu piele perforartă bej-maro, cu scaune ultra- confortabile, cu o planşă de bord acoperită şi ea cu piele cusută cu aţă contrastantă, cu un sistem multimedia avansat şi un sistem audio pe măsură. Cât ar putea costa o astfel de maşină? Cel puţin 45-50 mii? 55? 60 mii? Ce-aţi spune dacă v- am sugera că maşina testată de noi porneşte în Germania de la sub 26 mii în cea mai simplă motorizare, iar cea încercată de noi – de la puţin peste 29,500, ajungând pe la aproape 40 cu tot cu întreaga listă de opţionale bifată? Acum dacă vom compara Opel Cascada cu un Mercedes-Benz E-Class, făcând abstracţie de preţuri şi statutul mărcilor, vom descoperi impresionaţi că un Cascada măsoară 4,696 mm lungime, în timp ce un E-Class Cabriolet măsoară… 4,703 mm lungime! O diferenţă de doar 7 milimetri… Bine, dacă intrăm mai mult în particularităţile celor două maşini, vom descoperi un ampatament cu 7 cm mai mic al lui Cascada şi vom mai descoperi că E-Class Cabriolet este construit, de fapt, pe platforma lui C-Class, dar esenţa acestei idei nu constră în a compara direct cele două modele din lumi diferite, ci de a sesiza cât de mult obţii, de fapt, de la un Opel Cascada, la un preţ cât se poate de moderat. Calitatea ambianţei de la bordul unei Cascada nu îţi prea lasă loc de critici, având o amprentă premium veritabilă.

Senzaţii

Cascada te predispune la o poziţie mai coborâtă la volan, mai aproape de carosabil. Volanul gros, cu tentă sportivă, îţi livrează un feedback bun şi îţi garantează un condus antrenant.

Puntea spate a lui Cascada vine, ca şi la Astra, cu o bară de torsiune ajutată de bare de stabilizare Watt link. Ne-am declarat întotdeauna satisfăcuţi de performanţele acestei soluţii la Astra hatchback şi mai ales la Astra GTC, şi noua Cascada respectă tradiţia de a ne demonstra o manevrabilitate bună în viraje, cu o ţinută rutieră cât se poate de precisă la viteze fireşti. Opel Cascada nu-ţi dă tocmai senzaţii de sportcar sau de roadster pe drumurile pline de curbe, dar ai totuşi senzaţia unui condus plăcut, în care vrei să savurezi fiecare clipă.

Sub capota modelului testat de noi e montat cel mai puternic propulsor pe benzină disponibil pentru Cascada – 1.6 SIDI Turbo, cu 170 CP la activ, cuplat la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Cu această combinaţie,

Cascada poate prinde prima sută în 9.6 secunde, iar viteza maximă ajunge la 222 km/h. Cifra de acceleraţie nu e tocmai cea mai fascinantă pentru zilele noastre, dar motorul ăsta, de nouă generaţie, reuşeşte să-i dea maşinii un bun potenţial dinamic. Propulsorul are o bună elasticitate şi prinde rapid turaţii, iar atunci când este forţat la tonuri înalte scoate un sunet foarte frumos, care, în tandem cu manevrarea aia clasică a cutiei manuale de viteze, îţi sporeşte plăcerea condusului. Motorul se simte foarte plăcut şi antrenant, dinamismul mai moderat rezultând din greutatea un pic prea mare a modelului. Cascada 1.6 SIDI Turbo cântăreşte la gol 1.7 tone, sau cu 200 kg mai mult decât un Astra Hatchback cu aceeaşi motorizare. Anume balastul ăsta suplimentar taie din emoţia condusului lui Cascada şi din agilitatea ei.

Trebuie să recunosc, totuşi, că inginerii germani au reuşit să mascheze bine surplusul de greutate în ţinuta de drum a maşinii. Cascada nu se simte greoaie şi ia virajele calm şi precis, iar diferenţa de greutate o vezi doar în rapiditatea acceleraţiei. De asta, Cascada se simte în condus ca o maşină plăcută, precisă şi savuroasă, dar ţi-ai mai dori uneori un pic mai multă emoţie de la ea. Maşinii îi lipseşte doza aia de nebunie pe care o aştepţi de la o decapotabilă. Îi lipseşte izul ăla de aventură periculoasă, pe care vrei totuşi să o împingi la limite. E o germană care vrea să se conformeze prea mult regulilor bunelor maniere. Dar ştiţi, voi, în vacanţă vrei parcă să schimbi stricteţea regulilor pe niţică nebunie şi aventură.

Privind la cer

Timp de trei zile am condus Cascada pe traseele germane, pe autostrăzi, drumuri extra-urbane şi drumuri urbane. Am condus-o şi cu plafonul textil închis, mai ales în dimineţile răcoase, înainte de răsăritul soarelui şi trebuie să remarc izolarea fonică bună pe care o oferă textilul de deasupra ta. Dar, fără îndoială, episoadele cel mai plăcute de condus au fost cele în care am lăsat lumina soarelui tomnatic să pătrundă nestingherită în întreg habitaclul.

Eram în cea de-a doua seară a experienţei mele la bordul lui Cascada, după încheierea programului oficial al Salonului Auto de la Frankfurt şi mă îngijora un pic maşina asta, pentru că nu reuşise încă să-mi dea plăcerea aia nirvanică de condus, pe care o aşteptam de la o decapotabila ca asta. Formele ei m-au cucerit din prima, dar aşteptam extrazul de la ea şi nu-l primisem încă. Eram gata să o etichetez ca o germană fără emoţie, care nu ştie ce e e adevărata pasiune latină şi uite că acel moment a venit în final acolo unde mă aşteptam cel mai puţin. Într-un ambuteiaj greoi din miezul Frankfurtului. Era trecut de ora 6 seara şi eram prins într-un ambuteiaj de câţiva kilometri, care înainta greu şi rar. Am coborât plafonul pentru a savura soarele unei seri de toamnă. Iar deasupra mea am văzut unul din zgârâie-norii din centrul Frankfurtului şi atunci mi-am zis “uite asta e o privelişte demnă de o decapotabilă adevărată”! În acel moment la postul de radio german pe care îl ascultam tocmai a început a răsună o veche piesă de hard rock britanic, plină de ritm şi viaţă. Am început a bate ritmul tobelor pe volan în timp stăteam în ambuteiaj şi mă lăsam desfătat de soarele tomnatic şi savurat priveliştea înălţimilor din jur. Brusc, decapotabila pe care o conduceam a început să aibă mai mult sens şi mai multă emoţie, ambuteiajul s-a scurs neobservat de repede şi am călătorit alţi vreo câţiva zeci kilometri de străzi mai puţin aglomerate din Frankfurt cu o plăcere irepetabilă. Cine să fi crezut că decapotabila asta îmi va oferi revelaţii la bord nu în condusul pe trasee virajate ci tocmai în miezul uneia din cele mai mari metropole europene? Dar dacă o decapotabilă îţi poate oferi o asemenea plăcere în condus urban, cu siguranţă se poate dezlănţui şi pe traseele de pe Coasta de Azur, nu? Totul depinde de peisaj şi atmosferă, de dorinţă şi gust… Cred că frumoasa Cascada e pur şi simplu mai greu abordabilă. Flirtează mai rezervat, şi nu se dezvăluie complet din prima seară. Mai apoi, însă, gustul e plin de condimente focoase, gustate în cele mai diverse locuri şi anturaje!... Hai că e bună!