Mercedes-Benz CLA
25 Februarie 2015
În lumea asta mare, maeştrii vânzărilor ştiu că teoriile economice pure ale lui Adam Smith, legate de cerere şi ofertă, nu sunt transpuse prea fidel în realitate. Auzi tu, să existe cerere şi tu să creezi oferta adaptată acelei cereri! Dar ce-aţi spune despre inversul acestei situaţii, când inventezi tu un nou segment de piaţă şi implicit inventezi şi modelezi cererea pentru produsul pe care îl creezi? Mercedes-Benz a marcat cu brio într-un asemenea mod atunci când a lansat primul coupe cu patru uşi din lume – CLS. La mai mulţi ani distanţă,
s-a gândit să repete performanţa, într-un segment mai compact, şi să lanseze un coupe cu patru uşi compact, pe nume CLA. Mai mult ca atât, noul coupe are tracţiune faţă şi un caracter foarte tineresc!

Să fi reuşit oare Mercedes-Benz să dea lovitura cu noul CLA? Vânzările ne dau
un răspuns afirmativ, dar ce înseamnă, până la urmă, acest coupe compact cu patru uşi? Cât de tineresc, sportiv, confortabil sau chiar practic este, până la urmă? Este el o alegere potrivită în Moldova? Cine l-ar putea alege? Vai,
cât de multe întrebări adresate acestui model! Dar iată că am prins un prim Mercedes-Benz CLA disponibil pentru un test drive în Moldova, aşa că am apucat drumurile urbane şi extra-urbane ale ţării noastre pentru a cunoaşte pe îndelete noul coupe german cu patru uşi!

Design şi personalitate

Designul lui Mercedes-Benz CLA e din categoria lucrurilor care merită o recunoaştere unanimă şi nu mai pot fi tăgăduite în nici un fel. Poţi să fii fan Mercedes-Benz sau, dimpotrivă, să fii fanul unei mărci din tabere opuse, dar
nu poţi să nu admiţi că modelul ăsta arată extraordinar de bine. E desenat cu iscusinţă şi e bine proporţionat, în ciuda faptului că posteriorul lui ne pare nouă un pic subdimensionat. Totuşi, când priveşti maşina asta, nu poţi să nu scoţi un sunet de admiraţie şi să recunoşti că cei de la Mercedes-Benz au avut inspiraţie.

Şi unde mai pui că noi testăm un CLA 200 cu kit aerodinamic AMG, care îi conferă o grilă punctată a radiatorului, o bară de protecţie faţă foarte agresivă, praguri puternic profilate pe lateral şi o bară de protecţie spate cu nişte prize
îndrăzneţe şi o zonă inferioară profilată, cu rol de difuzor de aer. De acolo ies şi două ţevi de eşapament foarte rectangular conturate, iar pe lateral jantele imense completează tabloul unei sportivităţi autentice, cu aer foarte tineresc. Maşina asta emană tinereţe şi dinamism. O tinereţe de aur, dacă vreţi, în care junimea fericită poate face asemenea alegeri inspirate pe patru roţi.

Interior. De la sportivitate la spaţiu şi practicism.

Ipostaza AMG a maşinii din testul nostru are ecouri şi la interior, unde descoperim scaune cu contur sportiv, volan şi pedale sport, şi o inserţie plăcută ochiului pe bord, realizată în
stilul fibrei de carbon. Nu e fibră de carbon veritabilă, fireşte, dar arată foarte autentic. Ca şi design, forma planşei de bord se inspiră puternic din cea a lui A-Class, model cu care CLA este înrudit. Astfel, coupe-ul cu patru uşi mai păstrează o structură în acelaşi stil a consolei centrale, cu comenzile sistemului multimedia conturate separat. În partea inferioară, cea care derivă în tunelul central, se simte lipsa unor
elemente de design sau cel puţin a unor inserţii, zona aia fiind mult prea sumbră în ipostază de plastic pur, aşa cum e pe maşina din testul nostru.

Poziţia la volan e foarte sportivă, cu un centru de greutate coborât şi cu comenzi oferite la îndemână într-o manieră cu puternice valenţe sport. Deşi scaunele sunt puternic profilate, acestea oferă suficient spaţiu şi confort
pentru călătorii, mai ales dacă ai predispoziţii de condus dinamic.
Bancheta din spate, însă, se dovedeşte a fi cam restrictivă pentru pasagerii mai înalţi, din cauza liniei plafonului. Există spaţiu pentru genunchi şi chiar şi pe lăţime, dar pe înălţime pasagerii mai înalţi de vreun 1.70-1.75 m vor atinge cu capul de tavan sau chiar vor fi nevoiţi să-şi caute o poziţie mai improvizată pentru a-şi face loc. Eh, constatăm
încă o dată, deci, că CLA e o maşină adresată mai ales tinerilor, fie celor care încă nu se gândesc la familii, fie la cei care sunt la etapa iniţială a formării unei familii, când nu se gândesc deocamdată la copii. Pentru etapele de după cei de la Mercedes-Benz au o mulţime de modele la alegere, însă CLA e destinat anume acestei faze a vieţii, când
ieşirile în cluburi marchează o seară perfectă, când încă mai ai cuvinte precum „selfie” sau „cool” în vocabular, când la capitolul statut matrimonial pe reţele de socializare stă scris de cele mai multe ori „e complicat” şi când vrei ca totul să se întâmple rapid în jur, căutând un vehicul care să-ţi exprime cât mai vizibil personalitatea. Ăsta e CLA.
Senzaţii în condus

Dar dincolo de toate plusurile de imagine pe care ţi le dă un gadget pe patru roţi precum CLA, noi vrem să
aflăm şi senzaţiile în condus pe care ţi le poate oferi acest coupe cu patru uşi. Nu ne ia foarte mult să constatăm că modelul are o setare foarte sportivă a suspensiei, accentuată şi de pachetul
AMG a maşinii din testul nostru, dar şi de jantele de dimensiune extremă. Maşina se conduce foarte sportiv, cu o bună conexiune în volan şi ia virajele cu o bucurie la fel de intensă cu care un tânăr se aventurează într-o nouă idilă.
Dar în scurt timp intervine realitatea dură a drumurilor noastre, niciodată suficient de bune, iar după o iarnă cu ninsori, de-a dreptul catastrofale. Pentru început, ai parte de o senzaţia pozitivă de surprindere, atunci când treci pe nişte denivelări de drum fără carii şi gropi. Atât timp cât asfaltul este denivelat, chiar şi puternic denivelat, suspensia lui CLA reuşeşte să absoarbă cu bine toate aceste forţe,
menţinând maşina pe un curs stabil şi păstrând şi o doză bună de confort la bord. Dar imediat ce roţile nimeresc în nişte gropi obraznice, constaţi că jantele mari şi profilul mic al anvelopelor nu sunt în stare să „înmoaie” deloc şocurile ţării noastre cu carosabil înapoiat. Sunetele pătrund la interior, iar ţie ţi se face milă de maşina asta, cu valenţe sportive atât de veritable, care se dovedeşte neputiincioasă în faţa
drumurilor noastre neîngrijite... Şi nu-ţi rămâne decât să mergi cu 10 km/h prin gropile patriei, de fiecare dată când întâlneşti o asemenea zonă. Cel puţin, dacă îţi pasă de maşina pe care o conduci...

Dar cât de formidabilă redevine maşina atunci când „te scapi” la un drum cu carosabil perfect! Apeşi pedala cu putere şi cei 156 CP şi 250 Nm ai
motorului se transpun pe asfalt cu nesaţ! Abia peste ceva timp am sesizat că noi, de fapt, suntem foarte familiarizaţi cu motorul ăsta – e acelaşi propulsor de pe maşina noastră redacţională, C-Class C 180, în aceeaşi ipostază de putere şi cuplu, doar că pe CLA el este cuplat la o transmisie cu dublu amreiaj cu acelaşi număr de trepte. Dar etajarea diferită a transmisiei şi dimensiunile mai compacte ale maşinii îl fac să pară mult mai sportiv şi rebel! Transmisia reacţionează bine şi
la impulsurile padelelor de lângă volan, aşa că ai tot arsenalul dorit pentru un condus sportiv!

E totuşi tracţiune faţă, veţi spune! Da, este, dar şasiul e foarte echilibrat, centrul de greutate coborât, iar pachetul AMG mai aduce şi o rigidizare suplimentară, aşa că maşina reuşeşte
să-şi transpună bine puterea pe asfalt. Chiar şi pentru cei care nu prea se au de bine cu secretele condusului sportiv în dependenţă de tipul tracţiunii, maşina asta tot va avea o ţinută foarte precisă şi sportivă în viraje, iar dacă mai şi forţezi un pic nota să ieşi accelerând din curbe, atunci poţi avea nişte sesiuni extraordinare de plăceri la volan.
Verdict

Mercedes-Benz CLA e o maşină cu o personalitate puternică şi originală, care este şi foarte plăcută în condus, cu o singură condiţie obligatorie: drumuri fără gropi. Este comodă şi plăcută pentru ocupanţii locurilor faţă, dar destul de restrictivă în spaţiu cu cei de pe bancheta spate. Se adresează mai ales tinerilor care nu se gândesc la familii sau abia şi-au format una.

În Moldova, un CLA începe de la vreo 26,200 euro, iar versiunea CLA 200,
testată de noi, porneşte de la 28,400
euro. Cu tot cu transmisie automată,
pachet AMG şi toate dotările
opţionale de pe ea, maşina din test
are un preţ ce trece de 41,000
euro. Tocmai la preţ intervine
cea mai serioasă problemă a lui
CLA în Moldova – un C-Class cu
motorizări comparabile porneşte de
la o diferenţă de doar vreo 2,000 de
euro şi este mult mai spaţios, mai
moale în abordările suspensiei, mai
practic şi are şi tracţiune spate
veritabilă. Iar la capitolul design un C-Class chiar îl depăşeşte pe CLA, credem noi. Aşa că orice alegere raţională se îndreaptă spre un C-Class, în timp ce Mercedes-Benz CLA rămâne alegerea tinerilor care-şi doresc anume personalitatea coupe-ului compact cu patru uşi, la pachet cu tot setul ăla gustos de calităţi dinamice!
PiataAuto.mdIlie Toma
9
8,970
GALERIE FOTO (36 IMAGINI)
COMENTARII (1)
Vlad
Chişinău
la 26 Februarie 2015 - 16:48
Buna ideea cu sumarul punctelor forte si slabe! Masina e intr-adevar tare frumoasa!
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!