(VIDEO) Test drive cu BMW X3 M50, din perspectiva unui proprietar de M3
28 Ianuarie 2025 Redacţia PiataAuto.md
BMW are de câteva luni o nouă generaţie de X3, cu numele de cod G45, generaţie care a debutat şi cu tradiţionalele versiuni eficiente, precum cea diesel 20d, dar a păstrat şi un motor de 6 cilindri în linie pe motorizarea de top, M50. Am avut ocazia să testez această motorizare de top pe o perioadă mai mare decât de obicei, reuşind să o simt mai mult, în zile şi ipostaze diferite. Dar acest test drive a fost pentru mine foarte diferit şi din alte câteva motive, unul din ele fiind faptul că e primul BMW pe care-l testez după ce eu însumi am devenit proprietar al unui BMW M3 Competition xDrive, o maşină superbă care e undeva acolo, în vârful ingineriei de performanţă existente azi în lume. Prin urmare, mă gândeam dacă un X3 cu motor de 6 cilindri mă mai poate surprinde după asta.
X3 M50 nu e o paralelă directă pentru M3, cum ar fi un X3M. Dar acest model tot e cumva parte sub umbrela diviziei M, fiind dezvoltat cu ajutorul inginerilor de acolo, fiind calibrat împreună cu ei şi făcând parte din statisticile de vânzări ale diviziei BMW M GmbH, până la urmă. Deci ar trebui să fie şi ceva comun, care să facă analiza lui din perspectiva de proprietar de M3 şi mai interesantă.
Dar, desigur, n-am uitat că e un SUV până la urmă, care trebuie să aibă şi calităţi practice, de spaţiu şi confort, iar eu am testat cam toate generaţiile de X3 cu excepţia primeia. La una din ele am fost chiar să o conduc în Sahara.
Deci, am ţinut cont în acest test şi de calităţile primare pe care trebuie să le aibă un X3. Ba chiar la un moment dat am indicat şi ce valori de consum le-am obţinut cu acest motor de 6 cilindri şi 3,0 litri.
A fost un test neobişnuit şi pentru că, deşi l-am condus şi ziua, filmările pentru el le-am făcut noaptea, în Chişinăul liber de trafic de la ore nocturne. Aşa maşina s-a putut lăsa simţită mai plenar.
Aşa s-au văzut mai bine şi artificiile alea de iluminare exterioară, cu grila inspirată din XM, dar şi cele interioare.
Şi tot noaptea parcă se aude mai bine sunetul motorului, fie că-l porneşti acasă, fie că-l apeşi un pic mai mult în condusul de noapte. Iar acest test are mult sunet de motor care se face auzit!
Şi, până la urmă, BMW X3 M50 e o maşină care trebui simţită în primul rând, în condus. Şi, aşa cum spuneam, am avut ocazia să simt această maşină pe un timp mai îndelungat decât multele altele de la test, aşa că şi impresiile despre ea au devenit multe şi intense.