BMW 1600 Cabriolet (1970)

Iată că, dragă cititor, astăzi avem onoarea să te purtăm din nou pe aripile istoriei glorioase şi cu totul speciale ale lumii auto. Acum câteva săptămâni ţi-am dezvăluit primul test drive cu maşini clasice BMW şi ţi-am povestit de ocazia extraordinară pe care am avut-o de a participa la o întreagă săptămână de teste drive cu bijuterii clasice bavareze. Atunci ţi-am adus în faţă marele BMW 2002tii şi-ţi spuneam în fişa sa istorică despre faptul că acel model a fost parte a aşa-numitei „noi familii” la BMW, care a ajutat marca bavareză să renască într-o perioadă în care era pusă sub semnul întrebării însăşi existenţa ei de mai departe şi chiar fusese la un pas de a fi achiziţionată de concurenţii de la Mercedes...

Ei bine, astăzi avem un alt reprezentant al aceleiaşi „noi familii”, doar că de această dată e vorba de o decapotabilă. Cu plecăciunile de rigoare în faţa unei asemenea legende, îl invităm în scena virtuală a acestei pagini pe BMW 1600 Cabriolet. Şi, deoarece şi în acei ani decapotabilele erau un produs mult mai exclusivist decât sedanurile sau break-urile, modelul ăsta a fost produs în doar 1,682 de exemplare între anii 1967 şi 1971, iar eu am astăzi în mâinile mele un exemplar produs în 1970, unul din acele doar 1,682 produse vreodată în istorie! E de prisos să vă mai spun cât de special şi exclusivist e acest test drive de zile mari, deci!

Paşaport

A existat şi un sedan cu numele 1600 în gama BMW, apărut chiar mai devreme şi, de fapt, Cabriolet-ul ăsta întruchipa un soi de revizuire de design, iar în cercurile mai restrânse era cunoscut drept 1600-2. Era o epocă în care numele modelelor în gama BMW încă mai veneau de la capacitatea cilidrică a motoarelor ce le propulsau, iar astfel sub capota lui BMW 1600 Cabriolet nu putea sta decât un propulsor de 1.6 litri. E vorba de un motor cu 4 cilindri în linie, cu două valve per cilindru şi carburator, care dezvolta o putere maximă de 85 CP la 5,700 rpm şi un cuplu maxim de 124 Nm la 3,000 rpm. Puterea e transmisă punţii spate prin intermediul unei cutii de viteze manuale cu 4 trepte.

O mare parte din substratul tehnic al modelului este comun cu sedanurile aceleiaşi familii şi chiar cu BMW 2002tii, modelul având până şi dimensiuni aproape identice, dar şi o construcţie analogică a suspensiei. Totuşi, spre deosebire de exemplarul 2002tii testat de noi data trecută, care era de fapt o replică asamblată în mileniul nostru, maşina din testul de astăzi este chiar una construită în 1970, acum 46 de ani, trecută printr-un proces de restaurare la uzina bavareză.

Să vedem, deci, cum se simţea în la începutul anilor ’70 spiritul liber al unei decapotabile BMW!

Maşina timpului

Nu ştiu ce-mi veni în această dimineaţă să-mi pun o cămaşă albă pe mine şi un papion. Am coborât de dimineaţă acoperişul textil al maşinii, am dat geamurile jos şi am pornit prin oraşul german în care poposisem, încălzind foarte puţin motorul. În primul rând, pentru că nu era foarte rece afară – vreo 17 grade văratice poate, şi în alt doilea rând pentru că e un motor cu carburator, care, dacă funcţionează prea mult la ralanti, începe a „tuşi” mai apoi.

În primele minute de funcţionare, motorul e un pic necioplit, mai arătând şi nişte convulsii tipice. Dar toată afacerea n-a durat decât vreo două minute – abia de apucasem să trec câteva intersecţii, că apoi motorul a început a funcţiona mult mai omogen, iar turaţiile migrau mult mai linear şi mai ascultător în zona dorită. Nu eu, ci maşina atrăgea toate privirile, papionul meu nefiind decât o picătură din decor. Maşina e într-o stare estetică impecabilă, iar germanilor aceste modele le trezesc mult mai multă nostalgie decât nouă, poate, ori noi ştim mai mult modelele BMW începând cu anii ’80 încoace.

Cât de simplă şi de elegantă în acelaşi timp e BMW 1600 Cabrio! Caroseria e definită de linii clare, puţine la număr, dar cu efect, iar silueta maşinii e una cu faţă uşor ascuţită, însă cu un posterior neaşteptat de cuminte, cu blocuri optice circulare. Culoarea argintie era o raritate în acele vremuri, iar maşina pe care o conduc are şi o tapiserie albastră şi plafonul textil e tot de culoare albastră. O combinaţie mai luxoasă şi mai exclusivistă pentru anul 1970 nici că se putea inventa!

Ieşind la traseu, am constatat constat o direcţie mult mai bine conectată cu roţile decât la sedanul 2002tii, deşi toate aceste senzaţii ţin mai degrabă de calitatea restaurării şi păstrării în timp, decât de caracteristicile iniţiale propriu-zise a acestei maşini. Volanul e subţire şi zona mediană îţi permite să-l roteşti destul de mult pentru ca roţile să vireze într-o parte sau în alta, dar jocul propriu-zis al coloanei de direcţie e aproape inexistent, ceea ce-l face mai informativ şi mai plăcut în condus.

În viraje, maşina are un ruliu mai mic datorită centrului de greutate mai coborât al caroseriei decapotabile, iar greutatea totală nu e prea mare – doar 960 kg. Asta le-a permis inginerilor să păstreze o suspensie moale cu focusare spre confort, nu spre rigiditatea din zilele noastre. Cu maşinile astea puteai lua din greşeală şi o bordură fără să deteriorezi nimic la suspensie sau la jante. Eh, ce vremuri!

Aşadar, conduc savurând. Am un drum drept în faţă şi îndrăznesc să scot cotul pe marginea uşii mele, lăsând vântul să mă bată în voia lui. Motorul toarce plăcut, cu o tonalitate de bariton un pic îngroşat, şi-i asigură maşinii un dinamism destul de bun pentru cei 85 CP. La o adică, maşina asta ar putea prinde 160 km/h, conform paşaportului ei! Sunetul motorului, de altfel, are un ritm continuu, sănătos, de parcă ai fi spus că a ieşit chiar azi pe poarta uzinei! Şi atunci când apeşi mai tare pedala acceleraţiei, durează un pic până motorul începe a prinde turaţii, dar când ia calea potrivită, puntea spate se apasă, faţa se ridică un pic, şi BMW 1600 Cabriolet accelerează cu poftă! De parcă-mi şi imaginezi fericiţii oameni ai acelor vremuri cum defilau cu maşina asta pe coastele europene, bucurându-se de viaţă! Sau pe strada principală de Montreux, ascultând chitara din Smoke on the Water al celor de la Deep Purple...

Şi ca să nu spunem că interiorul este simplu de tot, aflaţi că am un casetofon stereo Mexico, creat ca un atribut de lux, foarte dorit pentru acele vremuri. Timoneria cutiei de viteze, simţită prin levierul de lângă casetofon, e destul de imprecisă pentru zilele noastre, însă pricepi repede micile trucuri de cuplare corectă a treptelor transmisiei şi nu mai ai bătăi de cap cu asta.

BMW 1600 Cabriolet e o maşină plină de suflet, pe care o conduci iubind viaţa. Da, apăsările de pedală mă conving încă o dată că maşina are suflet în acceleraţii şi poate fi foarte dinamică, iar fiecare viraj e o nouă aventură de înscriere a unei traiectorii graţioase cu această minunată decapotabilă. Uite, treci virajul şi te gândeşti la el, la unghiul pe care-l el, la turaţiile motorului, poate şi la o schimbare a treptei transmisiei dacă virajul e în pantă. Iar dacă mai aveai nevoie să mai arăţi şi direcţia, atunci tot mâna dreaptă trebuia s-o pui la muncă, întrucât şi aici indicatorul de direcţie e în drepata volanului! Câtă ocupaţie aveai în acele timpuri în timp ce conduceai o maşină! Şi astăzi noi aşteptăm maşini autonome să se conducă singure, vai! Ne-a mai rămas să facem şi roboţi să trăiască în locul nostru!

Mă simt în pielea tatălui meu, pe care nici el n-a avut ocazia să o probeze în deplină măsură prin tinereţea sa sovietică. Mă simt în pielea oamenilor occidentali, care aveau 30 de ani în 1970 şi se bucurau deplin de viaţă, conducând această minunată maşină! Când omenirea nu-şi pierdea timpul prin reţele sociale, iar prieteniile trebuiau întreţinute văzându-te din când cu oamenii. Şi când să fii afară, sub cerul liber, era un lucru mult mai firesc decât astăzi!

Uite aşa, transportat de o maşină a timpului, sub cerul liber, mă simt eu astăzi la volanul lui BMW 1600 Cabriolet. Conduc de într-atât de mult timp, într-un ritm de 70-100 km/h, încât i-am prins la perfecţie toate comenzile şi micile secrete ale maşinii, iar condusul s-a transformat într-o activitate de savurare a vieţii, fără pic de efort. Nu te plictiseşti nicio clipă la volanul unei asemenea maşini, dar reuşeşti să intri într-o conexiune uimitoare cu ea, cu maşina asta de 46 de ani! Care e mai mare decât mine, la o adică! Oare bavarezii chiar au fost atât de buni la inginerie şi plăcere de condus de atunci şi până astăzi?

Nene, am venit să-ţi iau fata şi s-o duc departe!

Sunt în anul 1970, n-aţi uitat, nu? Conduc pe un traseu frumos, şi conduc savurând. Am un papion la gât, o cămaşă albă şi calc pedala acceleraţiei cu poftă de viaţă, lăsând vântul să-mi vânture faţa. Motorul cu carburator de sub capotă sună frumos şi nu se sfieşte să-şi tureze arborele pe la 3,000 rpm, iar uneori şi mai mult! Iar dacă el nu se sfieşte, de ce m-aş sfii eu să iau totul de la frumosul an 1970 în care m-am pomenit?...

Intru într-un orăşel şi reduc un pic viteza. Pun într-a treia şi pot lesne să ţin vreo 50 la oră cu a treia cuplată. Văd şi un semn de o staţie de benzină şi un atelier de reparaţii auto. În anul în care mă aflu, dacă dai de o benzinărie pe traseu, n-ar fi rău să-ţi umpli rezervorul, întrucât computere de bord nu există încă, iar pe indicatorul de combustibil nu te poţi baza întru totul dacă e mai jos de jumătate. Dar uite că aici dau de-o fată frumoasă foc, care-mi clipeşte des la vederea decapotabilei argintii. Opresc la pompă, fata vine mai aproape, dar tatăl ei priveşte cam prudent la toată scena, ţinând un pic nervos o ţigaretă fără filtru în mână. Asta e, nene, am venit să-ţi iau fata şi s-o duc departe! Dacă era anul 1950, poate-ţi ceream mâna fetei, dar e anul 1970 şi suntem rebeli cu toţii, acum avem maşini moderne şi rapizi, care o iau din loc cu repeziciune, aşa că urcă, fato şi să ne facem nevăzuţi! Rămâi cu bine, nene!

Motorul porneşte din prima cheie cu un pic de apăsare a pedalei, pun cutia de viteze într-a-ntâia şi o zmuncesc din loc, cu roţile spate un pic şuierând până ajung la drumul de alături. Ajungem la 100 km/h, apoi la 120, iar vântul îi zmulge fetei eşarfa aia roşie din păr, lăsându-i pletele în voia liberă a vântului. Fata râde cu poftă de viaţă, iar eu iau viraj după viraj, îndeptându-ne unde ne-or duce ochii. Important e să fie departe. Şi pofta aia de viaţă să fie cu noi! Ah, ce maşină!

În loc de epilog

Acum fireşte că trebuie să revin cu picioarele pe pământ şi să zic simplu şi raţional că BMW 1600 Cabriolet este una dintre cele mai plăcute maşini produse în anii ’70 pe care o poţi cumpăra. Şi, paradoxal, chiar dacă e produsă într-o serie atât de limitată, nu e foarte scumpă, pe unele site-uri de specialitate asemenea exemplare într-o stare mai puţin ideală putând fi găsite şi mai jos de 10 mii de euro, iar piese de schimb originale pentru ea există şi astăzi, la comandă, graţie diviziei BMW Classic. Ar putea fi cu siguranţă un automobil de bun venit în lumea maşinilor de epocă, o maşină ce ar presupune nişte costuri mai mici de achiziţie şi exploatare, dar care v-ar oferi o plăcere a deţinerii ei şi a condusului cel puţin egală cu maşini de câteva ori mai scumpe din aceeaşi perioadă.

Mă minunez cât de bună şi avansată îmi pare astăzi maşina asta din punct de vedere ingineresc, la 46 de ani după fabricarea sa şi la aproape 50 de ani de la conceperea sa. Un motor ce are doar 85 CP şi 124 Nm pe hârtie, dar care are viaţă, sunet şi emoţie în el mai mult decât altele de 200 CP-250 CP din zilele noastre! O suspensie moale şi confortabilă şi un volan un pic relaxat, care-i imprimă maşinii un ruliu simţitor în viraje, dar care rămâne controlabil când iei virajele mai tare şi astfel tot ai nişte traiectorii precise în curbe dacă vrei. Sincer, e periculos să conduci o maşină ca asta, pentru că s-ar putea să constaţi că ea-ţi este absolut suficientă pentru fericirea absolută de la volan, şi apoi ai putea să migrezi încet, încet, în tabăra fanilor de maşini clasice, care privesc cu scepticism la noile lansări din lumea auto... Pentru că aici nu conduci doar nişte legături mecanice, ci conduci şi o poveste, care-ţi hrăneşte plăcerea aflării la volan. Pentru că dacă o bijuterie ca asta te face să te simţi atât de special, s-ar putea să-ţi zici că nu mai ai nevoie de altceva. Dar, fireşte, situaţia ideală ar fi să ai una modernă şi una clasică, pentru zilele speciale, în care să călătoreşti ca şi mine astăzi în anul 1970 sau când o fi produsă maşina pe care o vei fi achiziţionat. Pentru fericire, însă, nu contează anul fabricare, dragii mei. Contează ingineria, sufletul şi emoţia pusă în acea maşină. Şi, nu ştiu cum, dar pe maşina asta ele există în cantităţi uriaşe şi poartă cu demnitate sigla BMW de acum 46 de ani. Aşa că, atunci când mergeţi astăzi într-un showroom BMW şi vă uitaţi lung la o decapotabilă, amintiţi-vă că în spatele acelei creaţii stau generaţii de ingineri cu cunoştinţe transmise de-a lungul anilor, amintiţi-vă că în spatele aceleiaşi creaţii de azi stau multe generaţii, lansate de-a lungul anilor, de asemenea bijuterii pe patru roţi!