Test drive cu noul Mitsubishi Outlander cu motor de 2,5 litri, cu combustie, fără sistem plug-in hibrid

Noua generaţie Mitsubishi Outlander s-a lăsat foarte mult aşteptată pe piaţă, după o carieră lungă, cu câteva facelift-uri, a predecesorului său. Eu sunt unul dintre cei care apreciau cândva foarte mult marca Mitsubishi, în timpurile când producea Lancer Evo cu tracţiune integrală superbă şi chiar prima mea maşină cumpărată nouă a fost un Lancer X la acea vreme. Dar apoi a urmat peste un deceniu de stagnare la Mitsubishi, şi mă minunam de multe ori cum o marcă atât de notorie cândva a putut să alunece într-o letargie completă, tăind model după model din gamă şi iar pe cele lăsate aproape că nici nu le mai înnoia, dezvoltând doar facelift-uri. Apoi a venit un L200 dezvoltat de la zero, iar între timp şi alianţa cu Renault Nissan, după care în Europa au început a apăra modele Renault cu siglă Mitsubishi, pentru care niponii nu se mai oboseau decât să modifice două-trei piese. Dar Outlander e un pic mai diferit, lansându-se cu identitate proprie, fără a copia vreun model Renault. E poate primul model european la care au muncit şi cei de la Mitsubishi un pic mai mult de o emblemă şi, întrucât Outlander înseamnă atât de mult pentru marca niponă în materie de vânzări şi imagine, am fost intrigat să-l conduce timp de aproape o săptămână, pentru a-l testa pe propria piele.

În Uniunea Europeană, noul model e disponibil doar cu un sistem plug-in hibrid, din cauza emisiilor. E oarecum firesc să fie aşa, pentru că, deşi puţini îşi mai amintesc asta, Outlander de fapt a fost oarecum un inventator al sistemelor plug-in hybrid, încă prima generaţie debutând cu această soluţie „magică” a autonomie electrice limitate, completată de un motor cu combustie. Iniţial, a cucerit piaţa Olandei, apoi şi multe alte ţări din Europa, pentru ca abia peste câţiva ani buni şi ceilalţi să încerce această reţetă, iar azi maşinile plug-in hybrid să reprezinte o întreagă categorie cu o cotă importantă în vânzări.

Noi testăm un Mitsubishi Outlander cu motor de 2,5 litri, cu combustie, aspirat, de 184 CP. E o versiune care e vândută pe unele pieţe non-UE, precum Republica Moldova, fiind cu circa
8-9 mii mai accesibilă decât versiunea plug-in hybrid. Şi SUA primeşte acelaşi motor, dar aici nu orbim de un Outlander în ipostază americană, ci unul conceput pentru pieţe globale care mai permit motoare cu combustie simple.

Design şi forme

Designul exterior e cu adevărat bun, şi întruchipează o listă lungă de concepte pe care Mitsubishi le prezenta încă prin 2017-2019 pe la salonul auto de la Geneva. Aici acele linii au evoluat într-o siluetă uşor rectangulară, care aminteşte de fosta generaţie Land Cruiser, dar cu o faţă ce aplică soluţii mai răspândite acum, cu faruri auxiliare înguste sus şi cu farurile adevărate integrate acolo unde ar trebui să se afle cele de ceaţă. Nu-mi place doar abundenţa de crom lucios din jurul farurilor, am impresia că s-a cam exagerat aici.

Însă ceea ce nu poate contesta nimeni e că noul Outlander e în sfârşit modelul Mitsubishi care trage atenţia, lăsând o multaşteptată impresie de nou. Iar Mitsubishi n-a putut crea mult timp impresia asta. ASX-ul Captur nu se pune aici, pentru că acolo toţi au doar plăcerea să te tachineze, întrebându-te despre „Renault”-ul pe care ţi l-ai cumpărat.

Interior

Ei bine, când am urcat în interior am avut uşoara senzaţie a unei călătorii în timp. Deşi e o generaţie nouă şi deşi designul general al bordului e unul nou, pot recunoaşte unele butoane ca fiind aceleaşi de acum 10 sau 12 ani.

Spre exemplu cele de sub display-ul sistemului multimedia, exact ca pe modelele Mitsubishi de demult. Corpul display-ului e încă fixat pe planşa de bord de parcă ar fi ieşit din ea, şi dacă rotula de volum e binevenită, cealaltă e absolut de prisos, întrucât manevrarea cu ea prin meniu e o mare bătaie de cap. Din fericire, măcar există Apple CarPlay la interior.

Interfaţa din afara a tot ce conţine Apple CarPlay e de-a dreptul învechită şi dezastruoasă. E ca şi cum ai opera în zilele noastre un computer cu Windows 98 pe el.

Cadranele de bord sunt digitale acum şi arată bine, doar că informaţia textuală pe ele poate fi aglomerată uneori şi nu foarte lizibilă. Calitatea dispay-ului de aici e bună, însă.

Per total, noul Mitsubishi Outlander are un design interior plăcut ochiului, cu simetrie şi linii orizontale care să dea impresie suplimentară de spaţiu. Multe comenzi au fost păstrate fizice, iar într-o asemenea maşină eu zic că asta e un plus.

Maşina are acum frână electronică de parcare, bineînţeles, un nou levier al transmisiei automate şi o rotulă de selecţie a regimurilor de condus, cu regimuri de offroad. Nu există niciun sistem avansat de blocaje de diferenţiale sau alte artificii menite să sugereze o capacitate mai tipică în offroad.

Spaţiul disponibil pe bancheta spate e uriaş, iar unghiul de înclinare a spătarului e potrivit şi drumurilor lungi. Deci pasagerii de aici nu se vor plânge niciodată de lipsă de spaţiu, asta e cât se poate de clar.

Tunelul central de mai oferă reglaj pentru a treia zonă a sistemului de climatizare, iar comenzile acestor reglaje reprezintă o măiestrie japoneză de a integra nişte comenzi utile într-un dreptunghi pe care altfel să-l poată acoperi cu un plastic orb. Mai jos există şi porturi USB.

Multe din soluţii de design la interior sunt oarecum simpliste, iar altele sunt mai bune decât ar fi oferit Mitsubishi acum vreo 5-8 ani, încât ajungi uneori să te întrebi cum ar fi corect să le tratezi, ca o economie de costuri şi o lene de a dezvolta ceva nou şi în micile detalii sau o soluţie practică şi verificată în timp, care „merge şi aşa dacă a funcţiona atâta timp înainte”. Cam asta a fost una din senzaţiile dualiste pe care le-am avut la interior pe aproape tot parcursul testului.

Portbagajul e uriaş ca de obicei la Outlander, deci şi aici maşina e foarte practică.

Scaunele din maşina pe care o conduceam, spre exemplu, erau tapisate cu o combinaţie de piele şi Alcantara. Aveau şi suport lateral decent în faţă. Şi ar cam fi timpul să vobim şi despre cum se conduce acest model

Senzaţii condus

Primele impresii neaşteptat n-au venit de la motor, ci de la ţinuta de drum. Noul Mitsubishi Outlander, în ipostaza pe care-l conduc, e neaşteptat de moale în reacţiile suspensiei şi atunci când vrei să faci o manevră bruscă de evitare a unui obstacol sau de abordare a unui viraj, se simte un ruliu notabil al caroseriei. Maşina nu-şi pierde controlul, dar îşi pierde din precizia pe care ţi-o inspiră în asemenea manevre, spunându-ţi clar „să o laşi mai moale” şi să te bucuri de faptul că aceeaşi suspensie moale poate absorbi bine gropile, spre exemplu.

Şi o face. Denivelările de asfalt, prundişul, drumurile de ţară — toate astea sunt înghiţite bine de noul Outlander, cel puţin de ipostaza cu asemenea dimensiuni de roţi pe care o conduc eu. Iar dacă pe asfalt mi-aş fi dorit mai multă precizie, pe drum rău maşina asta începe să-ţi amintească de liniştea şi încrederea care ţi-o poate da o maşină care nu trebuie menajată la fiecare groapă, care poate merge şi pe un drum de câmpie dacă e nevoie. E ceva reconfortant în senzaţia aia, care te face să o ierţi pentru imprecizia din serpentinele asfaltate.

Motorul de 2,5 litri e cuplat la o cutie de viteze CVT cu raport continuu variabil pe maşina condusă de mine, care e cu siguranţă de origine JATCO, de la Nissan. De fapt, unii fani Mitsubishi ar putea şti, iar alţii ai putea afla abia acum, dar substratul tehnic al noului Outlander vine într-o mare măsură de pe Nissan X-Trail, doar că e mascat mult mai reuşit. Şi tot de acolo vine şi senzaţia suspensiilor moi.

Maşina de test e echipată şi cu sistem de tracţiune integrală, iar puntea din spate e una multilink, deci lucrurile sunt decente la acest capitol.

Motorul are dinamism în el, însă acesta se face simţit abia la turaţii mai înalte. Totuşi, faţă de motorul de 2,4 litri al celor de la Mitsubishi de cândva, noul motor e mult mai elastic la turaţii joase şi reuşeşte să dea senzaţia unei maşini foarte potrivit motorizate în raport cu talia şi greutatea sa. Desigur, la apăsări mai intense, senzaţia acustică a accelerării lipseşte din cauza modului de funcţionare a cutiei CVT, însă şi această cutie dă uneori senzaţia variaţiei mai bruşte de raporturilor, pentru a crea senzaţia treptelor şi a mai spori din plăcere din condus. Per total, însă, 187 CP reuşesc să menajeze bine noul SUV, asigurându-i putere decentă, chiar şi pentru depăşiri mai rapizi.

Într-un regim domol de condus la traseu, se pot obţine şi sub 7 litri la sută de consum. În regim urban un consum mai realist ar fi de 11-12 litri/100 km. Eu am condus maşina o săptămână şi preponderent în regim urban intens şi suburban, apoi şi cu ieşiri în afara oraşului, cu episoade mai domoale, condimentate cu încercări mai intense. Media la finalul testului a fost de 11,3 litri/100 km.

Per total, motorul se simte unul din acele propulsoare cu combustie de şcoală veche, simple şi durabile în timp, unde puterea e suficientă la turaţii moderate şi urcă direct proporţional cu turaţiile. În zilele noastre pur şi simplu nu mai prea există SUV-uri cu motoare cu benzină, aspirate natural — au rămas foarte puţine până şi în regiune non-UE, iar în UE practic nu mai există deloc. Deci e o senzaţie din aia pe care mulţi ar califica-o ca un deja-vu.

În Moldova, Mitsubishi Outlander are preţul stabilit în dolari SUA, iar versiunile cu motor de 2,5 litri au preţuri ce oscilează între 41 şi 47 mii dolari, în funcţie de versiune şi dotări. Cea plug-in hibridă porneşte de la 50 mii, dar vine mai generos echipată în dotarea de bază. Sună mult, însă foarte multe maşini au ajuns în zilele noastre să coste peste 40 mii euro, deşi acum o generaţie porneau de la aproape jumătate din acest preţ.

Merită Mitsubishi Outlander aceşti bani? Dacă vrei aer mult mai modern la interior — atunci nu, pentru că la o diferenţă mică de preţ găseşti alternative mai digitalizate şi mai moderne, cu motoare turbo mai iuţi. Dar, dacă te paşte nostalgia după un model mai de şcoală eche, din alea care nu-ţi fac probleme niciodată şi cu care pot să traversezi orice drum din ţară, pe orice câmpie o fi el, atunci maşina îţi justifică banii plătiţi pe ea. Are tehnologii moderne decente la bord, deci nu e ca şi cum lipseşte critic ceva. Doar că le are într-o formă nu tocmai în ultimul răcnet al modei. E maşina aia, pe care o iei de obicei după ce te-ai dezamăgit în alta mai sofisticată care ţi-a făcut probleme sau e primul Mitsubishi nou pe care-l iei după exploatarea timp de vreo 12 ani a precedentului pe care nu voiai să-l schimbi că nu-ţi face probleme, deşi avea multe sute de mii de kilometri la bord. Mulţi dintre noi, cei care ne-am obişnuit cu maşini noi mai pline de artificii, suntem tentaţi să privim asemenea maşini cu un aer uşor superior, cu un pic de zeflemea. Dar nu e cazul. Există oameni cărora ele chiar li se potrivesc, şi acolo o asemenea maşină va fi superb de bună mulţi ani înainte. Şi până la urmă, e unul din modelele Mitsubishi la care niponii chiar au mai depus un efort mai consistent din ultimi ani, şi ar trebui să o facă mai des, creând mai multe modele şi revigorând marca asta, cândva notorie şi respectată.