Kia Cerato
20 Ianuarie 2014
De fiecare dată când urc la volanul unui nou model Kia, nu încetez să mă minunez de evoluţia spectaculoasă pe care a avut-o această marcă pe parcursul ultimului deceniu. Şi nu e vorba atât de imaginea mărcii, care a devenit şi ea mult mai bună între timp, ci de maşinile care îi poartă emblema. Acestea s-au transformat, rând pe rând, din nişte bugetare oneste şi fiabile în nişte maşini elevate, civilizate şi atrăgătoare, rămânând în continuare excepţional de fiabile. Multe din aceste modele nu doar că pot ţine piept cu succes concurenţei europene, cu tradiţii mult mai vechi de elevaţie, ci
în multe cazuri fie le depăşesc la suma de calităţi pe care ţi-o oferă, fie la preţul mult mai raţional pentru care pot fi cumpărate.

Noi avem astăzi la test noua
generaţie a unui sedan de clasă compactă, dacă ne referim la definţia clasică a segmentului – Kia Cerato. E un model pe care Kia îl vinde în foarte multe ţări ale globului, dar nu şi în Uniunea Europeană – probabil din cauza cererii mai scăzute în UE pentru sedanurile compacte. În schimb, noul Cerato poate fi găsit pe pieţele din Europa de Est, Australia, Asia, şi
chiar America de Nord (cu numele Forte) sau America de Sud. Ah, ne-am zis noi! Acum o fi momentul să descoperim o Kia care nu e disponibilă pe piaţa din UE şi să vedem cât de elevată o fi ea cu adevărat, pentru „restul lumii”. În lumea auto sunt cât se poate de frecvente cazurile când un model vine cu materiale fiţoase şi dotări excelente în UE, dar face abstracţie de ele pe celelalte pieţe ale lumii, mizând pe pretenţiile mai mici ale cumpărătorilor din alte regiuni. Să vedem, deci, cât de bun, cât de calitativ, cât de civilizat şi elevat se dovedeşte a fi noul Cerato!
Ambiţios

Noua generaţie Kia Cerato vine cu o siluetă extrem de aerodinamică şi destul de bine proporţionată, astfel încât să nu-i apară nimănui ideea că ar fi fost derivată dintr-un hatchback cu aceeaşi platformă. De fapt, în familia Kia hatchback-urile de dimensiuni comparabile sunt renumitele cee’d, în Europa, şi dacă veţi crede că Cerato este, de fapt, un cee’d în caroserie sedan, veţi greşi. Cerato nu împarte
platforma tehnică cu cee’d, subtratul său fiind gândit pentru ceva mai multă rezistenţă la condiţiile dure de exploatare. Tocmai de aia, puntea spate nu e dotată cu suspensie multilink, ca în cazul lui cee’d, ci cu o bară de torsiune, a cărei fiabilitate va fi
de neclintit în orice condiţii. Pe puntea faţă există o suspensie clasică de tip McPherson. Există pe unele pieţe, însă, un Cerato hatchback, dar acolo el are un rol secundar faţă de sedan şi anume de la sedan a pornit ideea de design a creatorilor acestui model.
Designul noului model Kia se ambiţionează să demonstreze şi mici artificii extrem de complexe, cu ar fi conexiunea directă a blocurilor optice faţă cu calandrul. Curentul ăsta a pornit în producţia de serie de la BMW, cu noua Serie 3, într-o demonstraţie
a preciziei supreme în asamblare şi uite că nu a durat mult până când şi alţi producători demonstrează că pot asambla maşini la standarde similare. Blocurile optice faţă şi spate vin dotate cu LED-uri – în faţă fiind vorba de o succesiune de mici LED-uri, iar în
spate – de LED-uri în formă de fascicul care formează luminile de poziţie. Pentru cele din blocurile optice faţă cumpărătorii trebuie să plătească suplimentar, întrucât nu sunt o dotare standard. Cele spate, însă, sunt oferite standard, indiferent de nivelul de dotări.
Globalizare

Noua Kia Cerato e disponibilă în două motorizări, pentru cele mai multe regiuni ale lumii, ambele pe benzină. E vorba de un motor fie de 1.6 litri, fie de 1.8 litri, şi un altul de 2.0 litri. În funcţia de calitatea combustibilul din reginile unde este livrată, sistemul de injecţie este adaptat corespunzător, motiv din care şi putea motoarelor poate varia uşor. Motorul de 1.6 litri, spre exemplu, livrează 130 CP în Moldova şi Europa de Est şi doar 126 CP în Brazilia. În Australia şi SUA în locul lui e oferit un motor de 1.8 litri, care livrează 148 CP. Motorul de 2.0 litri vine cu injecţie multipoint în Europa de Est şi dezvoltă 150 CP, în timp ce în SUA şi Australia el beneficiază de injecţie directă şi
dezvoltă o putere mult mai mare, de 173 CP/175 CP. Din unele ţări ale lumii acest propulsor lipseşte cu desăvârşire. Toate motoarele sunt aspirate natural, după cum aţi şi intuit, probabil.

Noi, însă, avem la test un Cerato în motorizare de 2.0 litri, cu 150 CP la activ, capabil să livreze un cuplu maxim de 194 Nm. Designul exterior al lui Cerato nu diferă semnificativ în funcţie de regiune, însă există un mic detaliu care vă poate face să recunoaşteţi motorizarea de 2.0 litri.
E vorba de un mic spoiler ataşat în vârful uşei portbagajului, care vine doar pe această motorizare de top. Maşina din testul nostru are motorul cuplat la o transmisie automată cu 6 trepte şi vine în dotare generoasă, numită Exclusive, care semnifică nivelul 3 din 4 posibile pentru Cerato în regiunile apropiate nouă.

Ne-a interesat dacă producătorul coreean oferă întregul arsenal de sisteme de siguranţă indiferent de dotare, aşa cum ar fi făcut-o, probabil, pe teritoriul UE. Răspunsul nu este
unul afirmativ, însă. Dacă sisteme precum ABS, frânele cu discuri pe toate patru roţi şi airbag-urile sunt oferite standard, atunci sistemul avansat de stabilizare a traiectoriei ESC, de la care derivă şi sisteme precum asistenţa la frânare, asistenţa la manevrare în situaţii critice, asistenţa la urcare şi avertizarea
automată în caz de frânare de urgenţă, vin doar pe dotările superioare. Ele sunt prezente standard pe nivelele 3 şi 4 de echipare, sau pentru o plată suplimentară pe cel de-al doilea nivel de echipare. Poate nu e chiar cea mai gravă situaţie, ar putea spune unii şoferi, dacă tot am condus zeci de ani maşini fără atâtea sisteme de asistenţă, dar noi am recomanda, totuşi, să optaţi pentru ele, pentru a avea o siguranţă contemporană pe maşina Dvs.
Ţinută de drum

„Dacă maşina asta a fost proiectată să reziste cu o durabilitate de excepţie la drumuri rele şi condiţii dure de exploatare, ne putem aştepta la o ţinută de drum mult mai rigidă şi mai puţin confortabilă”, ne-am zis noi la începutul acestui test. Prezenţa barei
de torsiune pe puntea spate părea a fi un argument în plus pentru aceste aşteptări. Însă Kia Cerato ne-a demonstrat un cu totul alt comportament.

Noua generaţie a sedanului e cât se poate de „moale” în reacţii la denivelările asfaltului, înghiţind cu lejeritate orice intemperii de acolo. Suspensia maşinii e excelent de bine setată pe ambele punţi, astfel încât să rămână capabilă să facă faţă şocurilor dure, dar să ofere şi un nivel neaşteptat de bun al confortului la
bord, graţie unei rulări line şi bine îmblânzite. Şi aici, ca şi la noua generaţie Corolla, ne-am convins că însăşi prezenţa barei de torsiune pe puntea spate nu e problemă, dacă inginerii operează setări corecte în reacţiile suspensiei şi dacă echilibrează bine greutatea maşinii între axe. Ei bine, noua generaţie Cerato se simte ca o maşină rafinată, matură, calmă în reacţii şi plăcută în condus. O poţi conduce pe orice trasee fără a-ţi face griji de maniera în care ar putea răspunde maşina la diferite tipuri de carosabil.
La abordarea în viteză a curbelor, maşina are o ţinută demnă până la viteze care se încadrează în limita unor intenţii logice. Evident, dacă se forţează nota se pot obţine efecte mai pronunţate de subvirare. Fără a forţa
limita raţionalului, puteţi conduce şi cu viteze sporite, având în continuare încrederea păstrării traiectoriei dorite. Mai mult ca atât, nici ruliul în viraje nu
e prea pronunţat, fapt care vă va spori senzaţia de încredere la volan.

De fapt, senzaţiile pe care le primesc mâinile tale conectate de volan tind să migreze mai mult în zona de confort decât a sportivităţii, dar Cerato rămâne a fi un model plăcut şi informativ în condus. Maşina are o direcţie lejeră în fi manevrare, dar ştii în continuare ce fac roţile întotdeauna. E genul de maşină pe care să-ţi placă să o conduci fără a te da în vreun partid al puritanilor de sportivitate. Nu vei arde
cauciucurile la semafor sau în viraje, dar nici nu te va lăsa neajutorat atunci când vei avea nevoie de un sprint rapid din punctul A în punctul B.

Motorul aspirat natural de sub capotă livrează exact 150 CP, iar cuplul maxim ajunge la 194 Nm. În lumea de astăzi a motoarelor preponderent turboaspirate, 194 Nm pot să nu însemne prea mult, însă dacă îţi aminteşti cum se conduc motoarele aspirate natural est-asiatice, astfel încât să obţii un feedback maxim de la ele, vei redescoperi polivalenţa unui
asemenea propulsor. Da, cuplul maxim vine tocmai la 4,800 rpm, iar puterea maximă şi mai sus, la 6,500 rpm, adică exact lângă linia roşie a turometrului. Dar motorul lui Cerato respiră cât se poate de bine şi urcă binevoitor în turaţii, manifestând un puls sănătos şi echilibrat chiar şi atunci când îl pui la alergat.

Aţi putea crede că alergările intense ale lui Cerato îi sunt limitate de transmisia automată, care l-ar putea tempera asemenea unei mămici prea prudente. Ei bine, noi suntem
întotdeauna de acord că o transmisie manuală îţi face condusul sportiv mai puritan, dar să ştiţi că Cerato vine cu padele de schimbare a treptelor transmisiei automate, astfel încât ambianţa devine ceva mai sportivă. Reacţiile la apăsările padelelor nu sunt tocmai instantanee, existând un mic timp de întârzire, dar de asta vă spuneam noi că Cerato poate fi dinamic, dar nu poate fi primit în partidul puritanilor sportivităţii. În condus de ritm firesc, însă, cutia de viteze automată, cu 6 trepte, a lui Cerato, va avea o funcţionare perfect predictibilă şi ireproşabilă.
Reversul monedei transmisiei vine la cifra de consum urban, unde datele oficiale indică un consum de 10.2 litri. Nu am parcurs prea mult în regim urban, preferând să explorăm mai mult traseele lungi, dar în scurta noastră călătorie urbană cifrele oficiale au fost chiar un pic depăşite de cele ale calculatorului de bord. Din fericire, cifra de consum extra-urban, se situează la aproape jumătate din valoarea urbană, la 5.4 litri/100 km. Ei bine, aici putem confirma mult mai sigur eficienţa lui Cerato. Am pornit la drum cu acea
cifră indicată de calculatorul de bord după călătoria urbană şi am condus într-un ritm foarte variat pe trasee
extra-urbane, fără a ne gândi la cifra de consum final. Abia la sfârşitul testului, după ore bune de timp petrecut cu noua Kia Cerato, am paginat calculatorul de bord pentru a vedea cifra globală a consumului mediu. Rezultatul a fost unul cât se poate de bun: 6.1 litri/100 km.
Civilizaţie

Am lăsat ceea ce e mai bun pentru sfârşit, dragii noştri. Aruncaţi o privire asupra interiorului lui Kia Cerato. E unul bine desenat, cu o calitate excelentă a materialelor şi cu un nivel de dotări care te impresionează de-a binelea. Planşa de bord e realizată din polimer moale, plăcut a atingere.
Sistemul audio avansat, cu conexiune USB şi cu comenzi pe volan, e oferit standard. Nivelul nostru de echipare mai beneficiază şi de conexiune Bluetooth. Încălzirea scaunelor faţă şi sistemul de climatizare bizonal sunt oferite începând cu cel de-al doilea nivel de dotare, sistemul unizonal fiind oferit standard. Mai mult ca atât, dotarea testată de noi dispune şi de încălzire a banchetei spate, iar confortul climateric al pasagerilor de
acolo este desăvârşit de prizele dedicate de ventilare, poziţionate în tunelul central!

Pe centrul cadranelor de bord e montat un display mare al calculatorului de bord, dar dacă se optează pentru dotarea de vârf, Kia Cerato poate veni şi cu un display LCD color acolo! Iar dotările extrase,
parcă, din liga premium, nu
sfârşesc aici: maşina din testul nostru vine până şi cu încălzire a volanului!

Scaunele sunt confortabile, cu un suport lateral foarte bun. Pasagerii spate beneficiază de o profilare bună a banchetei şi de un unghi reuşit al spătarului, iar spaţiul pe genunchi e mai mult decât suficient. Doar spaţiul pe înălţime e unul limitat, din cauza liniei fluide a plafonului, iar asta ar putea să-i deranjeze pe pasagerii
mai înalţi care vor călători aici. În rest, nimic nu strică plăcerea aflării la bordul lui Cerato şi perceperii lui ca o maşină civilizată, plăcută, oarecum familiară.
Verdicat final

Am vorbit mult de globalizare în
testul ăsta şi am reuşit să
concluzionăm şi un răspuns la
întrebarea noastră, dacă un nou
model Kia, care nu e oferit în UE, e la
fel de elevat şi plăcut precum
ultimele modele oferite în Uniunea
Europeană. Da, este! Deşi încă se
mai fac adaptări la nivelul de dotări
de siguranţă în dependenţă de piaţă
şi adaptări foarte necesare la
calitatea combustibilul din mai
multe regiuni ale globului,
senzaţia pe care o obţine
un proprietar al noului
Cerato este, în mare
parte, aceeaşi: că tocmai a achiziţionat o mostră de evoluţie consistentă şi desăvârşită a mărcii Kia în calea oferirii unor maşini excepţional de bune.

Kia Cerato nu ar merita comparată nicidecum, însă, cu sedanuri precum Peugeot 301 sau Citroen C-Elysee, focusate spre minimalism şi conţinut rarefiat. Kia Cerato se instalează cu succes în liga superioară a sedanurilor compacte, precum Opel Astra Sedan, Ford Focus Sedan, Toyota Corolla, Volkswagen Jetta în dotări superioare şi chiar Skoda Octavia (deşi Octavia e, oficial, un hatchback). În Moldova noua Kia Cerato porneşte de la un
preţ de 13,540 euro, valabil pentru motorizarea de 1.6 litri, cu transmisie manuală cu 6 trepte. Acelaşi propulsor, cuplat la transmisia automată cu 6 trepte, porneşte de la 14,540 euro. Motorizarea de 2.0 litri e porneşte de la cel de-al doilea nivel de echipare în Moldova şi are un preţ de start de 16,700 euro pentru cutia de viteze manuală şi de 17,700 euro pentru cea automată, testată de noi. Exemplarul din testul nostru, în cel
de-al treilea nivel de echipare Exclusive, costă 19,130 euro. Atunci când un sedan compact se apropie de 20 mii euro în Moldova, achiziţia lui nu mai e percepută ca una raţională de foarte mulţi oameni, dar există libertatea de a alege între o mulţime
de dotări generoase cu preţuri cuprinse între 15 şi 17 mii euro. Dotarea noastră şi cea de top absolut e rezervată doar celor care aleg mai debragă să-şi cumpere un sedan de această talie, pe care să şi-l echipeze fără zgârceală, în loc să-şi cumpere un SUV compact în dotări de bază, doar de dragul de a avea un SUV în
curte. Noi putem să vă spunem cu certitudine că Cerato e o maşină foarte consistentă pentru banii plătiţi pe ea, chiar şi într-o dotare de top, şi suntem siguri că senzaţia de proprietar al acestui model e una cât se poate de plăcută şi împlinită.
PiataAuto.mdIlie Toma
3
5,396
GALERIE FOTO (38 IMAGINI)
COMENTARII (9)
FIFA
Chişinău
la 20 Ianuarie 2014 - 10:45
o leaca de ford focus la design dar oricum nice look
0
0
jaguar
Chişinău
la 20 Ianuarie 2014 - 11:09
Si mie imi pare design-ul reușit, interesant ce fiabilitate va arata in timp. Vad in ultimii ani tot mai multi conducători de Kia.
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 20 Ianuarie 2014 - 14:05
Fiabilitatea a crescut considerabil in ultimii ani, nu mai zic de faptul ca in RO ofera 7 ani GARANTIE, iar in SUA chiar 10 ani. Deci cu o asemenea garantie poti sta plauzibil , linistit.

In rest, modelul imi place mai mult ca Elentra. Singurul minus este ca nu se vinde si in Europa, iar RO nu dispune de acest model......pacat, l-as fi vazut ca un exemplu mult mai bun pt banala Octavia.
3
0
salaria
Chişinău
la 20 Ianuarie 2014 - 22:01
Plusuri sunt multe. Pt mine, la momentul posesiei unui model Ceed, a fost pretul pieselor.
Cel mai mare minus, insa, l-am simtit atunci cind am apelat la serviciile de garantie oferite de KIA in RM. Multe discutii aprinse, multe zile pierdute, promisiuni ce nu erau respectate de catre oficialii din RM.
La general impresia dezpre automobil (nemilocit) e buna; impresia despre oficiali - mai putin buna. Cind procurati un model KIA in RM, chiar daca va ofera o perioada mare de garantie, uitati-va atent ce piese si in ce conditii vor fi schimbate, daca va fi necesar..
Succese!
1
1
FIFA
Chişinău
la 21 Ianuarie 2014 - 11:12
dupa cite eu stiu garantia asta mult laudata de ei nu e pentru toata masina integral....numai pentru motor cutie si suspensie
0
0
Vlad
Chişinău
la 21 Ianuarie 2014 - 12:58
Cu garantia eu am un coleg de servici care are Ceed precedent, delerul i-a schimbat si amortizoarele pe garantie pe la 100 de mii, asa ca eu parca numai de bine am auzit.
Imi pare foarte reusit modelul si cinstit. Precis as alege mai degraba o Kia de asta, decit un VW Jetta sau Golf! Astra sedan tot imi place.
1
0
jaguar
Chişinău
la 21 Ianuarie 2014 - 14:25
moldovenilor cat nu le-ai oferi, mereu va fi putin. Kia are o imagine destul de buna la noi, in ultimii ani, vezi toti mai multi posesori de Kia.Inseamna ca moldovenilor le place.
1
1
FIFA
Chişinău
la 21 Ianuarie 2014 - 23:47
jaguar ai atins o tema bolnava.....nu sunt de acord deoarece, de ce protectie are parte consumatorul din RM si de ce atitudine din partea prestatorului de servicii, noi suntem foarte calcati in picioare cu toate ca suntem potentiali clienti, si nu numai ai automobilelor....noi ar trebui sa cerem respectarea drepturilor consumatorului in orice moment cind vedem ca acestea sunt incalcate,,,,moldovenilor inca putin li se ofera,,,,fata de ce atitudine simte un consumator in tarile dezvoltate normal....e si normal ca cumparatorul sa ceara,,,el pentru ce plateste? terbuie sa lupti pentru fiecare banuts achitat si sa nu te lasi pacalit, numai ca la noi e problema nu doar in agentii economici dar si in pirghiile de drept ale statului care stim cu totii cum sunt.
0
1
salaria
Chişinău
la 24 Ianuarie 2014 - 20:25
FIFA, te sustin ! :)

jaguar, vorbim, daca o sa doresti, dupa prima adresare, in baza unei probleme, la KIA service Moldova.. o sa observ daca o sa fii la fel partinitor fata de Alvim Auto..
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!