Ssang Yong Korando
18 Decembrie 2014
Marca Ssang Yong s-a lansat de curând în Moldova, iar pentru noi a trecut foarte multă vreme de când nu am mai condus un Ssang Yong. Şi pentru că între timp cea mai sonoră lansare a mărcii este proaspătul SUV compact Korando, noi ne-am gândit să luăm la test anume un astfel de model,
pentru a vedea cu ce vine astăzi
să-şi cucerească Ssang Yong clienţii
şi cât de consistent se simte un
Korando pentru eventualul
său proprietar!
Design

Ssang Yong Korando vine cu o siluetă modernă şi plăcută de SUV compact practic şi drăguţ, înglobând elemente moderne de design fără a aluneca în atrocităţi prea experimentale. Silueta sa îi accentuează o gardă la sol ceva mai mare decât media segmentului, blocurile optice faţă şi spate vin cu fâşii
de LED-uri moderne, iar jantele opţionale ale maşinii din testul nostru îi accentuează prezenţa modernistă. De altfel, trebui să menţionăm că noi testăm o interpretare în dotări de vârf a lui Korando.
Interior

Marile surprize vin la interior. Ssang
Yong e o marcă coreeană
accesibilă, ca idee generală,
dar la interior poţi găsi atribute
de confort pe care le-ai putea
găsi tot opţional pe modelele premium! Tapiţeria de piele roşie, asortată cu nuanţa caroseriei exterioare, e unul din aceste atribute! Arată foarte bine, iar scaunele faţă au pielea perforată în zona şezutului! Şi nu în o fac zadar, ci pentru că şoferul beneficiază de ventilare la scaun! Da, pe un SUV compact al unei mărci accesibile!
Evident, ambele scaune faţă
au şi încălzire, însă nu doar ele,
ci şi cele două zone laterale ale
banchetei spate! E o chestie
extraordinar de utilă pentru o
maşină de familie, mai ales în
condiţii de iarnă, şi până şi
volanul se încălzeşte! Iar
bancheta spate beneficiază
de multiple reglaje, putându-i-se
ajusta până şi unghiul de
înclinare a spătarului. Acesta
se poate culca atât de mult
spre spate, încât bancheta
poate fi transformată într-un
soi de fotoliu-pat, pe care
se poate chiar şi dormi! De
altfel, pasagerii spate
beneficiază de un confort
cu mult superior mediei
segmentului, având şi
spaţiu foarte, foarte generos!
Silueta modelului păstrează
lăţimea la un nivel foarte
generos, la fel ca şi înălţimea,
iar lipsa tunelului central face
ca pasagerii de aici să aibă şi
un spaţiu enorm pentru
genunchi! Unicul element lipsă
pentru un confort absolut
desăvârşit sunt prizele dedicate
de aer, dar aproape niciun model concurent nu le are, iar nivelul de confort oferit ocupanţilor spate în Ssang Yong Korando e unul neaşteptat de mare, cu mult peste ceea ce oferă cei mai mulţi dintre concurenţii săi! Aici coreenii au excelat!

Un alt capitol la care SUV-ul ăsta ne-a impresionat e portbagajul. Deşi Korando pare compact pe dinafară, volumul portbagajului este foarte generos, iar dacă bancheta spate se fixează în poziţia zero, atunci se pot încărca uşor şi obiecte voluminoase, fără a fi nevoie de rabatare.
Dar cum se stă în faţă, la volan, pe lângă atributele neaşteptate de confort de acolo? Ei bine, scaunele sunt foarte reuşit profilate, având o susţinere laterală eficientă,iar reglajul se face prin comenzi electrice. Există şi reglaj lombar pentru confort desăvârşit!

Poziţia la volan e foarte înaltă, fiind dictată parţial şi de garda la sol mai mare. De la volan te simţi ca şi atunci când ai conduce un SUV de o clasă ierarhică mai mare. Designul planşei de bord e simetric şi plăcut, dar există şi mici detalii de design care aduc un pic a kitsch – spre exemplu comenzile circulare mari ale sistemului de climatizare, care sunt foarte lucioase fiind puse pe un fundal de un argintiu mai puţin impresionant. Designul sistemului multimedia e simplu pentru comenzi primare imediate, însă setările mai avansate sunt mai greu de intuit. În schimb planşa de bord are inseţii masive de lemn, conturat de inserţii din aluminiu, iar zona superioară a planşei e realizată din polimer moale. Cadranele de bord sunt desenate frumos şi se aprind cu efecte optice speciale la fiecare pornire a maşinii. Apropo, aici există
o funcţie foarte utilă în offroad, care arată unghiul de întoarcere a roţilor faţă!

Plasticul care căptuşeşte portierele
păstrează aceeaşi textură a
polimerului moale de pe planşa de
bord, dar pe uşi el este, deja, unul
rigid, la fel ca şi în zona
inferioară a planşei.
Calitatea
materialelor este bună, şi impresia
vizuală este la fel de bună, cu
excepţia argintiului de pe consola
centrală. La capitolul asamblării
interiorul creează o impresie
vizuală bună, dar în timpul unei întregi
zile de condus a testului
am remarcat câteva zone care produc mici scârţâituri în zonele cu denivelări. Partea cea mai plăcută e că, după o zi întreagă de condus, inclusiv la drum mai lung, nu ne simţeam deloc obosiţi, ceea ce confirmă confortul foarte bun asigurat la bord pentru toţi ocupanţii.
Senzaţii de condus

Noi avem la test un Ssang Yong
Korando cu motor pe benzină,
aspirat natural, de 2.0 litri şi 150 CP,
cuplat la o transmisie automată cu
6 trepte, cu tracţiune integrală. Nu vă
lăsaţi induşi în eroare de inscripţia
„20D” de pe hayon, pentru că litera
„D” înseamnă benzină la Ssang
Yong Korando, în timp ce
dieselurile sunt marcate cu litera
„T”.
Motorul lui Ssang Yong Korando e tipic japonez / coreean, cuplul maxim venind la turaţii mai mari, de asta, atunci când vreţi dinamism imediat,
trebuie să retrogradaţi treapta transmisiei. O puteţi face cu regimul manual al cutiei de viteze sau să lăsaţi cutia să facă asta pentru Dvs., întrucât ea reacţionează destul de prompt şi intuitiv la apăsările mai dinamice de
acceleraţie. De
fapt, cutia automată cu 6 trepte ne-a plăcut pe tot parcursul testului, indiferent de peisajele prin care am condus, iar motorul s-a dovedit a fi
foarte eficient, mai ales în afara oraşului, unde am putut scoate un cosum un pic mai mare de 7 la sută.
Suspensia lui Ssang Yong Korando trece bine denivelările nu prea pronunţate, însă la gropile mai mari scoate sunete, dând semne că se lasă un pic deranjată. Sunt de vină, probabil, şi jantele de dimensiunile
maximă a maşinii din test, care îi reduc un pic din capacitatea de absorbţie a suspensiei. În viraje mai strânse, Korando trebuie abordat cu un pic de anticipare, întrucât susensia permite un ruliu mai simţitor al
caroseriei, iar volanul nu este prea informativ, astfel încât e nevoie de o pătrime de secundă de anticipare pentru a-i dicta traiectoria corectă cu precizia dorită. Per total, maşinii nu-i ajunge o doză mai mare de precizie
şi cutezanţă în condus, ea potrivindu-se mult mai bine celor cu predilecţii spre lejeritate şi confort, decât celor cu pretenţii mai sportive.
Korando în offroad

Modelul are o gardă la sol mai mare decât alte SUV-uri din segment şi geometria pare foarte potrivită. Noi am ieşit în nişte zone de offroad mai uzual pentru Moldova şi am pus la treabă distribuţia tracţiunii integrale. Deşi
diferenţialul dintre axe nu era blocat şi funcţionează pe baza unei tehnologii inventate demult, distribuţia acestuia s-a realizat foarte eficient fără prea mari bătăi de cap din partea noastră. Pentru condiţii cu adevărat dificile, există un buton de blocare a distribuţiei între axe, buton de care multe alte
SUV-uri compacte au uitat demult! E plăcut, pentru că astfel Ssang Yong Korando îţi certifică oarecum un spirit mai aventurier. Doar că intenţiile de aventură ar putea fi temperate de plasticurile de sub bara de protecţie faţă, în apropierea aripilor, care au rol
aerodinamic şi care pot intra foarte repede în contact cu solul unui teren mai accidentat. Problema este că, dacă la alte SUV-uri şi chiar sedanuri aceste elemente sunt realizate din cauciuc sau plastic flexibil, atunci la Korando e un plastic dur cu aproape
zero elasticitate, iar asta înseamnă că vă recomandăm să evitaţi contactul acelor plasticuri cu solul, sau cu bordurile la urcarea şi coborârea de pe ele. Cu excepţia lor, Korando se descurcă de minune în offroad şi nu m-aş mira dacă modelul ăsta coreean ar
înainta cu ambiţie pe orice gheaţă sau noroi unde alte SUV-uri mai mari s-ar lăsa neputiincioase!
Verdict: Ssang Yong Korando

Ssang Yong Korando porneşte de la un preţ de 19,900 dolari SUA în Moldova, în combinaţie cu motorul testat de noi şi cutie manuală, echivalentul a aproximativ 15,800 euro. În dotarea noastră ultra-generoasă, cu tracţiune integrală, cutie automată şi tot setul de opţiuni de la bord, urcă până la 32,405 dolari SUA, echivalentul
a aproximativ 25,700 euro. Pentru un SUV atât de generos dotat, e un preţ atractiv, însă nu putem nega că pentru acelaşi preţ există destul de multe alte opţiuni în segment, de la modele coreene Kia la cele japoneze sau chiar europene. Totuşi, Ssang Yong aduce un set onest de calităţi, dozat diferit faţă de alţi concurenţi, şi cu siguranţă se vor găsi mulţi dintre cei care vor
aprecia confortul foarte generos de la bord, spaţiul ultra-generos sau spiritul mai aventurier al lui Korando!
PiataAuto.mdIlie Toma
2
8,638
GALERIE FOTO (56 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!