BMW M6 Gran Coupe by AC Schnitzer
30 Aprilie 2014
Noile BMW M5 şi M6 sunt nişte
fiare admirabile, cu motorul V8
de 4.4 litri sub capotă, cu
numele de cod S63B44T0.
Prima variaţie a acestui motor
a debutat încă pe X5M şi X6M,
cu 555 CP la activ, iar
principala fascinaţie venea de
la colectorul încrucişat,
încadrat între cele două
blocuri cilindrice, care,
împreună cu un sistem
complex de turboaspirare,
făcea turbolag-ul cu adevărat
insesizabil, iar performanţa –
cu adevărat năucitoare.

Dar tunerii de la AC Schnitzer
ne-au şoptit că au un M6
Gran Coupe, dotat cu o
versiune tunată a acelui motor.
Dacă pe un BMW M6 Gran
Coupe „standard” motorul
dezvoltă 560 CP şi 680 Nm,
atunci bestia care ne-a fost
oferită nouă la test în
Germania dezvoltă 620 CP şi
790 Nm! Sună ameţitor de-a
binelea! Noul Lamborghini
Huracan are o putere de 610
CP şi un cuplu de 560 Nm, iar
noi avem aici un GT cu patru
locuri capabil de mai mult! Haideţi
să vedem ce face bestia asta!
Semnături de tuning

Despre caroseria Gran
Coupe şi despre spaţiul
interior nu vă vorbim acum
prea multe, pentru că am
făcut-o acum aproape 2 ani,
când am testat pentru prima
dată un Seria 6 Gran Coupe,
în motorizare 640i
. Esenţa
maşinii din testul de astăzi
este performanţa ameţitoare,
dusă aproape de limitele
absurdului imaginabil. Dacă
stăm să ne gândim la rece,
cei de la BMW au trnasformat
deja M6-ele Gran Coupe în
unul din cele mai demente
modele din lume. Şi unde mai
pui că cei de la AC Schnitzer
pretind să le fi dus munca lor
până la un nivel şi mai înalt de
demenţă...


Dar haideţi să vedem cât te
mult a schimbat mâna celor
de la AC Schnitzer maşina
asta. Motorul a primit 60 de
cai-putere şi 110 Nm în plus, dar să nu vă imaginaţi că tunerii au reuşit cel puţin să demonteze motorul de pe maşină, pentru a-i aplica vreun tratament fizic. Astfel de lucruri de întâmplau în epoca motoarelor aspirate natural – îmi amintesc şi acum de comunicatele celor de la Brabus, care de relatau despre procese complicate de mărire a volumului cilindric pentru motoare, ca acestea să poată dezvolta ceva mai multă putere. Acum, însă, în epoca turboaspirării şi a motoarelor ghidate în întregime de
softuri electronice, modificările de putere se fac de programişti de calculatoare, care modifică unitatea de control a motorului, presiunea din turbină şi orice detaliu mai consideră necesar pentru obţinerea unei performanţe sporite. Unele tratamente mai serioase implică şi schimbarea turbinei, spre exemplu, cu una mai mare, dar cu rezistenţă scăzută. Aici, însă, în cazul maşinii noastre din test, modificarea e doar la nivel electronic,
iar la sfârşit motorul maşinii a primit un alt capac, cu semnătura atelierului de tuning. Ne veţi întreba dacă resursele de viaţa ale motorului nu sunt afectate. Asta i-am întrebat şi noi pe cei de la AC Schnitzer. Evident, răspunsul a vrut să ne garanteze că specialiştii lor au studiat gradul de rezistenţă a tuturor componentelor şi s-au asigurat că puterea de 620 CP şi cuplul de 790 Nm va fi suportat fără nicio implicaţie la durata de viaţă. Ca o confirmare, ei ne menţionează că ar fi putut scoate
o putere şi mai mare fără un efort major, dar au ales aceste valori tocmai pentru că ele pot fi suportate firesc de componentele mecanice ale motorului şi ale trenului de rulare. Concluzia, însă, şi-o face fiecare în mod individual în funcţie de încrederea pe care este pregătit să o investească într-un atelier de tuning.

Modificările aduse motorului, însă, au modificat şi curba disponibilităţii cuplului maxim. Dacă motorul standard livrează cuplul maxim aproape linear, între 1,500 şi 5,750 rpm, atunci curba motorului tunat ia
silueta unei culmi mai ascuţite, livrând valoarea maximă la 3,000 rpm. Şi asta se simte în condus. Motorul răbufneşte în explozii de putere, dar nu ai senzaţia aia specifică a ultimelor motoare BMW care te ţin lipite în scaun la fel de tare pe toată durata acceleraţiilor, ci simţi o urcare progresistă până spre 2,800-3,500 rpm, după care, pe la vreo 4,000-4,500 rpm simţi motorul mai domolit şi cel mai indicat lucru e să schimbi treapta superioară a
transmisiei. Tunerii germani zic că pe toată durata plajei de turaţii cuplul e oricum mai mare decât cel al motorului standard, dar explozia de forţă din jurul a 3,000 rpm îl face mai puţin cizelat. Cu M6 Grand Coupe by AC Schnitzer, însă, te poţi distra de minune, punând maşina să-şi topească anvelopele spate mult mai uşor graţie acestor zvâcniri de cuplu. Aici vine partea lucioasă a monedei. Simţi maşina asta de parcă originalul BMW M6 Gran Coupe şi-ar fi dat jos fracul aristocratic şi şi-ar fi îmbrăcat o sapoletă de blugi, fiind gata să se
apuce de minerit cărbuni cu mâinile goale. Atunci când înţelegi asta, începi să te împaci mult mai bine cu maşina. Îi apeşi pedalele cu inserţii metalice mult mai corect şi simţi că maşina începe să te asculte predictibil, şuierând din roţile spate atunci îţi doreşti, înaintând cu ardoare în linie dreaptă atunci îi dictezi. Apăs pedala acceleraţiei până în podea, motorul începe a urla de-a binelea, sunetul său fiind îngroşat de noul sistem de eşapament al celor de la AC Schnitzer. Las cutia de viteze automată cu 7 trepte şi dublu ambreiaj să facă ea treaba schimbărilor. În
nebunia acceleraţiei, realizez că logica transmisiei a rămas neschimbată faţă de un M6 Gran Coupe standard, şi atunci când vrei acceleraţie maximă, ea va schimba pe la 7,000 rpm, până acolo unde se realizează puterea maximă, chiar dacă maximul motorului tunat are loc mai jos, la 6,200 rpm. E un mariaj un pic fals între motor şi transmisie, cu dragoste un pic simulată, dar toate acestea nu taie din plăcerile trupeşti ale forţelor cu care eşti împins brutal în scaun. Tunerii germani nu măsuraseră încă timpul de acceleraţie de la 0 la 100 km/h, dar ne sugerează că, dacă maşina originală
prinde suta în 4.2 secunde, atunci creaţia lor ar putea-o face în 4 secunde. Ceea ce ştiau cu certitudine cei de la AC Schnitzer despre maşină era viteza maximă, care poate ajunge la 305 km/h! Aoleu!

Maşina testată de noi a primit şi noi arcuri ale suspensiei, care au coborât garda la sol cu vreo 15 milimetri, şi care îi dictează maşinii un comportament diferit. Tunerii zic că suspensia modelului ar fi acum mai capabilă să înghită şocuri şi nu pot să nu constat un grad de confort neaşteptat de bun pentru o maşină
sportivă pur-sânge, cu nişte jante imense de 21 de inch!

Ah, da, roţile! Ele sunt cel mai vizibil element de tuning exterior al exemplarului testat de noi. Sunt nişte jante forjate şi trebuie să recunoaştem că fac maşina să arate foarte bine. Tuningul exterior este completat de un spoiler frontal de carbon, de grila radiatorului cromată, inserţii la difuzorul spate, guri de evacuare noi şi de emblema AC Schnitzer aplicată pe lateral. Şi cam atât. Formele agresive
ale barei de protecţie faţă vin de la M6 Gran Coupe original.

Atunci când am testat primul nostru exemplar tunat de AC Schnitzer, Seria 3 Touring, ne arătam absolut dezamăgiţi de calitatea modificărilor de interior. Aici, însă, din fericire probabil, modificările la interior sunt şi ele foarte discrete, astfel că ambianţa generală a rămas una calitativă, tipic bavareză. Tapiseria de piele este una instalată
de uzină, deci nu avem nicio pretenţie faţă de ea. Cei de la AC Schnitzer s-au limitat la doar două modificări – inserţiile de aluminiu pe pedale şi roata aia rustică pe controller-ul i-Drive de pe tunelul central. Dacă pedalele arată foarte bine, atunci roata aia arată bine doar dacă o priveşti, nu şi dacă o atingi. Simţurile tactile relevă relieful ei imperfect şi nu-ţi creează senzaţii tocmai înălţătoare.
Verdict

Ei bine, ne-am convins încă o dată că bavarezii de la BMW bat ritmul în dansul mondial al performanţei. Modificările tehnice, aduse de cei de la AC Schnitzer lui M6 Gran Coupe au schimbat un pic caracterul modelului într-unul mai tineresc, mai impulsiv şi mai nărăvaş şi asta poate fi pe placul unora sau poate displace celor ce-şi doresc echilibrarea şi îmbinarea
perfectă între toate componentele tehnice ale unei maşini de înaltă performanţă. AC Schnitzer a intervenit acolo unde le-a fost mai uşor să o facă, deteriorând echilibrul ideal asigurat iniţial de bavarezi, dar chiar şi aşa maşina asta îţi poate da senzaţii frumoase la volan. Un pic ştrengăreşti, un pic necizelate, dar plăcute.

Din fericire, am testat o maşină cu modificări vizuale exterioare şi
interioare discrete, care i-a păstrat o prezenţă oarecum frumoasă şi calitativă. Cei de la AC Schnitzer nu sunt tocmai cei mai mari maeştri în înnobilarea habitaclelor, astfel că o asemenea reţetă cu modificări minore e cea mai indicată. La exterior au făcut o treabă bună în a-i accentua maşinii potenţialul de performanţă.

Cât l-ar costa, eventual, pe un moldovean dorinţa de a avea un
exemplar identic celui testat de noi? Ei bine, totul porneşte de la un M6 Grand Coupe standard, care costă de la 117,740 euro în Moldova, la care se vor mai adăuga opţionalele hi-tech şi fiţoase de pe maşina testată de noi, în sumă de vreo 24,000 euro. Avem, deci, deja peste 140,000 euro. La toate astea se mai adaugă preţul modificărilor aplicate de cei de la AC Schnitzer, în sumă de vreo 30,000 euro şi astfel obţinem un preţ final
de vreo 175,000 euro. Îşi merită maşina asta banii, în forma ei cu tuning? Oricum am privi-o, oricât de mult nu am încerca să ne imaginăm cine şi-ar putea-o dori, nu ne încumetăm să spunem „da”. E un „nu” evident. Iar maşinile care nu-şi
merită banii nici în cea mai abstractă formă, sunt cumpărate doar de cei care nu-şi merită nici ei banii, probabil... O fi frumoasă o zi la volanul ei, dar cu 175,000 euro poţi face atâtea lucruri în viaţa asta... Nu ştim. Nu ştim cine ar putea-o cumpăra. Poate ne spuneţi voi cine şi-ar putea dori maşina asta?
PiataAuto.mdIlie Toma
9
6,042
GALERIE FOTO (58 IMAGINI)
COMENTARII (26)
Robert
Bucureşti, România
la 30 Aprilie 2014 - 11:05
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
11
2
FIFA
Chişinău
la 30 Aprilie 2014 - 11:12
Este si in Chisinau un Seria 6 auriu mat cu salonul alb, mmmmmmmm,,, OMG ce masina clar ca nu e M. Cred eu acel exemplar tot e la vreo 100 mii, gasitil ci intrebatil cine este si ce face si atunci veti vedea cine cumpara aceste masini.
1
1
Igor
Chişinău
la 30 Aprilie 2014 - 11:56
pai bucurestiu e evident, centrul galaxiei... acolo se coase salonurile si de logan si de RR...
3
5
501STL
Chişinău
la 30 Aprilie 2014 - 12:16
pai da ,dupa tine robert ce trebuia sa ii mai puna o roata si sa ii scoata un tun din portbagaj?sau cutite in roti? asta se numeste RAFINAMENT
2
4
Cyber
Briceni, Moldova
la 30 Aprilie 2014 - 12:41
Da, si eu recunosc ca nu-si merita banii, (ma refer la tuning) indeosebi 30,000 euro pentru tuning... dar recunosc ca arata foarte bine si nu ma indoiesc nici un pic de performantele ei.

Ce ma inpresioneaza BMW deseori, e ca lasa "mult" loc si de mai multi CP si NM in caz ca cineva nu e multumit de ce primiste din uzina.
0
1
jaguar
Chişinău
la 30 Aprilie 2014 - 12:57
interiorul e frumos.
0
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 30 Aprilie 2014 - 13:08
1. 7000RPM - efect placebo de "puterree"
2. Poate Turbo Lag-u nu se simte....dar au, ce folos...are 2 turbine - ARE BOOST LAG. Chiar ei au scris, "dupa 4000 ture, motoru se domolește" ...
3. PIATAAUTO.MD , Daca vrei motor natural aspirat care sa rupă, nu îi faci "bore kit" sau "stroker kit" lărgindu-i volumul. Instalezi un motor din start făcut din uzina cu volumul ( diametrul și înălțimea cilindrului) dorit!
Lărgirea volumului pe un motor e...tuning neserios...
4. Oricum natural aspirat rupe. Motoarele trebuie sa fie SUPRAALIMENTATE daca target-ul inginerilor e undeva , peste 700CP, fiindcă deja e grosolan și aiurea sa faci motoare mai mari de 10 litri...
5
1
Robert
Bucureşti, România
la 30 Aprilie 2014 - 13:23
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
7
1
dima
Chişinău
la 30 Aprilie 2014 - 18:29
///M arata mai bine decit AC, deseori AC fac exces, in acest caz insa e mult mai laconic, dupa parerea mea se putea si mai bine.
0
4
GRED
Chişinău
la 2 Mai 2014 - 09:44
Frumoasa masina. Puternica. Si e senzationala - parerea mea.
Nu este pentru Robert si Eugen de fapt. Ei au alergie de la Mercedes si BMW. Poate din cauza invidiei nu stiu. Sau poate din cauza ca in cea mai importanta competitie auto sportiva - Mercedes bate tot ce sta in cale. Echipa de la AMG rupe toate "hondele" , "toyotele" si "chryslerele" luate impreuna!!!
Dupa asta puteti sa comentati cat doriti - nu mai conteaza nimic ce spuneti.
Bafta!
0
6
GRED
Chişinău
la 2 Mai 2014 - 09:48
P.S. - Competitia se numeste FORMULA 1

http://www.formula1.com/results/team/
http://www.formula1.com/results/driver/

Aici de fapt si se vede cine se pricepe la motoare si tehnologii avansate.
0
5
Robert
Bucureşti, România
la 2 Mai 2014 - 10:57
GRED, salutare si tie !

Asa este ( fara ghilimele ) Mercedes ''bate '' tot ce sta in cale, mai putin daca il fortezi in depasiri, nu de alta dar ai putea ramane paff cu ''levierul'' cutiei 7 G-Tronic in mana. Ti-am spus ce ii s-a intamplat unui amic din Iasi ? Crede-ma ca nu ai vrea sa stii. Eu nu comentez, oricum prefer sa ''mestec'' in cutie decat sa ma las ''pe mainile'' automatelor. Insa, ca automata as alege CVT-ul care a fost verificat si reverificat, cu toate ca nu ofera nici un feedback.
5
0
GRED
Chişinău
la 2 Mai 2014 - 12:40
Amicul tau din Iasi are mari probleme :)
Amicii mei din Balti, Chisinau si Soldanesti nu au nici o problema!! Traim in lumi si convingeri diferite. Eu mestec in cutiile Mercedes de peste 10 ani la rulari de peste 300 si 500 de mii si NO PROBLEM. Asa ca - BAFTA! Nu ma lua cu cutiile de la Toyo sau Nissan ca sunt arhaice si amarate chiar daca sunt fiabile. Desi MB Cobra cu cutii automate din secolul trecut sunt la datorie si in zilele noastre. Nu vreau sa zic ce-o fi cu cutiile CVT in 2040 ... Desi eu sunt de parerea ca tre sa tinem pasul tehnologiilor noi
Bafta!
0
6
Igor
Chişinău
la 2 Mai 2014 - 14:21
Stimata PA!

Am vazut astazi un C-klasse!

Asta voi ii faceti TD-ul? :D
1
1
501STL
Chişinău
la 2 Mai 2014 - 15:39
Gred mai ales robotul de pe toyota corolla nustiu exact anii de productie dar stiu ca i in jurul la 2005 ,amarita cutie,credeam ca doar hyundai au cutii automate aiurea dar zilele astea ma convins ca mai exista si alte marci si anume toyota
0
1
Mihail
Chişinău
la 2 Mai 2014 - 15:40
eu daca as cistiga o loterie mias lua aceasta bijuterie fara intrebari...
0
3
Redacţia PiataAuto.md
Chişinău
la 2 Mai 2014 - 16:08
@Igor:
Da, noi am testat astăzi primii noua generaţie Mercedes-Benz C-Class. Avem impresii foarte multe şi interesante despre noul model, le veţi vedea în scurt timp pe site!
1
1
Igor
Chişinău
la 2 Mai 2014 - 16:12
wow! ce mandru ma simt ca v-am prins macar odata in actiune! :)
0
1
GRED
Chişinău
la 2 Mai 2014 - 16:46
Pentru 501STL> Eu acuma conduc un Avensis ... vai de capul meu. Buna masinica!!! Doar atat. Nimic mai mult. Masina de muncit! Eu insa prefer masina sa posede si putin "suflet". BMW are acest caracter fara grija!!!
0
3
dima
Chişinău
la 2 Mai 2014 - 17:53
GRED acum ai scris fix cuvintele mele de ceva timp, apropo cutiile automate la toyota nu sint rele, doar pe rav4 stiu ca au probleme, la nissan sunt de rahat maxim 150 mii si trebuie schimbate, nici macar nu le poti repara.
PS chiar celor care nu le place sau ii dezgusta total masinile germane sint doar invidiosi, asta demonstreaza zecile de comentarii in stirile despre BMW, in cele despre toyota sau lexus rar cind depasesc 5-6 comentarii:)))))
0
2
Robert
Bucureşti, România
la 2 Mai 2014 - 20:08
Draga @Mihail, stii cum era expresia aia ? '' Daca si cu Parca, se plimbau intr-o barca, si Parca se-ntreba............'' , acum te las sa ghicesti. Deci ''DACA'' ai castiga, eu iti doresc sa castigi............''parca''.


GRED, salutari din nou ! Amicul meu din IASI chiar are mari probleme cu cutia de pe Mercedes. Deci daca stiai la ce ma refeream inseamna ca ai dat si tu peste asa ceva ( daca nu tu, prieteni, rude ) .Pana acum 3 cunoscuti de-ai mei au avut de suferit de pe urma Mercedes-urilor ( vehicule nou-noute din pacate ) , asta ca sa nu ii bag la numar si pe vecinii cu BMW si VW, dar asta-i alta discutie. In rest, chiar sunt ''invidios'' sa stiti pe aceste brand-uri germane, ca ma apuca plansul ca ''n-am una'' . Eu cu salariul de manager turism intern si international din Bucuresti nici nu ''ma pot gandi ca imi voi permite unul '' . Imi pare rau ca mainile mele ''nu put'' a volan de mercedes .
5
0
Robert
Bucureşti, România
la 2 Mai 2014 - 22:27
PS : A propos GRED.Si eu am avut la firma un Bugatti Veyron. Mergea bine ghioarca, dar dupa vreo 50.000 vai de capul meu. Sincer, prefer mai mult consacratul Ferrari... Mi se pare mult mai versatila si cu "suflet", iar Ferrari are acest caracter fara grija!!! Hai sa fim seriosi acum ce naiba.
5
0
501STL
Chişinău
la 3 Mai 2014 - 04:33
Gred : poate nu mam exprimat corect despre cutie,dar am avut in vedere ca lucreaza tare aiurea nu ca nu ii fiabila,asa si la hyudnai pina si acum au automate cu 4 trepte tare aiurea,apesi pedala si poate sa treac asi vreo 2 secunde pin reactioneaza,insa la automatele cu 5 trepte de pe hyundai intrebari nu sint,am mers si pe santafe ultima generatie si i40 si merg foarte bine.
1
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 3 Mai 2014 - 14:11
Comentariu şters de redacţie.
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 3 Mai 2014 - 14:43
GRED, AMG a dat-o in bara...???


http://m.promotor.ro/masini-noi/news/batalia-greilor-porsche-911-gt2-rs-vs.-mercedes-benz-sls-amg-black.-video-12555983
1
0
GRED
Chişinău
la 5 Mai 2014 - 22:02
Eugen> Hai sa fim seriosi.
Eu vorbeam de o liga cu mult mai superioara!
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!