Ferrari F12berlinetta by Mansory – Stallone

Doamnelor şi domnilor, astăzi avem în program un test drive cu Stallone! Ştim că v-aţi gândit la Sylvester Stallone, dar noi vorbeam, de fapt, despre Ferrari F12berlinetta, trecut printr-un tratament amplu de tuning al celor de la MANSORY, iar creaţia rezultată a fost botezată de tuneri... „Stallone”. Nu ştim dacă şi ei s-au gândit la renumitul actor invincibil de cinema atunci când şi-au botezat creaţia pe patru roţi, cert este că numele dur i se potriveşte perfect acestui cal de rasă italian, modificat genetic de tunerii germani...

Băiatul dur

Ferrari F12berlinetta, succesorul moral al lui 599 GTB Fiorano, este cel mai puternic model actual al mărcii italiene, cu excepţia modelului hibrid în serie limitată LaFerrari. De după exteriorul galant al unui F12berlinetta se ascunde sufletul unui băiat rău şi neastâmpărat. Cifra aia sacră – „12” – din denumire, ne şopteşte că avem o configuraţie paradisiacă a motorului de sub capotă – 12 cilindri în formă de V. Cilindreea motorului e şi ea imensă – vorbim de 6.3 litri volum ai unui propulsor aspirat natural, care dezvoltă, atunci când iese de pe poarta uzinei italiene, 740 CP şi 690 Nm! Nu e de mirare, deci, că atunci când calci din toată puterea pedala acceleraţiei, Ferrari F12berlinetta prinde prima sută după numai 3.1 secunde, iar 200 km/h sunt prinse după numai 8 secunde. Viteza maximă ajunge la 340 km/h!...

Toate aceste cifre sunt valabile pentru un Ferrari F12berlinetta „standard”, aşa cum îl produc italienii. Hmm... ce ciudat sună să spui „standard” lângă numele Ferrari! Dar adevărul e că noi testăm astăzi o versiune dopată cu steroizi hollywood-ieni a actorului italian, astfel încât să poată face scamatorii din alea incredibile, ca-n filme... Nebunii ăia de la Mansory au renunţat la cea mai mare parte a pieselor de caroserie originală şi i-au pocnit supercar-ului un kit agresiv de design, efectele aerodinamice ale căruia, spun ei, au fost calculate extrem de minuţios... Kit-ul e plin de componente din fibră de carbon adevărată, rolul cărora mai e, pe deasupra, să uşureze greutatea totală a maşinii. Sună cam inutil, întrucât maşina asta are un raport de doar 2.1 kg per cal-putere atunci când iese din uzină! Se pare că cei de la Mansory au vrut să o aducă la 2.0 kg per cal...

Staţi, staţi! Un Ferrari alb? În mintea noastră de bărbaţi niciodată despărţiţi complet de fascinaţii copilăreşti, un Ferrari poate fi doar roşu intens, sau cel mult galben! Ei bine, şi un negru pentru cei care o fac pe modeştii... Dar... alb? Şi nici măcar nu e un alb din ăla frumos modern, cu mici nuanţe de fildeş. E un alb învineţit care taie jumătate din efectul magnific al acestei maşini, zicem noi.

Dar să revenim la esenţa oricărui Ferrari – motorul. V12-ele lui F12berlinetta este poziţionat frontal, sub capotă, iar cuplul său este transmis punţii spate. Deocamdată Ferrari pune pe modelele sale doar motoare aspirate natural, de aia celor de la Mansory nu le-a fost prea uşor să recurgă la creşteri spectaculoase ale puterii propulsorului, aşa cum o pot face tunerii cu motoarele turbo.

Instalarea unei turbine sau a unui compresor mecanic nu era nici ea o soluţie, întrucât ar fi profanat întreaga esenţă a maşinii. Aşa că cei de la Mansory au putut doar să umble un pic la unitatea de control electronic al motorului şi să schimbe admisia şi sistemul evacuare cu sisteme noi, care să opună mai puţină rezistenţă, şi astfel să asigure o creştere cât de mică a puterii şi cuplului. Şi au reuşit, pe cât a fost posibil. Maşina din testul nostru de astăzi nu mai dezvoltă 740 CP, ci 775 CP, iar cuplul maxim a crescut de la 690 Nm la 725 Nm. Cu alte cuvinte, Mansory a pus pe maşina asta 35 CP în plus şi tot atâţia Nm în plus. În rezultatul transformărilor aplicate, cei de la Mansory spun că F12berlinetta a devenit cu o zecime de secundă mai rapid în sprintul de până la 100 km/h, reuşind să treacă acest prag după doar 3 secunde de la start. Impresionant, zicem noi, dar rămâne să simţim pe viu senzaţiile oferite de maşina asta!

La hotarul dintre elitist şi derizoriu

E valabil cam pentru toate în lumea asta. Atunci când exagerezi cu pretenţiile elitiste uitând cu desăvârşire de bun-simţ, când urci spre absurd pretinzând genialitate, eşti la un singur pas de abisul derizoriului. Şi de obicei faci şi acel ultim pas sinucigaş, complăcându-te în continuare în rolul de exponent rar al unei genialităţi elitiste, puţin accesibilă publicului larg. Aşa s-a întâmplat şi în cazul supercar-ului din testul nostru.

Cei de la Mansory sunt renumiţi pentru căderea cronică în abisul absurdului, dar continuă să ne convingă că absurdul e mai profitabil. Şi o fi având dreptate, într-o lume care preţuieşte tot mai mult lipsa de valoare. Cert este că la volanul maşinii ăsteia încerci să te laşi înălţat de sunetul unui veritabil motor V12 aspirat natural, încerci să savurezi clipa condusului, zicându-ţi că e un Ferrari totuşi, dar până la urmă, când deschizi larg ochii şi vezi gurile alea de ventilare roşii, când vezi abundenţa aia de textură rectangulară a fibrei de carbon şi întreg tabloul pestriţat al habitaclului, tot un netrebnic te simţi... Şi când te gândeşti cât de superb şi de rafinat arată interiorul original al modelului ăsta! Cât de bine au reuşit tunerii de la Mansory să transforme habitaclul ăsta dintr-un templu sacru într-un bordel!...

Aceeaşi manieră de transformare e valabilă şi pentru exterior. Formele originale ale lui F12berlinetta sunt artă, măiestrie e sculpturii inspirate, cu funcţii aerodinamice adevărate. Formele maşinii tunate, însă, sunt o rătăcire ambiguă în dorinţa de a produce colţuri şi unghiuri tăioase, în speranţa că astfel se va asigura o imagine de ansamblu agresivă. Ansamblul lipseşte, însă. Triunghiul ăla de pe partea frontală pare inspirat de pe un utilaj de deszăpezire şi trecătorii nici nu vor pricepe că sunteţi, de fapt, la volanul unui Ferrari. Cu faţa asta pocită, F12berlinetta poate fi confundată cu o oarecare altă sportivă care a trecut prin garajul de la colţul cartierului... Spatele şi-a pierdut şi el toată frumuseţea, toate formele frumoase fiindu-i aplatizate cu o perversitate bolnăvicioasă. Au apărut până şi nişte incizii pe zonele laterale ale „fundului”, care aduc mai mult a celulită decât a sportivitate şi performanţă...

La volan, cu ochelari de cal

Din fericire, senzaţiile date de substratul tehnic al maşinii au rămas plăcute şi exaltante. Performanţa este ameţitoare şi autostrăzile nemţeşti fără limită de viteză te lasă să simţi urcarea ameţitoare a acului vitezometrului şi turometrului. Cuplul maxim e mai mic ca valoarea puterii maxime, iar puterea maximă vine la turaţii incredibil de mari, fapt care dă o senzaţie foarte specială în apăsările de acceleraţie. Dacă la alte maşini cu puteri similare ne luptam să ne ţinem gâtul pe traiectorie longitudinală, aici forţa aia răbufnitoare nu vine toată la pachet de la turaţii mici, ci îţi este dozată gradual, pe măsură ce turezi motorul tot mai sus. Iar asta te face să ai porniri mai plăcute de pe loc, iar ulterior, odată ce ai viteză, să tot vrei să ţii motorul la turaţii maxime. Sunetul e marele deliciu al oricărui Ferrari şi asta e valabil şi la maşina din testul nostru.Mai ales când prinzi gustul celor 8,500 rpm dinainte de linie roşie... Dar până şi pe autostrăzile germane atingerea unei viteze de peste 270-280 km/h e o plăcere de scurtă durată, iar viteze de peste 300 km/h sunt destul de utopice în condiţiile unui trafic uzual. E clar, ai nevoie de un circuit pentru a simţi maşina asta la adevăratul său potenţial.

Dar F12berlinetta tunată de Mansory îţi poate bucura doar urechile şi sistemul vestibular, şi mai puţin ochii sau sufletul. Trebuie să-ţi repeţi în permanenţă, în timp ce conduci, că Mansory Stallone e un Ferrari până la urmă. Trebuie să te convingi să nu te uiţi la habitaclul ăla de bordel şi să nu-ţi aminteşti de exteriorul pângărit. Dar nu poţi face asta la nesfârşit şi până la urmă ai o senzaţie amară de mâhnire şi dezgust. Poţi oare avansa până la momente de extaz organic cu o femeie cu silicoane frumoase când faţa ei e dezgustătoare, iar intelectul ia forme de prostie debordantă şi iritantă? Dacă poţi să o faci, vei putea conduce şi Ferrari-ul ăsta savurând plăcerea organică maximă pe care ţi-o oferă. Noi n-am putut să îl răbdăm prea mult, însă, şi am coborât convinşi că ideea de a avea un Ferrari F12berlinetta cu tuning e una mai mult decât absurdă şi greţoasă, chiar. Un Ferrari e cu adevărat valoros doar în forma lui originală, integră. Poţi să-ţi comanzi la uzină orice culori îţi trăsneşte prin cap şi poţi să-ţi personalizezi maşina aşa cum vrei, ascultând de sfatul maeştrilor italieni în păstrarea decenţei tabloului final. Ceea ce vedeţi aici, însă, e o mostră de extremism aberant şi revoltător al lumii auto, mai ales că un Ferrari F12berlinetta în versiune tunată Mansory Stallone poate costa în jurul a 800 de mii de dolari pentru clienţii finali! Ai putea crede că dai aceşti 800 de mii de dolari pentru cine ştie ce prostituată de lux, care-ţi va oferi nişte senzaţii răvăşitoare, dar nu te lăsa păcălit de aparenţe, pentru că vei da, de fapt, aceşti 800 de mii de dolari pentru o urâţenie atrofiată şi plină de boli venerice... Nici măcar dacă eşti un şeic care vinde câteva mii de barili de petrol pe zi nu-ţi doreşti asta...