CITIRE TEST DRIVE:
TEST DRIVE: Dacia Duster 1.33 TCe 150 CP. Dacia care atinge 200 km/h!
11 Mai 2020
Ilie Toma
După ce am văzut modele Mercedes-Benz, care aveau sub capotă acelaşi motor diesel 1.5 dCi ce se regăsea şi pe modele Dacia, am ajuns să vedem acum şi modele Dacia cu benzinare care se regăsesc sub capota modelelelor Mercedes. Da, noul motor de 1.33 litri de sub capota acestei Dacia Duster din testul de azi se regăseşte şi sub capota noului Mercedes-Benz A-Class, B-Class, GLA, GLB, dar şi modele unor mărci din alianţa Renault Nissan — Renault Kadjar, Captur, Nissan Qashqai, etc.
E clar că sună ciudat şi oarecum ironic la prima vedere — să ai un motor de nu ştiu ce marcă sub capota altei mărci. Dar e o chestie care se face în industria auto de pe vremea când buneii noştri erau tineri, deci nu e nimic nou sub soare, doar combinaţiile mărcilor care fac asta mai diferă din când în când şi ne mai ridică sprâncenele. Şi adevărul e că, de fapt, acest nou motor de 1.33 litri a fost dezvoltat împreună de către cei de la Daimler şi Renault-Nissan, aşa că e discutabil a cui efort a fost mai mare. Dar pe noi asta nu ne mai interesează azi. Ştim că acest nou motor poate veni în mai multe ipostaze de putere pe diverse modele, iar pe Dacia Duster de azi el are 150 CP. Şi ceea ce ne interesează cu adevărat este cum se simte Dacia Duster cu acest motor?
Mai mult ca atât — cu 150 CP sub capotă acest Duster devine şi cea mai puternică Dacia de serie creată până acum! Aşa că, dragii noştri, haideţi să vedem cum se simte azi o Dacia Duster cu 150 CP sub capotă, burduşită şi cu multe dotări opţionale pe deasupra!
Senzaţii de condus — noul motor TCe 150
În primul rând, să facem o scurtă recapitulare a ingineriei noului motor: e vorba de un propulsor turboaspirat pe benzină, cu injecţie directă, cu cilindree de 1.33 litri. Motorul are 4 cilindri şi 4 supape pe cilindru. În ipostaza în care e instalat pe Dacia Duster, acesta dezvoltă 150 CP la 5,250 rpm, iar cuplul maxim de 250 Nm e oferit la 1,700 rpm.
Noul motor se poate cupla pe Duster doar cu o cutie manuală cu 6 trepte, însă poate beneficia atât de tracţiune faţă, cât şi integrală. Noi avem azi la test o ipostază cu tracţiune faţă. Şi aici cifrele din fişa tehnică parcă încep a-mi părea şi mai intrigante — un Duster cu această motorizare accelerează de la 0 la 100 km/h în 10.4 secunde, iar marea uimire vine de la viteza maximă — exact 200 km/h! Cred că e nu doar cea mai puternică Dacia de serie, ci şi prima dintre ele care atinge 200 km/h în mod oficial!
Acum, pe Dacia Duster, din primele străzi parcurse prin oraş, am aceeaşi senzaţie a unui motor foarte bine echilibrat şi foarte rafinat. Aparent, când te gândeşti la un Duster, parcă ai fi tentat să te gândeşti la un substrat tehnic mai nefiltrat, dar adevărul e că sub capota acestei Dacii e un motor demn de anul 2020. Cutia de viteze manuală face un tandem bun cu motorul, având o timonie bună şi trepte foarte bine etajate — ceva mai lungi, pentru că puterea motorul e suficientă să propulseze vioi SUV-ul şi cu asemenea trepte mai întinse.
La turaţii joase motorul împinge vioi şi fără a fi nevoie de retrogradare, iar la o cutie manuală elasticitatea asta se simte şi mai bine, pentru că tu decizi dacă retrogradezi treapta sau nu. Duster cu acest motor e chiar superb de vioi şi agil, şi condusul prin oraş începe să devină foarte antrenant.
Şi apoi partea care mă impresionează nu mai puţin decât motorul e ambianţa din această Dacia Duster de test. Ea e în dotare de top plus câteva mici opţionale, iar asta o face să aibă un habitaclu cu mici accente roşii, inclusiv cusături roşii pe tapiserie, pe panourile uşilor şi chiar câteva asemenea linii pe gurile de ventilare.
Pe un interior, designul căruia n-a fost gândit iniţial tocmai să te alinte vizual, aceste elemente fac o mare diferenţă în ambianţă. Iar consistenţa vine de la un sistem multimedia, de exemplu, care are o calitate de afişaj mult mai decentă decât aş fi aşteptat, chiar mai bună decât la unii fraţi mai scumpi din alianţă. Partea ciudată e doar portul lui USB, încă gândit mai mult pentru stick-uri, decât pentru cabluri atârnate, dar te poţi împăca şi cu asta. În schimb, constat că am Apple CarPlay pe o Dacia Duster, dragilor! Apple CarPlay! Şi când mă gândesc că mai sunt mărci care nu oferă asta, mărci care pretind la reputaţii mai pompoase!
Ies la traseu, în afara Chişinăului, şi aici încep a apăsa mult mai cu putere acceleraţia. Şi rămân fascinat de felul în care merge această Dacia Duster! E iute! E foarte iute, iar suspensia maşinii reuşeşte să pună pe asfalt puterea şi în acelaşi timp să ţină maşina manevrabilă. Ştiu că Dacia Duster poate avea bară de torsiune pe puntea spate pe versiunile cu tracţiune faţă şi multilink pe cele cu tracţiune 4x4. Şi acum, conducând o versiune cu tracţiune faţă, ştiam că trebuie să am o suspensie cu bară de torsiune pe spate. Dar felul în care maşina trece peste cele mai aprigi denivelări ale drumurilor autohtone, felul în care acest Duster îşi menţine stabilitatea de curs, m-a făcut să mă gândesc că poate cei de la Dacia au decis să monteze un multilink pe această motorizare de top. Rămâne să mă uit direct când voi opri. Deocamdată savurez condusul. Chiar savurez!
Am o cotieră comodă, am vizibilitate excelentă la drum şi ador cât de bine înghite maşina denivelările. Dacia Duster e SUV-ul care se împacă de minune cu drumurile imperfecte, şi chiar dacă zbori cu 120 sau 130 km/h şi-ţi apare o denivelare mai mare, suspensia va trece atât de uşor, încât nu te vei simţi supus riscului. Şi adevărul e că, având acest motor şi o cutie bine etajată, poţi ajunge fără să observi vreun efort la viteze de autostradă, iar motorul să toarcă liniştit la vreo 2 mii de turaţii.
Am ieşit apoi pe drumuri şi mai rele, între trasee naţionale. La început era asfalt şi mai rău. Duster s-a descurcat, iar eu ţineam o viteză mai decentă pe aici, de vreo 70-75 km/h. Apoi făcut dreapta spre un sat şi de aici drumul era format doar de prundiş curat. Din nou, suspensia lui Duster, în pofida celor mai mari jante pe care le poate avea modelul, a continuat să înghită excelent şocurile carosabilului.
Mi-am zis să ies şi în afara drumului, pe pământ umed şi iarbă. Să muşc un pic din aventură, să pun puntea faţă să-şi piardă un pic aderenţa, să văd dacă mă ridic în vârful dealului umed pe care l-am ochit, pe marginea unui teren agricol. La pierderea aderenţei, se include sistemul antiderapaj şi simţi compensarea electronică. Dar anvelopele aveau încă niţel contact cu pământul, aşa că am urcat fără probleme până în vârf. Sigur, pentru offroad mai serios, ar fi excelentă şi tracţiunea integrală, dar şi cu tracţiune faţă Duster poate face treabă bună.
După ce-am coborât la baza aceluiaşi deal, am coborât să văd ce tip de suspensie spate am, totuşi. E bară de torsiune. Simplă. Dar e aproape incredibil cât de bine merge! Chiar sunt mirat!
Verdict şi preţ
Am mers ulterior din nou pe prundiş, asfalt mai rău şi asfalt mai bun. Am apăsat iute Dusterul cu motor de 1.33 litri sub capotă şi pot să zic că ador această Dacia! Nu doar că are un motor superb sub capotă, dar toată maşina e parcă mult mai rafinată, mai cizelată, mai în stare să facă faţă acestei puteri noi ca un mecanism integru! Formidabilă noua motorizare a Daciei! Ba chiar pot spune ferm că e Dacia ce mi-a plăcut cel mai mult s-o conduc din toate modelele şi combinaţiile pe care le-am condus în toţi anii!
Consumul motorului e undeva pe la vreo 10 litri dacă-l conduci frenetic ca şi mine — că nu-mi venea să cred că o Dacia poate fi atât de dinamică. Dacă eşti deja trecut de etapa primei impresii şi vei conduce mai domol, vei atinge vreo 7 litri la sută în condiţii reale de drum extraurban.
Şi totuşi, e o mică ultimă problemă a acestei noi motorizări pe Duster. Acceptarea psihologică a preţulului. Nu preţul în sine. Cu tracţiune faţă, noua motorizare porneşte de la 15,300 euro, iar cu tracţiune integrală şi dotări mai avansate — de la 18,600 euro. Deci problema e în a accepta ideea că poţi da pe un model Dacia o sumă de vreo 18-19 mii euro. Pentru că însăşi maşina, cu tot ce-ţi oferă ea, îşi merită banii! Şi mă refer atât de dinamismului noului motor, cât şi la practicism, capacităţi de SUV, dar şi dotările interioare foarte generoase, demne de cifra din calendar. Aşa că dacă înţelegi asta şi pui preţ pe consistenţă, ai putea chiar avea o maşină care pare un simplu Duster pe dinafară, dar va fi un lup în blană de oaie pe dinăuntru.
Cu siguranţă Dacia din testul de azi e cea mai bună Dacia pe care am condus-o vreodată!
GALERIE FOTO (43 IMAGINI):