Suzuki Vitara S, turboSUV-ul nipon
6 Ianuarie 2016
Atunci când se întâmplă să descoperi o maşină care-ţi oferă mult, cu adevărat mult, la bani puţini, ai o satisfacţie cu totul specială că se poate. Se poate să existe un producător şi un model care
să-ţi ofere ţie, cumpărătorului raţional, o sumă formidabilă de calităţi fără a te jecmăni, fără a te aburi şi fără a-ţi întinde capcane.
O asemenea senzaţie am avut-o noi în momentul primului test drive cu Suzuki Vitara în Moldova. E un SUV extrem de practic, spaţios, adaptat pentru condiţiile de exploatare ale ţării noastre, cu un sistem opţional de tracţiune integrală care operează foarte bine în offroad, e cât de poate de tehnologizat şi sigur, primind şi 5 stele la EuroNCAP, iar pe
deasupra are şi un preţ incredibil de atractiv în Moldova, pornind de la doar 11,500 euro cu tracţiune faţă şi 13,500 euro cu tracţiune integrală. Mai mult ca atât, toate aceste impresii ne-au fost aduse nouă în luna mai a anului trecut de un exemplar în dotare de bază, de 13,500 euro cu tracţiune integrală. În
acel test îi prognozam lui Vitara un succes imens pe piaţa Moldovei şi acea prognoză s-a adeverit întru totul – vânzările SUV-ului au stabilit noi recorduri cu fiecare nouă lună şi în scurt timp modelul nipon a devenit lider absolut în segmentul său, pe piaţa din Moldova.
Şi uite că la salonul auto de la Frankfurt, din toamna anului 2015, Suzuki face un nou pas curajos, lansând pe Vitara primul lor motor turbo modern pe continentul european – 1.4 Booster Jet – iar odată cu acest pas dând startul unei noi familii de motoare turboaspirate, care se vor regăsi în viitorul apropiat pe modelele mărcii. Versiunea turboaspirată a lui Vitara poartă numele Vitara S şi deja v-aţi dat seama cu siguranţă că anume pe
această picanterie o testăm noi astăzi! Da, doamnelor şi domnilor, acum SUV-ul extrem de practic şi accesibil a primit o motorizare de top, disponibilă doar în dotare de top, doar cu tracţiune integrală, cu transmisie manuală sau automată. Noi testăm astăzi un Suzuki Vitara S cu transmisie automată, care porneşte de la 17,800 euro, la care se adaugă vopsirea bicoloră a caroseriei de 700 euro şi vopseaua metalizată de 350 euro, prin urmare, avem în
mâinile noastre o interpretare maximă a lui Vitara S, care tot costă mai puţin de 20,000 euro, sau, mai exact, 18,850 euro! Haideţi să descoperim împreună ce înseamnă o Vitara S, ce înseamnă un nou motor turbo japonez pe un asemenea SUV şi cât de mult îşi merită banii un Suzuki Vitara într-o asemenea interpretare! Nu vom vorbi prea mult despre aspecte mai generale, precum designul modelului Vitara, spaţiul interior, capacităţi de offroad, etc – pentru că despre toate acestea am vorbit la primul nostru test drive cu Suzuki Vitara – ci ne vom axa pe particularităţile noii motorizări de top Vitara S. Noi chiar ardeam de nerăbdare să gustăm din noua eră turbo niponă a celor de la Suzuki!
S, de la Sport

Evident, cu toţii intuim ce înseamnă „S”-ul din denumirea Vitara S a acestei interpretări de top. Deoarece e vorba de un motor turboaspirat, niponii ne-au sugerat imediat că e vorba şi de sportivitate. Că doar în anii de glorie tocmai japonezii erau maeştrii maşinilor sportive puritane şi tocmai ei aveau o tendinţă generală de a monta propulsoare turbo pe multe din acele
maşini sportive! E suficient să ne amintim de gloria lui Nissan 180SX/200SX, Nissan Skyline GT-R, Mitsubishi Lancer Evo, Mitsubishi Eclipse, Subaru Impreza WRX STI, Toyota MR-2 2.0 Turbo, Nissan 300ZX, Toyota Supra...

Fireşte, motorul turboaspirat de astăzi, ascuns sub capota lui Vitara S, e mult mai cuminte, iar Vitara S nu pretinde la
titlul de sportcar, dar totuşi această nomenclatură şi designul exterior stilizat îi conferă o aromă puternică din acel spirit al sportivităţii turbo japoneze!

Vitara S va putea fi recunoscută pe stradă datorită unui calandru diferit, dar şi datorită unui spoiler generos dimensionat, amplasat pe hayonul portbagajului. Evident, jantele de culoare neagră întregesc frumos
tabloul sportivităţii şi se îmbină perfect cu cele două culori ale caroseriei maşinii din test – griul general şi negrul plafonului. Mai există şi nişte inserţii cromate pe portiere, care nu erau neapărat necesare, dar care dau un ultim ton iscusit acestui aspect sportiv. Puteţi observa şi conturul roşu al elementelor interioare ale blocurilor optice faţă.
Contururile de culoare roşie sunt prezente şi la interiorul lui Vitara S. Volanul este tapisat cu piele cusută cu aţă roşie, la fel ca şi scaunele. Pielea, de altfel, este cât se poate de calitativă, iar pe centrul scaunelor materialul seamănă a Alcantara, fiind foarte plăcut la atingere. Contururi roşii se remarcă şi la cadranele de bord, dar şi la prizele de aer de pe planşa de bord. O asemenea
ambianţă a habitaclului îi face cinste lui Vitara, mai ales când te gândeşti la preţul cu care poate fi achiziţionat un model într-o asemenea dotare! Unicul element care lipseşte şi necesitatea căruia noi am simţit-o după 10 minute de condus e cotiera centrală pentru şofer, dar se pare că ea poate fi bifată opţional la un preţ de 300 euro. Noi credem că preţul acestei opţiuni e niţel cam mare, dată fiind simpleţea ei constructivă.
Materialele plastice au o factură similară cu Vitara cea obişnuită, fără a te alinta cu atigneri moi, dar acest fapt e perfect
de înţeles pentru un model la preţ raţional şi nici nu deranjează deloc. Sistemul multimedia, pe care îl avem
aici, dar nu l-am avut pe prima versiune tesată de noi, ne-a impresionat prin intuitivitate şi modernism în operare,
fiind aproape de logica
unei tablete moderne.

Dar să vedem cum se conduce
noul Suzuki Vitara S!
S, de la Senzaţii Sportive

Odată pornit, motorul denotă un tembru mai gros, de bariton, dar cu accent sonor pe tacturi complete, plăcute urechii. Niponii s-au ostenit să schimbe şi câteva piese ale sistemului de evacuare, astfel încât să-i confere motorului o diferenţă sonoră notabilă faţă de propulsorul aspirat natural de 1.6 litri. Şi asta e primul element care
te bucură şi care te face să înţelegi că la maşina asta s-a lucrat ceva mai mult decât o simplă instalare a unui motor mai puternic.

Apoi, din primele minute de la volan,
în condus, sesizăm şi diferenţe
notabile în suspensie şi direcţie.
Volanul a devenit mai sportiv şi are o
rezistenţă un pic mai mare, mai
informativă la mişcările celui care îl
mânuieşte, iar suspensia a devenit
mai fermă decât la un Vitara
obişnuit! Da, da,
domnilor, Vitara S vine cu o altfel de suspensie, mai sportivă, şi aici ne grăbim să vă aducem imediat calmul: nu, inginerii n-au exagerat câtuşi de puţin în rigidizarea suspensiei, ci au setat-o într-un echilibru de fermitate extraordinar de reuşit, astfel încât maşina se simte mai sportivă şi mai manevrabilă, dar are, practic, aceeaşi capacitate extraordinară de absorbţie a unui Vitara obişnuit. Prin urmare, prin denivelări se trece cu aceeaşi lejeritate
de SUV, iar pe asfalt drept se poate apăsa cu încredere pedala acceleraţiei, inclusiv în viraje!

Eh, doamnelor şi domnilor, dar partea care-ţi aduce adevărate revelaţii e motorul! Are doar 1.4 litri şi scoate 140 CP şi 220 Nm, cuplul maxim fiind disponibil între 1,500 şi 4,000 rpm, dar funcţionează atât de vioi şi plăcut, încât îţi imprimă imediat un zâmbet larg pe
faţă. Puterea vine generos din start şi urcă într-un crescendo linear, aproape ca la un motor aspirat natural de cilindree mult mai mare. Ai putere şi la turaţii reduse, dar atunci când urci în turaţii simţi că forţa motorului creşte predictibil, exact cum te aştepţi, şi în rezultat ai un dinamism foarte sportiv şi foarte intuitiv! Şi transmisia automată
cu 6 rapoarte schimbă suficient de rapid treptele încât acest dinamism să fie păstrat, iar în rezultat constaţi că te afli la volanul unui SUV plăcut de condus, cu nişte abilităţi dinamice impresionante. Tracţiunea integrală face ca acceleraţiile pronunţate să nu se irosească în derapaje, iar astfel Vitara S ţâşneşte
curajos la demarările urbane sau la cele din afara oraşelor! Şi în toată această vâltoare şasiul bine dozat ţine totul într-un control sigur, oferindu-ţi senzaţia că toată performanţa crescută a lui Vitara S poate fi menajată în siguranţă şi într-o plăcere de condus de la care nu te-ai fi aşteptat, aparent. Păi, dragii noştri,
vorbim de un SUV de 17-19 mii de euro în echipări de top absolut, cu un aspect sportiv cu bun-gust şi cu senzaţii atât de sportive în condus! Poate concura vreun model cu Vitara S? Cu siguranţă nu, până şi unele hatchback-uri sportive sunt mai scumpe şi mai rarefiate în dotări! Modelul ăsta e o dovadă aproape incredibilă de generozitate şi
de bun simţ din partea producătorului nipon, totul acoperit de o inginerie excelentă. Nu, dragii noştri, nu ne-am fi aşteptat la un motor atât de bun din prima încercare modernă a celor de la Suzuki în tabăra turbo, dar uite că niponii ne-au demonstrat încă o dată că ne pot surprinde profund, dacă îşi pun mintea şi capacităţile la treabă.

Şi acum, după acest test, stau pe gânduri. Suzuki Vitara S e atât de bun
şi de complet ca senzaţii, practice şi emoţionale, încât cred că ar fi alegerea mea dacă aş merge să cumpăr astăzi o maşină. E o soluţie care împacă încredibil de bine tot ce-ţi poţi dori de la o maşină în ţara noastră – tracţiune integrală, gardă la sol de SUV, spaţiu interior generos, portbagaj mare, suspensie cu capacităţi excelente de absorbţie pentru drumuri rele, manevrabilitate în viraje, dinamism şi plăcere în condus, fiabilitate şi costuri
raţionale de mentenanţă ulterioară
şi, evident, un preţ de achiziţie mai
mult decât atractiv. Sacrificaţi nişte
bani şi pentru cotieră, vă sfătuim noi,
în călătoriile lungi veţi aprecia acel
detaliu. În rest, maşina asta este prea bună şi prea completă ca să fie adevărată! Şi totuşi e adevărată. Şi totuşi se poate!
PiataAuto.mdIlie Toma
2
8,957
GALERIE FOTO (32 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!