Suzuki SX-4 S-Cross
27 Noiembrie 2013
Prima generaţie Suzuki SX-4 a fost un succes răsunător pe unele pieţe şi un anonimat pe altele. Ca şi marca Suzuki, de altfel, care înregistrează cote de vânzări aproape fantastice în unele ţări precum India şi lipseşte cu desăvârşire în alte ţări, precum SUA. Primul Suzuki SX-4 a fost rodul unei colaborări cu Fiat, el având şi o clonă în tabăra italienilor – Fiat Sedici. Atunci când a venit timpul unei noi generaţii, italienii au ezitat, iar niponii n-au stat prea mult la taclale şi au creat cu un nou SX-4, de această dată mai mare, mai stilat şi cu pretenţii de crossover, pe care l-au botezat SX-4 S-Cross. Haideţi să descoperim astăzi ce aduce noul model unui potenţial cumpărător!
Design

Un european convins. Cam aşa am
caracteriza noi formele lui SX-4
S-Cross. Modelul a renunţat la
disproporţiile „stilate” ale
predecesorului său care puteau fi
acceptate de unii şi urâte de alţii şi a
adoptat proporţii mai conservatoare,
condimentate cu mici picanterii
moderne, astfel încât tabloul să fie
unul armonios, elegant şi atractiv. De
fapt, se simte o alură de Nissan
Qashqai în toată filosofia de design a
noului model Suzuki, mai ales la
partea spate. Şi dacă e să ne
uităm la succesul primei generaţii
Qashqai pe piaţa europeană,
atunci Suzuki a ales probabil
cea mai inspirată reţetă de a-şi asigura atractivitatea noului model în ochii europenilor. Deci, trebuie să recunoaştem că lui Suzuki SX-4 S-Cross îi reuşeşte asigurarea unei prezenţe de SUV compact mai degrabă decât a unui hatchback cu capacităţi de trecere sporite.
Garda la sol e una sporită faţă de un
hatchback şi apropiată de cea a unui
crossover cu pretenţii ceva mai
veritabile de offroad. Suzuki SX-4
S-Cross nu se vrea chiar un offroader
adevărat şi n-ar putea face faţă în condiţii prea dure de teren accidentat, dar traversarea unor zone de offroad moderat se va dovedi o sarcină uşoară pentru acest model. Ampatamentul a crescut faţă de predecesorul său, iar asta înseamnă o reducere a avantajelor geometrice ale maşinii în offroad, însă SX-4 S-Cross rămâne în continuare un model capabil să treacă bine prin zonele care n-au văzut asfalt niciodată. Ne-am convins de asta pe propria piele.
Dinamică motor, operare
transmisie


Noi conducem un Suzuki SX-4 S-Cross dotat cu benzinarul aspirat natural de 1.6 litri, preluat de pe anteriorul SX-4. Motorul a rămas, practic, nemodificat, livrând aceiaşi parametri de putere şi cuplu – 120 CP la 6,000 rpm şi 156 Nm la 4,400 rpm. E un motor japonez de şcoală veche, unde puterea maximă de realizează
aproape de linia roşie, iar cuplul maxim – atunci când acul turometrului atinge poziţia verticală. Motorul respiră binişor, valvele de admisie având gestiune variabilă a timpilor, dar totuşi, la turaţii joase, trebuie să-ţi reaminteşti de maniera de altă dată de condus, atunci când turbinele erau încă destinate exclusiv maşinilor sportive, iar puterea de pe maşinile obişnuite putea fi scoasă doar la apăsări maxime de acceleraţie.
Dinamismul bun al maşinii este favorizat de senzaţia de greutate redusă. Suzuki SX-4 S-Cross se simte ca o maşină uşoară, de aia parametrii motorului se dovedesc a fi suficienţi pentru a-i imprima maşinii o ţinută demnă în situaţii de acceleraţii mai intense.

Maşina din testul nostru e dotată cu transmisie manuală şi tracţiune integrală. La o maşină lansată în 2013,
mă aşteptam să descopăr o cutie de viteze cu 6 trepte, aşa cum se cuvine în era autostrăzilor europene, dar n-a fost să fie. Suzuki SX-4 S-Cross are doar 5 trepte în combinaţie cu motorul pe benzină, avantajul celor 6 trepte venind doar pe motorizarea diesel. Ei bine, trebuie să recunoaştem că etajarea treptelor e una reuşită, care îţi permite să rulezi cu viteze de până la 100-110 km/h fără să faci motorul să
urle la turaţii exagerate, dar dacă îţi vei dori, totuşi, o viteză de autobahn nemţesc, de cel puţin 130-150 km/h, atunci pregăteşte-te să rabzi turaţii de vreo 4,000 rpm cel puţin. Cei care nu ies prea des în călătorii pe magistrale europene nu vor simţi acest neajuns al maşinii, însă noi, totuşi, suntem de părerea că o maşină lansată în 2013 trebuie să fie pregătită de călătorii plăcute pe autostrăzi.
Tracţiune integrală

Sistemul de tracţiune integrală a lui Suzuki SX-4 S-Cross se laudă că debutează cu o nouă tehnologie, numită ALLGRIP, care vine să asigure algoritmi mai logici mai eficienţi de gestionare a transferului cuplului către cele patru roţi. Sistemul oferă câteva moduri de operare, cel implicit, AUTO, setând de fapt motorul să-şi distribuie cuplul către puntea faţă şi intervenind doar în cazul pierderii aderenţei. Evident, acest algoritm avantajează eficienţa în consum, întrucât roţile spate nu vor avea nevoie de forţă directă pentru a fi puse în mişcare.
Regimul SPORT face mult mai mult uz de cele patru roţi, transferând mai mult cuplu către puntea spate, mai ales în viraje, asigurând astfel o ţinută rutieră mai controlabilă. E o funcţie admirabilă pentru un model atât de accesibil precum Suzuki SX-4 S-Cross, trebuie să recunoaştem! Deşi, în viraje cu asfalt uscat şi aderent nu veţi avea cum să simţiţi aceste avantaje decât dacă duceţi maşina până spre limitele aderenţei, ceea ce
nu se prea asortează cu caracterului motorului de sub capotă. No zicem că funcţia asta e utilă atunci când aveţi nevoie de un condus dinamic, şi tocmai a început să plouă sau să viscolească, iar carosabilul a devenit lunecos. Uite atunci puteţi activa această funcţie pentru a putea continua condusul în ritm alert asigurându-vă un străjer suplimentar al aderenţei în viraje.
Există, însă, şi un regim SNOW, creat pentru peisajele unde tracţiunea integrală permanentă e preferabilă. Totuşi, maşina îşi lasă dreptul de a distribui cuplul după cum consideră mai eficient între punţi şi între roţi. Dacă vă doriţi să blocaţi distribuţia cuplului între punţi, atunci, aflându-vă în regimul SNOW trebuie să presaţi butonul LOCK. Atenţie, deci, LOCK-ul nu funcţionează decât cu preselectarea iniţială a regimului SNOW.
Pe drumuri asfaltate, avantajele tracţiunii integrale sunt mai puţin sesizabile. Noi am încercat să ducem maşina un pic mai spre limite în viraje şi trebuie să recunoaştem că aderenţa rămâne bună, însă tendinţa de a urca în viteză este oprită de limitările specifice arhitecturii suspensiei. Pe drumuri de offroad, cu pământ brut sub roţi şi prundiş, însă, sistemul de tracţiune integrală a lui SX-4 S-Cross s-a dovedit foarte eficient chiar şi în regim AUTO. Maşina reacţionează
prompt la pierderile de aderenţă şi redistribuie foarte rapid cuplul către roţile care au aderenţă, pentru a asigura înaintarea. Ne-a plăcut. Pentru o maşină familistă accesibilă, sistemul ăsta de tracţiune integrală e cam tot ce-ţi poate trebui cu adevărat pentru siguranţă şi înaintare în condiţii de iarnă.
Suspensie. Confort şi
manevrabilitate.


Pe puntea faţă Suzuki SX-4 S-Cross
vine cu o suspensie obişnuită şi arhi-
cunoscută de tip McPherson. Puntea spate are o bară de torsiune de forma unui „C” , pentru a permite cuplarea tracţiunii integrale. În rol de elemente suplimentare de stabilizare vin chiar componentele tracţiunii integrale, dar arhitectura mai simplă a punţii spate impune maşinii anumite limite fireşti în
ţinuta rutieră la abordarea rapidă a virajelor. Totuşi, această construcţie a suspensiei se poate dovedi un mare avantaj pentru cumpărătorii care nu-şi doresc tocmai ţinută foarte sportivă, în schimb vor o fiabilitate maximă la suspensie.

Suspensia maşinii mai păstrează o doză de duritate specifică japoneză, dar şi-a civilizat un pic reacţiile în raport cu predecesorul său. Rigiditatea e aici un pic mai rafinată, astfel
încât Suzuki SX-4 S-Cross să
obţinută o ţinută rutieră ceva mai
modernă, mai tipică SUV-urilor ultra-
compacte actuale.

Confortul la rulare e unul bun pentru
segmentul său, dar nu vă aşteptaţi
la prea mari desfătări. Suzuki SX-4
S-Cross e o maşină raţională,
familistă, şi vă oferă o valoare
excelentă pentru banii investiţi, dar
nu vă promite ambianţe foarte
izolate la bord, sau tratamente
foarte moi. Izolarea fonică e una
medie, iar înghiţirea şocurilor carosabilului ceva mai bună şi absolut nedureroasă pentru maşină, aşa că modelul îşi va îndeplini bine funcţia de
a vă transporta familia în condiţii demne. Cel mai favorizat în senzaţii e cel de la volan – modelul de dovedeşte foarte informativ şi plăcut în condus, astfel încât începe să-ţi placă tot mai mult să-l conduci pur şi simplu. E o legătură firească, cu maşina, la volan. Maşina se simte uşoară, îţi oferă o poziţie înaltă la volan şi îţi mai asigură şi un feedback excelent în
volan, astfel încât condusul ei se transformă într-o activitate plăcută, pe lângă nevoia de a ajunge la destinaţie. Aici niponii i-au asigurat maşinii un caracter foarte bun, oarecum tipic Suzuki.
Interior

Suzuki SX-4 S-Cross vine cu un
habitaclu cu ambianţă plăcută şi
design inspirat. Planşa de bord
înmuiată este şi ea europenizată, iar
delimitările clare ale zonelor esenţiale
îi sporesc egonomia modelului.
Designul cadranelor de bord e un pic
prea simplist pentru zilele noastre,
dar, dacă ne amintim de
accesibilitatea modelului,
atunci îi putem ierta
aceste mici
disonanţe
temporale.
Volanul e foarte reuşit
profilat, fapt care îi sporeşte
plăcerea de a-l ţine în mâini.
Materialele plastice sunt bine alese,
polimerii moi din partea superioară a
planşei de bord combinându-se cu
plasticele mai dure şi mai rezistente
din zona inferioară. Panourile
portierelor sunt realizate din plastic ceva mai dur, dar calitatea rămâne demnă peste tot. Materialele textile sunt de asemenea de o calitate demnă, părând a fi şi foarte rezistente la exploatare.
Noul SX-4 S-Cross câştigă foarte mult la spaţiul interior, în comparaţie cu predecesorul său. Dacă ocupanţii locurilor faţă se bucură de un spaţiu oarecum similar, atunci creşterea
ampatamentului i-a favorizat în primul
rând pe ocupanţii banchetei spate.
Aceştia se bucură de un spaţiu
generos pentru genunchi, iar noile
proporţii ale maşinii, cu plafon ceva
mai înalt, le-au asigurat acestora un
spaţiu mai mare şi la zona capului şi
cea laterală. Pe bancheta spate se
va putea călători acum mult mai
plăcut, deşi acesteia nu i-ar strica o
profilare ceva mai reuşită, pentru un
confort deplin. Lipsesc şi gurile de
ventilare dedicate pasagerilor de aici,
dar, din nou, judecând după preţul
maşinii, îi putem ierta şi acest mic
păcat. În schimb, bancheta spate
dispune de două unghiuri de înclinare
a spătarului, fapt care poate favoriza
poziţii mai comode în călătorii.

Şi portbagajul noului Suzuki SX-4
S-Cross a devenit mult mai încăpător,
crescând de la 270 litri la tocmai 430
litri! Cu 430 litri până la linia
geamurilor, noul model Suzuki a
devenit cât se poate de practic în
transportarea bagajelor obişnuite
pentru o exploatare cotidiană
firească. Mai mult ca atât, aici există
şi o podea dublă, şi elemente de
fixare, pentru mai multă versatilitate,
iar eventuala rabatare a banchetei spate vă sporeşte diapazonul de posibilităţi ale modelului. Un model cât se poate de practic, deci.
Consum

Cifrele oficiale de consum pentru versiunea cu motor pe benzină, cuplat la transmisie manuală, cu tracţiune integrală, se aproprie de 6 litri la sută pentru regimul mixt. La călătorii în regim mixt firesc noi am obţinut în jur
de 6.5 litri/100 km. Apoi o lungă traversare de offroad între două trasee naţionale ne-a sporit cifra de consum până spre 9.8 litri/100 km, dar, ştiind că am parcurs câţiva zeci de kilometri în offroad, media e una bună, zicem noi. Am resetat calculatorul de bord şi am încercat şi un episod de condus
extra-urban cu ceva mai multă străduinţă pentru cifra consumului. După vreo 20 km, media consumului era una foarte încurajatoare: 4.8 litri/100 km. Deci, cu niţică grijă la eficienţă, Suzuki SX-4 S-Cross poate indica cifre bune de consum chiar şi cu motorul pe benzină sub capotă.
Preţ de achiziţie

În Moldova, un Suzuki SX-4 S-Cross porneşte de la un preţ de 14,200 euro, valabil pentru versiunea cu tracţiune faţă şi transmisie manuală, în dotare de bază, la care se mai adaugă 250 euro pentru vopseaua metalizată. De fapt, în ţara noastră SX-4 S-Cross e disponibil doar cu motorul pe benzină, dieselul de 1.6 litri nefiind deocamdată importat. Un SX-4 S-Cross cu tracţiune faţă, dar cu transmisie automată cu raport continuu
variabil, va costa 16,650 euro, plus aceiaşi 250 euro pentru vopseaua metalizată. Versiunea cu tracţiune integrală şi cu cutie de viteze manuală, identică celei testate de noi astăzi, costă 18,020 euro cu tot cu preţul vopselei metalizate. Cei care vor tracţiune integrală şi cutie de viteze automată, vor trebuie să plătească 19,130 euro. Această ultimă versiune
are şi o dotare superioară, cu toată lista de gadget-uri la bord bifată, care costă 21,050 euro. Preţurile sunt cât se poate de raţionale, zicem noi!

Garanţia Suzuki în Moldova constituie 3 ani sau 100,000 km. Dar noi mai ştim că modelele Suzuki au un indice al fiabilităţii excelent, iar asta înseamnă că le putem recomanda acest model mai ales celor, care vor o maşină care să nu prea ştie ce înseamnă service decât la deservirile programate.
Verdict final: Suzuki SX-4 S-Cross

Noul model nipon a reuşit să crească de la nivelul unui hatchback cu capacităţi de trecere sporită la identitatea unui crossover compact, cu alură de SUV. Cu un design conservator de bine proporţionat şi practic, modelul şi-a asigurat forme mult mai agreabile, iar interiorul va
oferi spaţiu suficient pentru patru sau chiar cinci ocupanţi adulţi. Ne-ar fi plăcut să descoperim o cutie de viteze manuală cu 6 trepte în locul cele cu 5 trepte, dar ne-au bucurat cel puţin etajările reuşite ale acesteia. Motorul e unul cu elasticitate moderată, cu un comportament clasic japonez, necesitând turaţii mai mari pentru un dinamism accentuat, dar maşina îşi asigură agilitatea prin greutatea proprie redusă.
Per total, însă, Suzuki SX-4 S-Cross îţi lasă impresia unei maşini oneste cu proprietarul său, oferindu-ţi o bună „rentabilitate” pentru investiţia pe care ai făcut-o. Maşina asta e perfectă pentru familii tinere şi chiar mai mature, mai ales dacă vă duceţi traiul într-o suburbie în care în zilele cu ninsori de iarnă autospeciala de curăţare a drumului nu vine decât pe la 8-9 dimineaţa, când ar fi trebuit deja să fiţi la birou. Cu SX-4 S-Cross puteţi să nu mai aşteptaţi autospeciala, ci să urcaţi cu toată familia la bord şi să înaintaţi în zăpadă, beneficiind de toate avantajele maşinii la un preţ cât se poate de raţional.
PiataAuto.mdIlie Toma
4
6,160
GALERIE FOTO (57 IMAGINI)
COMENTARII (2)
Vlad
Chişinău
la 29 Noiembrie 2013 - 14:25
Am o problema cu masina asta: parca e oleaca frumoasa, practica, incapatoare, si pretul e bun, si poate e si trainica - dar iaca nu stiu cum nu ma atrage deloc :) Tot o Honda, Toyota ori altceva mai interesant mi-as lua. Cred ca problema e in capul meu ca nu is prea tare atras de marca Suzuki :) Are cineva Suzuki pe aici, cunoscuti cu Suzuki mai noi? Cum se arata in folosire, la drum lung?
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 30 Noiembrie 2013 - 21:59
@Vlad, te poti orienta catre Suzuki Kizashi, care d.p.c.t arata cel mai bine .
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!