Aproape fiecare producător european are în gama sa versiuni super-eficiente în lista de motorizări a modelelor de bază. Aceste versiuni poartă, de obicei,

sufixe speciale în denumiri, care să sugereze ecologie şi eficienţă, iar maşinile în sine vin cu anvelope mai mici şi mai speciale, culori mai deschise care să reflecte mai tare lumina soarelui şi să cheltuie mai puţină energie pentru aerul condiţionat vara, şi tot soiul de alte atribute care să contribuie pe cât de mult posibil la o eficienţă maximă pentru acel model.

Acum ceva timp, noi aveam nevoie să ne deplasăm din Germania spre Franţa, pornind din jurul oraşului Frankfurt până dincolo de Paris, într-un orăşel numit Alencon. După două zile petrecute acolo, trebuia să ne îndreptăm într-o singură noapte spre Munchen, unde să

ajungem la primele ore ale dimineţii, iar după încă o zi de muncă acolo, să mergem liniştiţi spre Frankfurt înapoi. Un traseu destul de lung, de vreo 2,300 km, fără a lua în calcul încă vreo 200 km făcuţi local, la punctele noastre de destinaţie. Iar pentru a face tot acest traseu, am avut la dispoziţie tocmai unul din acele modele super concentrate spre eficienţă maximă – un Opel Meriva 1.6 CDTiEcoFlex, cu 110 CP la activ. E o maşină care, conform datelor oficiale, consumă 4.5 litri/100 km în oraş, 3.7 litri/100 km în afara oraşului şi 4.0 litri/100 km în regim mixt! Maşina e echipată cu o cutie de viteze manuală şi sistem start/stop, şi are o culoare alergică deloc atrăgătoare, dar toate

sunt de dragul maximei eficienţe! Vom reuşi, oare, noi să ne apropiem cel puţin de cifra consumului mixt oficial de 4 litri de diesel la sută?

Ziua 1. Viaţa e frumoasă când conduci la voie!

Dimineaţa devreme aterizam în Frankfurt, iar după o scurtă călătorie cu un taxi, ajungeam la sediul celor de la Opel din Russelsheim, un mic orăşel în apropierea Frankfurtului. Primisem cheile de la Meriva şi aveam de făcut astăzi întreg traseul până la Alencon, la peste 800 de kilometri depărtare. Eram singur la bord, dar trebuia să fiu la destinaţie abia seara târziu, fără nicio

grabă, aşa că mi-am zis că ar fi mai bine să merg în afara autostrăzilor franceze usturător de scumpe.

Maşina m-a întâmpinat cu o culoare care nu-mi place deloc – un soi de verde aprins cu nuanţe de galben. Dar, mi-am zis, eficienţa e mai importantă pentru mine în aceste zile, aşa că nu-mi fac inimă rea din cauza culorii. Mi-am pus genţile în portbagajul uriaş şi am urcat în habitaclu pentru scurte pregătiri înainte de a porni la drum. Mi-am reglat scaunul pentru o poziţie confortabilă de drum lung, mi-am inserat un USB cu ceva muzică, mi-am reglat sunetul în sistemul audio şi când să setez sistemul de navigare, observ că acesta are şi limba română în meniu. Aoleu! Ia să vedem, îmi zic! Am pus limba română şi am setat destinaţia mea. La drum!

În primele intersecţii, însă, urechile mele strigau după ajutor. „Peste metri 200, la dreapta viraţi”, îmi spunea vocea din sistem. „Metri 500 înainte continuaţi”, vorbea stâlcit acea voce. Oh, e bine că există româna în meniu, dar creatorii sistemului au neglijat total orice regulă de topică în formarea propoziţiilor în română şi au burduşit cuvintele într-o ordine total nefirească, astfel încât ţi-e greu să înţelegi ceva ce spune vocea aia din sistem. După vreo 2 kilometri parcurşi mi-am zis că risc să ratez astfel vreo intersecţie şi am setat înapoi engleza.

Dar maşina merge bine, având o pedala a acceleraţiei destul de lungă, încât să o poţi doza încetişor dacă-ţi doreşti un

condus eficient, sau să apeşi mai tare dacă vrei mai mult dinamism pe moment. Cei 110 CP ai motorului sunt suficienţi pentru greutatea maşinii chiar şi atunci când vrei să faci manevre rapizi de tot şi aici m-am convins încă o dată că o maşină supereficientă nu trebuie neapărat să fie submotorizată,

ci mai degrabă să aibă un motor de putere optimă, care să poată funcţiona destul de relaxat în condiţii normale.

Ieşeam pe autostrăzile germane şi îmi continuam drumul cu 120-130 km/h, menţinând viteza asta pentru a avea o eficienţă maximă. Aveam încă

vreo 80-90 km de parcurs pe autostrăzile germane şi nu mă grăbeam nicăieri. Treapta a 6-a a cutiei de viteze îmi garanta o funcţionare liniştită a propulsorului, iar traficul era destul de lejer pentru a nu avea nevoie de depăşiri. Ziua începea foarte bine pentru călătoria mea, afară copacii

erau deja înverziţi, iar soarele încălzea suficient cât să te binedispună, fără a provoca năduf! Condiţii perfecte pentru o călătorie lejeră!

Şi uite că la un moment dat indicatoarele drumurilor spre care mă ghidează sistemul de navigare îmi arată că mă apropii de Luxemburg. Mmm! Ar fi pentru prima dată, pentru mine, când voi traversa Luxemburgul, voi ajunge oare pe acolo? Şi uite că peste vreo 15 minute un indicator rutier mă anunţă solemn – am intrat în Luxemburg, acest

mic stat situat între Germania, Belgia şi Franţa. După vreo 10 minute de condus lejer într-o ţară care îmi părea tot mai frumoasă, văd un indicator de a intra în capitala micii ţări. Am luat-o pe acolo pentru că mă gândeam că ar fi bine să-mi iau o cafea de la o staţie peco şi eventual să alimentez. Am oprit la prima staţie, amplasată pe o stradă frumoasă de la marginea oraşului. Preţurile la motorină erau cele mai mic de până acum, cu mult mai mici decât în Franţa şi chiar decât în Germania! Mersesem puţin sub 200 de kilometri până aici,

aşa că în rezervor mi-au încăput doar 10.66 litri, cu toate tentativele mele de a suplini cât mai mult nivelul de combustibil. Am mers să plătesc şi am cerut o cafea. Doamna de la ghişeu mi-a zis amabilă că pot să merg la aparatul de cafea şi să mă servesc singur, alegând oricare cafea îmi doresc, pentru că totul e gratis! Gratis? Mai există astăzi ceva gratis într-o ţară europeană? Nu-mi venea să cred, dar am mers spre aparatul de cafea şi mi-am făcut o cafea pentru a o lua cu mine. Mmm! Îmi place Luxemburgul!

Plăcerea de a merge prin această ţară a durat, însă, puţin, pentru că e mică de tot, iar în curând am intrat în Belgia. Media consumului meu până aici oscila în jur de 5.0 litri/100 km – o valoare bună, la cât de agale mergem, dar eu speram să ating măcar 4.5 litri/100 sau poate chiar cei 4.0 litri/100 km promişi în regim mixt.

Am continuat să călătoresc liniştit, savurând priveliştea şi plăcerea momentului. Opel Meriva e foarte confortabil la drum lung, aşa cum trebuie să fie orice van familist. Şi senzaţiile de condus sunt destul de plăcute, volanul fiind mai informativ decât te-ai fi aşteptat de la un monovolum. Viaţa la bord în călătorii lungi e destul de jovială, deci. După câteva trasee mai izolate din Belgia, dar foarte frumoase, am dat de o zonă cu multe curbe şi cu păduri frumoase pe alături. Mă apropiam de Franţa printr-o zonă naturală extraordinară! Ah, cât e de plăcut să călătoreşti astfel când nu eşti presat de timp!

Priveliştile frumoase au continuat şi mai departe pentru încă cel puţin 200 km pe teritoriul Franţei şi în acele clipe mă bucurasem enorm că am ales să merg

în afara autostrăzilor în aceste regiuni superbe. Era o călătorie frumoasă, iar media mea de consum coborâse până la 4.7 litri/100 km.

Spre seară ajungeam spre Paris. Reţeaua de drumuri franceze e foarte ciudat construită, cu toate drumurile

naţionale îndreptate spre capitală şi cu foarte puţine căi viabile de a înconjura de mai departe capitala. Astfel că am fost nevoit să ajung până la şoseaua de centură a Parisului, să merg un pic pe ea, apoi să las Parisul în urmă. Însă cei vreo 20 de kilometri parcurşi în apropierea Parisului mi-au luat 2 ore într-un ambuteiaj de oră de vârf. Şi abia spre ora 19.00 ieşeam din capitala franceză şi o lăsam bucuros în urmă. Ambuteiajul, însă, mi-a sporit media de consum la 5.2 litri/100 km, în pofida faptului că sistemul start/stop încerca să mă salveze cât de des putea.

Seara ajungeam, în sfârşit în Alencon, iar media mea coborâse la doar 5.1 litri/100 km. Au urmat două zile intense de muncă, cu deplasări de vreo 100 de kilometri pe zi, care mi-au sporit media la 5.4 litri/100 km.

Cursa de noapte

Ultima zi de lucru a fost deosebit de extenuantă, fără a-mi permite să dorm deloc pe parcursul a vreo 36 de ore deja. Era vreo ora 6 seara când scăpasem de acolo, iar în dimineaţa zilei următoare trebuia să ajung

la Munchen, pe la ora 9. Aveam, însă, mai mult de 1,000 km de parcurs! Şi deoarece nu dormisem ultimele 36 de ore, să mai merg o noapte fără oprire ar fi însemnat 48 de ore fără somn, iar în ziua următoare mai aveam o zi completă de muncă în Munchen! Părea suprauman, dar nu aveam altă soluţie. Mi-am zis că voi încerca să menţin un tempou mai alert de condus, voi bea mai multă cafea şi voi încerca să fac faţă, iar dacă nu pierd timpul nicăieri, aş putea avea vreo 2 ore la dispoziţie pentru un somn de noapte în maşină. Aşa că am pornit fără prea multă

aşteptare spre Munchen. De această dată, însă, eficienţa maşinii era pe planul secundar. Mult mai important era să pot fi atent la volan şi să lupt cu oboseala...

Până la apusul soarelui, am condus destul de vioi, cafeaua pe care am băut-o la pornire fiindu-mi suficientă pentru a mă face să nu-mi simt oboseala. Am setat intenţionat un punct de trecere mai departe de Paris, la sudul lui, pentru a nu intra iarăşi în traficul capitalei franceze şi micul meu truc a funcţionat bine. Mergeam în continuare în afara autostrăzilor şi pentru că ritmul monoton de condus al unei autostrăzi m-ar fi predispus mai rapid la somn.

Odată cu lăsarea nopţii, condusul a devenit mult mai dificil. Oboseala îmi dădea de ştire, aşa că am oprit pentru încă o cafea şi nişte snack-uri pentru ronţăit mai departe, în timpul mersului, pentru a-mi alunga somnul. După jumătate din acea cafea, intrasem parcă într-o transă de condus. Eram treaz, vedeam drumul, conduceam regulamentar, dar jumătate din creierul meu refuza să mai stea alert. Parcă nici nu mai înregistram memoriile, ci funcţionam într-un regim de auto-pilot. Uite aşa se întâmplă accidentele urâte, mi-am zis... Trebuie să fiu prudent. Trebuie să fiu mai alert. Încercasem

nişte posturi de radio, nişte snack-uri – totul pentru a trage de timp şi a mă lupta cu oboseala. Media mea de consum oscila în jurul a 5.3 litri/100 km, dar nu-mi mai păsa deloc de ea. Mă surprindeam periodic că încep să conduc mai încet, deşi aveam spaţiu liber în faţa mea şi nu mă apropiam de viteza legală. Oboseala e de vină, mi-am spus, însă am continuat să mă deplasez în miez de noapte prin localităţile franceze pustii.

La un moment dat, am intrat într-o localitate ca toate celelalte. La intrarea

în ea, semnul firesc al localităţii, iar exact alături de el – indicatorul limitei de viteze de 70 km/h. Nimic neobişnuit, mi-am zis, o simplă localitate cu viteză mai mare admisă – oriunde se poate întâlni asta. După câteva sute de metri parcurse, însă, am văzut lumina unui bliţ în spatele meu! M-a fotografiat un radar? De ce? Aveam vreo 65 km/h! Doar era o limită de 70 km/h!

În următoarea localitate – acelaşi panou la intrare – denumirea localităţii, şi un indicator de 70 km/h. Redusesem viteza până la sub 60 km/h pentru a fi mai precaut cu eventualele semne noi şi în aceeaşi clipă un nou bliţ m-a secerat. La naiba! Ce e cu Franţa asta? Ce se întâmplă aici cu indicatoarele astea şi cu radarele astea? Mi-am zis că în următoarele localităţi, indiferent de limita de viteză indicată, voi circula cu mai puţin de 50 km/h. E revoltător ce se întâmplă!

Şi mai revoltător a fost, însă, faptul că la revenirea mea acasă mă aşteptau două amenzi trimise electronic prin cei de la Opel. În primul caz fusesem prins cu 65 km/h, iar în al doilea – cu 56 km/h. În ambele amenzi era indicat că în acele porţiuni se putea circula, de fapt, cu 50 km/h... Ambele cazuri au însemnat câte o amendă de 90 euro! Eram furios şi

îi întrebam pe cei de la Opel cum pot să contest amenzile franceze. Am intrat pe portalul plăţilor electronice de amenzi în Franţa şi am aflat că dacă vreau să contest, oricum trebuie să achit întâi amenda, să trimit o contestare, apoi eventual să mă prezint la tribunal pentru motivarea contestaţiei. Oh, da, pare o soluţie perfect viabilă, să mai fac o

călătorie în Franţa pentru a contesta cei 180 euro... Aşa că sprintul din acea noapte m-a costat destul de scump… Şi blestemam Franţa, cu tot cu drumurile ei.

Dar să revenim la acea noapte. Spre ora 3 dimineaţa mă apropiam de Strasbourg, iar oboseala mea mă

cuprindea periculos de mult. Mi-am zis că gata, e prea mult, şi de aici încolo nu mai pot conduce în siguranţă. Am tras pe dreapta la o ieşire special amenajată şi mi-am zis că pot să dorm 2 ore. Exact atât am dormit, iar atunci când alarma telefonului sunase, mă simţeam deja mult mai alert şi mai pregătit să înaintez, mai ales că se lumina şi de ziuă deja.

Peste câţiva zeci de kilometri intram în Germania şi de aici apăsam mult mai

cu încredere pedala acceleraţiei. Nu-mi mai păsa de cifra aia de eficienţă. Vroiam să ajung la timp la destinaţie şi în siguranţă. Aşa că am menţinut cam 150 km/h în medie, iar în unele sectoare am rulat şi cu 190 km/h! Prin urmare, nu e de mirare că atunci când am ajuns la destinaţie aveam o medie totală de 5.7 litri/100 km. Dar am ajuns cu bine, Meriva şi-a făcut treaba de minune în toate ipostazele, inclusiv în regim galopant pe autostrăzile germane.

A urmat o nouă zi de muncă
captivantă pentru mine, însă
seara căzusem aproape mort
într-un pat de hotel şi adormisem
tun până a doua zi dimineaţă...

Aici revenisem la Meriva şi pornisem
deja agale spre Frankfurt. Am
reuşit să cobor media totală la
5.4 litri/100 km, atunci când returnat
maşina celor de la Opel, după peste
2,500 km parcurşi.

Eficientă sau nu prea?

Ei bine, toată călătoria asta cu regimuri atât de diferite de condus, ne-a permis să ne facem şi nişte concluzii experimentate despre această versiune super eficientă a lui Meriva 1.6 CDTi EcoFlex. În primul rând, cifra aia ideală din fişa tehnică oficială va fi foarte greu de obţinut chiar şi cu un regim foarte lejer de condus. Puteţi spera cel mai mult la un 4.2-4.5 litri/100 km în regim extra-urban, în timp ce 3.7 litri/100 km sunt aproape imposibil de atins în

condiţii realiste. Asta nu e prea bine, în comparaţie cu ceea ce se declară.

Dar, în al doilea rând, într-un ritm de condus lipsit de fanatism ecologic, Meriva 1.6 CDTiEcoFlex tot va avea un consum mai mic de 5 la sută, dacă nu veţi aluneca în dinamism accentuat. Prin urmare, cu maşina asta nu e nevoie de eforturi supraomeneşti pentru a-i imprima un consum de circa 5 la sută, ceea ce e foarte bine, practic vorbind!

Şi în treilea rând, atunci când ţara arde şi trebuie să fiţi rapid la destinaţie, cei 110 CP ai motorului vor fi capabili să vă facă să zburaţi cu 150-190 km/h în continuu, cu o ţinută de drum foarte încrezută, iar în acelaşi timp să aveţi o medie de consum momentană de 6-8 litri/100 km, cu o medie de 6-7 litri pentru un asemenea regim extrem. Cine a mers vreodată cu asemenea viteze şi ştie cât de mult poate varia

consumul unei maşini în asemenea scenarii, va şti şi cât de preţios poate fi un asemenea consum indicat de Meriva 1.6 CDTiEcoFlex!

Deci, deşi cifrele oficiale sunt
aproape imposibil de atins, Opel
Meriva 1.6 CDTi rămâne oricum o
maşină extraordinar de eficientă în

condiţii realiste de condus, iar cel mai îmbucurător e faptul că ea rămâne eficientă nu doar în mâinile unor profesionişti în maratonuri de consum, ci şi în mâinile oricărui şofer neobsedat de media combustibilului. Aşa că, dacă vă doriţi un monovolum practic şi eficient, plăcut în condus şi confortabil

pentru călătorii lungi (aici vă putem garanta noi după 2,500 km fără vreo oboseală fizică dată de maşină), la un preţ accesibil, puteţi să alegeţi un Opel Meriva 1.6 CDTi cu toată încrederea!

Ilie Toma