Menu
Acasă
Search
CITIRE TEST DRIVE:

Dacia Sandero Stepway

5 Aprilie 2016
Ilie Toma
Dacia Sandero Stepway
Dacia Sandero Stepway înseamnă un soi de primă treaptă în lumea SUV-urilor, atunci când eşti cu un picior de o parte şi cu celălalt – de cealaltă parte a acelei lumi. Or, tocmai asta însemna iniţial ideea unui crossover – o maşină care păşeşte între două segmente, „furând” ce e mai bun din ambele.

Iar Sandeo este, de fapt, un hatchback cu capacităţi sporite de trecere – adică o gardă la sol mai înaltă şi o zonă de protecţie din pastic de jur împrejurul caroseriei. Prin aceste atribute „fură” câteva din cele mai preţioase calităţi ale SUV-urilor compacte, însă rămâne relativ simplu în construcţie şi accesibil, asemeni hatchback-ului Sandero. Şi dacă mai e să ne gândim câte din SUV-urile compacte şi ultra-compacte de astăzi vin preponderent cu tracţiune faţă, atunci Sandero pare un concurent aproape direct pentru acestea. Haideţi să vedem, deci, ce înseamnă amestecul de calităţi propus de o Dacia Sandero Stepway astăzi pentru Moldova şi cum se simte acest amestec de la volan!

Design şi prezenţă

Nouă ne place designul actualelor generaţii Logan şi Sandero, pentru că avem impresia unui design mult mai consistent, inspirat şi bine gândit, faţă de segmentul bugetar din care fac parte aceste modele. Iar designul lui Sandero Stepway este derivat foarte reuşit din cel al lui Sandero, garda la sol mai mare potrivindu-se foarte bine formelor proeminente ale modelului. Şi zona de protecţie din plastic a fost bine desenată, cu elemente care-i accentuează foarte reuşit calităţile aventuriere ale modelului. Iar acest plastic de pe caroserie se asortează bine şi cu barele de pavilion desenate în aceeaşi manieră, pe care poţi să fixezi instalaţii de bagaj suplimentar pentru o călătorie de lungă distanţă. Cu un asemenea aspect, maşina asta sugerează că ar putea fi o soluţie de transport şi pentru escapadele aventuroase mai lungi! Dacă este aşa sau nu, însă, ne rămâne să vedem mai departe!

Ambianţă interioară

Vă aşteptaţi cu toţii, probabil, şi ne aşteptăm şi noi să descoperim exact acelaşi habitaclu ca şi la noile Logan şi Sandero şi aceste aşteptări sunt, în mare parte satisfăcute. Totuşi, Dacia Sandero Stepway e disponibilă doar în dotări superioare, foare generoase, care fac interiorul să aibă o ambianţă mult mai nobilă şi mai modernă. Spre exemplu, pe consola centrală e prezent un display color destul de mare, cu afişaj calitativ, care are şi sistem de navigare inclus! În formă implicită acolo vin câteva ţări, dar hărţile pentru ţări suplimentare se pot cumpăra online pe o platformă specializată a grupului Renault şi imediat după asta maşina le va avea în sistemul de navigare! Da, da, o Dacia cu un sistem modern de navigare!

Acest atribut surprinzător contrastează cu nişte reminescenţe arhaice pe care noi le putem ierta doar pentru că Dacia se poziţionează onest ca o marcă bugetară, pentru cei ce îşi calculează foarte atent banii. În lista acestor reminescenţe arhaice se include reglajul mecanic al unghiului de incidenţă al farurilor, printr-o rotulă unită cu sârmă cu farurile, dar şi poziţionarea comenzilor de acţionare a geamurilor faţă pe consola centrală. Dar, după cum tocmai am menţionat, Daciei îi putem ierta aceste mici arhaisme.

Pe de altă parte, tapiseria textilă cu care sunt tapisate scaunele lui Sandero Stepway e foarte calitativă şi rezistentă, având chiar şi zone contrastante, şi inscripţii „Stepway” pe spătarele scaunelor. Plasticul bordului, chiar dacă e dur, are un aspect destul de calitativ. Cadranele de bord sunt simple şi citeţe, iar poziţia la volan poate fi înălţată cât să te simţi într-un SUV compact. Volanul, însă, nu culisează pe adâncime.

Bancheta spate oferă o ambianţă confortabilă mai ales datorită unui şezut foarte gros. Spătarul este un pic mai vertical poziţionat, ceea ce reduce un pic confortul la drum foarte lung, dar poziţia ocupanţilor de aici rămâne a fi confortabilă, cel puţin pe distanţe de o lungime rezonabilă. Spaţiul pentru genunchi e suficient pentru un adult înalt, fără rezerve foarte mari, dar scaunele din faţă sunt relativ moi în acea zonă, aşa că eventual se mai poate câştiga de acolo spaţiu. Spaţiul pe înălţime e exact suficient pentru un pasager de 1.90 metri cât să se afle la un centimetru de tavan, graţie profilărilor de acolo şi aceluiaşi unghi al spătarului banchetei – un fapt l ăudabil, de altfel, pentru un automobil din acest segment. Fiind vorba de un model mai bugetar, însă, pasagerii de aici nu beneficiază de guri de ventilare dedicate, decât cele uzuale de sub scaunele faţă, iar acţionarea geamurilor se face manual.

Poate cel mai admirabil fapt al Daciilor moderne este că acestea pot face rabat la nişte dotări de comoditate, însă nu mai fac rabat la dotările de siguranţă. Atât automobilele livrate în Uniunea Europeană, cât şi cele din Moldova, au un set minim decent de dotări, care asigură un nivel modern al siguranţei de la bord – cum ar fi patru airbag-uri, sistem ABS şi ESC de stabilizare a traiectoriei. Ultimul sistem, spre exemplu, încă lipseşte în dotările de bază ale majorităţii modelelor coreene vândute la noi în ţară, or, el este crucial pentru evitarea unor situaţii aproape iminente de accidente rutiere. Aşa că ambianţa de la bordul lui Dacia Sandero Stepway pare şi mai modernă şi onestă atunci când iei în calcul această abordare de grijă faţă de ocupanţii de la bord.

Senzaţii în condus

Noi conducem motorizarea 0.9 TCe de 90 CP, ceea ce înseamnă că avem sub capotă un motor turboaspirat pe benzină, de 0.9 litri, cu 3 cilindri în linie. Am mai probat acest motor şi anterior, dar eram curioşi să vedem cum se descurcă el cu Sandero Stepway. Motorul e cuplat la o cutie de viteze manuală cu 5 trepte şi-şi trimite puterea punţii faţă, pentru că Sandero Stepway poate avea doar tracţiune pe două roţi. Astfel, puntea faţă are o arhitectură McPherson, iar puntea spate are o arhitectură cu bară de torsiune, identică celei de pe Logan şi Sandero, cu mici ajustări la arcuri şi la garda la sol.

Atunci când conduci un Sandero Stepway, îi simţi volanul un pic mai flasc decât la alte SUV-uri sau crossovere de dimensiuni comparabile, dar el e oricum mult mai informativ decât la alte modele bugetare testate de noi în ultimii ani. Garda la sol înălţată îţi oferă imediat o vizibilitate mai bună, dar şi o încredere că poţi aborda mai cu încredere carosabilul dificil. Suspensia este în mod firesc cam zgomotoasă la abordarea gropilor şi denivelărilor de asfalt, dar în acelaşi timp simţi că ea nu se sfieşte de ele, că ar putea rezista sute de mii de astfel de gropi fără cele mai mici probleme. Atunci când gropile devin mai mari, sunetele nu cresc proporţional, rămânând aproape la fel, iar curajul maşinii de a aborda o groapă pare egal atât în cazul unei gropi de 3 centimetri, cât şi în cazul uneia de zece. Se simte imediat că Dacia Sandero Stepway e construită pe o platformă gândită din start să facă faţă drumurilor rele şi cu cât conduci mai mult şi experimentezi carosabilul găunos la diferite viteze, cu atât realizezi că suspensia lui Sandero Stepway e setată foarte potrivit pentru asemenea condiţii.

Dacia Sandero Stepway poate aborda destul de încrezut şi virajele. Există un oarecare ruliu al caroseriei dacă se va merge spre viteze mai extreme, dar oricum maşină dă senzaţia unei ţinute rutiere sigure şi previzibile. După ce testezi o gamă foarte diversă de maşini, inclusiv foarte bugetare, te întâlneşti cu nişte ţinute rutiere mult mai imprevizibile şi mai nesigure, iar atunci când urci din nou pe un Logan sau un Sandero Stepway îţi zici că maşina asta are totuşi un substrat modern, european, în ea, care o face mult mai civilizată şi mai manierată, chiar dacă e relativ simplă în construcţie.

Motorul turboaspirat de 3 cilindri începe a împinge bine când îl turezi mai tare. La turaţii joase, însă, cilindreea mică îi dictează un turbolag evident, care nu poate fi salvat de o cutie de viteze manuală. Sandero Stepway a primit de curând o cutie automată, însă, aşa că s-ar putea să remarcăm evoluţii simţitoare în cazul tandemului cu acea cutie. În cazul maşinii din testul nostru, însă, motorul turboaspirat te face să simţi că ai mai mult cuplu şi mai multă viaţă în el când îl turezi, dar nu vă aşteptaţi să vă dea pe spate doar prin faptul că e turboaspirat – până la urmă rolul lui a lui a fost să înlocuiască un motor aspirat natural de 1.6 litri, şi această misiune a fost îndeplinită, cu toţi cei 90 CP la activ. Totuşi, să nu credeţi că Sandero Stepway e cu totul anemic – cu el se pot face nişte depăşiri mai încrezute la vreo 3,500-4,500 rpm, aşa că maşina tot va avea un spirit mai dinamic dacă veţi folosi motorul în intervalul de turaţii corecte. De altfel, la turaţii înalte şi sunetul motorului e ceva mai plăcut, deşi nu se poate vorbi de acustici prea sportive.

La testul anterior cu acest motor îi reproşam doar consumul cam mare, raportat la dinamismul moderat. Acum am avut şansa unui test de o distanţă mai lungă, prin capitală dar şi departe în afara ei, prin zone mai rurale ale ţării noastre. Media iniţială a consumului, după câteva zeci de kilometri parcurşi, s-a situat la 8.3 litri/100 km, însă până la sfârşitul acestui test, în care noi am chinuit maşina şi prin offroad, media consumului a scăzut la 7.9 litri/100 km. E mult mai bine deja, iar asta înseamnă că la un drum lung pe asfalt, o Dacia Sandero Stepway cu acest motor ar putea înregistra un consum real de vreo 6 litri şi ceva la sută.

Dar să lăsăm un pic asfaltul deoparte şi să vedem cum se descurcă Sandero Stepway în afara lui. Primele sute de metri parcurse pe drumuri neasfaltate te fac să înţelegi că maşina are o geometrie neaşteptat de bună pentru offroad – gardă la sol înaltă, ampatament relativ scurt şi distanţe mici de la roţi la extremităţile maşinii! Deci, îndrăzneala maşinii de a aborda terenul accidentat e mult mai mare decât ne-am fi aşteptat, aceasta putându-se căţăra pe tot soiul de maluri, dâmburi şi coline de offroad. Suspensia maşinii înghite bine denivelările de offroad, doar prundişul mai lăsând şocurile să se transmită în volan. În rest, abordarea pământului gol pare foarte firească.

Atunci când carosabilul e foarte alunecos, primul ajutor în înaintare vine de la sistemul ESC cu funcţie de antiderapare inclusă. Acesta frânează succesiv roţile care derapează şi vă ajută să înaintaţi, iar dacă la turaţii mici vă pare că puntea faţă nu vă poate mişca din nămol sau zăpadă, uneori apăsarea un pic mai tare a acceleratorului face sistemul electronic mai eficient şi maşina reuşeşte să iasă. Desigur, în condiţii extreme lipsa tracţiunii integrale îşi poate spune cuvântul, dar cu acest sistem şi cu o gardă la sol înaltă, asociată şi de o geometrie excelentă, Dacia Sandero Stepway poate trece prin vreo 90 la sută din situaţiile de offroad prin care ar trece un vehicul similar cu tracţiune integrală. Iar în comparaţie cu un SUV ultra-compact mai lucios, care vine tot cu tracţiune faţă, Sandero Stepway este mult mai capabil în offroad! Ia uitaţi-vă cât de curajos trece un Sandero Stepway prin bălţi pline de noroi, aruncând mocirla prin părţi! Iar de la volan, în acele momente, simţi maşina asta ca pe un SUV capabil de tot ce vrei tu! Şi toată combinaţia asta de gardă la sol înaltă, geometrie excelentă, tracţiune faţă cu sistem antiderapaj şi o suspensie foarte adaptată pentru drumuri rele se dovedeşte a fi extrem de atractivă şi practică pentru condiţiile de exploatare ale Moldovei. Iar asta ne convinge şi mai mult că Dacia Sandero Stepway e o alegere extrem de interesantă pentru ţara noastră!

Dar cât costă Dacia Sandero Stepway în Moldova? Sau un verdict, cu alte cuvinte.

Da, n-am putea spune cu adevărat că Sandero Stepway e o alegere interesantă pentru Moldova fără a analiza şi preţurile modelului. După cum vă spuneam, Sandero Stepway vine doar în echipare maximă, fiind disponibil în două motorizări – 0.9 TCe testată de noi şi dieselul 1.5 dCi, tot de 90 CP. În combinaţie cu motorul pe benzină, un Sandero Stepway echipat cu de toate costă 10,300 euro! Da, are şi sistem de navigare inclus în acest preţ, mai puteţi plăti doar 50 euro pentru a avea întreaga hartă a Europei inclusă! Iar dieselul costă 12,100 euro! După noi, dieselul e recomandat celor ce ar merge mulţi kilometri anual cu această maşină, dar benzina face din ochi cu un preţ imbatabil, dacă e să te gândeşti cât de mult oferă pentru acei 10,300 euro! O familie tânără, cu gândire practică, ar fi mai mult decât fericită cu maşina asta. Dar şi oamenii de vârstă mai onorabilă ar putea-o folosi cu succes, inclusiv prin zonele rurale ale ţării noastre, acolo unde Sandero Stepway nu se fâsticeşte deloc. E o maşină practică şi consistentă, care-şi merită cu adevărat banii!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (45 IMAGINI):
MAI MULTE TESTE DRIVE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter